Sâmbătă, 26 februarie 2011. Mi se pare în continuare a fi incredibil triumful de azi al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România-UDMR, care e o uniune plătită pe considerente minoritare din bani publici, nu e partid, dar primeşte bani publici şi ca partid etnic. UDMR a ajuns să se creadă chiar buricul politicii româneşti, de când electoratul român a dat voturi pe jumătate celor aflaţi la putere şi pe jumătate celor aflaţi în opoziţie, în 2008, la ultimele alegeri parlamentare. Deşi nu serveşte interesele româneşti, ci exclusiv interesele minorităţii maghiare, UDMR, „partidul balama”, e ţinut în braţe de toate partidele de pe eşichierul parlamentar. La început UDMR a avut un rol extremist (mişcările de stradă interetnice din martie 1990 de la Târgu Mureş au fost coordonate de UDMR; atunci am venit cu documente compromiţătoare la adresa UDMR, pe care le-am publicat în săptămânalul Contrapunct, pe care-l conduceam; am provocat stupefacţie; pe atunci nu exista SRI). N-a trecut niciodată de procentul acordat exclusiv de electoratul maghiar, aproximativ 6 la sută (atât a luat în 2008, de la propriu-i electorat) – şi cu toate astea, UDMR a ajuns să facă în România de azi cărţile politice. O mai mare mizerie morală nu se poate: să dicteze efectiv o uniune oportunistă, care se aliază cu cel de la putere exclusiv pentru a servi interesele minoritare. 
O UDMR care şantajează PDL cu ieşirea de la guvernare dacă nu-i face pe plac – aşa s-a votat legea educaţiei, care consfinţeşte separatismul. Acum vrea să se voteze statutul minorităţilor, care va pune cruce statului român unitar. UDMR anunţa azi la congresul ei că nu i-a mai rămas de înfăptuit decât independenţa teritorială a Ţinutului Secuiesc (natural, va avea guvern şi parlament propriu, care nu vor fi subordonate Bucureştiului ci Budapestei). E de domeniul nebuniei ce ni se întâmplă. În timp ce UDMR, o uniune ultranaţionalistă (odată ce vrea separatism, pe toate planurile), e considerată un partid… democrat, un partid ultranaţionalist român-majoritar e considerat nedemocratic, mă refer la PRM. Sigur, ghinionul PRM e că e condus de un europarlamentar nefrecventabil, C.V. Tudor, detestat de intelectualitatea română pentru atitudinea proceauşistă. Dar rămâne paradoxul: UDMR e pe cai mari fiindcă pune în aplicare separatismul în România pe baze etnice şi nu-l blamează nimeni, pe când PRM, care se luptă pentru păstrarea statului unitar român, e pus la zid – personal, n-am înţeles de ce românii nu pot fi naţionalişti, cum sunt ungurii. E o temă delicată. UDMR subminează statul român, şantajând guvernul României. După cum stau lucrurile acum, viitorul statului unitar român în cadrul Uniunii Europene este pus în pericol, vă invit să citiţi opinia mea publicată în această seară de sâmbătă în Jurnalul de Vrancea: http://www.jurnaluldevrancea.ro/opinii/liviu_ioan_stoiciu/5417-udmr_raul_cel_mare_pentru_romania_de_azi.html. S-a ajuns prea departe cu pretenţiile UDMR.
E interesant de observat că ambele partide naţionaliste (sau ultranaţionaliste), UDMR şi PRM sunt conduse de scriitori. UDMR a fost înfiinţat imediat după Revoluţie şi a fost condus de Domokos Geza, care a avut funcţii comuniste în Uniunea Scriitorilor. După ce a murit Domokos Geza, a venit alt scriitor la conducere, Marko Bela, care azi (la congresul UDMR de la Oradea) a predat şefia altui poet, lui Kelemen Hunor, actualul ministru al Culturii. Poate aţi sesizat, la Oradea-Bihor filiala UDMR s-a aliat cu USL (PSD-PNL-PC) pentru mulţi ani de aici încolo, deoarece, atenţie, n-a fost de acord să se separe teatrul din Oradea în secţie maghiară şi secţie română! Adică politica distructivă a UDMR, de a separa tot ce e românesc de unguresc n-a funcţionat şi aici. Minune! Consternant, i s-a dat peste nas chiar actualului ministru al Culturii, Kelemen Hunor, care a dat ordin să fie rupt teatrul din Oradea. Care Kelemen Hunor a fost ales preşedinte al UDMR în această seară. Va pune mâna pe par în următoarele zile Kelemn Hunor (de data asta şi ca preşedinte al UDMR) să-i pună la punct pe cei din filiala UDMR Bihor, să rupă înţelegerea cu partidele din opoziţie şi să rupă teatrul din Oradea? Obsesia separatistă a maghiarimii este transformată în politică de stat, de când UDMR are pâinea şi cuţitul, de prezenţa ei în coaliţia guvernamentală depinzând PDL-UNPR (dacă iese UDMR de la guvernare, cade guvernul Boc). Personal, nu mă aştept decât la ce e mai rău de aici înainte, UDMR ne va obliga (din cauza ticăloşiei PDL, care nu vrea să mai plece de la putere) să vorbim limba maghiară în Ţinutul Secuiesc, să ne simţim acolo ca într-o ţară străină. Las la o parte efectele separării din învăţământ şi ale ruperii instituţiilor de cultură în secţii maghiare şi române… Ştiţi, în cadrul literaturii române (apropo de conducerea UDMR), scriitorii maghiari merg în paralel, nu publică în româneşte, ci exclusiv în maghiară ceea ce scriu, motiv să fie o ruptură totală de cunoaştere a ceea ce scriu ei. Cei intrigaţi că USR acordă anual premii pentru minorităţi, să reţină că jurizarea se face exclusiv în cadrul minorităţilor şi că niciodată literatura română nu se atinge cu cea maghiară, traducerile reciproce fiind simbolice. 
Atitudinea aceasta sfidătoare le e specifică, scriitorii maghiari nu vor să se amestece cu scriitorii români. Nu întâmplător nici o istorie a literaturii române (deşi e specifică tuturor scriitorilor din România) nu cuprinde scriitori maghiari care trăiesc şi scriu în România. Iar faptul fenomenal că azi cultura română e condusă de un maghiar, spune totul despre monstruoasele compromisuri politice. Nu e nimic de făcut. Altfel, USR are o colaborare eficientă cu ministrul Culturii, actualul preşedinte al UDMR – ştiţi că a primit de la actualul guvern Boc, prin Ministerul Culturii, bani care salvează şi revistele de cultură româneşti, nu numai pe cele ale minorităţilor (şi asta datorită iniţiativei preşedintelui USR de a cere aceşti bani pentru reviste). E curios că scriitorii maghiari au reuşit să facă din UDMR un partid fără de care România nu ar mai putea funcţiona (la nivel de majoritate parlamentară). Poate că electoratul român ar trebui să se trezească din letargie, până nu e prea târziu. Din 2012 (dacă nu cumva UDMR se va alia cu actuala opoziţie), UDMR ar putea să dispară de pe eşichierul politic românesc, are un partid maghiar concurent la parlamentare, sper să fie amendat de propriu-i electorat etnic, rămâne de văzut dacă alegerea de azi la congresul UDMR a fost cea mai potrivită, dacă preşedintele Kelemen Hunor va avea intuiţiile înaintaşului său, Marko Bela (între scriitorii români, niciunul nu s-a dovedit atât de eficient ca Marko Bela, au clacat la preşedinţia partidelor). Eu îi urez să devină istorie, făcând destul rău României.
***
Azi am fost dat peste cap, am stat toropit în pat (fierbinţeli, crampe insuportabile, tuse profundă, durere de cap), toate mă dor, abia stau pe picioare, am venit forţat la PC la ora 18 să public opinia pe Jurnalul de Vrancea şi am stat la ştiri, de la ora 19 încolo, la televizor (în acest timp am făcut şi curăţenia generală de sâmbătă din apartament), după care am venit să scriu aici. N-am poftă de mâncare, îmi stric numai foamea. Durerea de cap mă face să cred că mă pot sparge… Am citit reacţiile lui Horia Gârbea şi Ancelin Roseti, de ieri, de aici – vreau să lămuresc un lucru, fiindcă am văzut un reproş că eu mi-am înmuiat tonul critic la adresa USR. E o neînţelegere. Eu n-am atacat „instituţia” USR după Revoluţie, ci exclusiv pe slujitorii ei. Repet, USR e o instituţie necesară, indispensabilă breslei. 
Eu am amendat greşelile sau reaua-credinţă dovedite la un moment dat în cadrul USR de către persoane din conducere, nu USR ca instituţie. Sunt cu totul de partea celor ce apără USR. Azi USR apără interesele membrilor ei, după puteri. Ancelin Roseti a făcut eroarea să atace USR (din care face parte) ca instituţie. Sigur, are dreptul la opinie. Permanentizarea găştilor în lumea noastră literară n-are legătură cu statutul USR. Totuşi, nu poţi să dai vina pe instituţiile democrate ale statului, în general, fiindcă în România se dă ciubuc şi e corupţie, nici pe Constituţia României. Voi reveni.
Mi-a atras atenţia Horia Gârbea în comentariu său de ieri de aici cu… premierea acestui blog al meu! Vă daţi seama, m-a lăsat cu gura căscată: „Dacă poetul LIS ia un premiu pentru cel mai bun blog pe 2010 e tot pentru că o colegă ca Lucia Verona s-a implicat, a inițiat acest concurs de una singură – cu un uriaș impact pe net. Și nu cere nimic în schimb”. Mulţumesc, dragă Horia Gârbea, îmi imaginez că ţie ţi se datorează, de fapt (la un moment dat am văzut pe blogul tău, blog care a ocupat locul I acum doi ani, o propunere a mea). Sigur, îi mulţumesc Luciei Verona (dintotdeauna am dorit să o cunosc, dar am constatat că mă evită). Sunt foarte mândru că la secţia literatură (Cel mai bun blog literar) sunt şi eu luat în seamă de marele public din fabulosul spaţiu online. Îi invidiez teribil pe cei ce găsesc timp să stea pe Internet, să citească bloguri, eu sunt cu totul depăşit. 
N-am avut timp azi nici măcar să aprofundez evenimentul, să-l înţeleg. Concursul se numeşte „Blog de blog”. Iată:
Cel mai bun blog literar
Cu cele trei secţiuni propuse de Horia Gârbea
Creaţie:
Blog-jurnal
Critică
Juriul a acordat şi două premii pentru debut:
Creaţie: Ada Pavel
Critică: Mădălina Ionescu
Faceţi comparaţie. Îmi cer iertare, nu am citit niciodată blogurile celor premiaţi, nici nu ştiam că au blog. Am transcris ce am găsit pe blogul Luciei Verona. Sunt zeci de premiaţi, altfel: vă invit să-i descoperiţi pe http://luciaverona.blogspot.com/2011/02/blog-de-blog-bine-ati-venit-la-gala.html
Sau pe http://horiagarbea.blogspot.com/2011/02/blog-de-blog-2010-palmaresul-complet.html
O altă Trimitere:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Horia_G%C3%A2rbea
cu specificaţia că nu-i decât un ciot… Modificaţi, modificaţi!…
Reiterez, aici, felicitaţiunea binemeritată – de ieri -, pentru Dl Liviu Ioan Stoiciu şi Permisivitatea din comentariile Jurnalului D-sale!
Şi, apropo de starea psiho-morală pe care o traversaţi.
Eu cred că faceţi a astenie de primăvară, „avant la lettre”.
ÎN CURÂND VEŢI SCĂPA DE GHIPS !… Veţi urma gimnastică şi masaj de recuperare şi alte cele… Dar n-aveţi moral nici cât de un leu, pentru lăutarul olog din coapsa muzeului de istorie.
Iar jumătatea d-voastră cea mai bună are o Datorie filială de îndeplinit, departe de dvs.
În aceste condiţiuni, vă doresc să aflaţi cât mai iute Calea prin care aţi supravivat şi până la urarea aiasta!
Mulţumesc de urarea de însănătoşire, domnule Culai, şi pentru felicitaţiunea neobişnuită (acest blog are greutate datorită comentatorilor care au mereu ceva important de spus; inclusiv ieri, de exemplu, au apărut texte de interes; le mulţumesc).
Domnule LIS, mie-mi scapă abstracţiunile în astfel de cazuri şi-n astfel de discuţii. De ce? Pentru că riscăm să nu ne mai înţelegem sau, şi mai şi ― dar nu cred că în cazul/discuţia noastră s-ar putea pune această problemă, fiind departe de mine gândul că aţi încerca o astfel de strategie ― s-o dăm pe după cireş. Eu când spun, de pildă, „Primăria îşi face sau nu treaba” , mă refer tot la „slujitorii” ei, aşa cum îi numiţi dumneavoastră, şi nu la zidurile sau holurile primărie. Când spun, bunăoară, că „Poliţia îşi face sau nu îşi face datoria”, nu mă refer nici la firma luminoasă pe care stă scris cuvântul cu pricina, nici la clădirea poliţiei, nici la bastoanele poliţiştilor şi nici la caschetele, cu sau fără stemă, aruncate sau nu în ograda prezidenţială, ci la lucrătorii poliţiei. Când spun, de exemplu, că România este sau nu (mai greu de acceptat) o ţară putredă, nu mă refer nici la apele teritoriale, nici la sol, nici la subsol, nici la spaţiul aerian şi nici măcar la curbura arcului carpatic, ci la sistem, şi cum sistemul este o altă abstracţiune, deci îmi scapă şi aceasta, mă refer la acei demnitari ce stau cu căciulile pe frunte, puţin mai la vale de curbura carpatică. Aşadar, când am spus Uniunea Scriitorilor şi eu m-am referit, la fel ca şi dumneavoastră, la „slujitorii” ei, ba chiar şi la slugarnicii ei, nu la instituţie. Ce înseamnă instituţie? (Ce înseamnă stat? ― altă abstracţiune). Din ce-i formată această instituţie şi cine o reprezintă? Sintagma Uniunea Scriitorilor? Nu. Clădirea U.S.? Nu. Firma aflată la frontispiciu? Nu. Aşadar, nu ne mai rămâne decât să acceptăm că slujitorii ei. Abia acesta este răspunsul corect, cel de 100 de puncte. Cu abstracţiunile se operează numai pe tărâmul filosofiei. Aşadar ne aflăm pe aceeaşi lungime de undă, ba chiar şi de aceeaşi parte a baricadei. Sper că nu v-am deranjat, lămurind(?) astfel lucrurile.
În încheiere, vă rog să-mi îngăduiţi să le mulţumesc ― aici, în casa dumneavoastră, cum s-ar spune ― scriitorilor Paul Spirescu, Nicolae Ciobanu şi Ion Lazu pentru aprecierile, susţinerea şi, în genere, comentariile dumnealor. Vă mulţumesc!
Felicitari, Liviu. Poți să îți pui bannerul pe blog. Eu și alți laureați așa am făcut (de anul trecut). NU sînt chiar zeci de laureați și oricum la 68 000 de bloguri sînt infim de puțini. Nu cred că Lucia te evită, e o persoană foarte deschisă.
Cu USR ideea e că numai cine nu muncește nu (mai și) greșește, importantă e buna-credință. Totul e perfectibil, dar numai prin efort și implicare. Important e să aducem fiecare ceva breslei, după capacitățile noastre, și nu să criticăm sau să stăm cu mîna întinsă. Rezultatele se obțin jucînd pe teren, nu de pe margine.