Revoltat, cum adică să fiu exclus din societate fiindcă nu m-am vaccinat?

4 min


Vineri, 28 mai 2021. Va să zică, sunt exclus din societate fiindcă nu m-am vaccinat (am motivele mele, în primul rând medicale; sunt alergic tot timpul și am avut probleme pe viață și pe moarte cu coagularea sângelui, după un accident violent la genunchiul stâng, cu operație infectată, când am fost la un pas să-mi pierd piciorul, în 2007; o recidivare legată de coagularea sângelui după vaccinare m-ar nenoroci; asta, în condițiile în care azi, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt sănătos, atâta cât să fiu ferit de boală; deci, fiind sănătos, nu am cum să atentez la sănătatea altuia; că aș putea să mă îmbolnăvesc, e egal cu posibilitatea să se îmbolnăvească și cel vaccinat; lasă că am serioase rețineri față de acest vaccin anti-Covid, neexperimentat nici măcar pe șoareci, darmite pe oameni; nu se știe dacă nu va avea efect nefast pe termen mai lung; nu pot să ignor predicția lui Nostradamus pentru acest an, 2021, când  a prorocit că va apărea fenomenul zombie; chiar dacă pare a fi subiect de film)!

Flori de acasă (gutui japonez)

Cică nu se pune problema că sunt discriminat dacă nu sunt vaccinat… Românii în sinea lor se întreabă de ce să se vaccineze dacă sunt sănătoși! Numai fiindcă așa au chef guvernanții? Nu-mi vine să cred, declarația de ieri, 27 mai, a șefului DSU, Raed Arafat (întrebat dacă nu este discriminare aplicarea diferențiată de masuri pentru persoanele vaccinate și cele nevaccinate), a depășit orice imaginație, poartă în subconștient ura terorismului de stat: Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat după ședința de Guvern, că nu se pune problema de discriminare prin aplicarea de măsuri diferențiat pentru persoanele vaccinate și cele nevaccinate, întrucât există suficient vaccin, oricine se poate vaccina și este o decizie de sănătate publică. „Dacă nu aveam suficient vaccin, dacă nu aveam acces la vaccin, atunci era o problemă, dar vaccin există, doze sunt, totul există, asta înseamnă că oricine poate să meargă să se vaccineze, nu mai exista limite. De aici nu mai este problema de discriminare, ci este o măsură de sănătate publică”.

Flori de acasă (Brașov)

După o asemenea declarație „responsabilă”, ar fi trebuit să intervină Avocatul Poporului – dar guvernanții (coaliția de guvernare) se zbat acum să o schimbe pe Renate Weber, actualul Avocat al Poporului, care a îndrăznit să-i înfrunte cât a durat „pandemia”, acuzându-i inclusiv de faptul că au apelat la terorism medical; e clar că revocarea Renatei Weber leagă de mâini și de picioare această instituție fundamentală a statului. Acum, când scriu aici, descopăr că există o reacție la imbecilitatea discriminării pe motiv că nu te-ai vaccinat, la partidul de opoziție care vrea să depună moțiune de cenzură împotriva actualilor guvernanți (PNL-USR-UDMR) și să-l propună premier pe medicul Al. Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

Flori de acasă

Citez: „PSD somează Guvernul să revizuiască imediat decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență care conține numeroase elemente de discriminare a unor largi categorii de cetățeni, contrar principiilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Atâta timp cât în Romania nu există nicio lege adoptată de Parlament care să prevadă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, orice discriminare pe acest criteriu este ilegală și neconstituțională. Interzicerea participării persoanelor nevaccinate la evenimente cu un număr mai mare de persoane decât cel precizat în decizia CNSU, chiar dacă acestea au fost testate negativ sau au fost imunizate prin boală, este o abordare neconstituțională și anti-europeană”. Potrivit social-democraților, în „toate” abordările adoptate la nivelul Uniunii Europene se asigura „un tratament egal” pentru persoanele care îndeplinesc cel puțin unul dintre cele trei criterii: vaccinare, test negativ, imunizare prin boală. PSD n-are nici o putere să impună în România intrarea în normalitate (legală și constituțională)… Sigur, eu sunt pregătit sufletește să fiu marginalizat, interzis peste tot, inclusiv la manifestări literare – dar sunt revoltat, cum adică să fiu exclus din societate fiindcă nu m-am vaccinat? În ce lume trăim, de fapt?

***

Pe platoul de la Cabana Piatra Mare (1630 metri)

Altfel, mă bucur de „libertate”, natural. Dacă o fi să mor cu Covid-19 de gât, atâta pagubă, mi-am trăit traiul… În această lună mai (așa, nevaccinat cum sunt; Doina Popa s-a autoimunizat, are anticorpi, și-a făcut analize; ea crede că a avut Covid-19, eu am îndoieli, o dată ce nu m-a infectat) am fost trei nopți și patru zile la Băile sărate încălzite de la Sângeorgiu de Mureș (la cinci kilometri Tg. Mureș, spre Reghin), în condiții de lux – Doina Popa având dureri de spate, de mijloc, de picioare care numai aici puteau fi tămăduite (și băile au avut efect miraculos).

La Băile sărate încălzite de la Sângeorgiu de Mureș

Iar duminică, 23 mai, am urcat pe jos de unul singur de la Săcele la Peștera de gheață și Cabana Piatra Mare și înapoi pe Drumul Familiar la Dâmbul Morii, opt ore și jumătate de mers continuu, fix 20,47 kilometri (pe contul meu Facebook am dat amănunte și am postat 60 de poze) – prețul? Acasă am constatat că am unghia mare de la piciorul drept neagră, mă doare și azi al naibii… Tot luna asta am „intensificat” cumpărarea de flori și plantarea lor (trandafiri agățători și normali, hortensie, ghețuște, crăițe, panseluțe, gardenie, primule și altele, nu le știu numele; ba chiar și un prun), plus instalarea a două jardiniere pe balconul dinspre nord (care dă la aleea din Green Park Villas; celălalt balcon dă spre pădure) cu mușcate curgătoare (inclusiv soiul Ville de Paris). Mă lupt cu limacșii apăruți din sol și care mănâncă florile, sunt ceva de speriat. Mă simt un grădinar angajat la o împărăție din vis, firește.

Flori de acasă


0 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.