A 9-a zi de proteste care nu susțin opoziția actuală politică. Violetul PPDD? Nu vreau să vă huidui, vreau să plecați! Scrisoare de la Ioan-Florin Florescu

Sâmbătă, 21.01.2012 (trei de 2 și trei de 1 în data de azi, nimic deosebit în lume). De necrezut, a 9-a zi de proteste în Piața Universității și în țară – pe vreme rea, pe ninsoare și zloată, pe frig și umezeală. N-a apărut un lider al protestelor, în schimb au apărut cei ce înmulțesc pancarta cu ”USL+PDL=o mizerie” (Cotidianul.ro dă de gol că Mircea Toma, civicul corupt de putere, inventatorul pancartei ticăloase, e mână în mână cu Elena Udrea, cu care face afaceri; oare de ce nu mă mir?). Jos Băsescu și Jos Boc, de la putere, nu mai are cap și coadă dacă opoziția e compromisă de civici de teapa celor din Noua Dreaptă sau a suporterilor de fotbal, manipulați (citește plătiți). Mărturisesc, atâta timp cât voi mai vedea această pancartă nu voi mai călca la manifestație. Continui ideea de ieri. A protesta doar de dragul de a protesta, fără să ai o soluție, să nu știi ce vrei să pui în loc, să refuzi opoziția actuală politică (deși are aceleași critici la adresa puterii ca tine), e timp pierdut și apă la moară dată exact celor pe care-i contești în Piața Universității… N-are rost să te mai omori cu firea. E absurd să scandezi alegeri anticipate și să-i refuzi pe cei ce se găsesc în opoziție (USL) la urne, să nu-i votezi pe ei, ci să  bați câmpii cu o clasă nouă politică, de parcă ea s-ar forma în stradă (am mai avut această experiență, a transformării Alianței Civice în partid, în PAC, și s-a făcut de râs pe mâna politicianului N. Manolescu, care a uitat că a fost civic, deși și-au dat mâna intelectuali de soi; Alianța Civică a fost tot un produs al protestelor din Piața Universității, care au durat din 24 aprilie până în 13 iunie 1990, când au fost înăbușite în sânge, președintele de atunci Iliescu având șase morți pe conștiință). Sau să declari că n-ai cu cine să votezi. Ce rost are să mai ceri alegeri anticipate, să-l votezi pe nefericitul Dan Diaconescu? Suntem un popor lipsit de discernământ?  Cum putem să credem în bazaconiile unora precum Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali sau Dan Diaconescu, specimene „zăltate”, și să le dăm voturi? Ei sunt cei ce reprezintă noua clasă politică așteptată de toți cei din Piața Universității acum? Știți ce declara azi „violetul” Dan Diaconescu la „congresul” partidului lui de televizor? Că el e salvarea României: „Diaconescu le-a spus celor cateva sute de oameni stransi la Palatul Parlamentului pentru Congresul PPDD ca, cel mai probabil, pana acum toata lumea a inteles ca aceasta noua formatiune este sansa Romaniei pentru schimbare. „Cred ca i-am convins pe toti ca nu exista alta varianta in afara de noi”, a spus Diaconescu, starnind ropote de aplauze. El i-a atacat, pe rand, pe Traian Basescu, Emil Boc, Victor Ponta sau Crin Antonescu, impreuna cu formatiunile pe care le conduc”. România e blestemată să-și piardă capul și anul ăsta la urne. Până și ziarul puterii, Evenimentul zilei, îl ia peste picior pe unul ca Dan Diaconescu (deși face parte din curtea lui Băsescu, diversionist), auziți: Dan Diaconescu trece în revistă toate „bubele” politicienilor şi le transmite susţinătorilor că el este omul momentului, singurul capabil să conducă România. Zice că e salvatorul naţiunii şi că cei aproximativ 600 de politicieni trebuie să meargă la închisoare. Face un apel la reprezentanţii penitenciarelor să facă rost de paturi… „Nu există altă variantă, nimeni nu mai poate salva această Românie decât noi, suntem condamnaţi să câştigăm!”. Asta voia să audă protestatarul din Piața Universității? În PPDD sunt noii politicieni de care are nevoie România? Opoziția parlamentară de azi (USL) a ajuns bătaia de joc a cui vrei și cui nu vrei. Mai există vreo posibilitate să ne trezim la realitate? Mi se rupe inima că Piața Universității e plină de protestatari de bună credință, care sunt luați de proști de tot felul de nenorociți trimiși de PDL-UNPR să-i compromită.

***

Citesc atent comentariile de pe acest blog, fiecare are opinia lui legată de aceste proteste anti-Băsescu și anti-Guvernul Boc ajunse în a 9-a zi consecutivă. N-am de gând să intervin. Poeta Adriana Barna, generoasă, îmi trimite ecouri de pe net la aceste ieșiri în stradă. Unul, nesemnat, sună astfel:

Nu vreau să vă huidui !

Nu  vreau  să ţip la voi, vreau  doar  să mă ascultaţi. Nu vreau să ies în stradă ca voi să mă priviţi, eu vreau ca voi să veniţi spre mine şi să mă ajutaţi. Nu ţin musai să vin la voi la partid, la Guvern sau  pe dealul  Cotrocenilor.

Nu vreau să transform strada în teren de luptă şi nu vreau să vă alerg cu furci şi torţe aprinse pe culoarele istoriei. Eu nu vreau să devin violent. Vreau doar să îmi cresc copiii în linişte.

Nu vreau să alerg toată viaţa după mâncare şi un acoperiş stabil. Vreau să citesc o carte şi să-mi împărtășesc experienţa  unei  vieţi  frumos  trăite cu urmaşii mei.

Eu nu vreau să vă huidui. Vreau să aveţi grijă de mine, pentru că eu nu v-am ales să aveţi  grijă numai de voi. Nu vreau să vă înjur şi nu ţin musai să vă urăsc. Eu vreau să vă faceţi treaba sau să-i lăsaţi pe alţii să o facă.

Nu-mi  doresc  violenţă, nici proteste. Nu vreau să vă blochez aleea şi nici în Piaţa Universităţii nu vreau să-mi pun cortul. Nu vreau să intru in grevă şi nu vreau să devin martir. Sper  că înțelegeţi că nu vreau din nou sânge pe stradă. Treziţi-vă şi realizaţi că voi sunteţi de fapt în slujba mea, iar eu NU sunt sclavul vostru.

E timpul să mergeţi spre lumină,dar nu spre capătul tunelului, pentru că eu nu  trăiesc în întuneric aşa  cum credeţi  voi. Eu trăiesc în lumina cunoaşterii  şi, oricât de mult v-aţi dori să închid ochii, eu ştiu că voi m-aţi furat, că mă minţiţi şi că nu vă veţi opri pană nu mă voi ridica.

Eu, poporul român, nu vreau să vă huidui. Vreau să plecaţi!

(Preluat de pe paginapolitica.ro).

Interesant, Adriana Barna mi-a trimis ieri și o scrisoare deschisă pe care eu o știu din 2011 de pe Internet. Acum am realizat că ea ar putea face parte din avangarda protestelor din stradă de acum din țară. Un cercetător științific din Iași care și-a luat câmpii, să câștige o pâine în străinătate, răspunde cu demnitate unei scrisori primite de la senatorul „pentru Europa și Asia” Viorel Badea, un activist PDL de tip ceaușist, de tristă amintire: http://www.badeaviorel.ro/comunicate-de-presa/mesajul-senatorului-viorel-badea-cu-ocazia-qzilei-romanilor-de-pretutindeniq-i-a-qzilei-naionale-a-romanieiq

Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian. Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași. >Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavoastră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune. Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară? Ca să îmi arătați că vă pasă? Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea. > >Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum? Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă. Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. >În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”). La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?

Ioan-Florin Florescu