0
3 comments

Marţi, 7 decembrie 2010. Au venit peste mine sărbătorile de iarnă, nu sunt pregătit sufleteşte pentru ele. E chiar ciudat că a trecut anul şi nu mi-am dat seama, nu ştiu unde s-a rupt firul de am rămas în urmă. Ieri noapte, când a venit Moş Neculai m-am pregătit să mă culc, uitând de el – nu-mi pot imagina ce figură ar fi făcut fiul meu, văzând că n-a venit Moş Neculai! Ar fi fost pentru prima oară în viaţa lui (şi are 35 de ani). E un mecanism secret care în fiecare an m-a mobilizat de sărbători în decembrie: de ziua de naştere a Doinei Popa pe 4, apoi de Sf. Neculai pe 6, de Crăciun, pe 25 şi de Revelion (toate, cu zile de ajun pregătitoare). La noi în casă, de când suntem o familie, sărbătorile se ţin lanţ, nu se termină în decembrie, după Revelion sărbătorim ziua Sf. Ioan Botezătorul (care e Patronul familiei; pe mine şi pe fiul meu ne cheamă Ioan, pe mama şi pe tata i-au chemat Ioana şi Ioan), pe 7 ianuarie. Apoi urmează ziua mea de naştere, 19 februarie şi inevitabil 1 martie şi 8 martie… Chiar şi atunci când nu mi-a mers deloc bine şi a trebuit să fac eforturi umilitoare (din cauza „modestiei”; am trăit dintotdeauna de pe o zi pe alta) să-l primesc pe Moş Neculai şi să împodobesc bradul de Crăciun, m-am simţit înseninat, cum numai în această lună reuşesc să fiu. Dar anul acesta nu sunt speranţe să mă bucur de sărbătorile de iarnă, parcă au venit prea repede, n-am sufletul pregătit. Asta şi fiindcă sunt acum într-o perioadă ciudată de tranziţie cu locul de muncă şi cu venitul personal, şi fiindcă la 60 de ani sentimentul zădărniciei pe tărâmul literar a crescut până la cer, după cum observ (acest tărâm literar mă afectează, într-un an în care mi-a apărut o carte de versuri, care e dur concurată), şi mai ales fiindcă nu mai am nici o perspectivă, nu mai am viitor. Mă comport ca o maşină care rulează în gol, stresat de obligaţii literare (pe care singur mi le-am făcut, inclusiv scrierea zilnică pe acest site-blog, care are mai mulţi cititori decât o revistă literară) şi de obligaţii de familie, nu mai găsesc timp liber pentru nimic… Înainte să mă culc ieri dimineaţă, s-a produs declicul: a venit Moş Neculai! Bineînţeles, pentru aceste sărbători de iarnă adun bani din timp, după posibilităţile mele. Natural, am făcut cumpărături scumpe dinainte pentru Moş Neculai, de la Carrefour şi Mega Image (le am aproape, dar calc rar prin ele), daruri pretenţioase, că fiul nu mai mănâncă o ciocolată românească şi nici nu foloseşte un parfum bărbătesc de rând, de pildă. Fiindcă Doina Popa a plecat de duminică la Focşani, să-şi îngrijească mama paralizată, i-am dat ieri un cadou de Sfântul Nicolae – ciocolate mari şi un Moş Crăciun de ciocolată, un parfum. Mi-a plăcut mereu să dau cadouri, fie şi simbolice, neavând cine ştie ce bani la dispoziţie. Doina mereu m-a certat că sunt cheltuitor la sărbătorile de iarnă. Am observat că fiul m-a moştenit, el face din aceste sărbători de iarnă un spectacol, cumpără în exces (are răbdare să găsească tot felul de cadouri neaşteptate), îi place în primul rând să-şi impresioneze prietena. Dacă mă gândesc bine, şi eu am moştenit de la tata împodobirea anuală a bradului de Crăciun şi darurile (mă refer la acel tată din copilăria mea; după ce copiii lui s-au desprins de casa părintească, tata n-a mai împodobit nici un brad de Crăciun; din nenorocire, toată viaţa s-a chinuit, n-a avut bani, a fost singurul salariat în casă şi vremurile s-au stricat sub comunism continuu; muncea de dimineaţă până noaptea la întreţinere de cale ferată, era şef de echipă şi era terorizat că pe kilometrii lui de linie ferată putea să aibă loc un accident feroviar şi să fie împuşcat „pentru neglijenţă criminală”; căile ferate erau o a doua armată până să se pensioneze; nu cred să fi apucat tata să se bucure cu adevărat de viaţă vreodată, nu l-am auzit niciodată râzând în hohote, în orice caz, stătea mereu nemulţumit, încruntat, supărat pe propriu-i destin)… Ieri dimineaţă, înainte să mă culc (apropo, nu dorm de câteva zile bune, stau numai de veghe în pat, nu ştiu ce mi se tot întâmplă, oboseala m-a copleşit, seara mi se închid ochii şi îmi cade capul pe piept cât stau la ştiri pe toate posturile, de la 19 la 20.45, sau când vin la PC să scriu aici), am scos „darurile pentru Moş Neculai”, am arborat o gheată specială pe perete cu o nuieluşă argintată şi am pus în încălţămintea fiului şi a prietenei lui, răsfirată pe holul de la intrare, ciocolatele mari şi mijlocii, Moş Crăciunii, batoanele şi bomboanele de ciocolată şi un parfum, toate străine. După care m-am culcat… La trezire am descoperit pe hol o inimă mare aranjată pe gresia de la intrare cu caramele de ciocolată şi bomboane mari de ciocolată, speciale, puse în şiruri, şi în singura mea pereche de încălţăminte lăsată la vedere, un pix de lux, o perie mare cu… silicon şi un breloc aparte, care luminează yala, să vezi pe întuneric unde introduci cheia. Prietena lui Laurenţiu a primit o pereche de patine (că s-au deschis patinoarele artificiale în Bucureşti). Toate vor sta pe hol până anul viitor (luminate de o beteală electrică plină de mărgele), din când în când ne aplecăm şi mai mâncăm o bomboană de ciocolată… Sunt mici cadouri de Moş Neculai, care ne fac să ne sărutăm, mulţumind lui Dumnezeu pentru atenţie. Că aşa e de sărăbători. Public în joacă fotografii făcute de Moş Neculai.

***

Pentru cei interesaţi, public lista completă a revistelor de cultură ale uniunilor de creaţie, care primesc bani de la guvern (conform „agentiadecarte.ro”). Din câte înţeleg, sunt bani daţi pentru acest an, suplimentându-se bugetul  Ministerului Culturii şi al Academiei. Anul viitor vor fi acordaţi alţi bani, în acest sens? Sunt ei incluşi în bugetul de stat pe anul 2011 (dacă da, la ce capitol)? Sau cu banii daţi acum se vor plăti revistele literare anul viitor? Oricum, e extraordinar că intră aceşti bani la cheltuielile din acest an cu toate aceste reviste de cultură. Îmi imaginez, pe de altă parte, că şi alte reviste de cultură vor dori să fie finanţate cu aceşti bani şi că vor apărea contestaţii, de ce o revistă ia bani şi alta nu. Nici nu mai contează, important e că vin aceşti bani la revistele uniunilor de creaţie şi ale Academiei – întrebarea e dacă Ministerul Culturii va pune tot AFCN (birocratizată infernal) să gestioneze aceşti bani, dacă redactorii-şefi nu se vor da cu capul de pereţi să preia aceşti bani pentru revistele lor (îmi amintesc de ce necazuri au românii cu preluarea banilor de la UE, că se lipsesc).

Cele 2,5 milioane de lei alocate suplimentar Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional vor fi utilizate pentru finanţarea unor publicaţii culturale ale uniunilor de creatori din domeniul literaturii, arhitecturii, artei plastice, muzicii şi dramaturgiei, precum şi publicaţii în limbile maghiară şi germană, în cadrul Programului de susţinere a editării revistelor culturale. Vor beneficia de aceste fonduri suplimentare următoarele publicaţii: „România Literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Orizont”, „Apostrof”, „Helikon”, „Convorbiri literare”, „Viaţa Românească” şi „Steaua” (editate de Uniunea Scriitorilor din România); „Arhitectura” (editată de Uniunea Arhitecţilor din România); „Arta” (Uniunea Artiştilor Plastici din România); „Muzica” şi „Actualitatea Muzicală” (editate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor); „Semnal teatral” (Uniunea Teatrală din România – UNITER); „Contemporanul – Ideea europeană”; „Látó”; „Vatra”; „Korunk”; „Székelyföld”; „Echo der vortragsreihe”. Cele 50 mii de lei alocate suplimentar bugetului Academiei Române vor fi utilizate pentru a susţine publicaţiile culturale editate de Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” şi de Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”. Banii vor fi alocaţi din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru anul 2010.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. „Ce-am fost şi ce-am voit, să spui întocmai/Neştiutorilor” – îi răspunde Hamlet lui Horaţio ca să audă regele Laert. Cei care cred că l-au citit (dar şi înţeles ) pe LIS, nu au cum interpreta spusele celui care chiar trăiesc în stihurile poetului vrăjitor de cuvinte, cuprinşi de picoteală, nu-i vor înţelege anxietatea sau destăinuirea sinceră ca pe un „rezultat al suprapunerii unor amintiri”. Îl simt prin contaminaţie, influenţat de toate cele înconjurătoare şi „cereşti limanuri”, cum le-a numit Goethe. Cam tot astfel, cum însuşi Brâncuşi credea (chiar credea ), că sculptura făcută pe dinăuntru, cu dragoste sinceră, aduce şi viaţa la suprafaţă. M-am întrebat adesea, citindu-i poemele lui LIS din diverse volume, dacă nu cumva în acele stranii fragmentări lirico-epice, poetul n-a vrut să-l păcălească pe cititor, încercând să-i distragă atenţia de la tainele ce aveau şi dezlegarea de la „Sfânta Spovedanie” (cum se mărturisea în „Post-ospicii”), – aşa cum şi promisese într-un poem. Şi chiar dacă nu ar fi aşa: ar fi bine ca ei (cititorii Jurnalului LIS şi a poemelor sale), să-i afle tainele? Chiar dacă nu ne dăm seama, suntem doar nişte desfăşurări geometrice ale nebuniei donquijoteşti. Dacă nu cumva, chiar asta îl va salva şi pe el (cititorul) pentru totdeauna, de veşnica îndoială hamletiană: „Căci se petrec în cer şi pe pământ/Mai multe lucruri decât a visat, Horaţio, filosofia ta!”. Şi lumea bolnavă de semnificaţie vă îndeamnă prin ei toţi la mai multă meditaţie.

  2. Omul Iubit, cu Locul & Căminul Potrivit!…
    E tare bine, când Timpul pe toate le potriveşte…
    Şi-apoi, de n-aţi fi zis acestui sit “ieşi, de te-arată!”,
    noi, ai cui am fi rămas…
    ai scrimaniacilor, ai nimănui – mai pe-a dreaptă…
    Vă înzilescă Domnul să rămâneţi, măcar cel ce sunteţi (Le Petit Joueur du fluteau), deşi binemeritaţi mult mai mult!

    O consolare: mult ne stresează serbările… dar, fără ele, le ce-am mai trăi…