0
6 comments

Joi, 18 august 2011. Casa Scriitorilor – Neptun: biletul cumpărat e de zece zile. A trecut o săptămână, am sosit aici joia trecută de la București, pe o ploaie torențială (a durat, cu intermitențe, 24 de ore) care ne îngrijorase că ne strică vacanța la mare. N-am avut până la urmă probleme deosebite cu soarele începând de sâmbăta trecută, ci doar cu vântul răcoros și cu apa mării, nu tocmai caldă. Mâine plecăm acasă, eu cu Doina, vine pentru trei nopți în camera noastră de la Casa Scriitorilor fiul, Laurențiu, cu prietena lui (i-am cumpărat și noaptea de duminică; ar fi putut să stea mai mult, găsind înțelegere la administrația Casei Scriitorilor, dar Mirela are un serviciu strict, nu poate veni decât la sfârșit de săptămână la mare). Fiul s-a hotărât abia ieri să vină la Neptun, în locul nostru (l-am invitat din start să stea trei zile la mare, dar lui nu-i prea place standardul camerei; el e pretențios). N-am dormit nici peste noapte, decât pe sărite, de la ora 3.15 încolo, la 8.15 m-am pus pe picioare. Am venit la laptop și am publicat pe Jurnalul de Vrancea rubrica Special (sfaturi de sănătate, de ce stau indonezienii pe șinele de cale ferată) și la Opinii pe poetul Adrian Botez. Azi am întârziat pe plajă de la 10 la 14.30, marea a avut valuri care te răsturnau, îți rupeau spatele dacă nu erai atent, valuri rostogolite, era periculos să înghiți apă cu nisip sau să o tragi pe nas, n-am reușit să înot decât greu (am făcut și pluta pe spate până m-a luat frigul), valurile rulate te scufundau. În plus, la ieșirea din mare te apuca tremurul, bătea un vânt tăios (de altfel, am început să strănut mai des). Mare minune, au apărut scriitori mai mulți pe plajă, în afara lui Marius Ghica și Ioan Groșan (azi au fost cu perechile la Balcic, în Bulgaria; s-au întors de acolo încântați), i-am redescoperit pe Ioan Holban, pe basarabenii Arcadie Suceveanu și Dumitru Apetrei (critic, eseist), pe bucovineanul din Cernăuți Ștefan Hostiuc, pe criticul și eseistul Maria Ana Tupan (distinsă, discretă), pe Ion Țăranu (nedespărțit de 40 de ani de soție, profesor universitar; au doi copii de care sunt foarte mândri, fata e traducătoare la Timișoara și băiatul e la București universitar). Azi a apărut la Casa Scriitorilor și editorul și poetul ca nimeni altul Călin Vlasie (care se bucură că eu mă risipesc scriind pe acest blog, devenind cică un grafoman; că m-am autoeliminat astfel dintre concurenții intrați în competiția literară românească; e interesant că blogul meu a devenit un cui în inima scriitorimii; auziți, ai blog, ești grafoman; și asta o spune un poet care nu mai scrie). Azi îl văd prima oară, deși a venit în seria care a început pe 11 august, pentru 15 zile, pe Laurian Stănchescu – m-a asigurat că a mers pe urmele lui Brâncuși pe jos de la Hobița la Budapesta, unde s-a blocat drumul spre Paris (n-a găsit nici o înțelege la ambasada de aici), dar are de gând să continue drumul pe jos (vrea să respecte dorința lui C. Brâncuși, să fie îngropat la Hobița). Uimitor, Laurian Stănchescu e cel care a luat acum doi ani 165 de milioane de lei de la Uniunea Scriitorilor după ce l-a dat în judecată pe N. Manolescu (pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă; Laurian Stănchescu era consilierul vicepreședintelui USR, Varujan Vosganian pe atunci), am luat seama că N. Manolescu a adus un prejudiciu de 165 de milioane de lei Uniunii Scriitorilor! De luat aminte, uitasem… Să primească banii, 165 de milioane de lei, Laurian Stănchescu a blocat conturile Uniunii Scriitorilor, i-a primit până la ultimul leu. O prezență superbă, începând de azi: fiica lui Alexandru Condeescu (Dumnezeu să-l ierte, tare s-ar mai fi bucurat să-și vadă fata celebră), actrița Ada Condeescu, care a dat lovitura cu filmele în care a jucat – frumoasă, modestă. O las la o parte pe Ofelia Creția. Ieri l-am văzut pe plajă pe poetul și criticul Mircea Bârsilă, era la un hotel de patru stele cazat la jumătate de preț decât te costă la Casa Scriitorilor, printr-un aranjament, azi n-a mai apărut pe plaja noastră, de peste drum de Casa Scriitorilor (probabil că i-a ajuns ziua de ieri, e sătul de scriitori). Seara, neplăcut surprins, am văzut-o la masă pe ”excelența sa ambasador al Canadei Elena Ștefoi”, poetă inventată mai nou de ambasadorul N. Manolescu (așteptăm să fie premiată a USR anul viitor cu cartea ei de versuri abia apărută; am citit o cronică de toată jena, trasă de păr, semnată de Cosmin Ciotloș la adresa acestei cărți subțirele în România literară; important e să te iubească N. Manolescu, nu să  ai valoare și să scrii bine). La plecarea de pe plajă, la 14.30, bătut în cap de soare, mi-am uitat papucii noi pe nisip, am luat seama că i-am uitat prea târziu, întâmplător. N-o să credeți, am mers să văd dacă-i mai găsesc, i-am găsit, nu au atras atenția nimănui… După ce am mâncat, am dormit o oră și jumătate și la 17.30 am revenit pe plajă, până la 19 – cerul era plin de nouri și te cam strângea în spate, n-am mai intrat în apă. Seara, după cină, am făcut o preumblare pe faleză și în stațiune, la Neptun, la cererea expresă a Doinei, pentru cumpărături, ne-am mirat că a dispărut luna (era mare, în ultimele zile; n-am reușit să o pozez, însă), a fost ultima preumblare, am privit cu nostalgie la frunzele de plop uscate sau îngălbenite cum cad. Vine toamna (bine-mi pare, vorba vine).

Am primit o antologie de versuri, apărută la Editura Știința din Chișinău, de la Arcadie Suceveanu (azi, repet, președinte al Uniunii Scriitorilor din „Republica Moldova”) – născut la 16 noiembrie 1952, poet, eseist. Titlul ei: „Cafeneaua Nevermore”. Un poem:

Viziune

Cocoșii de tinichea

cântă a treia oară

de pe turla Bisercii Sf. Elefterie

Îngerul de aproape îmi urmărea sufletul despărțindu-se

de materie //

Lucrurile se aliniară

în fața mea

Îngerul zise: sărută-le umbra,

plânge-le.

Mâine în zori

abia

dacă vei mai avea timp

să le fluturi cu sângele

Arcadie Suceveanu

***

Legat de Marea Neagră – Ion Lazu face noi îndreptări, la Comentariile de ieri, aici:

Mai complicată decât originea altor mări europene, se crede că Marea Neagră, fostă lac interior de extindere mai redusă, a apărut în forma actuală cu cca 7000 de ani în urmă, fapt dovedit pe bază de fosile. Fusese un lac cu apă dulce, alimentat mai înainte în principal prin topirea gheţarilor dinspre nord,  în ultimul Interglaciar. Dar spre finele perioadei calde, ridicându-se şi nivelul oceanului planetar, s-a ajuns la situaţia când zona Bosfor nu a mai rezistat, s-a prăbuşit, apele din Mediterana au năvălit înspre nord, marea şi-ar fi ridicat nivelul cu cca 180 m. Dezastru pentru locuitorii din zonele joasă înconjurătoare, (poate cel mai propice loc pentru om, pe-atunci!!!) nevoiţi să se strămute urgent. Cu teribile pierderi, căci s-au descoperit către Turcia localităţi întregi, la 100 m sub nivelul actual… Fugarii spre zona Persiei-Mesopotamiei şi mai departe, au dus vestea unui Potop, el este menţionat în epopeea Ghilgameş. Potopul lui Noe. Araratul, aflat şi el în Caucaz. Problema este că apele sărate ale Mediteranei, năvălind, nu au apucat să se amestece cu cele dulci, preexistente, din spaţiul Euxin, ci au creat un strat de apă sărată, superpusă celei dulci. Or, apa dulce din fundul Mării Negre, fiind mai uşoară şi încărcată cu hidrogen sulfurat, lucru stabilit prin analize, se presupune că face din Marea Neagră o potenţială bombă planetară cu explozie imprevizibilă. Nu mai e nevoie de pretexte morale pentru Apocalipsă – subiect pe care îl evit cu străşnicie… Am învăţat toate astea la facultate, prin anii 58. Pe Google lucrurile sunt redate incomplet, confuz, inclusiv faptul că doi englezi au descoperit în 1997 etc… Saxonii ăştia!

…Venind vorba de saxoni, redeschid Ascensiunea Occidentului, W.H. McNeill, traducere 2000, 800 pagini, subintitulat “o istorie a comunităţii umane”.  De la Universitatea din Chicago altfel se văd lucrurile, la scară globală, fiindcă am vorbit de Marea Neagră şi am sugerat că în jurul ei se constituise unul dintre primele leagăne ale umanităţii, constat că Marea Neagră este într-adevăr citată de 7 ori, însă Sciţia numai o dată. Despre geţi, nimicuţa. Dacia, dacii, nu există. Decebal, Deceneu, Zalmoxis, nici atât. Valahia o dată, România de 2 ori, în schimb Bulgaria de 11, Ungaria de 13, Carpaţii de 2 ori pe când Balcanii de 31 ori. Cu ce ar fi mai importanţi Balcanii, care nu reprezintă decât un sfert din lungimea Carpaţilor. Nici un conducător al românilor, în schimb Ivan cel Groaznic de 6 ori. Ce se întâmplă în mintea acestor super-cercetători? Se pare că nu contezi în istorie ca popor decât dacă faci rele fără căpătâi.  Am citit tratatul cu pricina cu maximă atenţie, paginile sunt înţesate de comentarii, sublinieri, exclamaţii etc. Iată o însemnare: “Confucius: Eu transmit, nu inventez.  Tot el şi-a considerat propria viaţă un eşec. Însă discipolii lui au condus China timp de 2 milenii”… Or, alde noi, dacii, am boicotat istoria încă de pe-atunci. Îmi e imposibil să înţeleg de ce, în contact cu grecii fiind vreme de 5 secole de dinainte de Hristos la Pontul Euxin (ne-am întors la temă), nu au învăţat să scrie, cu dinadins. Şi mi-am spus cu mare obidă că nu mai e nevoie de alt ghinion istoric pentru un popor dacă nu învaţă să scrie…

Ion Lazu

PS. În fotografiile făcute azi pe plajă, la Neptun, publicate aici, de sus în jos: Ion Țăranu și Călin Vlasie; soții Țăranu; Ioan Groșan și Marius Ghica;  Dumitru Apetroaie, Ștefan Hostiuc, Ion Țăranu, Arcadie Suceveanu (e si într-0 fotografie singur); Ion Țăranu și Toma George Maiorescu, pe o bancă, în fața Casei Scriitorilor; N. Grigore Mărășanu și Laurian Stănchescu. Cu părere de rău, am ratat și azi o fotografie cu Maria Ana Tupan.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
6 comments

6 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Amicu nostru comun Vlasie habar n-are că literatura pe care el o publică într-o belferească veselie şi care hai să zicem că i-a adus o avere care azi e, dar mâine, după ce el n-o să mai fie, precis n-o să-i mai ştie semnătura fistichie, va deveni curând fosilă vie, iar pe el – nu pe AVP, căruia nu i-a publicat nicio poesie la editura-i kakie, ratând cu brio ditamai “Planeta Ou”, ce va ţine ani o mie… – o să-l ignore chiar şi next generatia ce-o să vie, darmite următoarea căprărie, care nu-şi va mai pierde vremea cu cărţoaiele-i de hârtie, ci va ceti – cât va citi – doar ceea ce pe pixelii ăştia s-o mai scrie. Si deci la tine o fi vorba de grafomanie (când nu e măiestrie, evident), dar la el e foodulie d-aia de miroase a curată mprostie 🙂

  2. Dlui Ion Lazu:
    Părerea mea (sper să aflu partizani) este că scrierea dacilor nu s-a vrut a fi descoperită. Orice popor, neam şi-a avut scriere şi istorie proprii. Necazul e că Istoricii (încă de la Herodot cetire) au ignorat voit sau bagatelizat şi mai voit istoriile neamurilor “mici”.
    Din păcate, asta au făcut, mai fac şi unii “istorici” neaoşi. Ce pretenţie să avem de la americani, când nici Roma, nici restul latinităţii nu ne consideră decât ironic “veri”.

  3. “I PAC DAU ŞTIRE…” Prietene Culai de departe, nu mă ischiti, bre omule, într-o discuţie atât de complexă, ca să-mi dau de gol neştiinţa întru filologicale… Am răbufnit şi eu, iac’aşa, din ciuda aiasta, care nu-mi mai trece: că nu ne-am învrednicit să ne scriem Istoria. Ce e cu teoria asta a scrierii secrete, numai pentru iniţiaţi? Unde duce dânsa, hai? Mai înţeleg la egipţienii din mileniul 4-3… Însă la anul 200 al erei noastre, în jurul dacilor liberi şi ferice se aflau popoare care-şi scriau istoria, şi anume în mai multe seturi-variante, la alegere, să fie-acolo… Iar noi… Păi grecii înşişi, descoperit-au ei scrierea?, numerica etc, ori le-au preluat de la… şi de la sumerieni, caldeeni etc… cum preluară, fără a se sfii neam, mulţime de motive din culturile orientale, de şi-au umplut la maxim Olimpul cu zei şi cu legende, mai toate trase la şapirograf. Ne îndoim de asta, cât de cât? Or, să-i lăsăm ne-istoriei lor pe mândrii daci ( ori mai exact în seama romanilor, de fapt a tuturor seminţiilor reprezentate în Gemina, etc , etc. Să-mi spuneţi mie, drag domn filolog poliglot, căci sunt needificat până în ziua de azi 20 gustar: unde sunt dovezile noastre întemeietoare de până la an una mie?, de până la an 1500? Le caută o lume, la noi, numai specialiştii nu… !I pac” eu citesc în slavoneşte: I raz , deci “şi iar.”.. Şi iar întreb: există o explicaţie şi o scuză şi o iertare pentru a nu fi consemnat nimicuţa, în limba noastră neodacică, pre-latină, oricum aţi lua-o, sau în greceşte, în latină, în slavoneşte, macar câtuşi de cât? Sunt obidele mele fără de leac; şi în darn îmi serviţi secretomania vitejilor daci – ea în sine este inversul deschiderii, reversul comunicării, mai simplu spus: eşecul transmiterii de masaje ale unei naţii. Se permite unui artist închipuit acest gen de autism, respectivul bazându-se, cică, pe harul priimit -, de nu e şi asta încă o cacialma; însă unui popor cu mii-milioane de identităţi, nu i se iartă boicotarea Istoriei. Asta e obida mea cea mare, frate Culai ot Târgu Chetrii. Şi iar dau ţie ştire de aceasta. Devotat, Lazu.

  4. Am obosit să polemizez pe bloguri… Unde unii te adoară, alţii te invers, pe rimă oablă.
    Boier Ionu, am răspuns (cât m-am priceput mai bine) pe mail.
    Ş-apropo: negustorii (marii, starostii de bresle, nu trepăduşii) au fost “coloni” de toate soiurile. Care (unele, de rău soi) s-au cutezat şi la domnia pământului ce n-a fost al stămoşilor lor, n-a fost al lor, dar mi-e teamă că ar putea fi al urmaşilor lor.