Miercuri, 24 noiembrie 2010. Conflictul armat al celor două Corei de ieri s-a mutat acum în cancelariile marilor puteri militare – pentru a se extinde războiul (a deveni mondial) trebuie să apară elementele surpriză (de genul asasinării unor lideri, cum sugera vizionara Vanga). Vizionara Vanga anunţa că al treilea război mondial va dura până la finalul anului 2014: acum tocmai se refac scenariile… Noi, românii, putem sta liniştiţi deocamdată, aceeaşi vizionară Vanga ne-a asigurat că suntem o ţară protejată de Maica Domnului. Apropo de un nou război mondial: am ajuns atât de departe cu sărăcia în România, încât din 2013 ne pierdem definitiv suveranitatea aeriană a ţării, neavând bani să cumpărăm avioane de luptă performante, care să le înlocuiască pe cele vechi (în 2012 toate avioanele de luptă aflate azi în funcţiune vor fi scoase la casare). Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, nedemn, că va fi preluată suveranitatea noastră aeriană de către forţele aeriene NATO. Probabil contra unui tribut consistent. Noi, aşadar, nu contăm pentru un nou război mondial, ferească Dumnezeu. Noi avem probleme cu duşmanul din interior, cu conducerea incompetentă a ţării… Tocmai vin de la ediţia specială a telejurnalului TVR 1, premierul Emil Boc a anunţat perfid că vor creşte salariile bugetarilor (profesori sau medici, artişti sau funcţionari publici) cu 15 la sută faţă de salariile de… luna trecută. Adică faţă de acest an, în 2011 se vor recupera 15 la sută din cei 25 la sută tăiaţi din iulie 2010 (tăiaţi în modul cel mai aberant cu putinţă, cum nicăieri în lume nu s-au mai tăiat). Aceşti 15 la sută pot fi exact cei ce trebuie să acopere inflaţia. TVA rămâne la fel, crescută cu cinci procente, de la 19 la 24 la sută, preţurile şi serviciile vor creşte o dată cu inflaţia, înnebunitor. Adică nivelul de trai va fi cel puţin la fel de prost şi anul viitor… 
Ce mă consternează pe mine e faptul că mâine e anunţată „asumarea guvernamentală” forţată în Parlament pe legea salariilor unitare (cu grile care pe mulţi i-ar putea păcăli, având salariile tarifare mărite), în condiţiile în care, atenţie, această lege nu va intra, de fapt, în funcţiune, la nici o grilă, în 2011! Abia din… 2015 vor fi acordate salariile mărite din grilele noii legi unitare! Aţi citit bine, din 2015, când cei 2.000 de lei promişi azi profesorului nu vor mai însemna nimic (crescând inflaţia, devalorizându-se inevitabil moneda naţională). Pur şi simplu anul viitor salariile (şi pensiile, care vor avea şi ele o lege unitară asemănătoare celei a salariilor şi aceeaşi soartă, a neaplicării prevederilor ei) vor fi îngheţate! Nu va creşte nici un salariu în 2011 conform grilei noii legi a salarizării unitare! E o nebunie. Las la o parte faptul că nu mai suport să aud vocabularul de lemn al acestui premier de paie al lui Băsescu, repetiţiile lui exasperante. 
E păcat de Boc, se spune că e un om onest în particular (dar munca de partid, de pe vremea UTC-UASCR, când a deţinut funcţii, l-a pervertit iremediabil, oportunismul e singura lui valoare), care ar respecta cultura – că e dispus să dea 1 milion de euro revistelor de cultură, nu? De parcă ar da din buzunarul lui. După ce a făcut o economie de 600.000 de euro dând afară 600 de oameni de cultură din sistem… Acesta a fost preţul? A mai pus 400.000 de euro de la el să acopere milionul? Să dea Domnul să dea începând cu 2011 acest milion de euro promis lui N. Manolescu (care a făcut această cerere) revistelor de cultură, dar uniunile de creaţie sunt sceptice.
***
Ieri l-am întâlnit întâmplător pe marele parizian Matei Vişniec (poet premiant, dramaturg de renume mondial, prozator, publicist – angajat la RFI). Fără să vreau, având în minte moartea lui Gabriel Stănescu, absolvent de filozofie, mi-am amintit că şi Matei Vişniec a terminat filozofia şi m-am mirat – ce diferenţă de destin e între ei! Amândoi emigraţi (Matei Vişniec în Franţa din 1987, a avut azil politic, Gabriel Stănescu în SUA din 1990), s-au împlinit în ţările ce i-au adoptat rapid, au primit cetăţenie franceză şi americană… Doi scriitori optzecişti „realizaţi”, nu? Matei Vişniec şi-a urmărit visul de a fi un scriitor recunoscut pe plan internaţional, Gabriel Stănescu şi-a urmărit visul să fie recunoscut pe plan naţional? Matei Vişniec îşi continuă ascensiunea, Gabriel Stănescu a fost azi îngropat pe pământul natal… 
Aseară îl ascultam pe Matei Vişniec la Rotonda MNLR (directorul Lucian Chişu a făcut o adevărată minune aici, se ţin manifestările literare de calitate lanţ), unde a avut o conferinţă intitulată „Hazardul ca motivaţie şi misterele scriiturii dramatice” – peste tot afişe uriaşe cu portretul lui, TVR Cultural i-a înregistrat în totalitate discursul. Câţi scriitori români, care trăiesc în ţară, au parte de răsfăţ public? Între optzecişti, Cărtărescu? Poate. L-am ascultat ieri pe Matei Vişniec (născut în 1956 la Rădăuţi, e un bucovinean de succes): am colecţionat fapte diverse, am primit comenzi (inclusiv de la un regizor român, aflat în sală, Iosif Demian) în genul „scrie-mi ceva pentru şapte actriţe şi un actor” (de la un regizor francez; asta era toată trupa de care dispunea), mi-a plăcut să scriu sub presiune, sau am pornit piesa de teatru să o scriu de la o frază citită sau auzită pe stradă (a dat exemplul lui Cioran, a aflat dintr-o carte că o dată ieşit din casă, n-a mai găsit drumul spre casă, avea Alzheimer, căutarea asta l-a fascinat). Hazardul a fost tot timpul de partea mea, a subliniat Matei Vişniec. A căutat tot ce are sens dramatic, „totul e să ieşi din tine”. A observat că în comunism ştiai împotriva cui le lupţi, pe când în capitalism totul e difuz, nu mai identifici duşmanul tău real (aşa, trăind în capitalism l-a înţeles pe Kafka; „Kafka a revenit în lume, de când cu criza”). 
Altfel, Matei Vişniec publică în româneşte pe cât publică în franceză (sigur, îi e mai uşor, îşi traduce cărţile scrise în româneşte, în franceză, şi cele scrise în franceză, în româneşte, publică şi cărţi bilingve. Acum avea republicată de Editura MNLR o carte de versuri („Oraşul cu un singur locuitor”, 1982) cu un aspect grafic extraordinar şi a declarat că e fericit „fiindcă exist în România ca autor”.
Eu cred ca in privinta componentului militar , Ro joaca la cacialma, îi poate iesi de minune cacialmaua. orce vom zice de Basescu, in domeniu militar nu este afon, si daca ma uit mai atent, are si ceva idei babane de geostrategie, ma tem ca in aceasta chestiune miroase vulpoiul prada tare bine, prin asta, Ro va arede niste etape, economisi sute-mii de miliarde, daca-i iese calcialmaua. Numai ca de-i pune dracu pe americani si rusi sa riste si ei o cacialma, adio Ro, Ro sasi ia adio de la pot, insa, numai daca Dumnezeu va pune la putere in Ro minti cu viziune, cu miros de vulpoi versati le va putea juca si rusilor si americanilor un truck care sa-i întimideze la timp , piarda nervi si sa-i puna cu botu pe labe. Prevad cum vor evolua lucruile, in adevar se pare ca ptr Ro se deschide o portita aseza la masa de joc, la poker alturi de mari bastani… Faza spusa de Basescu, cacialmaua cum o numesc eu, o agreez in perspectiva mea, viziunea asupra evenimentelor. Daca-i iese cacailamua, Basescu intra in istorie, paradoxal, cel mai injurat presedinte, cel mai diabolizat 24 din 24 de ore timp de peste 7 ani.
M-as bucura sa iasa cacialmaua de partea noastra,a românilor, va dati seama, le dam peste bot la cei mai coiosi jucatori ai momentului.
Incep intreba, in cazul care pperspectiva mea asupra evenimentelor este cât de cât corecta, sa aibe români,nu stiu daca Basescu, dar vizeze comandamentul militar, stretagi Ro, sa fie ei inspirati la o cacialma care in final sa confirme profetile Pr Boca, ei na si a Vangei prin care Ro va fi protejata?
Va rog , analizati perspectiva asta, nu va grabiti considera un pro bascian, ptr ca nu sunt. Mai mult cred ca este bine sa nu vorbesc ptr ca blogurile, mailurile sunt monotorizate si de alte servici secrete care stiu bine ce se va petrece, iar eu sa le dau idei sa fie mai atente spre strategia Ro… deja ma tem ca intru in teren minat daca continui da drumul la tot ce prevad.
De-a Dumnezeu sa reuseasca cacialmaua româneasca cum o definesc eu, fie ea si din prostie, incompetenta de care ne tot plângem, poate iesi ceva, Ro este cunoscuta la acest capitol… asa ca…
Daca pierdem.. refuz gândi.exprima ce va rezulta, iar sincer va spun de prin 1997 am vazut ceva in aceasta directie. România dispare de pe harta lumi!
Băsescu, mare strateg militar? Probabil că numai Ceauşescu îl mai întrecea. Domnule Octavian Mihăescu, ne mor militarii pe capete în accidente incredibile în ţară, pe timp de pace (la aplicaţii, totul e învechit) datorită acestei strategii imbecile, de a face economii şi a face pe şmecherii, a juca la cacealma, a ne crede buricul pământului. Occidentul ne priveşte cu milă tocmai fiindcă e Băsescu în fruntea ţării şi şi-a demonstrat iresponsabilitatea pe toate planurile.
Posibil sa ma insel, nu mai am contact cu realitatea din tara, insa vreau sa va asigur; Presa din Ro (ci nu doar ea), nu este credibila, o stire ce-o aud -citesc trebuie sa-o rumeg de zeci si zeci de mii de ori, verific si reverific de-mi sar capacele, motiv ptr care nu prea mai pierd timpul si nervi urmari stirile din Ro, decât daca este o problema mai grava, inclusiv la nivel mondial, ptr ca sunt unul care cauta informa, analiza cu mintea mea, proteja de indobitocire.
Daca vorbim de militari trimisi in misiune… pai sunt platiti, nu sunt obligati duce in teatru de operatiuni, o fac pe barba lor, Ro are o politica pe care o duce, si mai ales trebuie as indeplini si angajamentele, ca nu doar Ro a sprijinit agresiunea USA, magarile bushite. Pai.. nu de mult au cazut si helicoperele ovreilor, tot prin munti Ro, acu, daca nici ovrei nu au armament baban… cine vor mai avea. Pe de alta parte, domne.. hai sa-o analizam nitelusi ovreiesc-olteneste
Ce rost are sa bag miliarde in armament când sunt protejat pe gratis.. Rusia nu va ataca Ro, va cadea la pat ghine de tot cu NATO, ptr simplu motiv ca nu mai are cale de întors, ca de joaca kazaciocu o ia in ocarina rau de tot, ultimile reacti din partea Rusiei demonstreaza ca s-a dat pe brazda, i-a venit mintea la cap, nu mai tipa atât de isterical. Sigur, trebuie mare atentie, dar ma indoiesc ca români sunt atât de prosti sa nu aibe si cu Rusia o carte.
In cazul care apar surpize neplacute, o nouo tradare-vânzare, atunci ne vom trezi cu armata la fel ca înainte a prelua Antonescu puterea, sunt de acord ca in aceasta situatia se afla, cel putin din ce aud, dar de lamentarile românilor m-am saturat, lecuit pe veci.
Sa nu omitem ca industria de armament (occidentala), are si ea interesele sale , deserveste tarile NATO, unde asta costa scump, tare scump… Ro nu-si poate permite acest lux. Problema este destul de complicata, aici chiar ca numai specialisti se pot pronunta cum este mai bine.
Ar fi ideal să fim protejaţi şi de NATO şi de Rusia sau China, numai din motive de rivalitate dintre ele, în acest caz ar trebui să intrăm în rândul ţărilor neutre. La ce ne folosesc nouă soldaţii care mor în Afganistan, Irak sau Kosovo? Sunt ei mai cu moţ decât cei ce ne mor acasă la o aplicaţie militară (la artilerie sau paraşutism)? Să faci economie cu cheltuirea pe armament de apărare e nedemn pentru un stat care se respectă.
Aveti dreptate dle LIS, numa ca România s-a integrat abitir in U.E ,la acest capitol si altele,vitale, adica, sa traducem:
România aplica de multa vreme o politica de euroregiune ci nu de un Stat Independent membru al U.E. Aici este buba,prea, prea adaptat-supus-indoita, insa, trebuie sa vedem si realitatile, o tara fara potential economic, una din cele mai sarace, mai ales cumplit de primitive din U.E, asemeni rudelor sarace este nevoita comporta indoit.. sa inghita in sec. Totusi, adesea se mai invârte si roata inclusiv a istoriei nu doar a carutei. A indatora tara ptr a inarma cu echipament depasit nu este o solutie optima. Eu unul nu as irosi resurse ptr armament in contextul actual, mai ales ca tehnologia se schimba extrem de rapid. Partea proasta-i alta, Ro a pierdut piata, ea producea armament, avea o piata cât de cât buna. Lovelele se fac din armament nu cu patlagele, nici macar cu Loganu. Si asta-i tare, tare rau…, in cazul care proeictul U.E sare in aer, dar ma indoiesc ca vreodata Europa sa mai revina la formula europa-natiunilor, aceasta europa a luat sfârsit.
E o analiză corectă, fără doar şi poate, România e atât cât e, păcat că n-are noroc de conducători.
Sunt un pic surprins: Matei Vişniec a spus (redau): „Kafka a revenit în lume, decând criza”. Nu-l cunosc pe autorul acestui gând interesant; şi nici nu i-am citit opera. Nu am pretenţia să-i cunosc pe toţi – deşi în tinereţe o curiozitate nemaiîntâlnită mă înghiontea pe la spate să îi citesc pe toţi. Dar de unde să-i ei? Ştiu că domnia sa, poetul George Alboiu, l-a inclus în „Antologia poeţilor tineri” (1982). S-a întâmplat ceva între timp cu acest secol. Ne-a dat atât de mulţi poeţi şi atât de mulţi prozatori încât cu greu mai distingem pe „cel care scrie” (după Al. Şahighian) de cel care se rosteşte. „Nu are nici un rost, dar absolut niciunul, să le spui fleacuri unor inşi cărora, de cele mai multe ori, nici măcar 80 de ani nu le va fi dat să trăiască” (Florin Mugur). Această lecţie mi-a fost dată încă din copilărie. Stăteam pe scăunele mici (acceptaţi de părinţi), să le asultăm păsurile şi poveţile ce şi le spuneau „între rude, neamuri, vecini” unii altora. Ion Lazu, în „Himera literaturii” punctează acest lucru astfel: …niciodată nu am obosit să privesc şi să mă minunez – iar uneori să mă indignez, să sufăr”… în tăcere (n.m.). Pentru că aceasta a fost prima noastră şcoală fără dascăl. Mai târziu?…o ciudă uriaşă că noaptea continuă să lucreze dincolo de baierele turbincăi închise a lui Ivan, ne-a dus pe unii de partea fluviului în care credeam că „visele nu pot fi interzise”, şi că până şi „stafiile dispar spre zori” (cum spunea Kafka). Şi mai spunea el un amănunt deloc de neglijat: „cine se decide să ne dispreţuiască, ajunge numaidecât în societatea cea mai înaltă”… (şi)… poţi să încurajezi cât vrei pe cineva care are ochii legaţi, îndemnându-l să privească prin cârpa cu care-i legat la ochi, tot nu va vedea nimic” (din: Castelul). Da, suntem cu toţii nişte jumătăţi de oameni… ca-n povestea cu jumătate de om călare pe jumătate de iepure schiop. Criticul ar trebui să înţeleagă acum de ce cu Aleodor… încep marile încercări ale basmului dar şi ale vieţii. „Criticul e…un ins care e în stare să rămână mereu atent la ce citeşte (după: Florin Mugur). Ar fi prea simplu să aştern pe hârtie ceea ce gândesc; („ar fi prea simplu să dai frâu liber lacrimilor, pe o coală albă de hârtie. Dar aşa, întinzi pe coală materia stelară a unei picături albastre. O împingi încolo şi încoace, o desparţi în cuvinte – şi e de parcă în interiorul picăturii de cerneală s-ar afla un „ce viu…” (Ion Lazu: Himera literaturii). Şi oare nu-i aşa? P.S. (cheia şi dezlegarea enigmei): „Eu/ sunt cel care a scris aici,/ mare: „Drumul spre fericire”, dar cine să mă creadă?/ Numai eu ştiu de câte ori m-am întors/ din drumul ăsta. Că am fost/ pe aici – pe cuvânt! Între timp, drumul s-a stins.” (LIS: Drumul stins. „Pe prag . Vale-Deal” pag 91) … De aceea, trebuie să mă credeţi.
Foarte frumos, domnule Tudor Cicu. Încercaţi să vă găsiţi cât mai mult timp de citit şi scris, fiindcă e păcat de la Dumnezeu să vă risipiţi talentul literar. Mulţumesc pentru pomenire.
This post seems to recieve a good ammount of visitors. How do you get traffic to it? It offers a nice unique spin on things. I guess having something useful or substantial to say is the most important thing.