0
7 comments

Luni, 21.02.2011 (ieri a fost 20.02.2011; acelaşi joc al cifrelor, cu trei de 0, trei de 1, trei de 2; mâine va fi 22.02.2011, cu patru de 2; nici o semnificaţie, doar că în lumea arabă domneşte haosul şi că zona Africii de nord şi de centru şi zona întregului Orient Mijlociu sunt destabilizate, într-un an considerat de astrologi a fi liniştit; o eroare gravă a astrologilor, pe plan mondial; să nu uităm că aici, pe malurile Mediteranei şi ale Nilului a fost „leagănul” civilizaţiei biblice şi că nu se poate să nu fie un semn de la Dumnezeu toată această bulversare sufletească însângerată; o scăpare de sub control a fenomenul islamist, pregătit pentru „războiul sfânt”, anunţă apocalipsa prevăzută pentru anul 2012?).

Continui să fac un bilanţ al Anului 60-LIS (19 februarie 2010-18 februarie 2011). Apropo, scriitorul Ion Lazu îmi atrage atenţia că eu (născut fiind pe 19 februarie 1950), am început anul ăsta, pe 19 februarie, al 62 meu an de viaţă, nu al 61-lea, cum am anunţat, şi că pe 18 februarie 2011, de fapt, am terminat anul 61-LIS. Adică eu am avut anul trecut 61 de ani, născut fiind în 1950? 2010 minus 1950 nu fac 60 ci 61? Sunt zăpăcit de cap. Vă repet, sunt născut în 1950. Auziţi: „Stimate prieten, atentie! Pentru Domnia voastra  pe 19 februarie 2011 Incepe Anul 62! Pe 61 tocmai l-ati incheiat, in triumf nemaiintalnit in viata noastra literara. Dar emotiile… Cu mult drag, Lazu”. Ce mă fac? Nu mai ştiu câţi ani am… I-am răspuns cu mintea mea proastă, cu titlul „Mulţumesc de îndreptare”: „Va imbratisez… Fiecare cu socotelile lui, la mine anul incepe la iesirea din pantece (de ce sa nu fiu mai tanar cu un an; pardon, nouă luni de la “concepţie”?), doar nu m-am nascut in anul 1. Dar voi atrage atentia cititorului site-blogului meu cu ceea ce mi-ati scris, poate va da dumneavoastra dreptate. Cu drag, LIS”. Cine mă lămureşte? Ştiu că la istorie am fost mereu intrigat de schimbarea dintre secole, socotindu-se cu un an înainte, aiurea. Totuşi, viaţa mea a început din prima zi când m-am născut – adunând una câte una 365 de zile, pot să spun că am împlinit un an, nu? Când le împlinesc, pe 19 februarie ale anului care urmează, nu care a trecut. Sunt foarte dezamăgit că dragul prozator Ion Lazu îmi dă peste cap calendarul personal literar, în care am pus atâta bază. Oricum, eu o voi ţine tot pe a mea, că am împlinit 61 de ani pe 19 februarie 2011 şi că abia începe Anul 61-LIS, zi după zi, nu Anul 62. Las la o parte faptul că n-am înţeles ce a vrut să spună cu „triumful nemaiintalnit in viata noastra literara” – Doamne apără-mă, dar ce rău atât de mare am făcut, să conteze într-atât? Că la bine nu se uită nimeni. Triumf – eu? Mă tem să aflu un răspuns în acest sens, aşa că-l rog să nu-mi dea amănunte.

Să continui bilanţul Anului 60-LIS (Anul 61-LIS, dacă ar fi să mă iau după Ion Lazu; nu se poate; o dată am şi eu 60 de ani şi atunci nu sunt sigur; ar însemna să fi sărit peste 60 de ani şi să nu fi ştiut, mai mare ruşinea). După ce am dat ieri de gol cele două experimente virtuale, pe format electronic, ziarul Jurnalul de Vrancea Online şi site-blogul meu, derulate de-a lungul şi de-a latul anului 2010, zi de zi, azi am fost suspendat, prin surprindere – administratorul lor, Laurenţiu Barbu, le-a strămutat pe un nou server, pentru a le creşte calitatea de redare: „Dle Stoiciu, astazi am mutat site-urile jurnaluldevrancea.ro si liviuioanstoiciu.ro pe un server mai performant, va rog sa imi spuneti daca se misca mai bine si daca nu cumva ati dat de erori in timp ce lucrati. Multumesc”. Le cer scuze cititorilor acestor două publicaţii pentru blocarea lor, Laurenţiu Barbu promite că la ora când eu trebuie să public rândurile de faţă, reintră în normal (eu încep să am îndoieli, e ora 22 şi ambele publicaţii rămân suspendate de zece ore; ar fi pentru prima oară după un an şi o zi când nu mi-aş publica pagina de jurnal online în ziua în care o scriu). Amuzant, mi-a scris alarmat prietenul poet adjudean (colaborator permanent la Jurnalul de Vrancea), Paul Spirescu: „Liviu, spune-mi si mie ce se intampla cu Jurnalul de Vrancea? Nu se mai deschide niciun articol. L-au intrerupt deja portocaliii?” M-a făcut, evident, să râd. Sigur, aş putea să dau vina pe „portocalii” (adică pe PDL-Băsescu, desigur, duşmanul de moarte al majorităţii românilor, azi; şi pe simpatizanţii lor), dar nu se face. Deşi aş putea să plusez, fiindcă administratorul acestor două publicaţii online simpatizează „portocaliii” (ca toţi românii veniţi de la muncă din străinătate în ţară). Habar nu aveţi cât suferă proprietarul acestor publicaţii când citeşte în ele atacurile la adresa PDL-Băsescu (norocul nostru, al celor ce semnăm aceste opinii critice, că Laurenţiu Barbu nu e un „mogul” care să ne asuprească; tace şi înghite, oftând, convins că el are dreptate, simpatizându-şi foştii postrevoluţionari din FSN-ul lui Petre Roman; care Petre Roman azi e în opoziţie, culmea, la PNL, ar trebui să-i ia exemplul şi foştii lui simpatizanţi, rămaşi consecvenţi idealurilor revoluţionare ale FSN; Laurenţiu Barbu şi-a pus tinereţea la bătaie pentru ele). Iar am divagat… Să mă întorc la bilanţul personal al Anului 60-LIS început pe 19 februarie 2010 şi terminat acum trei zile (gata, îl bat în cuie, nu e anul 61-LIS al lui Ion Lazu!). În afara celor două experimente, am lucrat în secret la volumul „Pe prag (Vale Deal)”. Redactorul-şef al Editurii USR, Cartea Românească, Mădălina Ghiu (vecină pe scara de bloc), mi-a cerut de mai mulţi ani o carte. I-am răspuns de fiecare dată că sunt certat cu preşedintele USR, N. Manolescu (care aprobă apariţiile anuale) şi că n-are rost să mă leg la cap fără să mă doară. Ajungând însă anul ăsta eu la 60 de ani (vârstă cu care nu vreau să mă mai întâlnesc), i-am spus Mădălinei Ghiu să-mi dea un termen de predare a cărţii – mi-a dat 31 martie 2010, să poată să apară până la Târgul de carte de vară Bookfest (aşa lucrează editurile la noi, cu gândul la cele două târguri de carte din Bucureşti). Bineînţeles, n-am reuşit decât să am un proiect de carte, fără cap şi coadă, la 31 martie. I-am cerut spăşit scuze (eu sunt de regulă serios, când promit, mă ţin de cuvânt) şi am rugat-o să-mi dea termen pentru celălalt târg de carte, din toamnă, fiindcă n-a ieşit ce mi-am dorit şi rămâne să mă mai gândesc. Bine, ultimul termen: 31 august 2010… Uite aşa am stat stresat tot anul, în secret (toate proiectele literare le ţin în secret şi faţă de subconştientul meu, să nu mă deoache şi să mi le anuleze), meditând la ce ar putea să fie această a… 13-a carte a mea de versuri. M-am dat cu capul de pereţi, fiindcă timpul liber mi s-a împuţinat oribil, ocupat fiind cu cele două experimente zilnice, actualizarea Jurnalului de Vrancea şi scrierea paginii de jurnal online (pe acest site-blog)! Am făcut eforturi supreme să mă disciplinez la masa de scris-citit.

***

Am primit felicitări de ziua mea de naştere de acum două zile (la care nu mai ştiu dacă am împlinit 60 sau 61 de ani; că nu-mi era de ajuns că m-am născut pe graniţa dintre zodiile Vărsător şi Peşti, luând ce e mai rău de la amândouă) cu greutate literară, vă voi copia câteva dintre ele, să rămână între noi (în rezerva istoriilor literare ale corespondenţei inter-scriitoriceşti, de toate felurile), cei ce suferim pe plaiuri atât de scurtcircuitate de energii negative extraterestre… Iau mesajele pe rând. Primul pe fază a fost poetul piteştean Aurel Sibiceanu, care mi-a scris pe 16 februarie:

D-le LIS, prieten drag şi poet de excepţie. Sănătate vă doresc, ani mulţi, cumpătată bucurie, după cum vă este şi aleasa întocmire lăuntrică. Sănătate şi fericire le doresc şi celor ce vă sunt dragi.

Permiteţi-mă să vă închin acest poem, în amintirea primei noastre tinereţi,  scris când am împlit  vârsta de… 33 de ani, adică în 1987…

Aniversare

Într-un veşmânt aproape franciscan

şi amintindu-mi că astăzi

este ziua mea de naştere,

trec prin blânda lumină a frunzelor… //

Cei ce mă urăsc mi-au dăruit o singurătate,

cei ce mă iubesc mi-au dăruit o singurătate

mai mare, ceilalţi stau

nepăsători printre nimicurile de aur şi de argint. //

Din când în când îmi privesc mâinile –

lumina lor e bătrână

şi are chipul amar al scoruşelor…

Pe ele sunt scrise zile şi nopţi,

dinţi de lupi şi umbre de antilope.

Scriitura aceasta este pentru mine

o peşteră de sacerdot, un labirint. //

Îmi spăl mâinile, parcă sperând să alung

toate acestea într-o îndepărtată ţară!

Dar ele, zilele şi nopţile, dinţii de lupi,

umbrele antilopelor, îmi grăiesc

într-o neştiută limbă despre tăcerea desăvârşită.

Este minunatul Dar ce mi s-a făcut azi,

când stau liniştit în mormântul zilei mele

de naştere, ca unul care am fost

şi fiul zilei sale…

Aurel Sibiceanu

Tot Aurel Sibiceanu mi-a trimis „un cadou muzical” pe e-mail, cu specificarea „sper să vă placă” – vă invit să daţi click pe 01 – Om Shree Sache (şi iar click pe dreptunghiul cu notă muzicală apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
7 comments

7 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Îmi cer scuze pentru întreruperi dar când un site se mută de pe un server pe altul este nevoie de câteva ore de propagare pe Internet a IP-urilor serverului nou.
    Referitor la prietenul dvs. adjudean care spune: „Liviu, spune-mi si mie ce se intampla cu Jurnalul de Vrancea? Nu se mai deschide niciun articol. L-au intrerupt deja portocaliii?”
    – doresc să precizez că eu sunt portocaliu adică de partea lui Băsescu, mai precis, in 1990 când Iliescu a declarat FSN ul partid politic eu m-am dat de partea lui Roman în partidul democrat şi aşa am rămas, sunt loial unei idei, însă, doresc să specific faptul că aceste două site-uri respectă libertatea de exprimare şi de opinie a fiecăruia. Nu a cerut nimeni la Jurnalul de Vrancea cum sau ce să se scrie, oricine poate să scrie, oricine poate să îşi exprime opinia, părerea, gândurile, Jurnalul de Vrancea este rezultatul libertăţii dobândite în decembrie 1989, nu? Trimiteţi cu încredere materiale pe adresa editor@jurnaluldevrancea.ro şi articolele dvs. vor fi publicate necenzurat, numai să respecte regulile de moralitate şi bună conduită.

  2. Aniversare=Ani+Verso/Versare. Recte “la vărsarea, terminarea, răsturnarea anului”. În martie 1950, aveaţi deja 1 lună dintr-un an. Dar în martie 1951, aveaţi un an deja împlinit (deci terminat, vărsat, trecut) şi vă aflaţi în prima lună a celui de al doilea an de viaţă. Trecuserăţi, la 19 februarie 1951, în următorul an al existenţei.
    Anul trecut, aţi împlinit (terminat) 60 de ani, dar aţi trecut şi spre alor 61 împlinire. Tot aşa cum, acum, sunteţi cu 61 la activ, dar aţi purces la împlinirea a 62, cu fiece clipă scursă din a vieţii clepsidră.
    Mulţi ani sănătoşi şi-n împlinirea, simultan cu ani+vărsarea unui centenar!… Pe care să-l resimţiţi doar ca de un miez de veac.
    (Un aritmetician abramburel)

  3. Prietene LIS, e totuşi foarte simplu, după cum explică şi Culai ot Cheatra Neamţului. Născut în februarie 50, pe 19 februarie 1951 aveaţi (atenţie!) un an împlinit, pe 19 februarie 1961 împliniseţi 11 ani, în aceeaşi zi din 71 aveaţi împliniţi 21 de ani, şi tot aşa… iar în 2011 pe 19 februarie aţi împlinit 61 şi aţi păşit cu energie în anul 62 al existenţei Domniei voastre. Importante nu sunt cifrele, nici faptul că mergeţi cu ele neelucidate de atâta vreme, an de an, nu doar deceniu de deceniu… Nici măcar faptul că nimeni nu v-a atras atenţia până acum. (De ce am făcut-o eu? Minte de inginer, fără metafizică…Nu dezvolt subiectul aici.). Important este doar cum vă simţiţi, adică plin de energie tinerească şi pus pe fapte mari, căci ne daţi tuturor această impresie netă: că abia de acum încolo aveţi o lume de cucerit, de…
    Ieri, într-un context relaxat, auzeam un mare artist american, aflat cam la 80 de ani, spunând: “Mă simt un tânăr care are ceva probleme…” (de sănătate, pe moment…) Oricum ar fi lucrurile, eu, născut cu exact un deceniu mai devreme, în ianuarie 40, iau în seamă faptul că am împlinit 71 şi încep să consum (pe merit sau nu) din coloana anului meu 72. Să ne fie de bine!
    Şi apoi, ce e cu cifrele astea? Au existat calendare în istorie care nu ţineau seama de perioada de revoluţie a Pământului, ci stabileau numărul de zile al anului după cele 9 luni cât fătul se dezvoltă intrauterin. Poate acea periodizare, neconformă cu evoluţia planetelor, punea în centrul interesului cele 9 luni de gestaţie a omului, de la celulă la omul pe deplin dezvoltat, în stare să se bucure de miracolul lumii etc. Asta pentru că aţi adus vorba despre momentul naşterii, ca început al vieţii. Devotat, Lazu

  4. Ion Lazu te-a prins! Socoteala se bace”băbeşte”: în 19 februarie 1951 îţi respiraseşi primul an şi înecepeai să-l respiri pe cel de-al doilea, în 1952 îl începeai pe-al treilea şi aşa mai departe… în 19 februarie 2011 ai început să-ţi respiri anul 62 de viaţă. Vrei să te dai mai tânăr, ori ai încercat să ne păcălesti? Ca pedeapsă, anul viitor nu-ţi mai facem niciun cadou!!
    Glumesc, desigur! Numărătoarea asta de ani, oricum nu este decât o convenţie relativ recentă. Nu ştim ce vârstă ai fi avut în vremuri abrahamice, ori după calendarul maya! Aşa că uită de numărul anilor şi scrie-ne, să ne bucuri!!

  5. Ce mai conteaza un an in plus sau in minus cind sunt atitia! Dar adevarul e ca ai inceput deja sa consumi din 62.

  6. Şi, de ar fi să se ia în calcul “explozia” (ei, nu chiar un Big-Bang, că s-a cutremura Universul de câte concepţiuni – mai mult sa mai puţin i.maculate – au loc pe aluna aiasta de glod cu apă zisă Pământ), atunci: Monsieur I.L. are deja 72 şi purcede-n 73; io deja mă târîi spre-n 66 – ptiu’-ptiu’ptiu’! – iar Mister LIS, tot un mare nehotărât rămâne: oare-s chiar de amar 63…, Iooo, care nici de unu’de 36 nu mă simtu’?…

  7. de’amu şi faşii matale, badiţă Culai, ne-ai hâţânat cam prea tare, bre omule de Dumnezeu!, eu nu-s pornit decât pe 72 (n. 1940, ghenar, în şăsi dzâli, venit şi eu, precum mai junele LIS tot cu noaptea-n cap, amândoi puşi deci pe fapte mari), iar de 73, când or fi, dau şi o stacană de vinişor, bre! Da*mai lasă-le pustiei de cifre, ci te apucă de cifruri, mai bine, că de acolo vin banii grei… Sal’tare, I.L