0
4 comments

Miercuri, 1 septembrie 2010. Întors la muncă, pe terenuri mişcătoare – habar nu am ce-mi va mai rezerva ziua de mâine. Ce se întâmplă în România de azi la nivel de administraţie mă depăşeşte. S-au dus vacanţele, bugetarii s-au întors la locurile de muncă să fie disponibilizaţi patriotic începând cu această lună cu sutele de mii, e o plăcere să trăieşti în scumpa noastră ţărişoară. Brusc, azi am primit telefoane care să mă reintroducă în lumea scriitoricească reală (asta nu înseamnă că mă readuc şi cu picioarele pe pământ). Primul telefon vine de la poeta Minerva Chira (ştiţi, ea e născută în aceeaşi zi de 19 februarie cu mine, dar ne deosebim ca de la cer la pământ), întoarsă din periplul ei englez (Marea Britanie cu toate regatele) de trei săptămâni – în care a tras un frig de i-a mers fulgii! A plecat la drum numai cu bluziţe de vară şi acolo a găsit frig: am tremurat continuu, mă mir că nu m-am îmbolnăvit. Dar ce, nu puteai să-ţi cumperi haine de acolo? Ce să fac? De unde atâţia bani? Bine, dar nu ţi-am zis să cumperi haine de fiţe (cum se spune mai nou; mai vechi se spune haine de firme), nu se poate să nu fie şi acolo haine trecute la solduri, pe care le cumperi pe nimic… Nu, am îmbrăcat toate bluzele de vară pe care le-am avut cu mine din România una peste alta şi aşa am rezistat. Dumnezeule mare, ai stat pe drum trei săptămâni… Lasă, nu-mi mai aminti. Ştii, tu n-ai vrut să vii când te-am chemat să stai la mine, la Negreni – ştii cine a venit la mine? Poetul şi criticul Gheorghe Mocuţa şi soţia lui (locuiesc la graniţă, la Curtici-Arad), au stat trei zile la mine, după care i-am dus în munţi. Frumos. Tu ştii să coseşti? M-a întrebat poeta. Dar ce, n-are cine să-ţi cosească iarba? Vrei să vinzi fânul, să-ţi scoţi banii cheltuiţi în străinătate? Minerva râde mânzeşte: Du-te măi, de-acolo, dacă vii să coseşti, îţi dau ţie fânul! Vorbeşti serios? Şi eu ce să fac azi cu fânul tău? Eventual să-mi fac o şură particulară (în loc de vilă) în care să mă adăpostesc într-o zi, când am să mai trec pe drumul european care trece prin Negreni-Cluj. (Nu am fotografii noi cu Minerva, aşa că public o fotografie cu o muză care doarme în fân) În copilărie ştiam să cosesc, bineînţeles, îi răspund, coseam pe zona căii ferate, nu ştiu dacă n-am uitat azi meşteşugul, cel mai greu îmi era să bat coasa în gură cu ciocanul pe şina căii ferate, să o ascut (că de ascuţit cu piatra udă era nimica toată). Lasă că am rupt câteva coase, lovite în bolovani în forţă şi că tata se apuca mereu cu mâinile de cap când auzea de isprăvile mele (el era de dimineaţă până noaptea la muncă şi eu făceam pe bărbatul la Cantonul 248). Mai rău era când în iarba mare de pe zonă, când coseam, dădeam de cuiburi de păsări, mi se rupea inima că le stricam cuibul fără să vreau (erau ferite de înălţimea ierbii de vulpi sau ulii sau dihori)… Dar de ce trebuie neapărat să coseşti, dacă n-ai nevoie de fân? Minerva îmi răspunde serios: se sălbăticeşte locul, mă înghit de vie buruienile înalte şi mă ceartă tata (care e înmormântat în fundul grădinii ei uriaşe, ştiţi, am mai scris aici despre mormintele părinţilor ei). Am chemat rudele să vină să cosească şi să ia fânul, în acest fel îmi mai fac şi eu o pomană. Cresc bălăriile şi arbuştii cât lumea pe aici, dacă nu eşti atent vin peste tine şi în casă… Acum, continuă Minerva, am tăiat cu foarfeca de vie arbuştii care au cotropit mormintele părinţilor, am numai bătături la mâini, am curăţat şi izvoarele de buruieni, la unul am pus şi jgheab, când a văzut Ion Mureşan (poetul, foto) minunea, a căzut în genunchi şi s-a închinat… Tu vorbeşti serios, ai izvoare adevărate la tine în grădină? Da, izvorăsc din panta dealului, unde sunt mormintele. Dar nu deteriorează mormintele? Nu, că nu-s aproape de morminte, sunt mai departe, de o parte şi de alta… O fi raiul pe pământ acolo la ea, mor de ciudă că nu sunt în stare să-i urmez exemplul, să mă bucur de binefacerile „mamei naturi”. Altfel, Minerva e amărâtă că n-are acces la Internet, că are colegi de cancelarie la şcoala din comună care o şicanează permanent auzind că apare pe Internet, nu se oferă niciunul să-i deschidă vreun document, din contră, o iau peste picior că se crede vedetă. Sunt invidioşi, cum altfel? Îmi mulţumeşte că am scris despre ea, i-au spus alţii că am scris, dar ea n-a citit, cum să facă să citească şi ea ce am scris? Lasă, îi spun, nu te omorî cu firea, că vine furtuna apocaliptică solară care arde tot sistemul legat de producerea şi distribuţia curentul electric şi o să dispară şi Internetul şi o să ne mutăm toţi la ţară, ne întoarcem la scrisul de mână şi la maşina de scris străveche, cu bandă de carbon, în cel mai bun caz.

*

Alt telefon, de data asta din Viena – de la scriitorul Corneliu Antoniu din Galaţi (redactor-şef al revistei Antares, preşedintele Filialei Galaţi-Brăila a USR): cum a fost festivalul de poezie? Că a participat patru zile la un festival de poezie alături de poetul şi traducătorul Peter Sragher. A fost extraordinar, nu ţi-a scris pe e-mail George Achim? Poetul George Achim e universitar la Viena şi a ţinut să stea în preajma lor, generos. Nu mi-a scris, îi răspund… Apropo, nici poetul Corneliu Antoniu nu ştie „să umble” cu un computer sau să intre pe Internet. Mă întreabă emoţionat: LIS, mi-ai citit volumul de versuri? Că înainte să plece la Viena, mi-a lăsat la librăria MNLR ultimul lui volum de versuri, abia tipărit. Nu, Corneliu, n-am ajuns la librăria MNLR, mă duc mâine pe acolo. Corneliu Antoniu, foto, a fost dezamăgit să afle că nu m-am dus în ziua în care el a lăsat volumul lui la librăria MNLR să-l iau. Ce figură eşti, îi spun, ţie-ţi arde la Viena dacă eşti citit în ţară? LIS, să nu uiţi să-mi spui impresia ta despre acest volum, nu-ţi ia mult să-l citeşti… Sigur. E culmea, când a plecat spre Viena, era  supărat pe Comisia de Validare a USR, care respinge dosare ale celor ce vor să intre în USR pe capete şi e nedumerit (pe bună dreptate, de altfel) – conform noului statut al USR, noii intraţi sunt stagiari trei ani! Din 26 de dosare depuse de intrare în USR, Comisia de Validare i-a aprobat numai 3. De ce? Se revoltă el. În această stagiatură de trei ani, dacă nu confirmă, să nu fie făcuţi titulari! Dar să fie primiţi toţi care doresc să intre în USR ca stagiari trei ani, să fie primiţi exclusiv de noi, la filiale, şi Comisia de Validare de la centru să aibă numai atribuţii de confirmare ca titular a stagiarilor… Sunt de acord cu el, numai că la ultima şedinţă a Consiliului de conducere a USR a văzut reacţia Comisiei de Validare, practic filialele i-ar lua pâinea de la gură. Că e o miză totuşi la mijloc.

Al treilea telefon de trezire de azi a pus capac la toate. Fiindcă m-am lungit, îl las pe mâine.

PS. Primesc de la o vreme invitaţii tacite să public numere de reviste literare apărute pe Internet, în format .pdf. De ce să nu le public? Sunt sigur că între cititorii avizaţi ai acestui site-blog sunt curioşi să descopere şi activitatea literara a unor scriitori mai puţin vehiculaţi, „din provincia mică” şi care scot reviste literare fără difuzare, „de uz judeţean” (nu şi prin calitatea textelor). Dacă vă găsiţi timp, deschideţi două dintre ele, una ajunsă la numărul 2, apărută la Călan-Hunedoara (numită Algoritm literar, redactor-şef Daniel Lăcătuş), daţi clik pe Revista Algoritm literar 2 (şi iar click pe dreptunghiul apărut) şi alta ajunsă la numărul 55, apărută la Mizil (numită Fereastra, redactor-şef Lucian Mănăilescu), daţi click pe Revista Fereastra august (şi iar click pe dreptunghiul apărut), ambele reviste au directori mai puţin cunoscuţi de mine (Ioan Barb şi Emil Proşcan). Nu ştiu dacă ambele apar şi pe suport de hârtie (anul trecut am citit revista Fereastra pe suport de hârtie).


Like it? Share with your friends!

0
4 comments

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. foarte frumos-pitoreasca prima secventa! imi scria azi o fosta colega de liceu ca ea ar pleca intr-o insula din Grecia sa se mute acolo – apocalipsa poate ca n-a trecut prin acea insula, desi poate ca nici Internetul. dincolo de asta, poate ii faceti totusi o vizita poetei Minerva (numele roman al zeitei Athena… precum se vede, in varianta romanesc-rustica, si in randurile dumneavoastra), eu as vizita pe cineva astfel, daca as avea pe cine.

    scriitorul Corneliu Antoniu (fara sa vrea sau sa o stie) mi-a fost “amintire” intr-un loc din penultima postare de pe blogul meu.

    dar, si mai ciudat, si in ultima parte a postarii ma “gasesc” oarecum. sau e posibil. fara voia mea, de asta data. cine oare a putut vota acea -ma scuzati- prostie?! cum “membru scriitor stagiar”?! si cine o sa ne predea cursuri de devenit scriitori?! sau pe langa cine ne vom “exersa” stagiatura, pe langa cine vom “invata”, ca stagiari ce vom fi? si in ce oare va consta testul final? astept (curios de tot) exercitiile de scriere… macar stim cine e vinovat daca nu voi mai scrie nici o carte nicicand. dar poate ca n-am fost acceptat, si atunci am scapat de povara 🙂

  2. Am citit cu bucurie articolul cu atât mai mult cu cât aţi amintit de revista Algoritm Literar. Cât privesc cele două reviste amintite, ambele apar şi pe suport de hârtie. Am să vă trimit zilele acestea numărul 2 al publicaţiei.

    Şi aşa în colaps, mediul cultural-artistic trăieşte în aceste zile clipe de derută. Prea puţin stimulaţi, neexistând niciun interes din partea autorităţilor, marea masă a scriitorilor asistă neputincioşi la o crimă odioasă, aceea a spiritului cultural. Găsesc în aceste atitudini ale guvernelor de după 1990 un grav afront adus scriitorilor de elită, clasici, interbelici, postbelici şi contemporani

    Tare mi-e teamă ca românii să nu se trezească cu un soi de mutanţi ai tranziţiei, mai lacomi şi mai indiferenţi. Fără onoare, ruşine sau sentiment al datoriei. În urma votului din 30 Noiembrie 2008, nu a câştigat nici “dreapta”, nici “stânga”, a câştigat clasa politică şi a pierdut poporul – pentru a câta oară?

    Romania a dat lumii multe elite intelectuale, oameni de stiinta si litere, cu activitati remarcabile. Însă pe care statul nu-i răsplăteşte cum merită.

  3. This site appears to recieve a good ammount of visitors. How do you get traffic to it? It gives a nice individual twist on things. I guess having something useful or substantial to say is the most important factor.