Marți, 11 octombrie 2011. Scriu dintr-o cameră de hotel (Gloria, la etajul doi) din Suceava. Am venit la Zilele Bucovinei literare – 70, care încep mâine (organizate de redactorul-șef Constantin Arcu) și la Festivalul N. Labiș (organizat de poeta Carmen Steiciuc; el începe vineri). Am plecat din București cu inima îndoită spre Suceava, Constantin Arcu anunțându-și invitați că nu e exclus să-și dea demisia din funcție miercuri, 12 octombrie. Norocul nostru că drăguța Carmen Steiciuc ne-a reamintit că suntem și invitații ei.
Ieri seară am primit de la Constantin Arcu un e-mail (primit de toți invitații lui) care m-a lăsat fără cuvinte: „Stimati invitati
Din motive personale probabil imi voi da demisia de la revista Bucovina literara si este foarte posibil sa nu pot participa la manifestarile din 12-13 oct. 2011. Va asigur ca v-am invitat cu tot dragul si regret enorm ca nu ne vom putea intilni. De Dvs. se vor ocupa dl Carabus de la Biblioteca Bucovinei, dar si redactorii revistei.
Va doresc tot binele,
c.a.” N-am mai știut dacă are rost să mai vin azi spre Suceava. I-am telefonat lui Constantin Arcu, nu mi-a răspuns. I-am telefonat poetei Carmen Steiciuc: mai vin la Suceava? Bineînțeles că vii, mi-a răspuns… I-am scris un e-mail lui Constantin Arcu, redactorul-șef al Bucovinei literare că vin la Suceava și că sper să ne revedem sănătoși (redau o parte din mesajul meu: Sunt atat de uluit de mesaj, ca mi se pare ireal. N-ai raspuns la telefon, te-am cautat. Mi se rupe inima ca ai incidente insurmontabile cu colegii scriitori, pe plan local (cu 
care eu sunt obisnuit; dar pe tine te credeam mai diplomat). Daca ai pune umorul inainte (cum faci in cartile tale, cu superioritate; e adevarat ca e mai mult sarcasm in ce scrii), ai fi tu cel invingator. Te asigur ca nu merita sa te consumi atata, in orice caz. Ma leg de faptul ca ai scris in mesaj „probabil imi voi da demisia”, „este foarte posibil sa nu pot participa” (deci nu e sigur) si vin la Suceava (poate ajung si la Manastirea Putna…). Mi-a răspuns pe e-mail că ne vom întâlni cu siguranță cu bine… Am plecat azi la 9.15 de acasă, din București, am oprit să aprindem lumânări și tămâie la mormintele alor noștri, la cimitirele din Focșani (Doina) și din Adjud (eu). Am mâncat la fratele meu, la Marian, la Adjud (fratele era mândru de vinul negru făcut de el din strugurii care cresc pe garduri, la casa părintească, neîngrijiți de nimeni; am aflat că anul ăsta strugurii în Vrancea au boaba mică, dulce, nu e zemoasă, așa că 
producția de vin va fi mai mică, dar vinul va fi de calitate superioară; la 500 de kile de struguri ieșeau 350 de litri de vin în anii trecuți, anul acesta ies 250 de litri)… Ajunși la Suceava, surpriză: ne-a întâmpinat și Constantin Arcu (sobru; nu știu dacă i-a trecut supărarea) și Carmen Steiciuc (zâmbitoare). I-am salutat în această seară pe scriitorii invitați Radu Aldulescu, Leo Butnaru, Ion Roșioru, Mădălin Roșioru, Theodor Codreanu – din cei recunoscuți. Manifestările încep mâine, la Biblioteca Județeană din Suceava. După cină am făcut o preumblare prin centrul Sucevei, noaptea, conduși de Carmen Steiciuc (inepuizabilă, un mare suflet). Mă opresc aici, sunt în criză de timp.
***
A plecat azi la cele sfinte Ion Diaconesu, un erou al vremurilor comuniste (17 ani de pușcărie politică, incredibil) și un reper moral postcomunist (din nefericire nesusținut de PNȚCD, azi compromis) – vă amintiți de funeraliile naționale ale lui Corneliu Coposu? Atunci am crezut că trăiesc într-o lume normală, că istoria s-a 
răzbunat. A fost o iluzie. Poate Dumnezeu îl va așeza pe Ion Diaconescu la locul care i se cuvine, între mucenici.
***
Am primit de la Paul Goma răspunsul dat lui Varujan Vosganian, îl redau ca atare, fără alte comentarii. Varujan Vosganian m-a asigurat azi la telefon că-și va face o datorie de onoare să-l îmbuneze pe marele nedreptățit, convins că Paul Goma merită totul.
Va raspund azi, 11 oct 2010:
Domnule Varujan Vosganian,
Observ ca mesajul Dvs primit ieri, în jurul prânzului a cunoscut, pâna la raspunsul meu – în aceasta dimineata – o raspândire necunoscuta scrierilor mele. Foarte bine: am devenit celebru: mi-a scris însusi 
Varujan Vosganian, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, senator si scriitor.
Care o fi motiva†ia mesajului? Eu nu v-am adresat nici o peti†ie, nici o reclama†ie, nici vreun bile†el-de-prietenie – atunci? Mor de curiozitate sa aflu numele factorului care v-a însarcinat sa-mi scrie†i, sa scoateti castanele cu mâinile Dvs. Dar nu va întreb cine anume este. Fiindca stiu. Dealtfel stiam înca de acum o saptamâna ca ve†i fi însarcinat cu aceasta ingrata misiune.
Ce ave†i de gând sà-mi comunica†i? Sau poate vre†i sa va cere†i scuze pentru complicitatea-prin-tacere la care a†i consim†it voios la antisemitizarea mea, de pe urma careia mi s-a prelungit pedeapsa de a nu mi se restitui ceta†enia, de a nu fi reprimit în Uniunea Scriitorilor, de a nu putea publica în România, în româna, decât cu mari greuta†i – 
fiindca vegheaza noua-cenzura unde oficiaza cu vigilen†a profitorul de vârf al rasucirii, ca în procesul de la Grivi†a, N. Manolescu: din acuzat de antisemitism (cite§te: de analfabetism) în feroce acuzator de “antisemi†i”, ca mine si de “legionari”, ca L.I. Stoiciu, fapta rasplatita cu treizecideargin†ii postului de ambasador Unesco la Paris – demers nobil, sus†inut de ambasadorii americani la Bucuresti Taubman si Gordon?
Au poate despre altceva avea†i de gând sa ma între†ine†i?
Solu†ia se afla la îndemâna: folositi curierul electronic: scrieti-mi.
Và voi citi cu aten†ie si và voi raspunde.
Paul Goma
PS Pentru prietenii care se intereseaza de sanatatea mea:
Urmeaza sa mai fac un numar de examene.
P.G.
Ţin foarte bine minte că a fost întrebat Nichita dacă ar fi meritat Eminescu Premiul Nobel… El a răspuns: Nu, Eminescu ar fi trebuit să decidă el cui să i se dea Premiul Nobel.
Tocmai de aceea , chiar mă simt stânjenit peste măsură să semnez eu o „petiţie” prin care se cere ca Paul Goma să fie primit în rândul românilor. Păi dacă el nu este român, atunci cine să fie? Patapievici?
Eminescu nu l-ar fi nobellat, oricum, pe Caragiale. Dacă s-ar institui Nobellul pentru canibalism, l-am lua sigur.
Pentru scriitorul român de zi cu zi, nu pentru Eminescu, Blaga, Sorescu et.comp, ar trebui instituit, de urgenţă, cu ordonanţă guvernoidă, un Premiu Nobelnul. Măcar cu atâta să ne încălzim oasele creierelor noastre sahariste de pohte gloriote. Vorba lui Mihai Ursachi: „un cetăţean din Tecuci avea un motor care nu i-a folosit la nimic”. Aşa cum se arată acest premiu acum, e ca şi cum ţi s-ar oferi o tichie. Nu neapărat de mărgăritar. Chel să fii, că restul vine de la sine. Cărtărescu a fost băgat în cărţi tocmai pentru a fi incredibil de necredibil, în primul rând, pentru noi, care-l ştim şi-l citim înainte de a scoate capodopere trofice, în lanţ, precum cârnaţii de Pleşcoi. Ca atare, din bun-simţ, în viitor, primul rumân care va fi gratulat cu acest premiu, ar trebui să-l refuze din oficiu, pentru a ne regla, ca naţie literoasă, conturile cu celelalte culturi. Pe scurt, de ce nu e propus, la modul serios, decent, pentru acest premiu, Paul Goma ? Cred că el e singurul român în stare să refuze aşa onor. Îl invidiez şi mă minunez că a ales calea cea dreaptă. Ceva la care nobeliţii, juriile, cititorii, politicienii şi massele nu au acces. De-o fi să fie, Paul Goma trebuie înmormântat în picioare, ca pe vremea faraonilor, drept slujbaş al propriei sale libertăţii, individuale, desigur. La Goma, elita şi poporul s-au dovedit a fi de rahat. El e regele şi preşedintele uzurpat moral. Cam târziu, dar niciodată nu e prea târziu. Aş zice că e jenant să-i dăm noi ceva lui Goma. El a cerut ce trebuia şi când trebuia. Restul e apă de ploaie.
Altfel ar sta treaba, dacă USR sau Academia ar acorda capodoperelor premii de să-i ajungă măcar juma de viaţă rămasă scritorului, astfel încât criteriul operei de nişte cărţi publicate să nu transforme nobilele instituţii în case de scribălăi pensionari.