Duminică, 26 decembrie 2010. A doua zi de Crăciun. Am reuşit să dorm, mi-am mai venit în fire, chiar dacă durerile au rămas acolo unde e izvorul lor ţâşnit în noaptea Crăciunului, înmuiate faţă de ieri. Le mulţumesc tuturor celor ce mi-au băgat în seamă căzătura. E foarte plăcut să boleşti şi să ţi se plângă de milă, să fii… răsfăţat. Adevărul e că fiecare gând bun chiar mă însănătoşeşte. Poeta şi prozatoarea premiantă Dora Pavel de la Cluj m-a asigurat că mă alint şi că n-am primit nici un semn de nicăieri în momentul când am căzut pe mâna dreaptă (Doina Popa aşa susţine, să fiu atent la semnul dat; la fel susţine şi Octavian Mihăescu: ia meditati dvs sa vedeti ce va zice în intimitate Sfântul Duh). Dora Pavel e sigură că am fost gură cască şi atât: Eu ma desprind total de parerile celorlalti (si a ta) ca incidentul ar fi un „semn” neaparat; sint, astea, simple accidente domestice, din propria neglijenta, degeaba te alinti. 
Aici, te iau de urechi: cum ai indraznit sa te cocotezi pe un scaun de bar, la „batrinetele” tale? Nu mai pune pe seama Domnului prostioarele pe care le faci singur… imprudent si necugetat… si care se petrec, desigur, mai ales de Sarbatori (ma faci sa spun banalitati), din simplul motiv ca atunci doar, din preaplinul si entuziasmul pe care tocmai le marturisesti, te hazardezi in exhibitii gimnaste si infantile de-a dreptul, nici macar adolescentine… Recunosc spăşit, Dora Pavel are dreptate, cine m-a pus să împodobesc un brad de Crăciun la vârsta mea? Dracul, bineînţeles, nu Dumnezeu (deşi dracul e tot creaţia lui Dumnezeu, conform Bibliei). Mai departe Dora Pavel (foto) m-a speriat: Si te rog imbraca-te si du-te imediat, urgent chiar, la medic, afla de un ortoped bun, lasa medicii de nu stiu unde, care ti-au facut rau. E f.f.f. important ca sa-ti fie pus/aranjat/verificat bratul in primele ore, nu dupa 2 zile. Interventia in primele ore este decisiva. 
Ai sa regreti, ai sa vezi reprosurile specialistului. Chiar daca nu e fractura, ci doar vreo entorsa, daca doare inseamna ca e pericol de infectie… E prea târziu, cele două zile au trecut. Nu m-am dus nici azi la doctor – e duminică, e Crăciun, n-am încredere, acum patru ani mi s-a pus piciorul stâng vătămat (pe care am căzut de şi mai sus) în ghips la două spitale şi de fiecare dată mi s-a înnegrit piciorul, mi-a trebuit jumătate de an să-mi reglez circulaţia, săptămânal dădeam o seringă mare de sânge la analize să i se vadă compoziţia. Am avut cheaguri de sânge care se preumblau în organism, la Urgenţe la Bucureşti (abia după nouă zile de la accident am fost operat) aveam perfecta senzaţie că trec pe lumea cealaltă imediat ce adorm, şi mă trezeam imediat, căzut în hău, 12 zile n-am dormit, abia în a 13-a zi am acceptat să vină un călugăr (preotul Marcu, de la Mănăstirea Putna, cu misiune la Bucureşti; nu primeam pe nimeni să mă viziteze în spital) la căpătâiul meu să se roage şi abia aşa, în a 13-a zi am adormit. A fost atât de traumatizantă internarea mea în spital, încât m-am învăţat minte. Acum, aflat în aceeaşi situaţie (doar că am căzut pe mâna dreaptă), amân conştient confruntarea cu doctorul, sperând că au dreptate ai mei, că după a treia zi de suferinţă mă voi mai înzdrăveni. Poate mâine, de Sfântul Ştefan (a treia zi de Crăciun) merg să fac o radiografie (sau cum s-o mai fi numind azi) a mâinii drepte vătămate la încheietura palmei cu antebraţul. 
Înaintea Dorei Pavel mi-a scris un e-mail drăguţa fiică a lui Emil Brumaru, Andreea: Fă-ţi curaj şi mergi la doctor, la Urgenţe, că nu prea ai unde altundeva zilele astea. Nu îţi va pune nimeni un ghips cu forţa. N-am avut curaj. Oftez şi azi. În acelaşi sens, Nicolae Ciobanu: Ce vă doresc din plin, e să vă mişcaţi cu tact şi să gândiţi de trei ori înainte de a urca/cocoţa sau coborî! Pentru calmarea durerii, bandaje cu gheaţă şi braţul în eşarfă odihnit, la nivelul dintre diafragmă şi ombilic. Şi, mai lăsaţi-vă corcoliţi… E aşa de bine să te simţi protejat de cei din jur! Recunosc, am îmbătrânit, dar ştiţi ce tânăr sunt pe dinlăuntru? Ajunge gheaţa pusă pe mâna dreaptă când scriu? Interesant, înseamnă că sunt fierbinte la masa de scris, şi de aia… Altfel, să ştiţi că mi-e ruşine să mă las „corcolit”… Pe de altă parte, Nichita Danilov (foto) mi-a împărtăşit la telefon îngrijorarea, că la spital aş putea să am parte de tratament care să agraveze situaţia, el nu apelează la doctor decât când cade la pat. 
Deocamdată azi, vizitat acasă de buzoianul Tudor Cicu (care şi-a petrecut Crăciunul la fiul lui, la Bucureşti), am fost sfătuit să pun foi de vază pe mâna vătămată – şi am foi de varză puse, nu simt nici o îmbunătăţire, dar reuşesc să scriu aici… Pe de altă parte: poeta şi criticul de teatru Ruxanda Anton de ce nu s-a dus la doctor? Ea a căzut în Ajunul Crăciunului şi mai de sus decât mine, de pe şofonier! Auziţi ce-mi scrie azi Ruxandra Anton: Da’ văd că bradul tău e ca un general cu un batalion de decoraţii… frumos! Imi pare tare rău că şi tu ai căzut… ştii? când eu voiam ieri la telefon să-ţi spun ce-am făcut alaltăieri, dar tu te grăbeai că nu ştiu ce ardea, ştii ce voiam să-ţi povestesc? cum am căzut eu de pe şifonier, că mă urcasem să spăl pereţii şi n-aveam cum coborî nici dacă puneam un scaun de bar aşa că am pus piciorul pe raftul de sus ca să pot atinge scaunul cumva… numai că raftul s-a balansat şi m-a catapultat dincolo de scaun… în cădere a alunecat şi patul, sau l-am împins eu cu spatele (!!!)… numai că eu m-am sprijinit în mâna stângă… m-am ales cu leziuni uşoare, din fericire… m-am ridicat imediat şi mi-am continuat aventura casnică… da’ nu înţeleg, că doar tot pe-acolo am urcat!… asta voiam să-ţi spun! of, of! ar fi fost un avertisment… A zis că e o uşoară entorsă şi gata, de ce să nu fac şi eu pe viteazul, ca ea? Eu cred că a fost şi îngerul cu mine, că am scăpat ieftin, puteam să mă lovesc la cap de stinghia de la pat care-i din lemn masiv, numai că patul s-a dat mai încolo să-mi facă loc, a mai mărturisit Ruxandra Anton. E drept, eu n-am nici un înger pe aproape… Sau îngerul meu păzitor era ocupat cu pregătirile de Crăciun când m-am prăbuşit. 
Să nu fie cu deochi, Liviu Antonesei mi-a trimis azi o încurajare (către mine şi Ruxandra Anton): Recuperare rapida, dragilor si un An Nou fara evenimente. Bradul e foarte frumos, cum au observat si altii, asa ca, int-un fel, poate merita saracul sacrificul. Iar daca a fost vreun semn, e limpede ca a fost unul moderat, asa ca Domnul tine la voi! Auguri! Merita sacrificiul Bradul cu adevărat dacă-mi rupeam gâtul – pe când aşa… Dar poate de Revelion! Bat în lemn. Da, mi-a lăudat Bradul şi Octavian Mihăescu: Ah, sa nu uit, Pomul de Craciun este superb, na uite ca ajunsaram si-n sufrageria dvs dle LIS, bauram un pahar de vin (virutal), plânsaram pe umeri dvs, de necazul ce vi-l trânti scharaosci, duca-se odata pe veci pe pusti, tot raul din lume si numeroasele tristeti. Ştiam eu că la mijloc e Scaraoţchi. Mai grav e că scumpa ziaristă focşăneancă Silvia Nichita, foto (redactorul-şef al Ziarului de Vrancea) mi-a atras atenţia pe SMS că, fiind scriitor, pot să declar căzătura drept accident de muncă: „Ruperea mâinii pentru un scriitor nu e de bine. Sper că nu a fost accident de muncă!”. 
Ba a fost accident de muncă, întrebarea e cine mă despăgubeşte – Moş Crăciun (că pentru el m-am chinuit, zelos, să-i aduc prinosul, călare pe Pom) sau Uniunea Scriitorilor? Dar cel mai tare în urări a fost criticul Virgil Podoabă, foto mai jos (redactorul-şef al revistei Vatra), care mi-a trimis un SMS: „Felice-te că ţi-ai rupt dreapta. Id est: vei avea o nouă mână care scrie, deci o etapă nouă a cursului marii tale opere!”. Am amuţit, aştept să-mi crească a treia mână… E o idee de titlu: A treia mână! Aviz amatorilor… Traducătoarea Roxana Procopiescu îmi scrie şi ea un SMS: „La mulţi ani, sufleţel, cum faci tu de te pricopseşti mereu?”. N-am înţeles dacă vrea să-i dau reţeta… Teribil, poetul Marin Ifrim mă pune pe gânduri: „Mută sabia în stânga, avem… de lucru. Mulţi ar dori să scrie cu ghipsul tău. Te pup pe fractură!”. Nemaipomenit, mâine mă duc să-mi pun ghipsul, să scriu cu ghipsul meu… Apropo de ghips, închei cu un mic fragment dintr-un mai lung mesaj-document primit de la poetul Aurel Sibiceanu: Trăgând nădejdea că vă mai pot alina durerile, vă spun că în 1983, la 29 de ani, am păţit şi eu aşa ceva, şi tot mâna dreaptă mi-am frânt-o. Un foarte bun prieten al meu, regretatul actor Cristian Tutză, finul lui Amza Pellea, a găsit cu cale să-mi aline durerile, atroce în primele două zile, spunându-mi: „Sibi, dragă, ruperea mâinii drepte e semn de la Dumnezeu! 
Din asta vei avea mare câştig, anume că după vindecare vei cugeta mai mult la ce ai de gând să scrii cu mânuţa frântă-n fericire. Dar cel mai mare câştig îl vor avea cititorii tăi – trei luni, cât vei sta cu mâna gipsată, vor sta şi ei liniştiţi, ne-agasaţi de înscrisurile tale!” Citiţi întregul mesaj-document intitulat „Povestea unui os rupt”, primit pe e-mail de la poetul Aurel Sibiceanu, daţi click pe Domnule LIS (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Una peste alta, trag şi o concluzie: de fapt, mi-e bine în această comunitate de scriitori, descoperind solidaritatea literară (am primit mult mai multe SMS-uri şi telefoane de la cei ce au aflat de necazul meu, decât cele pomenite aici în fugă; e plăcut să amesteci durerea fizică, în aceste condiţii, cu bucuria) – le rămân dator pentru bunăvoinţă.
Aştept să-mi apară o nouă mână care scrie. Descopăr că sunt un răsfăţat al sorţii, după căzătură (sper să nu mă deochi)
7 min
8 Comments
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Da, Prietene troian!…
Atenţie la caii din cetate: nu adormi, mai-nainte de a le despica vintrele!…
Doamna Doina, mult bine i-aţi făcut!… Aşa pătimesc şi eu dinspre partea omoloagei… Că, uneori, doar asta ne mai ţine în viaţă, nu : contradicţia constructivă.
Semnificativă întâmplare şi susceptibilă de multe înterpretări!
Să cazi după ce ai împodobit Bradul de Crăciun nu îi este dat oricui. Că ţi-ai rupt mâna dreaptă poate înseamna ceva, dar se putea întâmpla şi mai rău.
Mâna trebuia oprită de la alte împodobiri. Să simtă şi ea că a impodobit un brad şi nu unul oarecare. Să fie ultimul şi să fie lăsaţi alţii să împodobească.
Întâmplarea n-o să se uite; la orice schimbare a vremii mâna o să ţi-o amintească. Vindecată fiind şi având conştiinţa accidentului stupid, o să scrie la fel de bine ca şi până acum.
Să spun însănătoşire grabnică mi se pare ceva pueril.
Si-al treilea (inger-sfânt, ce-mo mai fi noii) cazu… adica mandea… in asta dimineata pe gheata.. Am multumit lui Dumnezeu si am dat-o pe râs cu gândul la … dar si acu când scriu simt o durere in kreuz (sira spianari, jos, nu stiu cum se zice corect) , mai sa fie ce duhuri rele ne bântuie, din Ro vin spre D, nasolie mare bre… ne trântesc la pâmant pe toti, si auzi domne ce zice pslamistul;
„Dumnezeu trânteste la pamânt pe cei rai….”
Este accident de munca dar.. cum eu sunt (Selbständig), un mic întreprinzator nici medical nu-mi pot baga, si la capitolul asta tot români mei sunt mai tari, în Ro cine-i Selbständig este boier, are angajate cu duzina, face plimbari pe la sosea as etala mertanul dar si kilu de aur.. nemtalau am vrut sa ma fac, acu sa trag si tac, prin urmare; Traiasca România!
Dara sa ne întoarcem la durerile noastre, da pe mine ma pisca rau kreuz-ul… sa nu fie de seringa din aceia ptr bivoli…
Acu, io nu fac alte speculati cu privire la ce zice pslamistu, insa dl LIS zice o daravea in articolul de azi; cum ca pe diavol tot Dumnezeu la facut. Asa-i, nu doar ca la facut, dar el (spurcaciunea), a fost mare jupân de osti ingeresti, sediu sau a fost tot pe pamânt înainte de Eden, in forma minerala (la care se va reveni dupa anihilarea fortelor raului). De aici de pe pamântul actual se ducea in tot Universul, avea aces pâna la Dumnezeu, fara navete sapatiale, ba am putea zice, ca era un fel de mâna-dreapta a lui Dumnezeu. Era stralucitor, tronul lui din acea vreme este sub pamânt din ziua separari de Dumnezeu i-sa luat tronul, il cauta bezemetic recupera, pune si omul munci ca un robot la cautarea lui, baga cutremure de pamânt si alte nenorociri doar, doar va iesi la iveala, uni-i spun Atlantida.
Si-asa trebui face Dumnezeu pamântul,dupa care pe om pus in Eden, pâna ce si omul tocmit de Dumnezeu pusa botul la stralucirea spurcatului iar de atunci, Edenul se inchisa, iar pamântul deveni oglinda iadului, omul in loc sa fie dupa chipul si asemanrea lui Dumnezeu, adica fara de pacat, fara de rautate , si cu dreptate sa traiasca (neprihanirea asa este corect traduce) . Iata-l pe om care lua chipulsi asemanrea spurcatului, azi se crede Dumnezeu ce-l huleste neâncetat, la fel ca si tacs-o, insusi Hristos zice ca multi au de tata pe diavol si n-o zice goimilor ci ovreilor, neam ales, neam de vita nobila, au parinti deosebiti, pe Avraam si totusi, Hristos le zice ca ei au ca tata pe diavol, atunci cu atât mai mult noi goimi… vai de noi… ca bine zice psalmistul, dar nu vrem lua aminte la Bunatatea lui Dumnezeu ce cauta pe toate caile împaca cu El prin Hristos, care mai zice o vorba mare la care trebuie lua aminte;
cica de se facu toate astea pomului verde, adica Lui Insusi (rastignirea), cu atât mai multi celor uscati, sa-o traduc si ptr noii.
Adica, daca noi astia ce ne mai rugam, nu hulim pe Dumnezeu, o mai patim când ne este lumea mai draga, ca tot la rai suntem si noi bagati,.. ce va fi de hulitori care nu se vor împaca cu Dumnezeu?!
Dar un alt aspect mi-a strabaut dovleacul meu dupa ce constata-si ce zice pslamistul;
Mai sa fie, isi bate Dumnezeu joc de noii, una ne spune, promite si alta haleste chiar El care este Drept, Bun Iubitor de oameni, adica dupa ce ma trânteste la pâmant, imi da pslamul in care zice ca El insusi trânteste la pâmant pe cei rai, iar eu vad ca bestillor le merg toate ca unse, plesnesc de grasime, nu li se face nici -un rau, ce; ai sa vezi pe Basescu ca cade -n freza.. in cazul lui se prea poate.. dar Iliescu, Ceausescu ce ne halira ficatei, uite ce bine o duc, al cu-a sa zgribturoaica pâna sa-i ciuruiasca a fost zei ai Ro. Uite sa luam bestia de Plesita, Nicolschy, Brucan, urmasi bestilor bolsevice, tare multi mai sunt si tare ghine le-o mers toate… iar nouo Dumnezeu ne-o trage ca si lui Iov când ne este lumea mai draga, scapam de una dam de alta… Na, in asemena conditi mai zi lumi sa -l creada pe Dumnezeu Autoputernic, Drept si Iubitor de oameni.
Tot se întreba dl Ciobanu cum se face ca fortele raului inving pe cele a binelui. pai iata de ce, avem o macheta in fata noastra, cu cei trei beliti, ultimul pe lista (sper), sunt io.
Omul este urât atât de mult de catre diavol si îngeri sai, încât de nu ar exista Dumnezeu care sa vegheze, stopeze pornirile razboinice contra omului, pe loc ar fi nimicit de diavol. Astia , new-agisti vorbesc de reptilieni, un adevar exista in spusele lor, ca doar ei sunt slujitori diavolului, stiu ei bine ce spun. Alte variante ne spun fatisi sa nu ne împreunam cu extraterestri, adica demoni, ca o sfeclim rau de tot, asa si este. Pai de ce ne uraste pe noi acesti draci, pai cum de ce?
Deoarece noi am luat locul si chiar chipul lor cel avea înaintea separari, razvratiri de Dumnezeu, omul este frumos la chip, are trup armonios, are în el sentimente nobile. Nu-o sa vedeti niciodata extraterestru frumos la chip, armonios la trup ci doar aratari monstroase veti vedea si când vor da buzna pe pamânt sa ne bamardeasca femeile , asa cum o facura si-n vechime, ca atunci si-a bagat dracu samânta rea in om, pe care Hristos a venit nimici, rascumpararea noastra prin Hristos a fost si este marele DAR-Har a lui Dumnezeu fata de noi.
Prin urmare, cât am fi noi de buni, suntem capabili de bunatate, sentimente nobile, nu suntem inca fiare salbatice indiferent cât de pacatosi am fi, trebuie sa nu uitam faptul ca avem un dusman de moarte care ne uraste grozav , cauta distruge pe orce cale, ca genetic am fost infectati de acesta si ca nu mai suntem buni, capabili de fapte bune dumenzeiesti nu umaniste, dreptate dumnezeiasca nu humanista (asta o au si draci bolsevici), ca suntem asa cum zice pslamistul, rai, stricati de cel rau. Dumnezeu mai zice; ca El face rana si tot El o leaga, vindeca… asemeni veninului de sarpe, poate ucide dar si vindeca… asa este si cu raul asta ce ne tot sâcie, deseori ne si rapune cu-n sadism greu de imaginat, nu de azi de ieri si de când lumea si pâmantul, respectv din ziua izgoniri din Eden.
Revenind la nedumerirea dl LIS, privitor la spurcatul asta creat tot de Dumnezeu care fiind Autoputernic l-ar putea anihila , stopa raul. Asa este, asa va fi doar la final, numai ca trebuie sa nu omiteti douo aspecte;
demoni au viata vesnica, ca sa zicem asa ei au gustat din pomul vieti, omul nu, a fost izgonit tocmai pentru a nu gusta din pomul vieti pentru a nu avea soarta demonilor ce vor trebui legati, aruncati in iad pe vecie unde viermele lor nu moare cum spune si Hristos, adica spiritul. Cu omul este alta treaba, el risca doar a nu primi aces la pomul vieti niciodata inc azul care a optat doar pentru viata de acum, o primeste din belsug, deacia ni se apre nouo ca celor rai le merg toate pe roate, îi invidiem, numa ca trebuie avea si ei o rasplata, pe care si-i i-au singuri prin jaf, crima si alte nemernici, ca sa -si puna carbuni aprinsi in cap.
Vorba Sf Ioan Gura de Aur, care ne asigura de binefacerile fara margini de care ne-am bucurat cu izgonirea din Eden, cahir si cu potopul si toate relele ce ni se pare ca ne bântuie doar pe noi, ca de luam si din pomulvieti, vesnicia, aveam soarta dracilor, pe vecie.
Daca nu cadeam si io taman pe spate, poate nu postam gândurile acestea, cel putin de faza cu zicerea psalmistului, nu-o ziceam, ptr ca un om santos la cap nu poate da asemena verdicte in cazul unor acidente mai din vina noastra, ori inevitabile. Dar prea se pusa lumea pe semne.. si de ceru semne iata ca avem o ideie… vom vedea ce va mai fi… sper sa nu urmeze altcineva la rând…
Acu, trebuie da dreptate si dnei Dora… c-am prea des suntem gura-casca, nu stiu cât de cascati au fost alti dar in cazul meu chiar nu fui deloc cascat, cunosc zona aceia de deal, nu odata era sa alunec la vale in acel loc unde ma trezisi pe spate, tot spre vale marsam dar cu încetinitorul, stiu umbla pe munte, gheata la fel ma descurc cum-ne-cum ies la liman mai ales daca cunosc .. ei taman aici o bulisi io.. asta nu mai este a buna, zica ce-o vrea conita Dora dar prea miroase a facatura … Sa fi bagat Basescu raza violet.. ia-sa si tragem si noi una neagra sa vaza cum este, aoelo.. sa nu auzim ca-si buli si el mecla cum si-o juli Bush.. NU, nu mai dau de rau sefului ca de doresc altora rau vine peste mine, asa ca mai bine sa-si bea tuica linistit si soileasca nântors 3 zile si trei nopti
Azi, o zi mai animată pe artera nepoetică decât prin nume, pe care am văzut defilând maşini cam fără chef (pesemne, în drum către slujbe). Şi câteva grupări de trupe de amatori, punctând ritualuri apotropaice destinate pragului dintre ani.
Sfântul Ştefan a pornit-o de dimineaţă cu semiviscolită ninsoare, aşa că întregul cortegiu a a tras pârtie prin generoasa zăpadă, în drumul său către centru. Nina a pozat din balcon nişte scene, apoi a coborît să ia altele din faţa TT. Păcat, că nu ştiu face ataşamente aici, să bucur şi altora ochii.
Nici pomeneală din ziua de ieri, ce m-a „inspirat” la aceste: Oraş mahmur de sărbătoare, ostenit / precum şi ziua care s-a cernit / nevrând să plouă, ningă, dar nici soare / s-aducă-n suflet, viaţă trecătoare…
Abia vezi, zgribulite, cum arare / apar-dispar aceleaşi umbre care / cel mai frecvent scot câinii la plimbare…
Precum şi ziua ce s-a încernit, / târgu-i mahmur de sărbătoare, ostenit…
Cred că mahmurul e(ra) mai degrabă-n mine, decât pe aiurea.
Orice aripă frântă mă doare. Bolnav – cum mă declar – de întreaga nemulţumire a vieţaşilor care-am ajuns. Să te simţi condamnat la suferinţă pe viaţă.
Cine nu crede ce am spus mai sus privitor la spurcatul bolsevic, diavolul, sa vada-revada aici:
http://www.youtube.com/watch?v=CzI7aCwNEe0&feature=related
Of, of! d-le Octavian Mihăescu, tare-mi pare rău că v-aţi pricopsit cu o vânătaie-două! Dar trece repede, credeţi-mă! Eu aproape că nu le mai simt…LIS s-a lovit mai rău, dacă încă-l mai doare. Dragă Lis, numai tu ştii dacă ai nevoie de doctor sau nu…fii atent doar la tine. Sunt alţii care-au căzut şi mai de sus decât mine şi n-au avut nimic, iar alţii au păţit-o căzând din picioare. Şi acum despre “Dumnezeu trânteste la pamânt pe cei rai….”…nu cred că-i vorba despre felul nostru de a cădea…noi suntem feriţi de asta fiindcă suntem demult căzuţi în noi înşine, dar cu faţa către Dumnezeu… când Dumnezeu te trânteşte, nu te mai poţi ridica, or noi avem doar dureri trecătoare. Vă urez ambilor fraţi de suferinţă trecătoare să fie cât mai grabnic timpul ei!