21 iunie, solstiţiu, zi nefastă pentru mine. Regret că am apucat să trăiesc în România aceste vremuri. În Grecia e bine

Marţi, 21 iunie 2011. Solstiţiul de vară (că e şi Solstiţiu de iarnă, pe 22 decembrie). De mâine ziua scade constant (şi creşte la fel noaptea)… E o zi magică, în care te poţi încărca energetic, pot profita de ea cei din sectorul creativităţii. Pentru mine e o zi nefastă: în 21 iunie 1951 mama mea, Ioana Sandu, a fost trăsnită în bucătăria de vară (unde făcea prăjituri, era în vatra focului sobei cu plită, în dreptul geamului deschis), la Cantonul 248, la locuinţa de serviciu a tatălui meu. Eu aveam un an şi patru luni, am rămas fără mamă… Auzeam atunci, în copilăria mea, că pe 21 iunie se deschid cerurile şi e o ocazie unică pentru muritorii de rând să ajungă de-a dreapta Domnului. „Se spune că descătuşându-se cerul, o serie de oameni pot să aibă viziuni, să primească informaţii, avertismente sau să afle ce se va întâmpla cu ei ori cu alte persoane”. Azi citesc doar că 21 iunie e o zi dedicată forţei feminine şi „principiului Yin” (şi că 22 decembrie, Solstiţiul de iarnă, e dedicat forţei masculine şi „principiului Yang”) – şi se potriveşte. Din păcate, de mama mea, urcată atunci la ceruri, nu am ştiut niciodată mai nimic. A dispărut de parcă n-ar fi fost. Azi mă tem să-i aprind lumânări la mormânt (în cimitirul din Adjudu Vechi), fiindcă atunci când i-am aprins (însoţit de tata, soţul ei), a atras moartea unui suflet nevinovat (Sofia). Aprind în schimb lumânări la mormânt, la Adjud, mamei de-a doua, care m-a crescut, Elena Berescu (şi fiicei ei, sora mea Sofia, care a murit la 18 ani). Aşa a fost să fie.

În această seară n-am avut ce face şi l-am ascultat „în direct” pe preşedintele României, Traian Băsescu, după întâlnirea cu liderii USL (Uniunii Social Liberale), pe care i-a jignit în modul cel mai descalificant cu putinţă. Fiindcă Victor Ponta şi Crin Antonescu nu-i cântă în strună lui Traian Băsescu, au fost catalogaţi public drept nişte superficiali, iresponsabili, imaturi. O fi fost din cauza magiei negre a acestei zile de Solstiţiu? Mai ştii… Băsescu ar trebui trimis la un psihiatru, toţi cei ce-l înfruntă devenind pentru el duşmani de moarte. Nu pot să cred că avem în fruntea ţării un astfel de personaj deviant, indolent. Se ştie, cei doi i-au dat o soluţie de ieşire din criză lui Băsescu: să declanşeze alegerile parlamentare anticipate. În condiţiile în care USL nu acceptă nici modificarea Constituţiei (şi fără voturile actualei opoziţii, modificările la Constituţie nu pot trece, trebuindu-i două treimi) şi nici reorganizarea teritorială a României după hachiţele lui Băsescu, în opt judeţe mari-regiuni (şi cum UDMR, din actuala coaliţie guvernamentală, nu vrea cele opt judeţe mari-regiuni, e gata să dezmembreze România; până luni se vor duce negocieri de vânzare a României cu UDMR, numai să nu iasă UDMR de la guvernare şi să cadă Guvernul Boc-Băsescu; o fi de dorit să iasă românii în stradă în Transilvania?). Pe zi ce trece cred că soluţia de salvare a României e izolarea lui Băsescu într-un ospiciu şi preluarea prerogativelor lui de un altul, în urma unor alegeri anticipate prezidenţiale. Băsescu a făcut praf România. Fără Băsescu, România ar reintra în normal. Vă invit să citiţi ce am scris în acest sens pe http://www.jurnaluldevrancea.ro/opinii/liviu_ioan_stoiciu/5801-e_facut_praf_totul_n_numele_reformei.html (vă aduc aminte, public în fiecare duminică un text la Opiniile Jurnalului de Vrancea, pe care-l editez). Regret enorm că am apucat să trăiesc în România aceste vremuri. O Românie a incompetenţei generalizate la nivel de clasă politică (ea conduce totul), a austerităţii aberante. O România care a pierdut 15 miliarde de euro la Produsul Intern Brut anul trecut (adică a scăzut PIB inadmisibil) şi a împrumutat 25 de miliarde de euro, cum observa pe TVR 1 scriitorul-senator Varujan Vosganian, adică merge în minus constant de 40 de miliarde de euro (să aveţi idee, în 2008, pe vremea guvernării liberalilor lui Călin Popescu Tăriceanu, PIB-ul României a avut cea mai mare creştere postcomunistă, 137 miliarde euro, iar în vremea guvernării Boc-Băsescu, PIB-ul României, în 2010, a scăzut la 122 miliarde euro; nu spun că în 2009 PIB-ul scăzuse la 116 miliarde euro; sunt date oficiale). România a ajuns bătaia de joc a lui Băsescu şi a acoliţilor lui.

Azi Băsescu a mai ratat o ocazie să intre în acord cu voinţa populaţiei, care nu mai vrea să audă de PDL-UNPR-UDMR-independenţi şi celelalte minorităţi şi de Boc-Băsescu (sunt în sondajele de opinii la procente ruşinoase), după ce au dus ţara de râpă – să vină la urne, la alegeri anticipate, să salveze România cei ce vor câştiga (previzibil, USL). Vă amintiţi, liderii USL au refuzat constant să vină la consultări la Palatul Cotroceni, tocmai fiindcă ştiau că n-au cu cine să discute. Azi s-au dus ca fraierii şi au fost înjuraţi, după ce au plecat, ca la uşa cortului, de Băsescu, fiindcă nu-i stau la picioare.

***

Continui publicarea consemnărilor făcute de scriitorul Tudor Cicu în vacanţă, în Grecia (unde e bine):

Scrisori din strainatate

2

Motto: „Tu, nihil invita dices faciesve Minerva”   

   Astӑzi am fost sa-i vad pe zei in tarimul lor. Olimpul, muntele semet (2917 m), deasupra cӑruia nici pasarile nu ajung in zborul lor, cu fruntea sa incununatӑ mai tot timpul de ceturi si nori albi, se aflӑ in vecinatatea mӑrii cu ape albӑstrii, marea Egee, de unde zeii puteau priveghea toatӑ Elada. In cӑutarea unei plaje insorite, am trecut prin pӑdurile de la poalele muntelui, unde se spune cӑ  au ajuns in goana lor nebunӑ caii lui Diomede, adusi de Hercule in cetatea Micena, indeplinind astfel una din cele 12 porunci. Prima plaja renumitӑ  in care ne-am scaldat trupurile in mare, a fost Platamonas, de la poalele Olimpului. Apa Mӑrii Egee este mult mai sӑrata decat apa Marii Negre de la noi. Mai are incӑ doua calitati: este limpede precum clestarul si nu contine ierburi de mare. Dupӑ-amiaza am lasat in urmӑ  Platamonas si am plecat sa vizitӑm statiunea si plaja de la Nei Pori. O plajӑ mult mai largӑ  si intinsӑ  dealungul tӑrmului nesfârsit. De aici se vede bine in partea dinspre apus, muntii si varfurile inalte ale Olimpului despre care Homer spunea ca nu este niciodatӑ batut de vanturi sau atins de zӑpezi. Legenda spune cӑ gigantii pierind acolo langӑ mare, in lupta lor cu Zeus, s-au prefacut si ei in munti. Mi se pӑrea insӑ ca sus de tot, zӑpada albӑ ii lumina o parte a versantilor. Si nu cred cӑ era o iluzie. Asadar si Homer se putea insela. Si nu departe de aceastӑ statiune se afla orasul Larisa, vestit (dupa Metamorfozele lui Ovidiu) in implinirea destinului proorocit de oracol regelui Acrisiu, ce avea sӑ moarӑ de mâna pruncului zӑmislit de Zeus cu fiica sa Danae, pe nume Perseu. In Eneida lui Vergiliu, dӑdusem in tinerete si peste aceasta legendӑ asemӑnatoare cu povestea lui Oedip. Pe marea caldӑ si limpede de la Nei Pori pluteau in zare bӑrci si vaporase ca de jucarie. Sigur ca nu mӑ asteptam sa zӑresc corӑbiile cu pânze ale aheilor care odinioarӑ plecau din tinuturile regelui Agamemnon sa cucereascӑ Troia. Se pare ca acele vremuri au apus de mult. Grecii azi nu mai sunt un popor razboinic, desi televiziunea noastrӑ ni-i prezintӑ vesnic in conflict cu statul si manifestand tumultosi pe strӑzi. Eu nu i-am vazut in aceste zile decât pe grecii care isi savureaza cocteilurile si cafelele inspumate la mesele de pe terasele restaurantelor si barurilor. Privindu-i pe grecii acestia, Grecia pare o tarӑ pentru oameni multumiti si calmi, nu? Poate cӑ un om nefericit nici nu s-ar potrivi aici, ar muri de rusine ca e atat de trist. Pe masurӑ ce te indepartezi insӑ de statiunile de la poalele Olimpului, grecii intalniti in cale par despartiti pentru totdeauna de ceea ce stiam eu cand ii citeam pe Homer, Vergiliu sau Ovidiu, insa miracolul existentei lor ca natie rӑmane pesemne unica mitologie adevaratӑ. Acolo in preajma Olimpului, oricine se simte asemenea zeilor nemuritori, care isi aveau si ei defectele lor. Statuile grecilor vorbesc despre ceea ce a fost cândva Elada, la tot pasul. La noi, statui nu se fac, probabil dintr-un motiv foarte simplu: cӑ nimeni nu mai crede in timp. De parca n-ar exista si la noi munti sau zei. Pesemne singurul zeu al romanilor este rӑbdarea. De ea vorbea si cronicarul Miron Costin, mai apoi Marin Preda si imi pare, acum a preluat-o tot poporul. Sa nu fi avut neamul acesta un Fidias sau Agoracritos din Paros? Parca am fi niste mici aristotei (de la Aristotel), potrivit cӑruia omul nu poate vorbi despre zei decât prin negatie. Mai mult, se pare ca au dreptate poetii. Nasos Nikopoulos (poetul grec), spune in cateva cuvinte ceva esential despre aceastӑ negatie a oamenilor de pe acest continent european: „i-am vazut/ alunecau pe cerul asfaltului/ asemeni stelelor a lui Sirios. Esperos./ Sau Andromadei/ care de secole dorm/ si dupӑ rӑsarirea zorilor.”

19.06.2011

Tudor Cicu

PS. Vă invit să citiţi revista Conta de la Piatra Neamţ (director Adrian Alui Gheorghe, redactor-şef Emil Nicolae), numărul la zi, daţi click pe revista CONTA nr 6 (şi iar click pe dreptunghiul apărut).

PS. 2. Public fotografii făcute după încheierea Congresului Naţional de Poezie, la mănăstirile Putna (Părintele Dosoftei, la Arhondaric), Sihăstria Putnei, Suceviţa, Moldoviţa, pe munte (la „Palmă”) şi la Fundul Moldoviţei (Sabina Fânaru cu motanul).