Scurt dialog cu Mariana Criş. Cu ochii pe 14 şi 21 martie

Duminică, 28 februarie 2010. Mă simt caraghios, în Chile sunt milioane de oameni care dorm sub cerul liber, rămaşi fără nimic sau care se tem că replicile marelui cutremur de 8,8 grade pe scara Richter (un asemenea cutremur ar transforma România într-o ruină) îi pot schilodi, las la o parte morţii lor, care şi-au regăsit pacea – şi eu ce am făcut azi? M-am gândit la soarta literaturii române, răspunzând la o altă întrebare a redactorului-şef al revistei Sud, Constantin Carbarău. Lumea arde efectiv, şi baba se piaptănă. N-ar trebui să fim mai atenţi la ce se întâmplă în lumea mare, nu la noi? Cum să nu mă simt un caraghios? Vizionarul Ioan Istrate (de care am pomenit ieri, de asemenea, aici), anunţă pe blogul lui, la data de azi, că „În jurul datelor de 14 sau 21 martie 2010 pe la ora 3 – 3.30 noaptea se vor stinge luminile pe străzi”. Ce trebuie să înţelegem din „pilda” lui? El a anunţat demult că într-o noapte de sâmbătă spre duminică va avea loc Marele Cutremur în România. M-am uitat în calendar, 14 şi 21 martie cad duminica – şi e clar că luminile se sting în România în caz de Mare Cutremur, cum s-au stins şi în Chile… Ne-am mai liniştit? Poate până pe 14 sau 21 martie mai uităm de pericolul Marelui Cutremur. În Vrancea se aşteaptă un cutremur de 8 grade, asta ar însemna să fie pusă încă o capitală a lumii la pământ (după aceea a statului Haiti; dar în afară de Bucureşti poate fi pusă la pământ şi „capitala” Chişinău). Îmi amintesc mereu de un vis îngrozitor, în care priveam din balconul blocului în care stau, de la etajul I cu mezanin, cum bulevardele Bucureştiului ce le aveam sub ochi se transformaseră în fluvii – şi altă explicaţie nu am decât că Marele Cutremur ar putea rupe barajul Lacului Morii, un lac uriaş, cu o acumulare de apă inimaginabilă, lac integrat în Bucureşti (care e la un kilometru de Piaţa Unirii) şi ar putea inunda totul… Bat câmpii? Să fiu iertat. Deschid o paranteză: sunt nemulţumit că am avut un dialog cu o poetă, critic literar şi publicist, Mariana Criş (s-a ocupat de suplimentul de cultură din ziarul Azi, celebru cândva) la o zi după ce avusese loc în Chile marele cutremur şi am vorbit de banalităţi de ale noastre, care ni se par a fi catastrofale la nivel personal, neamintind o clipă de cutremurul care depăşeşte orice imaginaţie, cu magnitudine de 8,8! E uluitor, repet, că reuşim să n-avem perspectiva sensului realelor catastrofe din viaţa de zi cu zi, că ne pierdem în rahaturi mici cotidiene personale (e adevărat, ele ne afectează dramatic viaţa) şi nu căutăm să aflăm semnificaţiile din spatele dimensiunii universale, singura dumnezeiască… Că Dumnezeu are altă logică decât noi. Să vă distrag atenţia de la Marele Cutremur, vă redau dialogul avut pe Facebook (habar nu am ce e Facebook, aud că e un motor public de socializare, la care şi alţi ochi pot citi ceea ce ai scris către cineva, el nu păstrează secrete; Mariana Criş a intrat în discuţie, în direct cu mine, s-a afişat brusc linkul pe care mi-a scris, nu ştiu cum a fost posibil, nu mă pricep pe ce „taste” trebuie să apeşi să reiei dialogul întrerupt, dacă simţi nevoia) cu Mariana Criş, membru vechi al Uniunii Scriitorilor…  Las pe mâine transcrierea răspunsul la una din întrebările interviului de care pomeneam, să nu vă obosesc. Totuşi, ţin la zi un Jurnal Online pe care nu trebuie să-l las să-mi mănânce zilele! Dialogul de mai jos poate fi luat şi ca o proză liberă a vremurilor noastre:

Buna Liviu, ce faci?

Multumesc, tocmai am schimbat prefixul (stii cum se spune). Supravietuiesc si nu stiu de ce.

E adevarat ca revista voastra a trecut sub Ministerul de Externe si v-au marit salariile?

E o mai lunga discutie, ar trebui sa vorbim la telefon. Editorul nostru a fost desfiintat de legea agentiilor, stii. S-a gasit o sulutie de moment sa fim noi, cei de la Viata Romaneasca si de la revista Steaua la MAE, ni s-au desfiintat posturile de redactori, acum suntem referenti si consilieri (dupa studii), deci nu mai avem nici o legatura cu Viata Romaneasca. Nu stie nimeni care ne va fi soarta, am fost anuntati in particular ca vom fi informati la timp daca suntem concediati sau pastrati (si ce munca ni se va da sa facem in cadrul MAE, daca suntem pastrati). Asteptam din ianuarie sa aflam incotro o luam. Revista Viata Romaneasca n-a fost preluta cu cheltuielile pe productie, hartie, difuzare la MAE, cateva numere le va plati USR.

Nu prea e bine. Mie Cornelia Maria Savu mi-a spus si ma gandeam ca MAE ar fi facut o fapta buna. Dar cine stie? Si eu sunt somera.

Imi pare rau. De ce nu mergi la revista Cultura? Ar avea nevoie de critici. De ce nu mergi la Adevarul sau la Jurnalul National (ambele cu pagini de cultura, ba chiar si cu suplimente culturale; ba au si edituri), care nu dau jurnalisti afara? Tu meriti totul, esti exact ce le trebuie.

Cultura se clatina. La „Adevarul” sau „Jurnalul” nu stiu daca fac fata programului. De patru ani ma chinui cu o depresie majora si stau in picioare numai cu tratament.

Sarut mana, Mariana. Ar fi ideal sa supravietuiesti fara presa. Mi se rupe inima sa aud ca n-o duci bine. Sper sa ai o sursa de venit, sa fii sustinuta de cineva (familia de origine, eventual). In privinta depresiei, poate ar trebui sa-ti deschizi si tu un blog, sa te eliberezi, eu asta fac de la o vreme: editez un ziar si tin un jurnal online, daca esti curioasa uita-te pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/ si pe http://www.jurnaluldevrancea.ro/

Din pacate, nu ma sustine nimeni. Am colaborat si am facut cateva carti. Deocamdata, am sa ma inscriu la somaj. Iti multumesc mult pentru sfaturi. Am nevoie.

N-ai nevoie de nici un sfat de la nimeni. Tu esti tu. Ai o harta astrala nefavorabila acum, ai sa iesi si din asta la un moment dat, numai sa nu te pierzi cu firea (stii ca eu am avut sapte ani in care nu m-am gandit decat la sinucidere). Inima sus! Nu te sustine nimeni? Nu pot decat sa oftez. Singuratatea scriitorilor a crescut pana la cer. Iti urez tot binele. Cu drag.

Iti multumesc. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este lipsa de comunicare. La Uniune nu mai ai cu cine vorbi. Am sperat in cateva proiecte de care mi-a vorbit Cornelia Maria Savu, insa, in final, au fost apa de ploaie. Caut sa ma mentin pe o linie de plutire. Cand ies pe strada, ma oboseste foarte mult. Dar, trebuie sa ies si din asta. Acum lucrez la un nou volum de poezie. Si, poate, timpul asta am sa-l folosesc ca sa-mi fac si cartile. Am material destul. Am vrut sa ma duc la Luceafarul, dar nu au bani.

Iti urez sa fii inspirata. Eu nu mai pot comunica, din nefericire cu nimeni, si ma complac in aceasta situatie. Poate asa ma protejez inconstient, pune si tu asa problema. Viata literara de la noi e toxica, o stim fiecare pe pielea noastra, dar nu constientizam toti asta. E perfect, acum e timpul sa-ti definitivezi cartile.

La asta m-am gandit si eu. E bine ca putem pe facebook sa mai vorbim.

Te imbratisez.