0
32 comments

Duminică, 18 decembrie 2011. A murit azi un om bun, cu suflet de aur și cu inima deschisă. Un mare scriitor ceh: Vaclav Havel, avea 75 de ani. ,,Speranţa este o stare mentală, nu lumească. Speranţa, în sensul ei adânc şi puternic, nu este acelaşi lucru cu bucuria atunci când totul merge bine, sau cu dorinţa de a investi în planuri care sunt destinate evident succesului, ci abilitatea de a munci pentru un lucru bun”, afirma Vaclav Havel. El a fost lăsat pe lumea asta pentru a face lucruri bune… E clar, a avut mentalitate de ceh, nu de român. Deși împărtășim aceeași morală creștină, nu avem aceeași mentalitate (la români resemnarea mioritică e predominantă, mulțumirea cu puțin și cu speranța lui „se poate și așa”, sau „așa ne-a fost scris”; speranța legată de lucrurile bune e lăsată pentru lumea cealaltă). Nu știu de ce în mintea mea Vaclav Havel era legat de aceeași lumină pe care o emana poetul polonez Karol Wojtyla, cunoscut sub numele pe Papa Ioan Paul al II-lea. Azi am luat seama că Vaclav Havel n-a primit Premiul Nobel pentru Literatură (sau măcar Premiul Nobel pentru Pace). Fiind evident că se nasc rar asemenea oameni pașnici, care au schimbat istoria fără violență – și ar trebui încununați. Inclusiv revoluția lui Vaclav Havel din Cehoslovacia a fost „de catifea”, nu sângeroasă, cum a fost în România. Au luat atâția Premiul Nobel și au dispărut în neant, este nedrept că Vaclav Havel a fost lăsat la o parte… Să fiu sincer, m-am mirat azi să văd ce primire i s-a făcut morții lui Vaclav Havel (inclusiv mass-media audiovizuală și-a început știrile cu moartea lui) – e extraordinar, pentru români el a fost un model, inclusiv politic, în subconștientul nostru el era opusul răului imoral extins de la noi. România și-a recăpătat libertatea cu prețul a 1.600 de morți (e ultima cifră înaintată pe piață de președintele Traian Băsescu) și cu executarea de Crăciun, de ziua Nașterii Domnului, a dictatorului Nicolae Ceaușescu, e un coșmar care nu se mai termină… Vi-l puteți imagina pe Vaclav Havel ucigându-l pe președintele comunist al Cehoslovaciei, în 1989, măcar în vis? Sigur, vorbim de alt popor decât cel român și de alt regim comunist aflat în Cehoslovacia. Noi n-am avut Primăvara de la Praga (dar, culmea, l-am avut pe Ceaușescu care a refuzat în 1968 să trimită trupe în cadrul Tratatului de la Varșovia să ocupe Cehoslovacia). Ungaria a avut parte de o revoluție de o rară violență în 1956, Cehoslovacia a fost și ea îngenuncheată de Moscova în 1968. Poate de aceea la noi au murit atâția în 1989, fiind băgată tot coada diavolului sovietic la mijloc. Vaclav Havel a fost arestat pentru cinci ani pentru activismul politic, după Primăvara de la Praga. „Carta 77” i-a ridicat un soclu de neatins. Urmarea? În 1977, în România, Paul Goma trimitea la Europa Liberă „o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România” – motiv pentru care a fost arestat și bătut (în noiembrie e expulzat din țară; și așa a rămas până azi, expulzat, deși au trecut 22 de ani de la eliberarea României de totalitarism). Destine de doi mari scriitori disidenți: scriitorul Vaclav Havel e primul președinte postcomunist ales de Cehoslovacia (ales liber pe 29 decembrie 1989, când în România fostul nomenclaturist comunist Ion Iliescu preluase cu de la sine puterea și se legitima în fruntea țării ucigând oameni nevinovați la București), dovedit clarvăzător în funcțiile înalte, pe când Paul Goma e ținut departe de România, înjurat pentru binele moral făcut (nesusținut la candidatura la președinția țării, poporul român habar neavând de reperele lui morale; un popor care-și merită soarta). Personal, privesc scindarea Cehoslovaciei ca pe un eșec personal al lui Vaclav Havel (el a fost primul președinte al Cehiei, din 1993, și ultimul președinte al Cehoslovaciei; el a demisionat din funcție pe 20 iulie 1992, când Slovacia și-a anunțat Declarația de Independență). A avut un destin furibund, exemplar, a fost însemnat de Dumnezeu să poarte crucea poporului lui, de la un moment dat (în 2003 s-a retras din viața politică, după ce-și încheie al doilea mandat de președinte al Cehiei, fiind reales în 1998). Indiscutabil, a murit azi o personalitate a istoriei. Nu pot decât să mă mir încă o dată că noi, românii, îl apreciem la adevărata valoare pe cehul Vaclav Havel (s-a dovedit azi, la moartea lui) și că pe românul Paul Goma, o valoare cum n-o să mai avem, îl ținem departe de țară, nu-l cinstim – nedemni, cinici, nesimțiți, lași.

Vaclav Havel scria în octombrie 2011 către români (invitat în România, felicitat la cei 75 de ani abia împliniți) că idealurile au devenit o povară pentru popoarele eliberate de regimurile comuniste: „Pentru discursul meu de atunci (se referă la discursul ținut la Universitatea din București, la primirea titlului Doctor Honoris Causa în 1994, invitat al rectorului Emil Constantinescu) mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie. Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs”. De luat aminte.
*

Apropo de întrebarea reluată la Comentarii, ce mai știu de „reabilitarea” lui Paul Goma, după ce Uniunea Scriitorilor (personal senatorul Varujan Vosganian) s-a implicat în repunerea sa în drepturi legale. Nu mai știu nimic. Numai Paul Goma știe – întrebați-l pe el. După ce Paul Goma l-a certat pe Varujan Vosganian că-mi face și mie cunoscute acțiunile lui, Vosganian nu mi-a mai dat nici un semn. E treaba lor. Nu mă rog la Dumnezeu decât să se încheie o dată cu bine această poveste rușinoasă pentru toți românii, a ținerii lui Paul Goma ca refugiat politic în Franța după 22 de ani de libertate postcomunistă… Zilele trecute am văzut pe e-mail (trimisă de pe blogul revistei sale electronice său, automat) o reacție a lui Dan Culcer de la Paris, intitulată „Un comunicat al US și câteva”:

«Comunicat al Consiliului USR privind situaţia domnului PAUL GOMA

1. Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma.
2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.
3. Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.»
Acest comunicat a apărut în revista
Apostrof din Cluj. Probabil și în alte reviste ale Uniunii.
El este proba că situația ar fi putut să fie rezolvată demult, dacă conducerea Uniunii ar fi respectat Statutul. Fiindcă în acest statut se specifică exact ceea ce se scrie la punctul 2 al acestui comunicat: 2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile (ale cui demersuri? Tocmai US trebuia să organizeze astfel de demersuri, în numele protecției membrilor săi) pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Cu această ocazie amintesc celor care au condus Uniunea de la 1990 încoace că, în cazul că se va dovedi reală informația că arhiva Uniunii Scriitorilor ar fi fost distrusă din ordinul lor sau chiar doar din neglijența lor, voi cere — dincolo de acțiunea în justiție pentru distrugerea de probe – să se aplice articolul din Statut, adică voi solicita excluderea acelora care se vor dovedi responsabili de acest grav prejudiciu , «pentru încălcarea gravă a prevederilor Statutului, pentru fapte intenţionate care au adus Uniunii prejudicii materiale sau morale grave».
M-am adresat de mai multe ori în scris conducerii Uniunii Scriitorilor din România solicitând accesul la arhive cu scopuri științifice, de cercetare. Nu am primit nici un răspuns oficial. Mi s-a explicat telefonic, la inițiativa mea, după o lungă așteptare, că arhiva nu mai există, ar fi fost depozitată într-un loc necorespunzător și chiar devalizată. Zvonuri sau realitate ?
Faptul că, așa cum reiese din acest comunicat, a trebuit să se reconfirme prin vot calitatea de membru al USR a lui Paul Goma, mă îndeamnă să cred că neglijența sau chiar reaua intenție pot fi probate. Deduc că nu există arhive la care să se poată face o simplă referință, nici proces verbal al vreunei ședințe de Consiliu în care să se fi votat și decis astfel reintegrarea lui Paul goma, a tuturor membrilor excluși pentru motive politice.
Folosesc termenul de «distrugere de probe» ca o primă etapă într-o eventuală acțiune colectivă, în numele membrilor Uniunii Scriitorilor care se vor exprima în aceste sens, pentru clarificarea situației bunurilor colective care ar figura în patrimoniul material al Uniunii, prin donații diverse. Case, apartamente, biblioteci, arhive personale ale unor scriitori, alte valori. Întreb, de pildă, care este situația, statutul bibliotecii donate de Ion Marin Sadoveanu, unde sunt actele ce privesc acest bun de patrimoniu, inclusiv catalogul sau inventarul bibliotecii, bibliotecă pe care am văzut-o în biroul vicepreședintelui Laurențiu Fulga, în stânga, la parterul clădirii care era sediul Uniunii, înainte de 1989.
Dan Culcer
écrivain, journaliste, traducteur-interprète
Skype : asymetria
Tel 1: (33) 1 30 43 16 77
Tel 2: (33) 1 72 82 55 60
Mobil (33) 06 68 51  81 51
Adresse postale :
16, résidence Les Nouveaux Horizons, 78990 Elancourt — FRANCE
«Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte.»
Revues et blogs
http://www.asymetria.org/
http://ardealul.blogspot.com/

http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.com/
http://asymetria-anticariat.blogspot.com/

Am transcris toate datele legate de Dan Culcer, de la Paris – se pot adresa lui toți cei ce doresc. Personal, m-am dat deoparte, apărând tot felul de intrigi și neînțelegeri între cei ce-i stau aproape lui Paul Goma (că așa e la români). Știți, Paul Goma a depășit vârsta lui Vaclav Havel – a trecut de 76 de ani, Dumnezeu să-l ocrotească în continuare.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
32 comments

32 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Dumnezeule, cum a fost posibil ca acest personaj dubios, Gelu Voican Voiculescu sa fie mina dreapta a lui Ion Iliescu?
    Domnilor, va marturisesc ca din acest moment nu mai am putere sa va urmaresc, m-am incarcat cu o mare tristete si indignare realizind pe ce miini a incaput Romania dupa 1990 si ca acesti oameni vor guverna si de la anul viitor, incit ma felicit oarecum ca am parasit Romania si cred ca ma voi intoarce la vechile obiceiuri: o viata senina si fericita alaturi de familia mea, fara a mai cauta stiri politice sau istorice despre istoria recenta a Romaniei.
    Va doresc multa sanatate, tot binele din lume si
    Sarbatori senine si fericite!

  2. Aceasta situatia draceasca in care am fost împinsi trebuie sa ne preocupe ci nu rivulutia , nici rivulutionari lu peste prajit. Aceasta alienare din care nu am iesit nici dupa 22 de ani trebuie vindeca pentru a asigura un viitor României.

    sa nu-i se mai pomenasca numele aluia care a inventat revolutiile continue si revolutionari de profesie, de aceasta palga draceasca trebuie natia româna scapa, ea este mare blestem pe capul nostru, deacia si celor nevinovati ce se leaga de aceasta le merg toate pe invers, se dmaneaza odata cu diavolul bolsevic.

    Români nu au vocatie revolutionar-bolsevica, ca de avea nu-i insemna Engels sa fie nimiciti,români au vocatia induhovniciri, al jertfei, credintei in Dumnezeu, neam preales din pântecele mamei sale.

    bage la dovelac tot rumânu ce zisa-i acu, sa se lepede de satana rivulutionara si scape de blestem cât mai este timp. Si autnci vom face dreptate si unui Goma, vom sti propulsa si noi un Havel, care fie el si mason, uite ca facu istorie si nici noblescu nu-i dadura astia, ptr ca fu prea,prea bun!

  3. Nu disperati domana Mara, este in firea lucruilor sa fie astfel cât timp români nu se lepada de revolutile astea continuie. revolutionari l-au pus pe Iliescu in 89, boborul la ales si reales in frunte cu dezidenti cu renume l-au sutinut. Cu ce este Iliescu de vina daca boborul cu mic si mare l-au vrut si,il mai vor avea…

  4. Moartea lui Havel m-a determinat să mă gândesc la deosebirile dintre revoluţia română (că tot s-a risipit destulă cerneală pe tema asta) şi revoluţia de catifea. De ce o fi renunţat atât de uşor regimul comunist cehoslovac la putere? Având în considerare ceea ce s-a întâmplat după aceea în Cehoslovacia, logica îmi spune că cehii estimaseră corect că acest lucru nu le va fi personal fatal, întrucât realizaseră că puterea va fi preluată de Havel (poate chiar au contribuit la asta) şi au avut ÎNCREDERE că Havel nu va iniţia şi nici susţine o campanie răzbunătoare ori cine mai ştie ce vânătoare de vrăjitoare cum s-a întâmplat la noi. Violenţa naşte violenţă şi ura naşte tot ură. Cehoslovacia nu a avut nevoie de eroi ca să răstoarne un regim ajuns la capătul frânghiei. La noi, eroii unora au născut eroii altora ŞI VIOLENŢĂ CONTINUĂ. Celor de la putere nu le plac eroii altora, ca atare, au făcut totul să-i reducă la tăcere. Ba, mai mult, să-i compromită pentru totdeauna, iar revoluţia noastră de toată comedia, a fost astfel regizată de maeştri vremii, ca să se râdă veşnic de ea. Scenariul acesta a mai fost scris de J. Clavel în „Şogun”… şi de mulţi alţii. Ai noştri, au preluat de ici, colo, până a ieşit, aşa ceva, cam a la „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, piesă de sertar deocamdată, până la alte vremuri, când degajată de orice suspiciune, puterea o va scoate la rampă, ca tot poporul să râdă cu poftă şi fără nici o ranchiună.

  5. Comentariu respins la “Nota informativa a lui GVVoiculescu” de la linkul prezentat de Marius Mioc :
    “..cat despre dosarele disparute ,oare de ce basescu,iliescu si altii nu au dosar la CNSAS?
    Vad ca la intrebarea dlui Vlad Puscasu va grabiti foarte tare sa explicati de ce n-are dosar Iliescu, dar va faceti ca ploua cand e sa vorbiti de Basescu…
    E un mic exemplu si de aici si “credibilitatea” de care va bucurati ! ”
    Cand vorbesti despre revolutionari ar trebui sa ai alt fel de curaj decat ala de a bana !
    Ca asta poate face orice prapadit !

  6. Bine punctat dle Cicu, dar v-asi contrzice nitel; la noi români nu-a fost “vântoare de vrajitoare”, tovarasi au fost protejati de mase largi, la noi a fost o fatada de vântoare a vrajitoarelor , am sa incerc argumenta, zugravi putin aceasta spoiala pusa pe zid de catre diversionsiti.

    1) Odata creata o masa imensa de bravi eroi (revolutionari li se spune si azi), s-a creat ruptura necesara resudari memoriei, al uniri fortelor pozitiv-responsabile înaltura de la putere cozile de topor, respectiv bolsevici. Nu întâmplator acesti bravi eroi sunt de tot râsul-plânsul si azi,unde si pe acest blog si-a varsat naduful in aceste zile.

    2) In România lui 89, dar si in exil traiau inca foarte multi dintre aceia care au trait atorcitatile regimului comunist din România, care la rându-i din inceput si pâna la sfârsit s-a diferentiat de majoritatea fostelor state comuniste, fapt ce punea in pericol proiectul bolsevicilor mentine Ro în sfera de influneta nefasta a URSS. Tineretul care a iesit in strada in 89 sa-l dea jos pe ceasca s-a trezit subit ca trebuie dat urgent jos comunismul, incoerent, acest fapt il va savârsi Maziliu, fara de care comunismul nu era abrogat in 22 Dec 89, prin urmare, acest tineret care numai comunism nu mai voria unde se agata el într-o competitie elctorala, de partidele istorice si chiar asa s-as i petrecut in primele zile. Fosti detinuti politici deveneau faruri dupa care se ghida cel mai bine.

    Si asa ajungem la fatada vântorilei de vrajitoare. La noi in PNT, se marsa de catre o mâna de indivizi dubiosi extrem de violent contra fostilor securisti, comunisti, cine nu acuza -diaboliza securisti si comunisti era taxat allor si asa s-a impus o stare de spirit. Vreau sa va subliniez faptul ca nici Coposu, nici Ion Puiu nu ne-a montat fi astfel de extremisti, cel putin Ion Puiu sub conducerea caruia am activat in acea perioada a fost destul de temperat încât fusese chiar el acuzat a fi fost colaborator. Nu stiu cui venise ideia pune acelbaner pe sediu cu partid de lupta contra comunismului, cert este faptul ca PNT a fost astfel zugravit, facând ca tineretul luptator in strada sa -l evite, dar mai ales tineretul instruit se viza, acuza de fascism-legionarism ce vâneaza vrajitoare a speriat la culme pe totii acesti tineri luptatori din dec 89 altura partidelor istorice si, ptr asta li s-a creat si P-ta Univ, de fapt a fost conviscata, folosita tine departe de partide acest segment oponent bolseviclor, care-si dorea ruperea totala de comunism, care-s dorea fie pe rege fie o figura marcanta anticomunista. Nu uitati va rog, PNT-Coposu are multe pacate, dar unul a fost si cel ca a deschis usa partidului fostilor membri de partid si securisti. S-a deschis usa cu buna intentie fara a se sti ca acestia aveau misiunea zugravi PNT in bau-bau, cea ce au si reusit!

    Prinurmare, tovarasi bolsevici isi consolida puterea nestingeriti, sutinuti de marea masa , oponenti fusese indepartati de partidele politice, izolati, dispersati in tot felu de cotete rivulutionare, nu, nu întâmplator a fost pus pe cotet denumirea de rivulutionar, asta gargara cu patalama avea menirea da impresia catelusului ca este ditamai câinele de paza peste care nimeni nu trece, si asa la tinut legat de gardu bolsevicilor pe rivulutionarul nostru, asa se protejara fosti tovarasi, asa pusera cizma pe toata tara. Au simulat fenomenal de perfect o vântoarea de vrajitoare pentru as asigura protectia maselor, a tine izolati eventuali oponenti, a reduce la minim unirea fortelor responsabile capabile produce reala schimbare si in România asa cum s-a realizat in celelate tari foste comuniste.

  7. Acel baner pus pe sediu central PNT , baner replica la partidele antifasciste din ani 40, teoretic suna bine,practic insa s-a dovedit cea mai teribila si de suces diversiune a bolsevicilor contra PNT, ba mai mult; veneau vizitatori grei din occident la sediu , nici unul nu-a soptit urechi lu Coposu cursa in care a fost bagat, ce avea ca acuza de fascism adusa PNT si lui Coposu sa convinga pâna si marile cancelari vestice. Doar faptul ca USA a protejat PNT, dupa aciea Germania si Italia, nu a ingaduit bolsevicilor estici si vestici sa catalogheze PNT ,partid fascist, de extreama dreapta, ca prin urechile acului a scapt PNT de aceasta etichetare, iar una din cauze este si acel baner dar si evenimentele din ianurie 90 cu Puiu si acel descrierat (nita), in camasa legionara.

  8. P.S:

    Lovitura de gratia data partidelor istorice in 1990 va fi data via Timisoara, a izolari, dispersari oponentilor de care vorbeam mai sus!

    Cine-i priceput dibuie adâncimea diversiuni.

  9. Radu Humor, te înscrii şi tu în aria calomniei? Saitul meu e setat anti-spam, ca la orice comentator nou, neverificat, comentariile să aibe nevoie de aprobarea mea. Nu stau 24 de ore din 24 pe net ca să văd cine a mai trimis vreun comentariu, de aia poate dura ceva timp pînă se aprobă comentariile. Dar tu hop cu acuzaţii de cenzură. Suferi de mania persecuţiei?

  10. @Octavian Mihăescu, cînd erai în PNŢCD, le-ai spus lui Coposu şi celorlalţi că sînt nişte pomanagii nesimţiţi fiindcă au acceptat indemnizaţiile de foşti deţinuţi politici date prin legea lui Iliescu? Lui Ioan Alexandru, care a susţinut în parlament legea 42/1990 prin care se dădeau nişte drepturi materiale revoluţionarilor, i-ai spus că e un bolşevic?

  11. Asta analogie-insinuare te descalifica puisor de bolsevic! Tu compari suferintele detinuilor politici, multimea anilor petrecuti in infern cu unul neatins-impostor rivulutionar de un fulgulet de secursit-melitian.

    Asta da minte de puuisor de bolsevic! hai du-te de ia-ti rata de la caserie…

  12. Pricepe odata iapa-labartata, io nu sunt impotriva despagubirilor celor raniti ce au ramas handicapati pe viata, pe acestia trebuie sa-i întretina statul român regeste. Nu ma opun despagubi mai redus nici fosti arestati , iar cei care s-au remarcat doar simbolic sa li se ofere o diploma de multumire si strângere de laba bolsevic rivultionara si basta!

    Ti ai stat douo zile la bulau si vreai pensie, despagubiri cât unul de a stat 17-30 ani, mai rar asa obraznicie , dar ce ma mai mira la rivulutionari de profesie..

  13. Si totusi, azi era vorba de Havel-Goma, nu de drepturile rivulutionare, dar fiecare cu ce-l doare mai tare, iar de la Goma -havel nu vin lovele, dar de la aia de rivulutionar berechet… ferice de natia care este lipsita de asa specimente, nemti, unguri , cehi , poloni, tarile baltice… si la acest capitol ne-a dat lecti. Ai vazut tu bozgor care sa ceara lovele de rivuluitonar, niet mah rumânorromesci

  14. Nu intru în polemică. Sunt convins că în 1989 am avut parte doar de o lovitură de stat a poporului întors şi supus cu curul la fuduliile complexului ruso-american. Care revoluţionari? În acele zile de demenţă au murit mulţi oameni. Restul nu mai contează. Nu trebuie să ne certăm aici, pe acest blog cu intenţii şi conţinut intelectual destul de diplomatic. Nimeni nu are dreptate şi dreptatea, adevărul vreau să zic, nu e la cineva anume.

  15. Iar circ. Nici macar moartea lui Vaclav Havel nu va poate obliga la un moment de reculegere sincera!

    Ce vrea Goma pana la urma, cu tot respectul datorat unei conduite de exceptie? Din cate vad, i s-a reconfirmat apartenenta la USR, niste drepturi, de care, din cate stiu, oricum nu are nevoie. Statui? Nu este atat de mare scriitor incat sa i se ridice statui.
    Mi se face rusine, uneori, ca am fost alaturi – in Decembrie 1989 – de unii care intre timp au devenit circari. Alte cuvinte sunt de prisos.

  16. @Octavian Mihăescu, mă aşteptam să mă numeşti iar “pui de bolşevic”, dar fiind că nu accept teoria ta că în decembrie 1989 “Iliescu era omul momentului”.
    Eu sînt împotriva analogiei deţinuţi politici – revoluţionari! Dacă-ţi aminteşti de discuţia cu “ieşenii iniţiatori ai revoluţiei”, eu am dat linc la articolul meu din 2004 în care le spuneam ieşenilor că ei sînt deţinuţi politici, din tagma lui Corneliu Coposu sau Ticu Dumitrescu, dar în nici un caz revoluţionari!
    Deţinuţii politici sînt cei care au pălăvrăgit împotriva comunismului cu rezultate ZERO. Revoluţionarii sînt ăia care nu s-au mulţumit cu pălăvrăgelile ci chiar au răsturnat regimul. Asta nu li se va ierta niciodată!
    Corneliu Coposu şi PNŢCD-ul său au trădat revoluţia. Cînd de la Timişoara contestam Comisia Senatorială Decembrie 1989 iniţiată de Sergiu Nicolaescu pentru falsificările istoriei săvîrşite, Corneliu Coposu susţinea această comisie în parlament. Cînd de la Timişoara protestam împotriva transformării unor criminali din decembrie 1989 precum Vasile Milea sau Ştefan Guşă, în eroi naţionali, deţinuţi politici din parlament sau din consiliile locale susţineau această falsificare a istoriei.

    Şi o lămurire pentru dl. Liviu Ioan Stoiciu, care zicea că a fost în prima linie a revoluţiei. Nu, domnule Stoiciu, n-ai fost în prima linie a revoluţiei, fiindcă Focşaniul n-a fost în prima linie a revoluţiei. Dacă reţin bine (să fiu corectat dacă greşesc), la Focşani nu s-a tras nici un foc, iar regimul totalitar n-a opus nici o rezistenţă.
    Conform art. 5 din HG 1412/2004 (normele de aplicare ale legii 341/2004) titlul de luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite “a fost instituit şi se atribuie, în aplicarea principiului prevăzut la art. 2 lit. d) din Legea nr. 341/2004, în scopul de a face diferenţa, pe de o parte, între categoria persoanelor care s-au desprins din rîndul participanţilor şi au avut un rol deosebit, prin contribuţia decisivă, la victoria Revoluţiei, remarcîndu-se prin fapte deosebite ÎN CARE ŞI-AU PUS VIAŢA ÎN PERICOL, şi, pe de altă parte, marea masă a persoanelor care au participat la Revoluţia din decembrie 1989 fără a avea o contribuţie individuală decisivă la victoria Revoluţiei”.
    Domnule Stoiciu, dacă la Focşani nu s-a tras nici un foc, cum ţi-ai pus dumneata viaţa în pericol în decembrie 1989? Niciunde în lege nu scrie că a deveni şeful CFSN-ului local este o “faptă deosebită în revoluţie”. Dacă ai fi cerut şi primit titlul de “luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite”, acum erai pasibil de puşcărie, ca toţi cei care au obţinut nelegal acest titlu. Dacă am fi stat de drept, toţi cei care, la Focşani, au primit titlul de luptător remarcat prin fapte deosebite în revoluţie, ar trebui să ajungă în închisoare. Asta nu se va întîmpla, fiindcă în ţară sînt mii de indivizi care au primit titlul respectiv nelegal. Împărţirea de titluri de luptători în revoluţie unui mare număr de indivizi care nu-l merită a fost doar o parte din scenariul de compromitere a revoluţiei din 1989. E vorba aici de nimic altceva decît de refuzul de a respecta legea.

    Scriam în 2008: “Toate guvernele postdecembriste au urmărit distrugerea prestigiului pe care luptătorii din revoluţie îl cîştigaseră în opinia publică, căci existenţa unui astfel de grup social cu prestigiu nu convine clasei politice. Una din metode a fost inflaţia de certificate de “revoluţionar cu merite deosebite” acordate unor persoane a căror activitate în revoluţia din 1989 a fost măruntă”.
    http://ro.altermedia.info/politica/in-campanie-electoral-guvernul-triceanu-pregtete-deschiderea-robinetului-cu-revoluionari_9667.html

  17. “Eu sînt împotriva analogiei deţinuţi politici – revoluţionari! Dacă-ţi aminteşti de discuţia cu “ieşenii iniţiatori ai revoluţiei”, eu am dat linc la articolul meu din 2004 în care le spuneam ieşenilor că ei sînt deţinuţi politici, din tagma lui Corneliu Coposu sau Ticu Dumitrescu, dar în nici un caz revoluţionari!
    enormitati ca Asta nu li se va ierta niciodată!”

    @ Marius Mioc, cata bre in vreun ghioc, ca Bianca Zavoranu, ca poate acolo sa mai gasesti aberatii pe masura celor de mai sus !
    Esti tu “impotriva analogiei detinuti politici – revolutionari ?”, de parca aceasta analogie ar fi sustinuta de catre vreun detinuit politic “, din tagma ( ?!) lui Corneliu Coposu ….?! 🙄
    Esti obraznic si impertinent pana la Dumnezeu, nebun(la un loc) de legat, daca poti sa rostesti, nu doar sa gandesti :
    ” Deţinuţii politici sînt cei care au pălăvrăgit împotriva comunismului cu rezultate ZERO. Revoluţionarii sînt ăia care nu s-au mulţumit cu pălăvrăgelile ci chiar au răsturnat regimul.”
    Adica Maniu, Tutea, Coposu, Arsenie Boca si alti nenumarati eroi ai neamului romanesc sunt adusi la aceeasi masa istorica cu Dan Iosif, Dinca, Iliescu, Voican sau unul ca tine :mrgreen: ?!
    Jalnica diversiune si demna de tot dispretul !

  18. Acum am inteles mai bine raspunsul pe care mi l-ai dat dupa ce ai vazut ce am postat aici :
    mariusmioc Spune:
    decembrie 19, 2011 at 2:44 pm
    Băsescu, spre deosebire de Iliescu, nu a pretins niciodată că a fost urmărit de securitate. Aşadar, lipsa unui dosar al său la CNSAS nu este un fapt care să contrazică vreo spusă a sa.
    În plus, Băsescu nu a fost implicat în revoluţia din 1989 – subiectul principal al acestui blog. De aceea persoana lui Băsescu prezintă mult mai puţin interes pe acest blog decît persoana lui Iliescu.
    Văd că la 5 minute după ce ai trimis comentariul deja te-ai plîns în altă parte că te cenzurez.
    Joci la o echipa de mercenari si inca cu legitimatie falsa !
    Mi se pare normal sa n-ai in tine nimic din nobletea unui detinut politic, si atat de mult din impertinenta anumitor “rivolutionari”
    de profesie !
    Dupa voi, nu m-as mira sa se legalizeze si prostitutia ??
    De ce nu ?!
    Mai ales ca si ele isi asuma niste riscuri imense pana reusesc sa
    rastoarne pe cate unul si sa-l dea gata, cum ati facut voi cu regimul ala !
    Si uneori tot cu gura, ca si voi !

    P.S. Sa nu se creada ca n-as respecta adevaratii opozanti ai regimului comunist !
    De altfel nimeni nu vrea sa mai aminteasca de cele cateva cazuri de fii si fiice a unor cunoscuti opozanti cautati ( si nu cu lumanarea, ci cu luneta!) si impuscati (profesionist drept in frunte ! pe strazile capitalei si a altor cateva mari orase, desi se aflau acolo, unii chiar intamplator, pentru ca orice opozant avea grija sa-si educe urmasii sa nu-si riste, la fel ca ei, viata si libertatea !
    Dar mai tarziu ar fi fost periculosi, asa ca ….

  19. Băi Radu Humor, eu spun clar că sînt împotriva analogiei deţinuţi politici – revoluţionari, iar tu pretinzi că încerc să pun revoluţionarii “la aceeaşi masă istorică” cu deţinuţii politici? Chiar n-ai pic de ruşine, îmi răstălmăceşti spusele deducînd exact contrariul lor?
    Iar apoi mă pui în aceeaşi tagmă cu Iliescu şi Voican! Eu am iniţiat 2 acţiuni juridice împotriva lui Gelu Voican, tu ce ai făcut împotriva acestuia în afară de pălăvrăgeli pe net?
    De cîte ori să repet că nu vreau să fiu pus în aceeaşi oală cu palavragii cu rezultate ZERO?

    De altfel, nu eu ci actuala guvernare, cu ajutorul Legii 221/2009, îi va oferi lui Gelu Voican statutul de fost deţinut politic, “în aceeaşi masă istorică” cu Coposu, Maniu etc. Regimul comunist i-a dat statut de deţinut de drept comun, dar acum este pe rol o acţiune în justiţie (dosar 63354/3/2010 al Tribunalului Bucureşti) prin care Voican cere să i se recunoască statut de deţinut politic (plus despăgubiri). Am făcut cerere de intervenţie la acel proces, fiindcă am declaraţia scrisă cu propria mînă de Voican prin care îşi recunoştea fapte de falsificare de deconturi în 1985, iar instanţa mi-a respins cererea fiindcă “nu invoc un drept al meu şi nu justific un interes legitim”. Mai vedem la recurs, dar într-adevăr aşa au gîndit legiuitorii fabrica de deţinuţi politici impostori numită Legea 221/2009, ca orice deţinut de drept comun din comunism să se poată pretinde prigonit politic fără să specifice vreun drept pentru terţe persoane de a contesta acest lucru.
    http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/04/procesul-despagubirilor-lui-gelu-voican-voiculescu-cererea-mea-de-interventie-a-fost-respinsa/

  20. “Eu sînt împotriva analogiei deţinuţi politici – revoluţionari!”
    si
    ” Deţinuţii politici sînt cei care au pălăvrăgit împotriva comunismului cu rezultate ZERO. Revoluţionarii sînt ăia care nu s-au mulţumit cu pălăvrăgelile ci chiar au răsturnat regimul.”

    Te-am citat !
    Mai este cineva care sa aiba dubii de care parte a baricadei ( ca tot esti crescut tu cu ea in loc de suzeta ) te afli ?!

  21. @ Liviu Ioan Stoiciu

    N-aveti stofa de revolutionar fruntas domnule LIS! De ce?

    Pai daca n-ati bagat o lama de cutit in N. Ceausescu inainte de a-l ciurui kaghebistii, n-ati taiat capul vreunui securist si apoi sa-l indesati in vreo roata de rezerva a unui TAB, n-ati ars de viu vreu securist sau militian (ca-n, Harghita!) si apoi sa-i bagati vreun sobolan in gura si sa-i scoateti ochii sau MACAR sa va fi facut ca aruncati cu sticle goale in niscai militieni ceusisti! Uite, de-aia nu meritati titlul de revolutionar fruntas!

  22. Un text lucid a unui comentator de pe alta platforma.

    “Cehoslovacia apare in textele de mai sus (articol de fond si multe din comentarii) ca o campioana a luptei impotriva comunismului impus de stalin blocului est european,iar havel (Dumnezeu sa-l ierte) ca un adevarat erou.Romania este din nou demonizata ca un reprezentat care a promovat un comunism sangeros,condimentat cu national-comunisti,protocronisti,etc,tot tacamul uzitat de la o vreme in a eticheta,discredita,sterge pur si simplu cu buretele aproximativ 50 ani din istoria noastra.
    Am citit, recent, cartea “Fereste-ma,Doamne,de prieteni” a lui Larry Watts,bazata 90 % pe texte rezultate din arhive desecretizate ale serviciilor secrete rasaritene,ale protocoalelor intalnirilor la nivel inalt ale diferitilor lideri,etc,iar 10 % comentarii de bun simt si concluzii ale autorului.
    Cartea reuseste sa nuanteze bune si rele in perioada comunista din Romania.
    Reiese ca Romania n-ar fi avut nici o sansa (absolut nici una) sa se sustraga ciumei rosii.Rusii aveau cantonata armata rosie in toate tarile rasaritene,iar cand a venit vremea sa se retraga,a infiintat Pactul de la Varsovia si au ramas pe pozitii.Sub amenintarea armatei sale,stalin a instaurat teroarea in statele,practic ,ocupate.In conducerile superioare de partid si stat ale acestor biete state au activat figuri sinistre,criminali notorii,care au contribuit la curmarea atator vieti.Romania a reusit ,totusi,desi era inconjurata 100 % de state comuniste,sa scape de armata rosie (1958),de aripa criminala a kremlinului in conducerea superioara (pauker,luca,etc),de consilierii sovietici din toate structurile (securitate,armata,ministere,etc.) si sa-si proclame independenta in 1964 (anuntata de mult hulitul Gh.Dej).Nimeni nu sufla o vorbulita de aceste realizari de exceptie,pe care nici un alt stat din Pactul de la Varsovia nu le-a inregistrat.
    Tot in 1964 au fost eliberati toti (repet:TOTI)detinutii politici din inchisori.Coincidenta sau nu?Iata ca o data cu afirmarea deschisa a independentei fata de rusi,autoritatile comuniste romane elibereaza toti detinutii politici.Cine erau deci criminalii care au fortat arestarea acestor oameni in Romania?Erau ei national-comunistii multi huliti,protocronistii,etcsau agentura kremlinului impusa cu tancurile la conducerea bietei Romanii si care in 1964 fusese parte eliminata,parte impinsa intr-un plan secund.
    Romania comunista a avut un rol urias la realizarea destinderii si daramarea cortinei de fier.Cum de s-a uitat subit tot ce au facut liderii romani din acea perioada tulbure?Sprijinirea Chinei sa intre la ONU,inclusiv in Consiliul de Securitate,modificand balanta puterii la nivel geopolitic.Men-
    tinerea relatiilor diplomatice cu israelul,ceea ce a dus in final la pregatirea intalnirii de la Camp David,extragerea Egiptului din sfera de influenta sovietica,intermedieri intre SUA si Vietnam,intre URSS si China,rolul hotarator in pregatirea Conferintei de la Helsinki,etc,etc.Era sa uit stabilirea de relatii diplomatice cu mult hulita la acea vreme Germanie de vest si sustinerea constanta a reunificarii celor doua Germanii,atragind asupra noastra puternice resentimente in special din partea Germaniei rasaritene!Astea nu sunt numai realizari ale lui Gheorghiu-Dej ,Ceausescu,Bodnaras,Maurer,etc.Sunt realizari ale poporului roman cu care multe alte popoare ar vrea sa se mandreasca.
    Ce-au facut “prietenii” nostrii din Pactul comunist?N-au miscat in front!Asmutiti de rusi impotriva noastra,ne-au muscat de fund ,ne-au atacat,ne-au hartuit,ne-au parat stapanului ori de cate ori veneam cu initiative bilaterale menite sa le slabeasca si lor lantul!Bine zicea Ceausescu:”Niste slugi ordinare!”Iar acum se dau eroi,sprijiniti de aceleasi lepadaturi care nu se mai numesc agentura sovietica,ci agentura rusa,care-si face de cap din plin si-n Romania de azi,blamand,
    etichetand,mintind cu nerusinare in mass media,imprastiind confuzie in toate mediile.
    Eu am urit comunismul cu toata fiinta mea,dar nu sunt de acord cu negarea,la gramada a tot ce a facut Romania in perioada comunista,sumbra dar inevitabila pentru noi.
    Noi ne-am riscat pielea,la propriu,cand a fost invadata Cehoslovacia.Nimeni nu mai aminteste de acest lucru,nici macar Cehii!Ei n-au miscat un deget cand au intervenit trupele Pactului,in vreme noi ne agitam de ceasul mortii si atrageam asupra noastra pericole imense!Nici Dubcek,nici Havel n-au fost asasinati de rusi,Dej si Ceausescu,insa,au sfarsit asasinati de acestia!Deci cine a luptat contra comunismului si hegemoniei rusilor?
    Iar cu “protocronistii” ce aveti ,fratilor?Ce crime impotriva umanitatii au comis acesti amarati,care incearca si ei sa inlature mormanul de minciuni care inlocuieste istoria lor,altfel glorioasa?De ce nu plecati oleaca privirile arogante la argumentele lor bine fundamentate?Cat o sa mai refuzati un dialog civilizat cu ei si o sa va mai ascundeti in spatele unor etichetari sforaitoare si goale de
    continut?”

  23. Constantin Dobre: “Nici Dubcek,nici Havel n-au fost asasinati de rusi,Dej si Ceausescu,insa,au sfarsit asasinati de acestia!Deci cine a luptat contra comunismului si hegemoniei rusilor?”

    Mda, înţeleg unde baţi. Dej şi Ceauşescu sînt adevăraţii luptători împotriva comunismului.
    Dar parcă pe Ceauşescu nişte românaşi de-ai noştri l-au ciuruit. Şi completul de judecată tot din românaşi era format. Sînt oare lipsit de patriotism dacă amintesc asta?

  24. Regret sincer ca un fost camarad din 89, care a facut si treaba buna dp 89 cu scrierile sale privitor la evenimentele din acea perioada ,ajunge a-se pune rau cu toata lumea din simplu motiv ca nu vrea debarasa de metehnele rivulutionare a-le anilor 90. Nu-a priceput ca acest blog nu se ocupa de rivulutionari ci cu ocazia comemorari s-a dezbatut evenimentele oferind tuturor expune experienta traita. De aici a pornit totul, daca isi vedea de treaba lui, posta perspectiva sa fara a denigra, insinua nici eu nu-l vopseam in pui de bolsevic.

    Sper ca macar in ceasul al 12-lea sa fi priceput ca nu noi dam verdict asupra acelor evenimente insa fiecare dintr-e noi isi poate aduce aportul cu marturia proprie ori studiu sau documentat. Nu-a priceput ca pe acilea se mai scrie si literatura.. ca nu si-a propus nimeni sa faca istorie ci din evenimente istorice putem face orce trasnaie cu putinta, fie ele si evenimentele din 89 pot fi foarte bine parodiate ori superfanteziate. Una din fantezi ar fi ca sa-l vopsim pe Ceausescu artizanu declansari revolutiei ptr ca sa scoata Ro de sub tutela URSS, a comunismului si grabeasca instaurarea capitalismului, fiind ucis ptr ca vroia al readuce si pe rege pe tron… caruia ii lasase o tara dezvoltata si fara datori… Asta-i leteratura, il blasfemiaza astia pe Dumnezeu, pe Hristos in numele libertati de expresie, de amorul artei,coltori… cu atât mai mult o rivulutie de rahat!

  25. @ Marius Mioc

    “Şi completul de judecată tot din românaşi era format”

    Si completul de judecata din a cui autoritate a fost infiintat? A FSN, nu?
    Si FSN de ce sorginte era? Daca nu stii asta (ai o scuza: nu detii DOVEZI ferme, precum le detin eu) macar la istoria aia comunista cred ca-i invatat de ce sorgine a fost PCdR, tot un fel de FSN si mult mai mult genocidar.
    Si Stanculescu al cui spion era?
    Si Magureanu (trimisul special al lui Brucan) al cui dublu-spion era?
    Si internationalistul bolsevic Iliescu, nasul “completului de judecata”, al cui om (cu “o” mic, de nimic!) era?

    Nu, nu e rau ca amintesti, dar cu patriotismul…..hmmmm!

    De altfel, dupa modul cum te-ai si te pozitionezi si daca mai tine mult vrajeala asta cu istoria “rivulutionara” nu m-as mira ca in viitor sa ajungi presedintele Banatului separatist (dupa unele suspecte intelegeri) si anual sa-l inviti pe Laszlo Tokes la ceremoniile spontanei revolutii din Timisoara!

    Mai intreaba-ma, dle Mioc, vad ca ai nevoie de mult dresaj ca prea esti rau in cerul gurii!

  26. O fi ajuns România sa aiba un prestigiu international cum n-a avut niciodata, inainte de 1989, o industrie cum nu aveau multe tari, o economie de neegalat, dar unii uita cum tremuram ca niste caini prin case, cum ni se taia lumina, cum orbecaiam prin alimentarile goale, pana si painea era cartelata, vai de mama ei de viata, ba si atenti ca soarecii la ce vorbeam!
    Adica ceausescu nu stia! Era de ajuns sa faca un semn in dreapta si sa intre in citeva alimentari la 50 de m, sa se uite cu atentie la fetele oamenilor. Nici nu i-a pasat, ii luase Dumnezeu mintile. Poate ca cel mai drept era sa puna puhoiul mana pe el in 1989.

  27. mariu mioc, o intrebare am: daca in organizatiile alea ale voastre au intrat fel de fel, de ce nu iesiti, fratioare, din ele, mai ales cand stiti bine ca cei mai multi nici nu au intrat?
    Sau de ce nu va reorganizati, asa incat cei care au avut mai mult noroc sa-i ajute pe ceilalti?

  28. @Andrei, eu sînt membru în asociaţia “17 Decembrie” Timişoara. Nu cunosc ca în această organizaţie să fie impostori. Impostori sînt în alte organizaţii, mai ales din oraşe precum Focşani, Botoşani etc.
    Impostorii dintre revoluţionari au avut sprijin politic să se înmulţească cît mai mult, ca apoi să se poată contesta însăşi revoluţia română.
    http://mariusmioc.wordpress.com/2011/08/05/cazul-george-costin-transferarea-propagandistica-a-raspunderii-de-la-politicieni-la-revolutionari/