Premiat fără premiu (oricum, felicitări, Reţeaua Literară). Date noi, contradictorii, ale apărării în cazul lui Ioan Es. Pop

Luni, 18 aprilie 2011. Intrând în Săptămâna Patimilor, cred că e indecent să pomenesc aici de unul dintre cele patru premii (nu cel mare) acordate, ieri, volumului „Pe prag (Vale-Deal)” la Gala Premiilor Reţeaua Literară – le mulţumesc poetelor Angela Baciu şi Ruxandra Anton pentru felicitările făcute cunoscute la comentariile paginii mele de jurnal online de ieri, care m-au dat de gol (mulţumesc şi criticului Ana Dobre, domnia sa m-a felicitat pe comentariile de pe Reţeaua Literară). Voiam să tac. Rămâne admirabil efortul poetului Gelu Vlaşin, care a reuşit să construiască în Spania un proiect literar remarcabil numit Reţeaua Literară (cu peste 7.332 de membri, fix, o adevărată comunitate). Îmi pare rău că n-am fost în stare să vin la Gala Premiilor Reţeaua Literară, „să nu se interpreteze greşit, că sper într-un premiu dat în compensaţie” (după eşecurile cu nominalizările la Premiile Radio România Cultural şi Premiile Observator cultural; urmează eşecurile la Premiile Uniunii Scriitorilor şi la cele ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, la care probabil că nu voi fi nici măcar nominalizat; pe drept!). Mi-ar fi plăcut să le strâng mâna „lupilor tineri” din juriu: Paul Cernat, Alexandru Matei, George Neagoe, Crina Bud şi Gelu Vlaşin, sunt onorat că m-au băgat în seamă. Lista premiilor – http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/gala-premiilor-reteaua-1. Probabil că am pierdut ultima ocazie în care aş fi putut să mă revanşez în faţa propriilor ochi: ce strica o umilinţă în plus? Fiind extrem de emotiv, am preferat să stau acasă, resemnat: ce am pierdut, ce am câştigat?

***

Au apărut date noi în „Cazul Ioan Es. Pop, colaborator al Securităţii”. Las la o parte faptul că m-a speriat un comentariu al jurnalistului-poet Adrian Pârvu (prieten cu Ioan Es. Pop) pe blogul lui Horia Gârbea, scris probabil la derută: „M-am despărţit de Ioan Es de o jumătate de oră, la staţia de metrou 1 Decembrie (Ozana) unde stă cu chirie şi cu intenţia mărturisită de a se sinucide!!! L-am convins (împreună cu bunul nostru prieten Paul Vinicius) să plătească în continuare chiria şi să-şi trăiască în continuare marele destin literar”… La care Horia Gârbea îi răspunde: „E absurd să sufere atît de mult, deși e explicabil, pentru că el e un om cinstit de fapt. Ideea este că în 30 de ani se prescrie chiar și un omor”. O primă observaţie – ce idee (venită de la preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, coleg de generaţie cu Ioan Es. Pop), să se prescrie turnătoriile! Dacă scriitorul n-a fost prins 21 de ani că a turnat, să-i fie casat dosarul de la Securitate! E posibil? Bat în lemn, eu nu îndrăznesc să-i telefonez lui Ioan Es Pop să-l întreb, îi respect tristeţea. Spuneam că au apărut date noi: Horia Gârbea scrie ieri – «Se știe de pe acum că poetul Ioan Es. Pop, unul dintre cei mai importanți autori de poezie în viață, intenționează să relateze în revista România Literară împrejurările în care a semnat, pe cînd avea doar 17 ani, un angajament cu fosta Securitate. Primele reacții au și apărut. Se pare că Ioan Es. Pop nu a „onorat” actul semnat, fugind pur și simplu din calea unei asemenea posibilități. E cert de asemeni că el nu ar fi fost obiectul unei cercetări CNSAS pentru că nu a deținut niciodată funcții publice și nici nu a făcut parte din conducerea Uniunii Scriitorilor. Recunoașterea lui este în acest context una dictată doar de propria conștiință și sper că va aduce clarificările necesare asupra modului cum s-a produs incidentul, astfel ca poetul și prietenul Ioan Es. Pop să fie absolvit de o mare parte sau chiar de toată vina pe care eventual ar fi avut-o». Va să zică, Ioan Es. Pop a semnat un angajament la Securitate (se repetă povestea cu Ioan Groşan, care la fel era scuzat de vârsta lui crudă – dar Ioan Groşan a turnat patru ani! Era adică un tânăr în toate minţile când a turnat, nu un adolescent; la fel se pune problema şi la Ioan Es. Pop, recunoaşte singur că a turnat cinci ani; haideţi să excludem vârsta care ar da circumstanţe atenuante). Horia Gârbea sugerează, culmea, că Ioan Es. Pop n-a turnat, de fapt (deşi Ioan Es. Pop recunoaşte că a turnat), n-a „onorat” angajamentul. Dacă ar fi aşa cum spune Horia Gârbea, de ce a mai apărut pe piaţă acest nou scandal? Deschid o paranteză: ieri am vorbit la telefon cu un mare poet (n-o să-i dau numele) care, după ce a citit ce am scris eu pe blog alaltăieri, mi-a atras atenţia că scandalul cu colaborarea lui Ioan Es. Pop e o cacealma publicitară, aruncată pe piaţă de Ioan Es. Pop fiindcă are tot interesul să se arate ca un luptător demn cu Securitatea, că el n-a turnat, de fapt, şi să-i crească şi mai mult cota literară. Adică e comportamentul tipic al unei vedete, caută pretexte să iasă mereu în faţă. E exact ce spune şi Horia Gârbea: că a semnat un angajament, dar n-a turnat… I-am spus marelui poet la telefon că e absurd, ce rost avea să se arate singur cu degetul? Ioan Es. Pop a declarat că a colaborat cinci ani cu Securitatea… „Nu, e doar un joc de imagine, ai să vezi că va ieşi mai întărit din această falsă autodeconspirare, totul e o înscenare literară!”. I-am spus marelui poet la telefon că pe mine nu mă duce mintea la asemenea subtilităţi şi că nu mai înţeleg nimic… Închid paranteza. Ce mai dă de gol Horia Gârbea? Că nu există nici un dosar al lui Ioan Es. Pop la CNSAS care să fie adus oficial pe tapet… De necrezut! Acum înţeleg ce voia să spună ieri Dan Mircea Cipariu (prieten şi el cu Ioan Es. Pop): De ceva vreme, apropiaţii poetului ştiau de intenţia lui Ioan Es. Pop de a se mărturisi public, prin intermediul unui text pregătit pentru săptămânalul „România literară”. De ceva vreme, fără să fie urmărit de „cercetătorii” CNSAS, Ioan Es. Pop nefiind membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România şi nefiind trimis spre „cercetare”!, poetul şi-a făcut grave procese de conştiinţă… Adevărul a ieşit la suprafaţă chiar prin mâna autorului… repet, nu a ieşit printr-o dezvăluire a CNSAS ori pe „surse” ca în cazul multor acuzaţi că au făcut poliţie politică. Deja începe să fie o comedie – auziţi, s-a trezit dintr-odată, după 21 de ani de la Revoluţie, conştiinţa în Ioan Es. Pop! Să mă ierte Ioan Es. Pop, dar chiar aşa, brusc, pe când te afli în deplină glorie (eu eram convins că va fi clasicizat de critică), să te apuce procesele de conştiinţă? Cui vinde Dan Mircea Cipariu castraveţi la grădinari? Înţeleg să mi se argumenteze că la mijloc e un şantaj al băimărenilor la adresa lui Ioan Es. Pop, care ştiau că a semnat un angajament cu Securitatea, să-l facă să se autoculpabilizeze. Dar chiar aşa, Ioan Es. Pop să fi dat sfoară în ţară, nu „sursele” de la CNSAS că a fost colaborator al Securităţii? Şi de ce, să se afle că n-a turnat, de fapt, ci a semnat numai un angajament… Natural, după asemenea luări de atitudine ale prietenilor lui Ioan Es. Pop (care nu se dezmint, asemenea prietenilor lui Ioan Groşan), nu-mi rămâne decât să aştept să văd publicată o carte semnată de Ioan Es. Pop cu dosarul lui de la Securitate, din care să aflăm că a fost disident! Şi fiindcă nu erau de ajuns apărările lui Horia Gârbea şi Dan Mircea Cipariu, a apărut şi poetul Nicolae Coande (prieten şi el cu Ioan Es. Pop şi coleg de generaţie; toţi suntem prieteni cu Ioan Es. Pop şi Ioan Groşan, nu?) care, nemaipomenit, a pus mâna pe textul ce va apărea joi în România literară (probabil că e un alt aranjament la mijloc, România literară va trebui să-şi dubleze acum tirajul, toţi scriitorii vrând să citească mărturisirea, sau cacealmaua, vorba marelui poet de care vă pomeneam aici):

Gratie unui prieten comun sunt in posesia textului pe care Ioan es. Pop il va publica saptamana asta in Romlit.

Daca lucrurile au stat intr-adevar asa cum, dureros, se confeseaza el, Pop a delationat doar la Facultatea de la Baia Mare, unde a fost si racolat, in 1881, pe vremea cand scria la revista “Nord”, publicatie studenteasca. Poetul spune ca a facut 5-6 delatiuni de acest tip, despre o colega de facultate, dar ca a rupt cu ei, cu securistii, adica, dupa 1987.

Dupa aceasta data nu a mai colaborat cu ei sub nici o forma.

Pare de necrezut ca Ioan es. Pop a fost racolat, sub presiunea unui santaj care-i ameninta intimitatea, dar s-a intamplat cu adevarat.

Nu este, insa, turnator in mediile culturale in care a evoluat dupa 1989, cand a venit in Bucuresti, asa ca supozitia ca a fost “ridicat” de Secu in prim-planul vietii literare romanesti, draga Liviu, pare neavenita in acest moment.

Daca, repet, textul sau este onest si nu exista si alte complicatii ulterioare pe care le-ar ascunde.

Ce este de notat, insa, este faptul ca el face o confesiune pe acest subiect dureros, spre deosebire de majoritatea celorlalti scriitori care, cu un penibil simt al eschivei, neaga sau replica fara pic de demnitate morala.

Faptul de a fi fost colaborator ramane insa, ca si slabiciunea de fond a mediului literar romanesc, tot mai putin capabil sa se apere de dosarele care sunt scoase din ce in ce mai alert la iveala. In aceste conditii, ar parea un sofism deplasat sa intrebam de ce turnatorii tin prima pagina a ziarelor cu astfel de dezvaluiri, in timp ce ofiterii de Securitate primesc si azi pensii nesimtite pentru faptul a a fi racolat in stanga si in dreapta? Evident, si fara echivocuri morale, chiar fara “somatia” unei alte instante decat propria constiinta, fiecare scriitor care si-a dezonorat statutul de om liber trebuie sa-si asume vina, esecul de a nu fi rezistat in fata presiunii psihice a “bratului inarmat al poporului”. Insa, in solidar, scriitorii trebuie sa apere blazonul meseriei lor, inclusiv prin astfel de marturisiri, ca si prin aducerea la iveala a adevarului. Adevarul nu este, insa, doar al dosarelor, stim bine asta.

E cazul ca Uniunea sa ia o atitudine clara in acest sens, altfel vom asista la tararea in mocirla a unei institutii care nu e capabila sa gestioneze criza din ograda ei. Repet, raspunderea e individuala, dar se poate lucra in solidar pentru a contracara imaginea proasta pe care si-o fac oamenii despre, cum spun toti idiotii pe siteuri, “liota” de scriitori – care ar fi, chipurile, o apa si-n pamant.

Nicolae Coande

Ce să mai adaug? Horia Gârbea şi Dan Mircea Cipariu vor trebui să-şi reevalueze atitudinea, la fel marele poet cu care am vorbit la telefon: „e pe bune”, Ioan Es. Pop a colaborat cu Securitatea… Se va autosesiza CNSAS, dacă într-adevăr nu a prezentat până azi nici un interes faţă de Ioan Es. Pop (neavând cică funcţii)? În privinţa protestului Uniunii Scriitorilor că-i sunt terfeliţi scriitorii de către CNSAS, să avem pardon – în cazul lui Ioan Es. Pop terfelirea nu vine de la CNSAS, ci chiar de la el.

PS. La cât de supărătoare e dezbaterea legată de colaborarea marilor noştri scriitori cu Securitatea, vedeţi şi pe http://www.dorintudoran.com/2011/04/14/despre-detractori-in-atentia-d-nei-aura-agatha-christi/ (inclusiv comentariile). Dorin Tudoran rămâne acelaşi reper moral intransigent.

PS. 2. Public şi azi fotografii „realizate” ieri în Parcul Carol din Bucureşti.