0
4 comments

Duminică, 10 aprilie 2011. Regizorul Sorin Ilieşiu, «coautor – împreună cu Gabriel Liiceanu – al filmului documentar de lung-metraj „Apocalipsa după Cioran” prezentat în aceste zile de ICR-Paris, ICR-Madrid, ICR-Stockholm, ICR-Budapesta, ICR-Berlin, ICR-Viena, ICR-New-York», cu frică de Dumnezeu şi susţinător al regimului Băsescu (se abţine să-i condamne samavolnicia, abuzurile, incompetenţa, iresponsabilitatea, dovedite zilnic), trimite un „Apel pentru memoria lui Emil Cioran, cel mai profund şi cel mai rafinat gânditor despre umanitate şi Dumnezeu” (frumos zis), la derută, către cei ce sunt la guvernare acum, personal premierului, Emil Boc, ministrului Culturii, Kelemn Hunor, ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu şi ministrului de Externe, Teodor Baconschi, plus primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Apel care începe cu «Prefer să nu comentez palma nimicitoare pe care au primit-o ieri autorităţile române de la dl George Brăiloiu, care a achiziţionat din bani proprii „Arhiva Cioran” (perioada română a vieţii acestuia) pentru a o restitui patrimoniului naţional». La fel au preferat şi Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici şi toată floarea cea vestită a intelectualilor de curte de azi, „să nu comenteze”… Laşitatea, demisia morală şi conformismul întunecă şi cele mai titrate capete luminate. Ce cere regizorul Sorin Ilieşiu (activist din partea Alianţei Civice şi a Asociaţiei revoluţionarilor „21 decembrie 1989”) autorităţilor, la centenarul naşterii lui Emil Cioran? Nimica toată, cu costuri financiare minime. Toate ar fi trebuit să fie puse deja în practică de la moartea marelui filozof, dar cine să o facă? Ţara e guvernată de gaşca Băsescu-Boc-PDL-UDMR, „care n-are treabă cu cultura profundă românească”. Ar trebui să dau vina şi pe Muzeul Naţional al Literaturii Române (plătit de Primăria Capitalei) – că n-are iniţiative de acest gen, măcar pentru a da numele unor scriitori importanţi dispăruţi străzilor din Bucureşti. Doar Uniunea Scriitorilor din România, prin iniţiativa lui Ion Lazu, a dus la capăt un proiect prin care s-au pus plăci cu numele scriitorilor dispăruţi la fostele lor domicilii… Ce cere Sorin Ilieşiu (ceea ce ar fi trebuit deja să existe, repet; dar nici măcar Gabriel Liiceanu, cel ce a profitat de pe urma operei lui Emil Cioran, n-a mişcat un deget în acest sens), de bun simţ: «montarea unor plăci memoriale pe zidul clădirilor din Paris unde a locuit Emil Cioran – rue de l’Odéon nr.21 , rue de Sommerard nr.13 (hotel Marignan), rue Racine (hotel Racine) – , precum şi pe zidul clădirii la parterul căreia se află „Café de Flore” din Bd Saint Germain nr.172 (Vreme de un an Cioran stă, cîte douăsprezece ore pe zi, asemeni unui funcţionar conştiincios, la cafeneaua „Flore”, locul de întîlnire al intelectualităţii franceze. – fragment din comentariul scris de dl Gabriel Liiceanu)». Iar în Bucureşti, „segmentul Bulevardului Dacia dintre intersecţia cu Calea Dorobanţilor şi intersecţia cu Calea Griviţei să se numească Bulevardul Emil Cioran”. Apoi, Universitatea din Bucureşti (unde a studiat Emil Cioran) să-şi schimbe denumirea în Universitatea „Emil Cioran” din Bucureşti, iar Biblioteca Naţională a României să-şi schimbe denumirea în Biblioteca Naţională a României „Emil Cioran”. Plus rugămintea „ca statul român să achiziţioneze – din fondul de rezervă al guvernului – manuscrisele lui Emil Cioran care urmează să fie scoase la licitaţie, la Paris, în viitorul apropiat” (fosta soţie a lui Emil Cioran anunţând o nouă licitaţie). Se vor trezi oficialităţile României până la noua licitaţie?

***

Aura Christi (redactor-şef al revistei Contemporanul. Ideea Europeană, la care director e Nicolae Breban) e nemulţumită de felul cum e dezbătut Cazul „Nicolae Breban, colaborator al Securităţii”, public. Am primit de la ea un e-mail (care, de altfel, e trimis la adrese-grămadă) intitulat CNSAS. CAZUL BREBAN. O TENTATIVĂ DE “LINSAJ MEDIATIC”? Îl redau şi pe acesta în întregime aici, deşi repetă (probabil, să ne intre bine în cap; l-a adăugat şi pe Dorin Tudoran la detractori ai lui Nicolae Breban acum; îmi pare sincer rău că Aura Christi nu acceptă şi opiniile neconvenabile la adresa marelui scriitor Breban; colaborarea cu Securitatea, reală sau calomnioasă, e o temă delicată pentru scriitorii români, fiecare are dreptul la opinie; puţină seninătate nu strică; pentru cei interesaţi să vadă reacţiile unor scriitori: http://www.adevarul.ro/cultura/Nicolae_Breban-la_-judecata-_colegilor_de_breasla_0_458354793.html), cum spun, repetă ceea ce a publicat chiar ea în textul „Breban, colaborator al Securităţii?” (publicat, aici, pe 8 aprilie). La finalul noului text al Aurei Christi, public două declaraţii publice, semnate de Eugen Simion şi Alex Ştefănescu, trimise în acelaşi e-mail (alături de intervenţia lui Ion Lazu, apărută la comentarii, aici, ieri, vreau să revin asupra ei mâine):

„Cazul” Nicolae Breban

În data de 6 aprilie 2011, precum şi în zilele următoare, presa naţională a reprodus o ştire calomnioasă, abuzivă, distribuită pe canelele media naţionale (şi nu numai), intitulată calomnios CNSAS: Nicolae Breban a fost colaborator al securitaţii. Informaţia era însoţită de o succintă bio-bibliografie trunchiată, şi, în alte cazuri, de stenograma, trunchiată şi ea, câtorva convorbiri ale domnului Nicolae Breban cu generalul de Securitate N. Pleşiţă.

„Direcţia de investigaţie a constatat că Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securităţi, au declarat, miercuri, surse din CNSAS. Decizia de colaborare în cazul Nicolae Breban a fost dată în martie, iar dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 4 aprilie. Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Nicolae Alexandru Breban a fost stabilit de instanţă pentru 12 septembrie.

Nicolae Breban, născut în 1934, la Baia Mare, este romancier şi eseist, precum şi directorul revistei Contemporanul, editată de Fundaţia Culturală Ideea Europeană. [Revista Contemporanul este editată de trustul Contemporanul – n.n.] El este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani. A debutat literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai târziu, Breban a publicat primul său roman, Francisca (tradus în limbile bulgară şi rusă), distins cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. În 1966, îi urmează romanul În absenţa stăpânilor, iar în 1968, Animale bolnave, premiat de Uniunea Scriitorilor. Breban a fost redactor-şef al revistei România literară. Breban a semnat scenariul filmului „Răutăciosul adolescent”, precum şi scenariul şi regia filmului „Printre colinele verzi”, o ecranizare a romanului Animale bolnave, inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes. În 1973, apare romanul Îngerul de gips, iar în 1975, versiunea în limba suedeză a romanului În absenţa stăpânilor. Nicolae Breban a mai publicat volumele Bunavestire (1977), Don Juan (1981), piesele de teatru Culoarul cu şoareci şi Bătrâna doamnă şi fluturele (1981 – 1982, Paris), ediţia franceză a romanului În absenţa stăpânilor (1983, Flammarion, Paris), Drumul la zid (1984), versiunea franceză a romanului Bunavestire (1985, Flammarion, Paris), Pândă şi seducţie (1991), volumul de versuri Elegii parisiene (1992), trilogia Amfitrion (1994)  – Demonii mărunţi, Procuratorii, Alberta, Riscul în cultură (1997), Ziua şi noaptea (1998), Stricte amintiri literare (2001), Voinţa de putere (2001), Sensul vieţii. Memorii I (2003), Sensul vieţii. Memorii II (2004) şi Sensul vieţii. Memorii III (2006).” (sursa: MEDIAFAX)

Acest comunicat a fost emis, şi în consecinţă, preluat de mass media naţională, la (ora) 15.59, în data de 6 aprilie 2011, neconţinând, contrar uzanţelor, şi opinia „părţii vizate”, şi anume: opinia domnului acad. Nicolae Breban – ceea ce reprezintă, indiscutabil, o gafă, o elementară călcare a deontologiei profesionale. Ştirea a fost preluată, scriam într-un comunicat al subsemnatei, cu iuţeala fulgerului: „Breban – colaborator al securităţii? Da, am pus un semn de întrebare, absolut firesc în acest caz, deşi cunosc, de bună seamă răspunsul. Îl cunosc, de altfel, şi nu puţini jurnalişti, scriitori (de pildă, Dorin Tudoran, Cristian Teodorescu şi Emil Hurezeanu, zeloşii calomniatori ai romancierului, nu-i aşa?), colegi ai domnului acad. Nicolae Breban. Cu toate acestea… majoritatea a preluat ştirea abuzivă, grosolană. Ştirea calomnioasă a fost multiplicată cu o viteză, hélas, abracadabrantă, cu o iuţeală de vis, cu un spirit organizatoric formidabil, de necrezut când vorbim de iubita noastră, sărmana noastră, primitiva noastră România; mă gândesc… aşa, visător, că în cazul în care acea viteză, acea miraculoasă energie, grabă de a macula cu orice preţ un mare romancier, acea hărnicie de a răspândi o calomnie incredibilă ar fi fost folosite în sens constructiv, să zicem, la construcţia autostrăzilor în România, ţara noastră s-ar fi acoperit mirabil, peste noapte, de o reţea de autostrăzi mi-nu-na-te, care, din punct de vedere calitativ, ar fi bătut şoselele germane, zău! Nu puţine dintre ziare, aşadar, cotidiane, ediţii on line, agenţii de ştiri, au preluat, ca material «ilustrativ», cum ar veni, stenograma unor convorbiri purtate de romancierul Breban cu generalul de securitate Pleşiţă, convorbiri reproduse trunchiat. Aşa «se cuvine»: să reproduci informaţiile trunchiat – inclusiv, culmea!, succinta bio-bibliografie; când nu-ţi convine, se bricolează, se ajustează, iar la nevoie: se dă cu toporul, se dă cu barda, amputându-se o bună parte din biografia unui individ incomod, nu contează cine este el, ce anume a făcut în viaţă, nu contează că îi faci rău; în condiţiile enormei crize morale care clatină la rădăcini societatea românească, nu mai contează absolut nimic: poţi să spui ce vrei, cui vrei, despre oricine vrei, oriunde, oricând, oricum!!! – important e să omiţi tot ceea ce este strident într-un cadru dat, prestabilit, tot ce nu este „pe linie” GDS-sistă, «pe linie» CNSAS-isită, să smulgi din context, după cum îţi convine, imprimând, nu-i aşa?, unghiul din care „trebuie” citit un text, interpretată o ştire conform „ultimelor indicaţii de partid”, da? Şi din ce motive, mă rog frumos?”

La (ora) 17.19, în aceeaşi zi, realizând, probabil, că s-au încălcat elementarele reglementări existente în domeniu, Mediafax distribuie un al doilea comunicat, nu-i aşa? Iată-l: „Nicolae Breban, despre decizia CNSAS: Nu am semnat niciodată un angajament cu Securitatea. Scriitorul Nicolae Breban a declarat pentru MEDIAFAX că nu a semnat niciodată un angajament cu Securitatea, nu a dat nicio informaţie scrisă Securităţii, considerând decizia CNSAS drept «o lucrătură» a cuiva care vrea să-i murdărească numele. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban. Direcţia de investigaţie a constatat că Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securităţi, au declarat, miercuri, surse din CNSAS. În schimb, scriitorul Nicolae Breban spune că decizia CNSAS nu are niciun fel de fundament.

«Este o lucrătură a cuiva care vrea să-mi murdărească numele. În perioada aia erau sute de scriitori şicanaţi, dar eu niciodată n-am dat vreo informaţie scrisă Securităţii şi nici nu am semnat niciodată un angajament. Eu am fost unul dintre cei mai atacaţi scriitori în comunism, romanul meu Bunavestire a fost foarte atacat, toată presa de partid m-a atacat», a spus Nicolae Breban. El a precizat că, în prezent, se află în Spania şi va reveni în România în circa o lună, moment în care va face o conferinţă de presă. Breban a precizat că a relatat şi în memoriile lui, care «din păcate” nu sunt citite, cele două anchete culturale în care a fost cercetat de Securitate, anchete la care a participat şi fostul general de Securitate Nicolae Pleşiţă. «Am fost anchetat de două ori de Securitate şi în acele momente l-am cunoscut pe Pleşiţă. Prima anchetă culturală a fost în legătură cu confiscarea manuscrisului romanului meu «Bunavestire» de la Coeckelberghs (editorul René Coeckelberghs, n.r.), care urma să-l publice în Suedia. Romanul meu «Bunavestire» a fost oprit în ţară de la publicare, timp de trei ani, de către Securitate şi doream să îl public în Suedia. Dar Securitatea şi Poliţia de frontieră au confiscat manuscrisul şi eu am fost anchetat de o comisie a Securităţii. Atunci l-am cunoscut şi pe Pleşiţă. Ei m-au rugat să scriu o declaraţie în care să spun de ce i-am încredinţat unui editor străin manuscrisul meu. Eu am explicat că sunt autorul manuscrisului şi proprietarul lui şi nu îl dădeam pentru a fi publicat, pentru că nu doream să îl implic pe Coeckelberghs. Aceasta este singura declaraţie scrisă pe care am dat-o la Securitate», a spus Nicolae Breban.

Potrivit lui Breban, cea de-a doua anchetă a avut loc atunci când Securitatea a aflat că a trimis manuscrisul său pentru romanul Bunavestire în străinătate, prin intermediul unei ambasade. «M-au anchetat din nou şi atunci l-am întâlnit din nou pe Pleşiţă», a mai spus Breban. El a precizat că cele două anchete ale Securităţii au avut loc înainte de anul 1977. Romanul Bunavestire al lui Breban a apărut în 1977, la Iaşi, la Editura Junimea. «Ulterior, romanul meu Bunavestire a fost cel mai criticat roman apărut sub comunism. Toată presa de partid m-a atacat”, a mai spus Nicolae Breban.

Totodată, Breban a amintit că, în 1971, a protestat faţă de politica regimului comunist într-un material pentru publicaţia franceză Le Monde, când şi-a anunţat şi demisia de la conducerea publicaţiei România literară. «Ulterior s-a propus excluderea mea din biroul Uniunii Scriitorilor», a mai spus Breban. Pe de altă parte, Nicolae Breban a spus că în Spania, unde se află în prezent, a finalizat un nou roman Jocul şi fuga. Totodată, el a precizat că urmează să îi fie publicată în curând o nouă carte, Singura cale. Decizia de colaborare în cazul Nicolae Breban a fost dată în martie, iar dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 4 aprilie. Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Nicolae Alexandru Breban a fost stabilit de instanţă pentru 12 septembrie. Nicolae Breban, născut în 1934, la Baia Mare, este romancier şi eseist, precum şi directorul revistei Contemporanul, editată de Fundaţia Culturală Ideea Europeană. El este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani.”

Dacă s-ar face o radiogramă referitoare la preluarea celor două comunicate, în care este reprodusă şi o succintă bio-bibliografie trunchiată – nici un cuvânt despre disidenţa autorului Buneivestiri! – s-ar constata, de bună seamă, care dintre acestea predomină. E nevoie să precizez?

Aura Christi //

Separat, în selecţia Aurei Christi (trimisă pe e-mail), declaraţiile lui Eugen Simion şi Alex Ştefănescu:

 „Breban a fost împotriva lui Ceauşescu” 

Cred că el cunoştea nişte generali de Securitate, discuta cu ei, dar asta nu înseamnă că a colaborat cu Securitatea. El nu are un angajament semnat. (…) Disidenţa lui a fost vizibilă. Fiind în Comitetul Central, a fost împotriva lui Ceauşescu. Cum se împacă cele două chestiuni? (…) Trebuie să existe o instanţă care să stabilească vinovăţia şi apoi publici informaţiile. Cine mai repară o imagine stricată? 

Eugen Simion, Nicolae Breban la judecata colegilor de breaslă, în Adevărul, 7 aprilie, 2011 

 „O nedreptate strigătoare la cer”

Dragă Aura,

Acum două minute am vorbit la radio România Actualităţi în direct, prin telefon, şi iată în linii mari cam ce am spus: Eu, Alex. Ştefănescu, nu am colaborat niciodată, în niciun fel cu Securitatea, astfel încât nu am motive să fiu solidar cu scriitorii care au colaborat.

Ceea ce i se întâmplă însă lui Nicolae Breban este o nedreptate strigătoare la cer.

Dacă a schimbat la telefon câteva amabilităţi cu un general de Securitate, Nicolae Breban a făcut-o numai pentru a-şi publica romanele sau a obţine vize pentru plecări în străinătate. În loc să fie pedepsiţi moral cei care interziceau drepturi elementare, sunt puşi la zid scriitori obligaţi de situaţie să facă unele concesii ca să câştige acele drepturi.

Nicolae Pleşiţă apărea până nu demult la televizor şi declara, sfidând pe toată lumea, că nu regretă nimic şi că dacă ar întoarce timpul înapoi l-ar maltrata din nou pe Paul Goma, iar acest Nicolae Pleşiţă n-a fost pedepsit deloc, nici măcar moral. Pentru ca acum să fie supus oprobriului public un mare scriitor numai pentru că a stat de vorbă la telefon cu Nicolae Pleşiţă.

Înainte de 1989, doi erau prozatorii instalaţi în vârful ierarhiei literare: Marin Preda şi Nicolae Breban. Marin Preda a fost nevoit şi el să intre în PCR pentru a-şi păstra postul de director la Editura Cartea Românească.

Nicolae Breban a provocat de-a lungul timpului multe invidii, prin valoarea sa ieşită din comun. În plus, în ultima vreme, a devenit incomod prin cărţile sale de idei. Cred că aşa se explică această ultimă încercare de defăimare a sa.

Nu cred pentru nimic în lume că Nicolae Breban a fost informator în sensul propriu-zis al cuvântului, că se ducea conştiincios la Securitate să facă note informative etc. El are o anumită măreţie care nu-i îngăduie să se poarte astfel. Cred că pur şi simplu a fost curtenitor cu un general de Securitate, ceea ce este fără îndoială regretabil, dar nu blamabil. Tinerii de azi n-au cum să înţeleagă situaţia complicată de atunci. Recunosc, de exemplu, că şi eu o curtam pe vânzătoarea de la Alimentara ca să îmi pună deoparte o bucată de caşcaval.

Pentru Aura. Această declaraţie este reprodusă din memorie. Dacă îţi foloseşte la ceva poţi s-o publici, menţionând că am făcut-o în cadrul emisiunii matinale de mare audienţă realizate de Gabriel Basarabescu la Radio România Actualităţi, duminică, 10 aprilie 2011 la ora 7:50.

Alex Ştefănescu

PS. Cer scuze, iar m-am lungit. Public alte patru fotografii realizate de regizorul Sorin Ilieşiu din Arhiva Emil Cioran (am mai publicat fotografii realizate de Sorin Ilieşiu, aici, pe 7 aprilie). Public, totodată, fotocopii ale „obiectelor lui Emil Cioran” vândute pe 7 aprilie la Paris, preluate din catalogul licitaţiei.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
4 comments

4 Comments

Lasă un răspuns la Octavian Mihaescu Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Io unul nu mai zic nimic, constat ca elita asta rumâna de dupa 47 si 89 pare fi intrusa in sufletul românesc, isi aroga drepturi pe care nu le are, isi poate permite deoarece adevarata elita a fost distrusa, din lipsa ei, majoritatea confunda negina cu pleava, iar astia de dupa 47-89 sunt cu totii pleava ordinara. Multa vreme m-am tot gândit ce a vrut spune acea reactie a proletarilor din 1990, moarte intelectualilor. Ma tem ca acele mase in subconstient simtea mai bine de ce duhuri malefice era bântuita telectualitatea asta, mult mai bine decât noi astia ce ne credeam instruiti, pe baricada binelui ce se lupta împotriva raului.

    Pentru mine avea sa fie o mare deceptie Liiceanu, Plesu, ba chIair si Patapievici aceasta umflatura a lu Liiceanu, pe altu nu gasea acest moralist care se dovedeste a fi imoral odios. Imi vorbeste de trufie, mândrie el si cu Plesu lui, in schimb dovedesc a fi cei mai jegariti dintre totii trufasi din ograda telectual-rumâna. Vorbeste (mumos), de legatura rupta dintre intelectual-profan, in schimb ei sfideaza ,urasc plebea cu o ura demna de diavolul bolsevic a carui gena pute in ei de la o posta. Ne vorbeste de nebunia mândriei iar ei sunt campioni acestei boli global-incurabile. Vorbeste de valorile autentice ce musai apara, conserva, propulsa, pe când ei le calca in picioare ca nu care cumva sa ridice capul si umbreasca a lor “genialitate”

    In privinta lui Cioran, personal am o alta perspectiva fata de-a multor teologi care il pun la zid, justificat, insusi Tutea care-l iubea foarte mult pe Cioran trage concluzia ca cea ce a facut Cioran este blasfemie, si, trebuie spus, este curata blasfemie! Dar nu de pacatele lui vorbim, pe noi trebuie interesa alta perspectiva, pe care ma asteptam auzi-vedea dibuit-promovata de acei ucenici a lui Noica, aia de se tot lauda cu el.. desigur când le cade bine la mustati si tescherea… Taman pe dos a fost promovat Cioran de acesti tovarasi elitisti de dupa 47-89, mai bine nu-i mai avea tara aia.. ca sic u ei si fara ei, ba-i mai rau cu ei decât fara ei.

    Nimeni, nici un filozof, nici un teolog, nici un gânditor nu baga de seama o superba axa formata in spatiu românesc, stringent necesara U.E de azi si de mâine, ma refer la cei trei mari gânditori români, Eliade, Cioran, Tutea. Daca nu exista Cioran, el trebuia inventat pentruca aceasta axa, mesaj profund venit din Univers anume special pentru lumea de azi. Nu întâmplator Eliade si Cioran sunt asa de cunoscuti afara, lipseste Tutea, care vrea zice el mult mai multe prin lipsa lui, insa, doar Tutea este cel care da cheia deschideri mesajului divin, ba as zice si mai mult, Ioan Alexandru se pare ca avea misiunea descifra mesajul , talamaci aceasta fenomenala axa, din pacate spurcatul la ucis miseleste ca sa nu-o tâlcuie, ba si pe Culianu, ca si el trebuia zice ceva, tare, tare delicat mesaj… Astia ar fi intors cu curul in sus toata lumea, intreaga istorie, filozofie , ba as zice si teologie ce ni s-a bagat la cap o arunca in aer, adica ardeau neghina depusa acolo. Motiv ptr care sunt uimit cum taman urmasi lu Noica, ce au pretenti prosterne la picioarele lor, taman astia nu doar ca nu vad ce arf it rebuit vedea de mult, de prea multa vreme, si ptr ca orbirea lor este atât de profunda au optat sa duca in prapastie odata cu ei si natiunea româna, s-au mai bine spus mesajul acestei axe , cu care România ar face istorie in acest moment de cumpana , de mari provocari ptr U.E, un poriect nobil ce trebuie realizat, dar si ptr civilizatia crestina in asnambulu ei, daca vreti; mesajul salvator al acestei Europe se afla taman in aceasta axa, Eliade, Cioran, Tutea. Ce cultura româna promovati voi mai acestia, sifilitici aia ce nu stiu decât mazgali vaginuri si falusuri.. halal cultura mai promovati voi mai bolsevicilor, pai ce, Patapievici este fiu de bolsevic sadea, dar care are pretenti de boier… da-ti naiba papionu jos ca-ti sta ca dracu la gâtu ala … si mai lasa tu filozofia ca nu-i de nasul tau… desi, Liiceanu tau te-a umflat tare rau cu compresoru nu cu pompa…. deja te dezumfli iar aerul ala de iese din tine pute a hoit.

    Multi l-au injurat pe Buzura a lui Iliescu, pai asta a lu Basescu, cochilul teribil al Liiceanului, al Plesului, al sorcovei-vesele, este de zeci si mii de ori mai oribil, mai tâmpit, si cum sta bine unui prost trebuie sa fie si arogant, se crede omul providential al culturi române, cum se viseaza Plesu si Liiceanu , la leteratura aveam alt personaj din acelasi aluat.

    Mai tovarasi, puneti-va mintea la treaba, dibuiti axa de care vorbesc si dupa veti vedea ce mare sansa ratati face istorie veritabila atât voi ca persoanje cocotate in coltora româno-bolsevica, cât si natia aia pe care voi va urinati la nesfârsit, impreuna cu clasa politica.

  2. Daă tot e la modă cazul Breban, vă propun şi eu un pamfleţel:
    Nu-mi place să fac polemică de dragul artei cu nimeni. Dar am dreptul şi eu să-mi pun unele întrebări. Prea îi văd agitând steagul războiului pe unii şi alţii. Şi nu că nu ar avea dreptate. Suntem chiar un popor pus pe gâlceavă sau altceva ne mână de la spate? Păi să încercăm în felul nostru gazetăresc să desluşim iţele acestui Ansiedad postat pe blogul lui Dorin Tudoran: „(Dacă, în loc să facă un asemenea tărăboi, acest haiduc de salon ar citi ce scrie deasupra porţii la care bubuie zi şi noapte… ar pricepe că este vorba despre „Ieşire” şi nu despre „Intrare”..)” – încheiem citatul. Domnilor! Aici e ca în faţa porţilor lui Kafka… „Nimeni în afară de tine, n-avea dreptul să intre aici, căci poarta asta era făcută numai pentru tine; acum plec şi o încui” – spune Kafka. În ceea ce priveşte „Intrarea”, povestea lui Kafka conţine două lămuriri importante ale paznicului porţii: una la început şi una la sfârţit. Dar să folosim şi noi un „text în oglindă” spre marea satisfacţie a cititorului nostru iubitor de pamflete, dar şi pentru lămurirea „Ieşirii” din acest labirint tare încâlcit.
    1. Nicolae Breban s-a spălat pe mâini… aşa spune Biblia şi despre Pilat: „Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci se face mai multă zarvă, a luat apă şi-a spălat mâinile înaintea norodului” (Matei C.27 v.24). Bulgakov susţine că Pilat solicitase dinainte părerea membrilor sinedriului de a i se comunica oficial pe care dintre cei doi (Barabas sau Iisus) doreau ei să-l lase în viaţă. După ce i se răspunse că acela era Barabas, Pilat spuse:”- Foarte bine. E timpul!” Deci totul fusese plănuit demult. Ne bate Dumnezeu pe toţi, spune scriitorul M. Ifrim într-un comentariu. În vara asta vom avea mari spectacole. Tot el vorbeşte despre unele adeverinţe de (ne)turnători solicitate CNSAS-ului de scriitorii noştri. Asta cu adeverintele, cam asa-i! Petru Groza (un fel de Petru I-ul al Rusiei) s-a tot reâncarnat după cum se vede în mai toţi prim- miniştri Romaniei de dupa 89. Eram copil (să fi avut 3-4 ani când ascultam în stradă cu oamenii din satul meu în faţa casei unchiului Voicu (fratele mai mic al tatei) -singurul care avea aparat de radio alimentat cu pile electrice, un fel de alimentatori pe bază de cărbune şi sode alcaline- ; dar ce este interesant în memoria mea: mai toţi plângeau cu adevarat, de la bătrâni la copii mici. Se ţinea slujba la radio şi parcă eram la înmormântare de adevaratelea. Spun asta ca sa fac o trecere la Dorin Tudoran (autorul articolului), pe care atunci când l-am citit prima dată, am crezut că am de a face cu un nou Mesia al poeziei: ” Singur eu./ Soarele devasta pieptul unui taur celebru,/ singur eu n-aveam cui da dreptate/când fiecare eram o armă în mâna celuilalt”. Şi mai spunea el: “cu lucruri vii îmi bate moartea-n geam/ … Ca mai târziu să mă farmece poemele din “Cântec de trecut Akeronul”. Acum dacă stau şi mă gândesc, nu avea tăria şi curajul unui Maiakovski: “Am intrat în frizerie şi am vorbit calm/Fiţi amabili, pieptănaţi-mi urechile!/Frizerul cel neted s-a zburlit dintr-o dată,/Obrazul i s-a întins ca o pară/Nebunule!/Roşcatule-/i-au ţopăit cuvintele./Injuria se zbătea de la un ţipăt la altul/şi m-u-u-u-u-ltă vreme/a chicotit capul cuiva/smulgându-ne din mulţime ca o ridiche veche” (Versurile astea îmi amintesc de scena în care, pe urma maşinii preşedintelui Băsescu la prima sa vizită în Buzău, se rostogoleau în goana mare cuvintele prietenului meu M. Ifrim:”Să-mi sugi p….” Şi toţi fugeau de la terasa de unde se rostise acele vorbe grele, care de care mai încotro. Citesc însă şi comentariile postate pe acest blog de diverşi comentatori de bună credinţă. Nu pot face şi eu greşeala unora, acum, împins de alţii, să arunc şi eu cu zoaie în Nicolae Breban. Nu pot s-o fac. Mă trage de mânecă E. Cioran care-mi spune: „cine are vreo părere sigură despre vreun lucru oarecare dovedeşte a nu se fi apropiat de niciuna din tainele fiinţei”. De aceea nu pot să arunc în ochii altora cu jarul din vatră (în care aruncăm laolaltă: pulberea de stele şi mătrăguna culturnicilor de la ICR şi CNSAS), uitând de puţinele îndemnuri labişiene; că ni se cuvine „pentru dansul de flăcări şi roţi – / nimic pentru tine, tot pentru toţi”.
    2. Propunem şi noi două busturi la intrarea în clădirea Academiei Române. Îndemnul lui Dorin Tudoran e valabil pentru orice votant. Acuma d-le Agamiţă, e timpul tău! Noi servim creier pane. Fript bre! Hai că ţinem şi pentru mata plita încinsă. La fel şi cu tine domnule Breban! Invitaţia e şi pentru mata. Când abia porneam în literatură (aveam 18 ani şi nu-mi făcusem debutul) – M.R. redactora şefă a revistei de cultură „Tomis”, îmi spunea: Vrei să faci literatură? Dar l-ai citit pe N. Breban? Auzind de la mine că nici nu ştiam de existenţa acestuia, m-a tras de-o parte spunându-mi în taină: „Neapărat să-l citeşti. E un mare scriitor. Citeşte „Animale bolnave” şi după aceea mai treci pe la revistă”. Am să spun Tatăl Nostru de o sută de ori şi Înger, îngeraşul meu tot de o sută de ori, până când pescarul din „Bătrânul şi marea” al lui Hemingwai se va ridica în picioare în barca lui, victorios, înfăşurând toată funia pe care i-o aruncase peştelui cel mare. El chiar avea de a face cu peştele cel mare. Şi ar fi zis, abia atunci când îl va fi prins: „O să mă odihnesc data viitoare, când o să iasă afară”, pentru că El ştia că peştele se afla într-adevăr acolo, iar mâinile lui, trăgând de funie şi spinarea peştelui care se ridica deasupra valurilor nu era un vis.
    3. D-le Breban! A tăcea mâlc… pe ardeleneşte, ai cam băgat-o pe sarică. Dă-ţi bre elasticitatea „aparatchik-ului” în freza lui Chilian şi fredonează-ne cântecul ăla de dragoste cu fata morgana „care aleargă mereu ireală şi aţâţătoare în faţa celor corupţi, aşa cum imaginile copilăriei aleargă în faşa noastră a tuturor”, din clipa aceea în care am cunoscut-o şi eu pe Francisca dumitale!
    4. Când foloseşte (Dorin Tudoran) numele lui Mircea Iorgulescu, musai să dai tu cititorule cu izmana de propria umbră. Turnatul pe goarnă se ia. Întrebaţi-l pe Panait Istrati. Dacă trăia, v-ar fi spus cum o turna ăsta pe mama lui Codin lui Stalin direct la Moscova. Păi spui mata: ăştia sunt morţi chemaţi să „testimonieze”? Păi nu-i credem. Ştiţi de ce? D-l Breban chiar minte. Minte de spurcă cerul cu Ansiedadul din vocea lui nat king kole. Se paote bre, d-le Breban: să vezi „pustiul între două chipuri iubite”? Asta-i palgiatură din Tudoran, bre!
    5. Din Francisca-esca, acum o dăm în franco-păsăreasca? Ia aşează-te mata la masa de scris şi mai dă-ne o declaraţie. Pleşiţă, nepleşiţă- da să fie victima unui ego cât Himalaia. Care Himalaia? Păi parcă noi ştim că n-o lua încolo spre chinezi ci spre franţuzi. S-o fi mutat Himalaia în Occidentul preferat de d-l Breban! Aş! Mărturia doamnei Ioana Măgură Bernard ne demonstrează (dacă e adevărat) că încă de pe atunci…. încă de pe atunci… bre-banul, îşi cam luase nasul la purtare. De! Gogol spune pe bună dreptate că un asemenea anunţ nu poate fi dat la ziar. Şi-ar pierde reputaţia. „Şi aşa se pretinde că publicăm destule absurdităţi şi zvonuri false” Păi vezi mata ce formidabilă harababură pe lumea asta? „dar unde oare nu vezi absurdităţi”, după cum se întreabă şi domnia sa ditamai scriitorul.
    6. De aici încolo (citim ce citim), dar începe demolarea Casei Poporului „bre-banilor” blestemaţi şi aflăm de la autorul articolului că Milan Kundera nu e autorul „Buneivestiri”, ci N. Breban e autorul care locuieşte la Paris în cartierul unei bune vestiri atribuite lui Kundera. Un fel de a „întoarce lumea pe dos” cum spune poetul.
    7. Nu-i o noutate calitatea de „autodidact” atribuită lui N. Breban. Dar clasicului „agent de influenţă”, acum ba prieten, ba coleg de breaslă cu A. E. Baconski – care de altfel „lucra organizat cu securitatea”- simţim noi, că nu i-or fi otrăvite toată ziua bună-ziua, animalele alea bolnăvioare? Bre-bane! Dă-o în mioriţa ei de „forţă aspră, cu un realism tenace al romanului” – cum scria matei Călinescu unul din punctele de plecare al Franciscăi. Am dreptate? Hai c-am pus-o de-un nou dosar. Ne apucă Paştele şi noi nu mai isprăvim cu vopsitul ouălelor din portocaliu în roşu…

  3. Se plângea un-nu’ş care că ne tot legăm de “jos pălăria”…
    De aia, io o ridic sus-sus de tot: precum Domnul Traian Cantemir, în faţa celui mai modest dintre studenţi – dinaintea Dlui Cicu.

  4. D-le Culai! Măcar să iau din această frumuseţe a cuvintelor spuse şi gândite de admiratorii mei, partea neatinsă de amărăciunea noastră zilnică. Amintirile mele? O fac şi fără să tresară! De timpul care a fost odată al meu. “Că nu vrem vise, vrem/realitate, dar cine să tulbure/ordinea? N-are cine…” (LIS) Toţi spun că văd lucrurile din cer… nici nu ştie poetul acestor versuri cât am avut eu de învăţat… şi nu ştie nimeni ce să mai creadă! Acest poet ar trebui odată citit “într-o realitate spirutuală paralelă”… oricum aveţi înţelepciunea grecilor care prevalează întrebarea pusă asupra tuturor nedumeririlor.