Moartea este numai o trecere. Sângele lui Hristos și sângele donat azi de sărmani, pentru 63 de lei. Actorul Dragoș Pâslaru, călugăr. De Paști

Vineri, 13 aprilie 2012. Vinerea Mare. Suntem frunze în vânt, neputința noastră vine de la Dumnezeu, așa e Legea. În Vinerea din Săptămâna Patimilor, numită şi Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, pentru că mulţi credincioşi ţin post negru, sunt reiterate moartea şi îngroparea lui Iisus. În toate bisericile se scoate Epitaful, pânză pictată sau bogată broderie cu chipul Mântuitorului, simbolizând trupul lui neînsufleţit. Este pus pe o masă în mijlocul bisericii, iar credincioşii trec pe sub el, într-un ceremonial menit să amintească faptul că moartea este numai o trecere. Seara este înconjurată biserica de către preoţi ducând Epitaful, urmaţi de credincioşi cântând „Prohodul”. Este simbolul însoţirii lui Iisus pe ultimul lui drum pământesc. Sau, cu alte cuvinte: În Sfânta şi Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti, în cadrul cărora se citesc textele evanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos. Aceste ceasuri se numesc împărăteşti deoarece în Bizanţ participa şi împăratul la ele. Tot în Sfânta şi Marea Vineri, după ceasurile împărăteşti se săvârşeşte slujba Vecerniei Mari, în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe care este reprezentată punerea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf rămâne în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului Domnului de vineri seară, când este dus de preoţi în Sfântul Altar după ce a fost purtat în procesiune în jurul bisericii. În Sfântul Altar, Epitaful este aşezat pe Sfânta Masă, unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când va fi aşezat la locul său în biserică. Ascultați „Prohodul” Stavropoleos, click http://www.youtube.com/watch?v=fH45Wy8w8lE&feature=player_embedded.

Astăzi Patriarhul Daniel, în Pastorala de Sfintele Paști vorbește de Hristos cel Înviat – vindecătorul nostru: Astăzi vedem în jurul nostru multă suferinţă, multe boli sufleteşti şi trupeşti care au nevoie de alinare şi de vindecare. Din cauza crizei economice, spitalele s-au rărit, medicii s-au împuţinat, medicamentele s-au scumpit, iar bolile s-au înmulţit… Astăzi, preoţii de la oraşe şi sate, precum şi vieţuitorii din mănăstiri cunosc multele probleme cu care se confruntă oamenii bătrâni, bolnavi, săraci şi singuri, familiile cu mulţi copii, adesea afectate de şomaj şi de lipsuri multe. De aceea, îi îndemnăm să sporească, acolo unde păstoresc, activităţile de ajutorare frăţească a bolnavilor şi săracilor… Cum arată România reală?Mii de români au donat sânge să aibă ce să pună pe masă.  Știre: Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale, sălile de aşteptare ale Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) se aglomerează, numărul donatorilor înregistrând o creştere semnificativă. Tichetele pentru achiziţionarea de alimente, în valoare totală de 63 de lei, acordate fiecărui donator de sânge, reprezintă o contribuţie importantă la masa de Paşte. Astfel se explică numărul mult mai mare de donatori din aceste zile. Ce înseamnă 63 de lei? Nimic. Are legătură sângele Domnului cu sângele donat de sărmanii României, pentru 63 de lei? Simțiți că vă dau lacrimile? Știți care mai e semnificația sângelui curs la răstignire? Să uitați o clipă de neputința noastră cotidiană și să vă îmbunați sufletul, dați click (și iar click pe dreptunghiul apărut) pe această poveste a măcăleandrului (gușă roșie): Macaleandrul.

***

Am fost impresionat în aceste zile citind un reportaj despre descoperirea unui actor de succes care a dispărut din 1990, călugărindu-se brusc (deși avea soție și copil) – Dragoș Pâslaru. A rămas până în acest an o enigmă locul unde se retrăsese, inaccesibil (i se spune Pustnicul, a schimbat mai multe așezăminte mănăstirești, cel mai cunoscut fiind cel de la Frăsinei). Bineînțeles, fostul actor de film (l-a întruchipat remarcabil pe legionarul Horia Sima, din filmul „Drumet in calea lupilor”; a mai jucat in „Domnisoara Christina”, „Pruncul, petrolul si ardelenii”, dar si in mai multe piese de teatru; aplaudat la scena deschisa de nenumarate ori, Paslaru se numara printre cei mai mari actori romani), azi un călugăr anonim, nu și-a deschis sufletul, să spună cum a putut să se hotărască să părăsească de tot lumea noastră obișnuită… Acum e Părintele Valerian și atât, s-a mirat că n-a fost uitat – trăiește în pustie, într-o zonă foarte periculoasă, vine doar sâmbăta și duminica la mănăstire:

Multi au incercat sa ajunga la chilia lui de cand actorul s-a retras din lumina reflectoarelor! Dragos Paslaru traieste in inima muntilor fara apa si curent

La 1.500 de metri altitudine, intr-o liniste absoluta din varful masivului Buila din judetul Valcea, traieste unul dintre cei mai mari actori romani. A jucat alaturi de Mircea Diaconu, Stefan Iordache sau Adrian Pintea. Putea interpreta orice rol, pentru ca avea o expresivitate a chipului ce iti ramanea fixata in minte. Dar Dragos Paslaru, caci despre el este vorba, a renuntat la toate si l-a imbratisat pe Dumnezeu. Este acum parintele Valerian si isi duce viata acolo unde doar vulturii se avanta.

Din comuna Barbatesti pana in zona schitului Patrunsa, acolo unde aveam informatii ca s-a refugiat fostul actor, mai sunt opt kilometri. Eram bucurosi ca nu mai avem mult si il descoperim pe cel al carui destin continua sa fascineze, sa inspire, sa intrige. Dar nu putea fi atat de simplu. Dupa un drum de 30 de minute, ajungem la baza muntelui si suntem intampinati de un calugar care ne spune ca fratele Valerian traieste in pustiu si vine doar sambata si duminica la manastire, pentru a tine slujba. „Dar, daca va grabiti, poate il gasiti sus. Sunteti tineri, intr-o ora ajungeti. Dupa colt o sa vedeti drumul”, ne spune el. „Pe unde o luam?”, intreaba, retoric, fotoreporterul meu, Mihai, care privea cu nedumerire cum se termina civilizatia si incepea salbaticia naturii. Singurul drum era o carare care urca pe munte. Si asa a inceput aventura in cautarea parintelui Valerian. Multi au vrut sa faca acest drum si sa il priveasca in ochi, fascinati, pe actorul care, avand totul, si-a spus „Gata!” si a ales calea credintei. Dragos Paslaru a renuntat la viata agitata a Capitalei dupa Mineriada din 1990 si s-a calugarit dupa ce a fost batut de ortaci si a stat in coma in spital. Inainte de a alege viata in sutana, el era extrem de cunoscut si apreciat. Era un actor deja afirmat, cu roluri in filme de referinta ale cinematografiei romanesti.

Am urcat prin padure, pe un drum extrem de dificil, alunecos si pieptis, ce parea ca nu se mai termina. Dupa o ora de mers, ni se infatiseaza in toata splendoarea schitul Patrunsa, situat in parcul national Buila-Vanturarita. O pace dumnezeiasca stapaneste locurile. „A, Dragos Paslaru, actorul, pe el il cautati. Este in chilia sa, in pustie, vine doar sambata si duminica la manastire. Nu aveti cum sa ajungeti la el, este o zona foarte periculoasa si doar cativa oameni se incumeta”, ne spune calugarul bucatar. Am trecut de la emotia pe care o simteam la o dezamagire crunta. Tristi, dar nu resemnati, am coborat muntele in speranta ca a doua zi vom fi mai norocosi.

*

Este 06.45, iar lumina este pe cale de a castiga lupta cu intunericul. Urcam din nou spre schit. De data aceasta avem si un ghid, un caine ciobanesc care ne deschide calea. In lumina cruda a zorilor, schitul se vede dupa copaci. Cuvintele staretului de la Patrunsa ne lovesc, insa, in moalele capului. „Parintele Valerian nu a coborat nici azi”, ne spune el si ne intreaba de unde am venit. „De la Bucuresti. Nu cred ca mai rezistam sa urcam muntele si maine”, ii spunem. „Daca il gaseati ieri pe parinte, era prea usor, nu aveati nicio satisfactie. Asa o sa fie bucuria mai mare. Va duc eu”, ne-a mai spus staretul. Timp de 30 de minute am coborat prin rape adanci, intr-o lume salbatica. Bucuria intalnirii cu parintele Valerian nu se poate reda in cuvinte. L-am gasit in creierul muntilor, intr-o chilie modesta, fara curent electric, departe de lume. La 1.500 de metri altitudine, intr-o lume a puritatii si a dragostei pentru Dumnezeu, acolo unde doar vulturii se avanta, ne-a intampinat Dragos Paslaru. Traieste intr-o cabanuta de doi metri, pe usa careia se afla steagul Romaniei si mai multe icoane, iar cel care ii tine companie este motanul Rajah. Pe prispa se afla mai multe galeti si oale. Imbracat in sutana si cu o geaca de fas, ne pofteste sa luam loc pe bancuta. Se asaza, iar imediat mai multi cintezoi se apropie la cativa centimetri de el si incep sa cante. Rar se intampla sa ajunga cineva in acel loc. „De ce-ati batut atat drum pentru mine?”, intreaba mirat calugarul. „Cine sunt eu? Un nimeni.” Dar omul care a renuntat la tot pentru a-l sluji pe Dumnezeu zambeste. Si ne invita la o cafea.

Bogdan Galca-Cancan

(Voi reveni)

***

Primesc frumoase felicitări de Paști, o parte dintre ele vi le voi reda aici. Prima, de la Gabriela Mareș (șef Departament Relații Publice, MNLR, București), cu un poem al lui Tudor Arghezi:

De Paşti          

La toate lucarnele şi balcoanele

Au scos din cer îngerii icoanele

Şi-au aprins pe scări

Candele şi lumânări.

Oraşele de sus, în sărbătoare,

Au întins velniţe şi covoare,

Şi ard în potire

Mireasma subţire.

Si din toate ferestrele odată,

Mii şi sute de mii,

Heruvimii fac cu mâna bucălată

La somnoroşii copii.

Tudor Arghezi

şi

Muzeul Naţional al Literaturii  vă urează Sărbători Luminate!