Urez prietenilor de pe blog și Facebook: Sărbători cu bine și frumos! Crăciun fericit! (Altfel, aș putea să spun că am avut parte de un an 2019 prost, egal cu zero)

Joi, 19 decembrie 2019. Azi am aprins luminițele de Crăciun afară, acasă la Brașov, am împodobit un brăduț argintiu mai mare decât mine, o tuia de trei metri, un arbust-lampadar la care n-am ajuns la mijlocul coroanei nici cu scara, balcoanele. Vecinii au aprins luminițele începând cu 6 decembrie (de Sf. Vasile, au copii mici; eu n-am nepoți…).

N-am mai scris pentru pereți luna trecută aici, n-are rost, lipsește „empatia”… Se termină anul 2019, un an prost pentru mine, mi-am dat peste cap toate tabieturile, am fost de nerecunoscut cu sănătatea, am bolit cum n-am mai bolit niciodată. Am stat în casă mai mult ca oricând, parcă (doar în deplasările din afara Brașovului cu mașina m-au mai mișcat din loc; și cheltuielile la mall-uri). Doina caută motive să se plimbe în jurul cartierului Green Park Villas cu o vecină, să meargă la mici cumpărături, eu am refuzat orice gen de plimbare „locală” (în afara acelor ieșiri rare la Cabana Bunloc, la Lacul Noua sau la 7 Scări).

Regret enorm că n-am mai urcat pe munte (m-am abținut să urc singur, neavând cu cine; posibilitatea de a avea parte de un accident, fie și o luxație pe munte, m-a ținut departe de plăcerea de a merge pe jos la nesfârșit; lasă că pe potecile marcate merg urșii acum, înmulțiți, flămânzi, imprevizibili). Aș putea să spun că am avut parte de un an 2019 egal cu zero. Chiar dacă nu mi-am întrerupt scrisul (colaborări la reviste literare care apar lunar, la două luni, trimestrial, semestrial, la revistele Viața Românească, Argeș, Expres cultural, Scriptor, Bucovina literară sau Ardealul literar și Conta; sau versuri pentru sufletul meu, în principal). Am renunțat în 2019 la colaborarea cu o revistă care apare la Focșani, intitulată Pro Saeculum (condusă de o profesoară din București abuzivă, de rea-credință; revistă care apare pe banii Consiliului Județean Vrancea). Am renunțat și la colaborarea la revista Salonul literar din Vrancea a lui Culiță Ușurelu (avea apariție aleatorie când colaboram; nici nu știu dacă mai apare azi această revistă). În 2019 a murit Marin Ifrim, redactorul-șef al revistei Cartelul metaforelor, la care am colaborat de la primul număr, din solidaritate (o dată cu el a murit și revista din Buzău; a dispărut și această revistă dintre cele la care am colaborat ani de zile).

Nu mai pun la socoteală colaborările întâmplătoare, cerute conjunctural (la reviste literare, cu versuri, proză, texte, răspunsuri la anchete, sau la antologii-cărți). Am citit mai mult în 2019 (nu mă refer la faptul că stau zilnic pe internet și citesc în prostie știri, articole din presă online, de pe Facebook sau primite pe e-mail; am citit mai multe cărți traduse, achiziționate și anul ăsta, și cărți originale românești primite cu autograf). M-am izolat la maximum. Am avut prea multe, mult prea multe zile în care nu am știut ce să fac efectiv cu mine. Învățat de când mă știu cu corvoada obligațiilor zilnice (fie și muncă fizică), am ajuns azi să-mi doresc să găsesc o preocupare, să am un plan de muncă a doua zi dimineața, să mă angajez într-o întreprindere personală. N-am fost deloc deștept atunci când am anunțat că nu mai scot cărți, aceste cărți în manuscris (până să le definitivez; publicate la doi-trei-patru ani o dată) mă țineau în priză, cum se spune. Dar dezamăgirea că au dispărut cititorii (inclusiv cei profesioniști, critici), m-a pus în gardă, am preferat să fiu cinstit cu mine, să mă consider învins și să mă retrag de pe piața editorială.

Tot anul mi-a fost stricat de Premiul Național de Poezie Eminescu. Nu mi-am revenit nici azi din supărare și amărăciune, nu reușesc să-i iert pe cei (din „partea cealaltă a literaturii române”; am fost și la mănăstiri anume să încerc să găsesc o soluție care să mă elibereze, n-a mers nici cu sfatul ultimului ieromonah înalt mărturisitor vizitat, cu o repetare a rugăciunii „Hristos să-i ierte!”) care mi-au făcut atâta rău, judecându-mă pe nedrept (în condițiile în care un juriu a hotărât soarta acordării acestui premiu). Să mă reculeg? Am devenit mai retractil, nu mai vreau să mai am de a face nici cu colegi din Uniunea Scriitorilor care s-au tot dovedit neprieteni. Mi-au înnegurat zilele, n-am putut să mă mai bucur de nimic. Prefer singurătatea depresivă. Rămâne o pată neagră acest an destabilizator.

Suntem în ultimele zile ale acestui an. Mie, Crăciunul îmi luminează sufletul, îmi redescoperă un pic din entuziasmul copilăresc, îmi aduce o pace interioară neînțeleasă în fiecare an, „mă încarcă”. Mâine, dacă mă ajută Dumnezeu, împodobesc Bradul de Crăciun, în casă. Sâmbătă îl așteptăm pe fiul Laurențiu-Ion de la București (Depyos pe Facebook), cu prietena lui, să aprindem o lumânare de Crăciun împreună, să întâmpinăm Nașterea Domnului ascultând colinde românești, împărțind daruri. Sărbători cu bine și frumos, urări de prosperitate tuturor celor ce citesc rândurile de față!  Crăciun fericit! Noul An 2020 să vă poarte noroc, să vi se împlinească toate dorințele! La mulți ani!