Miercuri, 22 iunie 2011. Acum, când trebuie să mă achit de obligaţiile scriitoriceşti adunate (n-are rost să vă dau amănunte, cu atât mai mult cu cât sunt superstiţios, dacă le dau de gol nu le mai pot onora, toate planurile la mine nu se realizează), trăiesc în plin paranormal. Comandanţii supremi ai Uniunii Scriitorilor din România-USR mă tot ameninţă, că de ce nu-mi ţin gura – în condiţiile în care observaţiile mele critice la adresa lor sunt de bun simţ. Că de ce interpretez cum vreau eu evenimentele literare şi atitudinile lor publice… Deşi n-am citit jignirile aduse de Horia Gârbea (i-am ignorat anume ieşirile, inclusiv pe blogul meu, să nu mă indispun) am aflat de conţinutul lor (indirect, prin binevoitori) şi acum sunt rugat insistent să mă gândesc serios să-l dau eu în judecată (s-a oferit un celebru „jurist” în acest sens, revoltat de ceea ce a citit la adresa mea; fiindcă s-a ajuns prea departe). E consternant, în orice caz, să avem comandanţi supremi la USR care să interzică libertatea de expresie la scriitorii critici cu ei (critici cu ei, nu cu USR; chiar dacă ei se confundă cu USR, în modul cel mai aberant cu putinţă; dai în ei, dai în USR, mă rog, „dai în fabrici şi uzine”). O tot repet, de felul meu sunt paşnic. Ales în Consiliul USR, îmi fac datoria (că de aia am fost ales), pe gratis, şi critic abuzurile comandanţilor supremi (la nivel central sau la filială), de câte ori ele îmi sar în ochi. 
Am avut o discuţie în particular cu N. Manolescu, care m-a acuzat că atac USR, de câte ori l-am tras pe domnia sa de mânecă, şi i-am repetat că eu atac, dacă atac e, numai conducerea operativă a USR (scriitori trecători în funcţii), nu USR (un sindicat onorabil, care poartă de grijă scriitorilor). E regretabil că din afara Consiliului USR se vede că USR e condusă acum dictatorial. Nu e adevărat, sunt excese de orgoliu rănit ale comandanţilor supremi ai USR, care nu acceptă nicicum critici la adresa lor – ei cred că fac totul ireproşabil! Şi că părerea mea critică e greşită, în orice domeniu s-ar manifesta. De pildă. De la Revoluţie încoace acordarea Premiilor USR, cu jurii discutabile, a fost pusă la zid anual, pe la colţuri (e adevărat, formula lui N. Manolescu cu cei cinci critici aleşi pe patru ani a funcţionat mai bine, dar a nemulţumit şi ea profund). În condiţiile în care se refuză stabilirea unor criterii clare de acordare a premiilor – să se premieze cărţile, nu autorii, să se ţină cont de cronicile favorabile avute. Anul acesta s-a ajuns la formula cu două jurii (unul pentru nominalizări, altul pentru premierea celor nominalizaţi), care s-a dovedit o eroare impardonabilă – şi acelaşi N. Manolescu a atras atenţia că va fi un eşec. Repet, mie mi-e ruşine că s-a ajuns în situaţia în care s-a ajuns în acest an cu cele două jurii ale USR (decredibilizând aceste premii). 
Şi? Care e problema? E opţiunea mea să fiu nemulţumit de rezultate. Atenţie, eu n-am comentat aceste premii ale USR aici, fiindcă m-am scârbit să tot fiu acuzat că de aceea le contest, fiindcă nu sunt nominalizat. Cunosc bine moravurile scriitoriceşti şi ştiam că nu voi băgat în seamă la USR, neprietenii ocupând juriile în majoritate. Am observat aici numai ce s-a discutat la Consiliul USR despre ele şi ce a apărut în România literară în acest sens. Pe de altă parte, faptul că un festival internaţional „de la Neptun”, cum e cel care justifică vicepreşedinţia la USR a Irinei Horea, pentru mine e egal cu zero (el e abia băgat în seamă de presa românească şi e egal cu zero pentru „străinătate”, deşi ar trebui să fie vedetă), neavând un minim impact publicitar în afara ţării pentru literatura română – e părerea mea, care e problema? Mi-o menţin în continuare (nu sunt singurul din Consiliul USR care-i contestă existenţa). Dacă pentru conducătorii supremi ai USR acest festival e esenţial, e treaba lor. Eu îmi spun sincer părerea. Pentru asta trebuie să fiu blamat, ameninţat în fel şi chip? Apropo: am fost invitat la acest festival în anii în care nu era N. Manolescu preşedinte – oare nu spune nimic asta (abia asta e o problemă de discutat)? 
De atunci, când am fost invitat, am văzut la faţa locului că e un festival perfect inutil. Trebuia deja desfiinţat. Acest festival este azi o afacere de familie, vin prietenii şi preasupuşii iubitului preşedinte al USR.
Voi reveni. Repet, sunt atât de ocupat acum cu obligaţiile mele literare, încât mi se par fleacuri toate aceste „frecuşuri scriitoriceşti”, răsărite din senin. Pe blogul meu am pretenţia să fiu onest şi să nu dau peste nimeni tam-nisam. Ar mai fi ceva. Dacă N. Manolescu (care a ajuns să mă calomnieze în revista sa) şi Horia Gârbea îşi permit să mă mai ameninţe, să mă jignească şi să mă intimideze public mult (ameninţarea, jignirea şi intimidarea sunt infracţiuni), s-ar putea să aibă o surpriză, să ajung să le cer eu socoteală legal, să le contest şefia, în care au ajuns să fie abuzivi. Avem un statut al USR şi o Constituţie a ţării, libertatea de expresie (şi… critica la adresa şefilor) e sfântă. Dacă au ajuns să se creadă nemuritori în funcţii la USR şi să se confunde cu USR, să fie sănătoşi, vremurile îi vor arunca la coşul de gunoi. A crede că eu pot să aduc prejudicii morale USR fiindcă le arăt conducătorilor supremi ai USR adevărata faţă, e o prostie. Şi să nu se supere, nu merită să-i cred.
***
Public o năucitoare scrisoare deschisă semnată de Aura Christi, îi mulţumesc pentru ea – e o solidarizare a ei cu toţi cei ameninţaţi de conducătorii supremi ai USR cu suspendarea sau excluderea pentru criticile aduse lor? Personal, mă închin încă o dată că N. Manolescu şi Horia Gârbea se expun public în asemenea hal, furioşi că nu mai ştiu cum să pună nedemn pumnul în gură scriitorilor care se respectă şi le arată limitele, decât ameninţându-i, blamându-i, înjurându-i, etichetându-i descalificant.
USR, dl. N. Manolescu şi… Constituţia României
Este incredibil, absolut incredibil! Uniunea Scriitorilor din România, prin reprezentantul său legal, dl N. Manolescu, l-a dat în judecată pe Liviu Ioan Stoiciu pentru… calomnie. Ştirea a fost distribuită în data de 8 septembrie 2008, pe circuitul naţional, de agenţia de ştiri MEDIAFAX. În iunie 2011, un fidel al dlui N. Manolescu, membru al comitetului director al USR, Horia Gârbea, îşi face publică intenţia de a-l da în judecată pe acelaşi, incomod poet, Liviu Ioan Stoiciu, pentru acelaşi motiv.
Exemplul „modelului”, al dlui preşedinte, este, nu-i aşa, molipsitor? La mijloc fiind nimic altceva decât o evidentă tentativă de intimidare, pe de o parte. Iar pe de alta, o elementară sfidare a unui drept constituţional. Sfidare a membrilor USR.
Teama îmi este ca USR, prin conducerea sa, la comitetul director mă refer – căruia, oare, îi sunt străine apucăturile dictatoriale, abuzive? – va fi pusă în situaţia de a da în judecată mai mulţi scriitori, care – aidoma poetului incomod Liviu Ioan Stoiciu – au avut o atitudine critică, incomodă, faţă de abuzurile conducerii USR: Nicolae Breban, Daniel Cristea Enache, Ştefan Agopian, Dan Mircea Cipariu, Bogdan Creţu, Paul Cernat, Ovidiu Şimonca şi – cu permisiunea dvs. – subsemnata. Lista ar putea continua, evident.
Ironia sorţii e că acestor colegi, menţionaţi adineaori, nu le este, nici pe departe, indiferentă soarta USR, iar criticile lor au fost mereu nuanţate, aspre şi drepte. Niciodată, nici unul dintre scriitorii citaţi mai sus, n-a calomniat pe nimeni. Actualul preşedinte al USR însă… calomniază în mod curent, la modul inadmisibil, imaginea scriitorului român.
Să-l numeşti pe colegul nostru, Dan Mircea Cipariu, „dobitoc agitat”, într-un comunicat difuzat pe toate canalele media, înseamnă să calomniezi nu numai imaginea unui coleg, ci imaginea întregii bresle, nu-i aşa, domnule preşedinte?
Gestul conducerii USR, repet, este inadmisibil.
Cine va da în judecată actuala conducere a USR pentru prejudiciile morale, şi nu numai morale, aduse USR, prejudiciile aduse imaginii scriitorului român?
Sunt alături de Liviu Ioan Stoiciu şi îi sugerez să angajeze un avocat, în cazul în care se va trezi cu un proces. Solicitarea din septembrie 2008, depusă în instanţă de către preşedintele N. Manolescu, membru-corespondent al Academiei Române, Ambasador UNESCO la Paris, căruia îi readucem aminte – şi pe această cale – un lucru esenţial, consfinţit de Constituţia României, şi anume: dreptul la exprimare liberă într-un stat democratic, este abuzivă. Citez din textul acţiunii înaintate instanţei, conform MEDIAFAX, de către USR, prin reporezentantul său legal, dl. N. Manolescu: „Potrivit unui comunicat, USR mai cere instanţei să instituie sancţiunea unor plăţi cu titlu de daune de câte 1.000 de lei pe zi pentru toată perioada de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa şi până la întreruperea efectivă a calomnierii.”
Îi readucem aminte, de asemeni, actualului preşedinte al USR, că d-sa a călcat nu o dată Constituţia României, denigrând – pe întinderea unui an – trei vârfuri incontestabile ale literaturii române: Adrian Marino, Nicolae Breban, Ioan Groşan. Vârfuri declarate vinovate de excelenţa sa, dl ambasador UNESCO la Paris, pe vremuri, harnic, zelos ucenic al stalinisto-dejistului G. Ivaşcu, pe vremuri, totodată, sub dictatură, un luptător pentru valoare, un excelent foiletonist, nelipsit, uneori, de curaj, alte dăţi, recurgând la concesii jenante… Dl N. Manolescu s-a pronunţat, în repetate rânduri, în defavoarea scriitorilor Adrian Marino, Nicolae Breban, Ioan Groşan, pronunţându-se negativ, nu rareori, insultător, la adresa domniilor lor, înainte să existe o sentinţă definitivă, dată de o instanţă judecătorească. Probele care să susţină acest adevăr există cu asupra de măsură, şi acestea sunt publice.
Se calcă, astfel, de către un funcţionar de rang înalt al statului român un drept esenţial consfinţit de Constituţia României, concret: Art. 23 „Libertatea individuală”: „(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată./ (12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”.
Aura CHRISTI
http://blog.ideeaeuropeana.ro/usr-dl-n-manolescu-si-constitutia-romaniei-976.html
http://www.agentiadecarte.ro/2011/06/usr-dl-n-manolescu-si-constitutia-romaniei/
PS. Să distrag atenţia de la reaua-credinţă literară, public fotografii făcute sâmbătă departe de Bucureşti, la Mănăstirea Putna (ultima fotografie, daţi click pe ea să o măriţi, dă de gol o listă a domnitorilor; ce mari în funcţii au fost toţi în timpul vieţii şi cum au trecut în uitare).
@Domnule Stoiciu
Vă admir pentru luciditate şi consecvenţă. Pentru încăpăţânarea de a spune adevărul.
Tot despre libertatea de exprimare şi despre cei care vor s-o reprime, sub toate formele
Un prieten din Cluj mă anunţa nu demult că, in urma ”discutiei”, pe care am purtat-o in spatiul comentariilor de pe site-ul revistei « Observatorul Cultural », cu o oarecare profesoara plina de apret si de nervi – ”discutie” care eu am inceput-o nu cu matroana respectivă, ci cu Liviu Antonesei, deoarece pe mine ma interesa modul prin care Dan Deşliu devine, dintr-o singura fraza, un puternic ”disident anticomunist” si mai mult nu !- pe blogul unui ex-adevarat mare disident comunist, interesat tot mai mult doar de ornitologie, politie de blog(m-am dus sa citesc si am aflat ca a sters un excelent poem ”urmuzian”al domnului Şerban Foarţă, care, indiferent de context, numai ”aneantizarea” nu o merita!) şi colaborare cu scenariştii de filme despre terorism, criminali în serie, etc.….unde doar mai putem vedea cum specialiştii IT furnizeaza poliţiei IP-ul ordinatoarelor (crezându-se în pericol, marele disident, face acelaşi lucru cu cei care ii scriu ca sa-l critice sau, ma rog, poate dupa caz si gust, injure), a aparut urmatoarea postare:
”Eu am greşit în primul rând, pentru că eu, după ce m-am încărcat negativ în altă parte, unde eram acuzată de tot soiul de grozăvii, dintre care cea mai urâtă a fost aceea că „predau” studenţilor „metoda folosirii degetului în răsfoirea dicţionarului”. Inventatoarea acestei noi „metode de învăţământ”, doamna Văran – pentru că despre domnia-sa este vorba – prinzând ideea că mai am de învăţat o grămadă de lucruri (spre deosebire de dumneaei, care nu mai are nimic de învăţat) s-a considerat îndreptăţită să mă apeleze cu dublul epitet „candidă şi inocentă cititoare de bloguri”. […] Pe scurt: nu i-am mai răspuns, dar au început să apară varii comentarii semnate diferit, iar eu am serioase motive să cred că autorul lor este unul şi acelaşi cu respectiva doamnă.”
As vrea s-o informez pe Marcela Ciortea ca nu numai ca face o greseala impardonabila (la fel ca toti cei care, poate, gandesc ca si ea), ci isi demonstreaza si esecul total in ceea ce priveste cunoasterea oamenilor. Nu am motive sa folosesc alte nume ca sa le spun unor personalitati ca Dorin Tudoran, Nicolae Manolescu sau Liviu Antonesei ce gandesc despre afirmatiile sau ”scrierile” lor (fie ca e vorba de literatura sau de articole gazetăreşti). Nu am motive sa ma ascund sau sa ascund ce gandesc. Ma exprim civilizat chiar si atunci cand critic pe cineva (poate doar ceva mai putin banal decât majoritatea oamenilor care polemizeaza pe o tema sau alta) si nu am nevoie sa injur sau sa vorbesc din umbra, cu cei care nu se bucura, pe moment, de stima sau respectul meu. Graţie democraţiei şi libertăţii de exprimare, cucerite în urmă cu mai bine de 20 de ani, nu am nevoie să folosesc nume false alături de comentariile pe care le fac.
De asemenea, anunt pe aceasta cale ca amenintarile directe sau voalate ale ”puscasului de pasari”american, lasat la vatra si nesatisfacut in dorinta de a face desanturi ”poetice”in Franta, tifna nebanuita a budhistului iesean, toate gogismele din umbră, precum si celelalte forte kungfu-istice reunite în triade, de pe bloguri afiliate, nu ma pot impiedica sa gandesc şi sa scriu ceea ce cred eu ca este bine si corect in legatura cu unele teme care mi se par interesante.
Primo:
Consider că Dl LIS a fost o entitate incomodă nu numai pentru acest regim şi vârfurile-i de lăncii (instituţiile, institutele, uniunile şi asociaţiile aservite). Şi, mai consider că face bine, mai ales că se află în deplină cunoştinţă de cauză. Ce ne-am face-ntr-o lume de servili şi apalaudaci ale trecătoarelor persoane şi puteri?
Am detestat pe drept ceauşismul. Însă i-am dat chipul unei persoane, cel mult cuplu, familie… Deşi camarila, banda, gangul era cu mult mai extinsă. Ei sunt cei care azi ne duc de râpă, dar pe alte căi.
S-a ajuns (şi) la detestarea băsismului (iliescianismului etc.), săvârşind – iar! – eroarea de a reduce totul la o persoană (de cele mai multe ori decorativă, figurativă), iar nu camarila de interese care colcăie, mereu, la vârful întocmirilor sociale.
Uite, că s-a ajuns şi la demascare manolesc.ianismului. Şi i s-a descoperit/divulgat şi „familia de interese”. Acesta e pasul mare pe care-l săvârşeşte Gazda. Şi de aceea a ajuns într-o permanentă stare de apărare, fiindcă a fost şi a rămas ţinta unui permanent atac din partea „famigliilor”.
Eu îi doresc virtute pe mai departe şi regret că nu sunt avocat, să cutez a-l reprezenta în instanţele terestre. Dar, de va fi cazul, voi depune mărturie în altă Parte!
Secundo:
Dă-i – unui ins anost – un animal pe mână. Şi, după cum îl îngrijeşte, îi vei ceti firea. Se va înlocui animalul cu funcţia socială şi se păstrează restul aporiei.
Unii inşi, (cândva) anoşti (azi) mari, au avut drept magiştri nişte Mari Oameni. Oameni cu o educaţie, politeţe şi cultură aproape desăvâşite. Cred, că – până şi în coşmare! -, nu se puteau lepăda de politeţe şi deferenţă.
Oameni despre care, azi, mai că nu se pomeneşte. Cazul Traian Cantemir este una din miile noastre uitări. Nu- aflăm, pitit, decât într-un singur dicţionar (etnografic), deşi istro-românii îl venerează!…
Un ins (ajuns) mare se revendica (şi) de la Marele Traian Cantemir ; pe Care nu l-am văzut (vreme de trei ani, cât am respirat aerul unei facultăţi cu adevărat filologice) să poarte măcar un defect la vedere… Avea numai daruri şi calităţi!
Discipolul său, ajuns la înalte onoruri terestre (la care Magistrul n-a avut acces), n-a dovedit – cel puţin, prin comportament social – că i-a călcat pe urme. Păcat!
Tertio:
Continuând aporia secundă, mai dă-i insului (anost) o carte de preţ; de ex. un dicţionar. Şi, după cum răsfoieşte, îi poţi ceti sufletul…
Toată stima personală, a mea, profesorilor, părinţilor, bibliotecarilor care şi-au deprins anturajul la ritualul răsfoirii unei cărţi de preţ!
Domnule Stoiciu, din cite am citit in comentariul de la Contemporanul, este vorba de actiunea din anul 2008 si nu este vorba de o actiune noua a conducerii USR. Altfel ar fi revoltator. Sau nu am inteles eu? In legatura cu cazul comentat zilele trecute, privind situatia de la Satu Mare. vreau sa ii spun domnului Viorel Rogoz ca nu este foarte costisitor sa devii cercetator la fondurile de documente ale CNSAS, ca exista multa solicitudine din partea angajatilor, ca mi s-au pus la dispozitie cu toata amabilitatea documentele cerute. Pina in septembrie voi publica, inclusiv pe internet, lucrarea realizata. Plata fotocopiilor, dupa studiul a citorva zeci de dosare a fost de 500 de lei.
Prof. D. Popa
Trist, tare trist ca nu scaparam de metahenele bolsevice, nici dupa 20 de ani , daca oameni cu scaun la cap au ramas cu aceleasi meteahne, ce sa mai cerem de la prostime.
De mult am observat ca premile astea se da pe gasti si între gasti, nu doar scriitorimea sufera de aceasta boala. Eu cred ca se da , instituit, prea multe premi. In fiecare an aceiasi scriitori, actori, politiceni, afaceristi sunt premiati. Daca TVR premiaza pe Manolescu, acesta urmeaza institui un nou premiu ptr TVR. Ma intreb ce valoare mai au aceste premi, poate suma optinuta sa fie interesanta , ori poate prin aceasta inflatie de premi se storc milioane de euroi care intra in buzunarele clici. In concluziune; io zic ca premile astea sunt o supermega-afacere!
Acuma cred ca nu cazul sa sarim calul. In ce-l priveste pe Grosan, Manolescu a fost foarte echilibrat. Ee fals sa spunem ca l-a denigrat pe Groşan. Doamana Aura Christi face aici retorica pura.
Turnator fiind dl Grosan era cazul ca macar acum sa fi fost cinstit, cand baietii au scos dovezile pe masa.Dar el a facut pe strutul. N-are Manolescu, in acest caz, nici o vina. Manolescu nu poate fi acuzat ca apreciatul romancier a fost informator si ca a fost dat in gat. Daca nu refuza medalia marinerului (poate de acolo i se trage desvaluirea…), am fi crezut ca e in barbat de mare forta morala….nu-i aşa? Sa nu aruncam toate relele in capul lui Manolescu. Sa fim de partea adevarului integral, daca ne dam mari moralisti.
Alfel ,Domnule Stoiciu, meritati felicitari pentru curajul de a rosti adevarul in situatii in care toti tac ca iepurele in iarba!
Domnului Dumitru Popa!
Nu copiile sunt scumpe. Nici taxiul pana la sediul CNSAS.Scump e trenul., iar hotelul insuportabil. Drumuri prea multe nu poti face si, pentru a cauta informatia, a o copia si a o indosaria pe capitole, la fata locului, sunt necesare zile bune de stat in Bucuresti.
Despre solicitudinea celor de la CNSAS , CE SA ZIC? Astept de cativa ani niste deconspirari. Nu au reusit inca…Viorel Rogoz