0
5 comments

Duminică, 24 octombrie 2010. Mă complic mental tot mai rău. Când urlă în mine singurătatea şi-i atrag atenţia subconştientului că nu mai pot, subconştientul ia măsuri şi-i pune (probabil prin telepatie) pe câte un scriitor să-mi telefoneze să mă mai întrebe ce mai fac. Nu de alta, dar ce s-ar face subconştientul (ajuns un parazit în propriu-mi organism) dacă mi-aş pierde minţile în secret, în singurătate? Aşa că am mai schimbat o vorbă, să nu tac (de fapt, i-am întrebat pe ei ce mai fac). Dar aseară, când scriam aici, am primit „o lovitură de măciucă în moalele capului” de la cine mă aşteptam mai puţin. N-am să-i spun numele, fiindcă se fereşte să apară public. Nici n-am să dau de gol dialogul, fiindcă e privat, nu? Ar fi în stare să-mi ceară socoteală că n-am păstrat discreţia absolută (mi-o cere permanent, temându-se de reacţia scriitorilor pe care-i bârfeşte), sau că nu i-am cerut permisiunea să-i public „judecăţile de valoare”. Nu e în stare să te susţină moral. Practic, a ţinut să mă îngroape de viu pe plan literar în faţa propriilor ochi, tam-nisam (după Noaptea Poeţilor de la Institutul Francez). Sunt asemenea scriitori care fac tot posibilul să te simţi prost (cu atât mai mult cu cât ştiu că nu ai încredere în calitatea lor umorală), probabil că le face o mare plăcere. Deşi nu le-ai făcut niciodată nici un rău, din contră. Natural, i-am salutat… sinceritatea. Aseară abia am reuşit să termin de scris (şi de corectat) pagina de jurnal online, atât de puternic m-a afectat. Când m-am culcat, dimineaţă, supărat, eram convins că voi avea insomnie, încordat cum eram, dar veneam după o altă noapte nedormită şi am reuşit să adorm – pentru puţin timp, însă, fiindcă m-a trezit supărarea… Probabil că subconştientul meu a avut mustrări de conştiinţă, văzând că telefonul trimis aseară m-a scos din minţi. Aşa că m-a pus pe picioare la prânz poetul Dan Bogdan Hanu de la Iaşi, un frate de suferinţă, m-a felicitat pentru noua carte (aţi înţeles, pe el l-a pus subconştientul meu să telefoneze). Dan Bogdan Hanu mi-a spus că a luat de suflet câini vagabonzi din jurul blocului unde stă de când i-a murit papagalul, are grijă să le dea mâncare regulat, e aşteptat şi însoţit la drum, se bucură împreună cu ei de frumseţile ieşene. Altfel, mi-a mărturisit că s-a îndepărtat de scriitori, că au îngheţat relaţiile literare, nu mai simte nevoia să le stea în preajma şefilor din literatura ieşeană, „ne-am răcit”, merge de două ori la facultate să-şi ţină cursurile. Abia aşteaptă să meargă la Bacău, să-şi vadă prietenii scriitori de acolo. Mi-a vorbit de poetul Ovidiu Genaru (fost parlamentar) care pleacă în fiecare an din ţară, străbate lumea pe banii lui (are o soţie cu 31 de ani mai mică). Fireşte, subconştientului meu i-a mai venit inima la loc, Dan Bogdan Hanu e bun de pus pe rană. Mă apoi mi-a telefonat un poet necunoscut în viaţa literară oficială, el face parte din „subteranele” scriitoriceşti, am fost colegi în acelaşi cenaclu studenţesc bucureştean „3,14” (care se ţinea la casa de cultură din Mântuleasa) în prima noastră tinereţe – Victor Pencu, cel ce mi-a anulat ultima tentativă de sinucidere, cu Verde de Paris (am mai relatat asta aici), în 1973 (aveam 23 de ani). A publicat două cărţi de versuri, s-a retras din prima tinereţe la casa părintească, în judeţul Giurgiu, s-a însurat şi a făcut doi copii. Ar fi trebuit să-l văd ieri la Festivalul „D. Bolintineanu” la Bolintin Vale, judeţul Giurgiu – dar organizatorii au uitat să-l invite. „Oricum n-aş fi putut să vin, am avut ieri două parastase de făcut, am câştigat 800.000 de lei vechi, dacă veneam la Bolintin Vale pierdeam aceşti bani, nu?” E corectă scuza pe care singur şi-a găsit-o; altfel, ar fi vrut să mai schimbe o vorbă cu scriitorii invitaţi la Festivalul „D. Bolintineanu”, ajuns la a 30-a ediţie. Victor Pencu e şi dascăl în sat la el. Deşi nu stă pe Internet, a aflat şi el că mi-a apărut o carte, numai el ştie de unde (la Bolintin Vale n-am scos o vorbă despre apariţia ei). Ce mai faci tu, l-am întrebat. Te aştept să vii la mine acasă la ţară, ai promis (nu m-am ţinut de cuvânt, nu-mi place să deranjez pe nimeni): „am un sentiment al brumei”, mi-a mai spus. Dar ştii că bruma de azi nu mai e cum era o dată, în tinereţea noastră? Nici bruma nu mai e… I-am spus că sunt supărat (a ghicit după glas), că nu mă pot bucura de cartea cea nouă, de la 1 noiembrie nu ştiu încotro am să o iau, anunţându-se concedierea. Lasă, vii la ţară, mergem amândoi la cules de coceni şi la semănat de grâu, găsim noi o bucată de carne şi o bucată de brânză să mâncăm. „Eu mâine merg să semăn boabe de grâu ca în secolul trecut, cu mâna, am jumătate de hectar de semănat cu grâu”. Ţii la brâu o traistă cu grâu şi arunci boabele cât mai departe, într-o parte şi în alta? Înainte se numeau semănători, cei ca tine. Dar dacă vin în urma ta ciorile şi-ţi mănâncă boabele? N-au cum să vină, că le semăn pe furiş… Mi-a mai spus că e impresionat şi acum de spectacolul la care a asistat acum o lună, când a mers cu vaca lui la taur, va trebui iar să o „moşească” (să introducă toată mâna în uterul vacii şi să scoată viţelul viu; a mai făcut asta, asistat de soţie). Am vorbit apoi la telefon cu poetul Mihail Vakulovski şi am aflat că nici azi fratele lui, prozatorul cunoscut Alexandru Vakulovski n-a căpătat cetăţenie română, dar că e mulţumit de el în Basarabia, scrie „scenarii” pentru două posturi de televiziune (unul la Prime TV, cu Andrei Gheorghe, care s-a mutat la Chişinău, şi altul al Publica TV / Realitatea), are standard european, câştigă 1.000 de euro pe lună şi e fericit, s-a însurat cu Moni Stănilă de la Timişoara şi locuieşte cu chirie la Chişinău, rar mai trece şi pe la casa părintească. Mi-a telefonat după aceea poetul Aurelian Titu Dumitrescu (ATD) – ştiu că ţi-a apărut cartea de la  Lidia Obeadă, care se gândeşte serios să-ţi lanseze cartea, pregăteşte-te, ea iese din tipare… Am aflat că ATD a făcut nunta de argint zilele trecute, discret, în familie, mare minune, 25 de ani de căsătorie lângă o femeie frumoasă, cu care a avut două fete (una s-a măritat anul acesta, cealaltă e călugărită, absolventă de teologie, la o mănăstire din sudul ţării, era stareţă). Am schimbat o vorbă şi cu George Vulturescu, era cu soţia şi fiul, veneau de la ai lui, de la ţară, încărcat energetic, mi-a mulţumit pentru pozele publicate aici cu ocazia Festivalului Labiş (nu spun că fotograful lui, care e şi şofer la Direcţia de cultură Satu Mare, mi-a dăruit la Suceava pe 8 octombrie un CD cu fotografii făcute de el cu mine cu diferite ocazii literare). O vorbă am schimbat la telefon şi cu Nichita Danilov – m-a felicitat şi el, politicos, pentru cartea nou apărută, am aflat că are o adresă nouă. Iar te-ai mutat? Da, e o casă „care merită toţi banii”. Că a avut o rezervă de bani. Eşti extraordinar, e a treia adresă pe care o ai în ultima vreme, tu mai recuperezi corespondenţa venită pe vechile adrese? Că lumea n-are de unde să ştie că te-ai mutat iar…  Mi-a spus că nu e ce cred, n-o duce nici el strălucit acum, i-a scăzut salariul la 1.100 de lei noi de când s-a tăiat cu 25 la sută (el e director la Casa de cultură M. Eminescu din Copou), soţiei lui la fel i s-a tăiat salariul bugetar, are doi copii la şcoală… Dar nu se plânge. Astfel, subconştientul meu şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat, azi n-am mai fost chiar singur. Numai că nu s-a terminat ziua, subconştientul a uitat de Internet. Când am deschis Internetul, am găsit un mesaj care a pus capac la toate. M-am lungit destul, las pentru mâine povestea mesajului – împreună cu o relatare de la Festivalul „D. Bolintineanu” (în schimb, public azi de la acest festival fotografii trimise de Ion Lazu; în ele puteţi descoperi bustul lui Dimitrie Bolintineanu în faţa bisericii din Bolintin Vale, unde au mormântul D. Bolintineanu şi înaintaşii lui, şi biserica mănăstirii Sămurcăşeşti din Ciorogârla, unde s-a oprit autocarul care a adus invitaţii de la Bucureşti la Festivalul „D. Bolintineanu”, la întoarcere; eu n-am fost în acest autocar; semnificative sunt pozele cu apusul de soare)


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
5 comments

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Draga LIS,
    cu cetatenia lui Sandu e o treaba mai ciudata:

    el a capatat pina la urma “cetatenia”, adica i-au dat – la Chisinau – o hirtie, ca urmare a solidarizarii din presa romaneasca etc., dar acea hirtiutza nu-l ajuta sa intre in tzara, pt ca… nu are acte… romanesti,
    iar cele moldovenesti au interdictia aia despre care stie toata lumea.
    Deci, incurcata treaba. Ca sa intre in Romania (de exemplu, la propria nunta) a trebuit sa plateasca la consulatul Romaniei de la Chisinau vreo 69 de euro (sau asa ceva) si de fiecare data cind vrea sa intre in Ro trebuie sa plateasca suma asta, pina va avea acte romnesti – adica de la certificat de nastere (da, ca sa ai cetatenia romana trebuie sa te mai nasti o data, certificatul tau de nastere nu e valabil!) la pasaport.

    1. Mare mizerie româno-basarabeană, nu pot să cred că s-a ajuns în această situaţie. Se face tot posibilul să fie îndepărtaţi basarabenii de România. Îmi pare rău, Mihai, pentru umilinţele îndurate de fratele tău.

  2. cînd mi-am făcut actele ro (nici nu vreau să-mi amintesc cîte am îndurat pînă am reuşit! Dacă nu insista soţia, aş fi abandonat sigur!) am zis: Gata, sînt român şi-n acte, acum n-o să se mai ia nimeni de mine că-s basarabean. Lucram la o firmă de turism şi unul dintre şefi era basarabean, dar avea demult actele ro, aşa că ştia situaţia şi mi-a spus: Ai să vezi că nu se schimbă aproape nimic, toată viaţa ăştia o să-ţi aminteacsă că eşti basarabean. Cîtă dreptate avea!

  3. păi, nu aşa se pune problema. n-am cîştigat cetăţenia, am redobîndit-o, pentru că bunicii au fost români inclusiv în acte (bunicul a luptat în cel de-al II-lea război mondial în armata română, de exemplu, tot în România studiase ş.a.m.d.), doar că după ce România a cedat Basarabia cu tot cu românii basarabeni bunicilor noştri li s-au luat – abuziv – şi cetăţenia română.
    deci, nu e vorba de cîştig, dar dacă e să-ţi răspund ce cîştigă un basarabean cu cetăţenia română: nu are nevoie de viză pentru a-şi vizita neamurile din România, poate să lucreze legal în România, poate să călătorească în Europa doar cu buletinul