0
10 comments

Luni, 18 iunie 2012. Ieșit din actualitate și azi. N-am nici o șansă cu laptopul meu străvechi, depășit tehnic (nu mai am acces la laptopul performant al fiului, știți) luat la drum, să fac aici față, abia dacă pot să salvez pe el fotografiile realizate cu telefonul mobil sau cu aparatul digital Canon (care dă semne că trebuie aruncat la coșul de gunoi; fiind de unică folosință) și abia dacă pot citi pe el e-mailurile primite, când modemul Cosmote de Internet are acoperire (de regulă, numai în localitățile mari; nici nu se pune problema să prindă wireless – rețeaua de Internet fără fir, laptopul meu e din vremea când erau la putere dischetele, nu se inventase wireless sau memoriile USB-stick-urile). Continui aventura anticipată, a „postării” textelor înainte de a pleca de acasă, să respect promisiunea scrierii în fiecare zi aici, pe blog (deși sunt conștient că mă omor degeaba cu firea; îmi tot promit să abandonez și acest blog, îmi ajunge, sentimentul zădărniciei a crescut scriind, deși ar fi trebuit să scadă, făcându-mi astfel datoria față de mine însumi; de fapt, nu merită nimic, a câta oară o repet?). De ce scriu, care va să zică? Să mă bag singur în seamă, la derută? Închei azi eseul început ieri aici:

Scriu să mă simt mai bine cu mine însumi… (II)

Cred că la 15 ani am dat cu adevărat de gustul scrisului – brusc, inconştient, am început să pun la cale jurnale, caiete de poezii, de proză, chiar şi piese de teatru (în parte, le păstrez şi azi). Mai mult, am “editat” atunci propriile reviste literare (pe file A 3, îndoite), scrise de mână: pentru părinţi, fraţi şi surori, prieteni sau colegi de liceu… Azi, la 50 de ani, pot să fiu “mândru” de maldărele de înscrisuri personale – abia aştept ziua “morţii mele anunţate”, să le dau foc, să scap de o grijă (de când mă ştiu, n-am dus decât grija manuscriselor). Oricum, viaţa trece, am vrut şi eu să mă aleg, orişicât, cu ceva – alţii adună averi, alţii colecţionează obiecte ciudate, eu îmi umplu sertarele cu manuscrise, ce e rău în asta? Scriu şi epistole (de la o vreme pe e-mail), scriu ciorne de lectură, cereri la locul de muncă, recomandări de primire în Uniunea Scriitorilor şi reclamaţii împotriva cârciumii de sub apartamentul meu, scriu replici la atacurile calomnioase din presă, scriu autografe. Pe zi ce trece scrisul de mână (dedicat poeziei, dar şi jurnalului) îmi devine tot mai indescifrabil, de aceea prefer “computerul personal” (dedicat publicisticii, dar şi prozei sau teatrului, tot mai rar exersate).

De ce mai scriu? Habar nu am, adeseori mă surprind că scriu din reflex, că trebuie să fac şi eu ceva “folositor”, să nu trăiesc degeaba – simplă iluzie, dar m-am învăţat cu mine în această postură, de “scriitor”. Poate de anul viitor (primul an al unui nou mileniu, scăpat de Apocalipsa mea interioară) o să renunţ la scris, o să refuz să mă mai apropii de masa de scris şi o să rămân doar un spirit contemplativ, voi sta cu ochii în gol, “ca ţăranul român” (care dintotdeauna nu a dus deloc dorul scrisului), filozofând la vieţile anterioare sau posterioare sau la “nemurirea sufletului”. Că la ce a folosit atâta zbatere, scriind? La nimic, de fapt – am umplut un mic raft cu cărţile mele şi o seamă de sertare cu manuscrise, “în absolut” ele n-au nici o importanţă. Cred că mult mai câştigat aş fi fost dacă m-aş fi bucurat de viaţă, vorbind la nesfârşit, dacă aş fi fost un “om normal, care nu scrie literatură”, ţinând cont că nimic nu merită pe lumea asta. Nu e nimic abisal la mijloc, nici ezoteric în scris, în dârele lăsate pe hârtie…

De ce mai scriu? Scriu tocmai fiindcă nimic nu merită şi că trebuie să las mărturie asta, să priceapă măcar urmaşii cum stau lucrurile, ca atare, să nu se mai lase păcăliţi de aparenţe. Sigur, faptele noastre sunt condiţionate, destinul ne învârte pe degete, el ne compătimeşte. Omul se va prăpădi prin catastrofa scrisului, până la urmă (prin epuizare lăuntrică, să mă refer la consideraţiile aceluiaşi Emil Cioran, obsedat de semnificaţia scrisului “ca păcat originar” – într-o lume în care “cunoaşterea de sine nu poate salva omul de la pierzanie”)?

De ce mai scriu? Scriu să mă simt mai bine cu mine însumi (câtă vreme mi-e tot mai rău cu mine însumi – aşa se şi explică de ce scriu “atât de mult”, te pomeneşti)…

Liviu Ioan Stoiciu

Am scris aceste rânduri pe 14 noiembrie 2000, la Bucureşti – nu s-a schimbat nimic de atunci!

***

Fac o îndreptare, scuze, abia azi observ că am sărit un episod din Ion Simuț (episodul al IX-lea; celelalte opt au apărut în zilele de 26 mai – 2 iunie, aici; pe 3 iunie a apărut episodul X, ultimul) la Cazul Paul Goma, eseu pe înțelesul tuturor, numai bun de readus marele prozator în prim-plan:

Cazul PAUL GOMA între politică şi literatură (IX)

Voletul autobiografic

Dinamica memoriei şi a mărturisirii lui Paul Goma iniţiază, începând cu Bonifacia, apărută în franceză în 1986, recuperarea biografiei de copil şi adolescent, până în pragul insurgenţei deschise. Autobiografia sa, literaturizată într-o destul de mare măsură, dar într-un mod care echivalează autenticitatea şi prospeţimea faptului trăit, urmează să fie structurată din episoade ce au apărut până acum disparat şi nu în ordine cronologică: Din calidor (1987, în franceză şi apoi în româneşte), Arta refugii (1990, în franceză şi 1991, în româneşte), Astra (1992, numai în româneşte deocamdată). Sabina, un roman de dragoste, apărut în 1991, pare să mizeze mai mult pe ficţiune decât pe autobiografie. Una din temele şi tendinţele dominante ale acestui teritoriu al prozei lui Paul Goma este tentativa de recuperare (sau măcar de regăsire) a inocenţei, a iubirii şi a prieteniei, a solidarităţii umana în faţa suferinţei.

La temelia întregului ciclu autobiografic stau amintirile din cea mai fragedă copilărie transcrise în romanul Din calidor. Inocenţa contrariată a copilăriei devine o altă sursă definitorie pentru proza lui Paul Goma, pe lângă experienţa infernului revoltei politice, care părea, până la un punct, să-i ocupe complet conştiinţa şi scrisul. Cel putin trei coordonate sunt importante pentru a înţelege particularitatea romanului Din calidor, subintitulat „o copilărie basarabeană” – cartea cea mai bună a scriitorului. Mai întâi, această parte a autobiografiei este o poveste a copilăriei, cu toate acele aventuri triste ale unei inocenţe contrariate, contrazise, corupte de experienţele maturizării. Memoria privilegiază locul de privire al calidorului (pridvorul casei). Amintirea se întoarce în repetate rânduri înapoi în timp, pentru o regenerare a spiritului şi reconstruieşte întregul univers al copilăriei. Întâietatea şi suveranitatea le deţin, desigur, părinţii, mama şi tatăl, zeii vârstei infantile. Spaţiul se deschide dinspre locul casei – pe măsura cuceririlor copilului – spre şcoală, spre sat şi, în cele din urmă, spre ţinutul natal al Basarabiei. Cedarea din 1940 şi războiul sunt de natură să zguduie conştiinţa fragilă a copilului. Pe acest fond, Din calidor se transformă, la un al doilea nivel al său, dintr-un roman al copilăriei într-un roman al iniţierii. Coordonatele principale ale celei din urmă sunt erosul şi istoria. Impactul cu violenţa şi ostracizările conduc spre conturarea unui sentiment tragic al istoriei ultragiate. În al treilea rând, Din calidor este romanul unui destin basarabean definitoriu. Pentru oricine ar vrea să înţeleagă în profunzime realitatea situaţiei disperate a Basarabiei (de acum şi de altădată) această carte este esenţială.

Copilul trăieşte şocurile unei istorii violente, nedrepte, prin evenimentele care îl afectează decisiv: arestarea tatălui (pentru că a arborat steagul românesc), refugiul disperat din calea agresorilor, arderea cărţilor româneşti de către ruşi, arderea pădurilor – toate sintetizabile în tendinţa vizibilă a ocupanţilor de devastare a Basarabiei. Copilul trăieşte şi mai acut decât cei maturi această experienţă: el pătimeşte altfel, pentru el devastarea Basarabiei este echivalentă cu devastarea paradisului imaginar al copilăriei. De fapt, aşezat în raza de influenţă a vicisitudinilor istoriei, copilul n-a apucat să-şi constituie un sentiment paradisiac al existenţei. Inocenţa lui este supusă fără menajamente experienţei durerii şi traversează copilăria ca pe un infern nemeritat.

Ion Simuț


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
10 comments

10 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Pentru postarea dumneavoastră anterioară v-am scris :

    “Scrie, domnule Liviu Ioan Stoiciu, scrie, aşa… de-al dracului, dar, te rog mult, scrie, pentru că scrisul matale rămâne, e o cronică bună a acestor vremi, are valoare literară pentru că e o cronică scrisă de un om cu talent, reflectă şi ceea ce se întâmplă acum, va fi pentru istorici o sursă ce nu poate să fie neglijată. Ca să te conving să nu te laşi păgubaş, îţi dau un singur argument. Ochii la mine şi atenţia la comentarii. Ai nişte comentatori, nu sunt de acord cu ei în toate, dar, te rog să mă înţelegi, nu am cum să nu îi apreciez. Toate cele bune dumneavoastră şi tuturor celor ce scriu aici.”
    Nu mă dezic de ce am scris nici acum.

    Aţi scris, nu e prima dată acum, despre Paul Goma. Acum chiar nu aţi scris nimic, aţi inserat un text scris de altcineva. Eu vă spun părerea mea – nu sunt specialist, cuvântul meu nu contează – Paul Goma va rămâne în istoria literaturii române fie că unii vor, iar alţii nu.

  2. Domnule Stoiciu, eu zic asa: scrieti…fiindca TREBUIE sa scrieti!
    Sunt lucruri care vin din interior, care nu pot fi controlate, in fata carora nu poti sa spui: ma opun!
    Eu nu sunt scriitor – asta ar mai lipsi! – abia sunt in stare sa leg doua vorbe. Dar inteleg asa: a scrie e un har!
    L-ai primit, gata! nu mai ai ce face…Esti dator sa inmultesti talantul…Altfel, nemultumirea de sine creste si duce la ruina.
    Si – cred ca sunteti de acord cu mine – cele mai de plans ruine
    sunt cele sufletesti.

    Va retin un pic (asta cu referire la inceputurile Dvs literare):
    In copilarie am scris cinci carti:
    – o carte cu versuri (pentru copii, se intelege);
    – un Jurnal despre nori (nu auzisem, pe atunci, de Petru
    Cretia si de Norii lui…Eu faceam vorbire despre norii vazuti
    de pe dealul copilariei mele. Ideea o preluasem dintr-o carte
    pentru copii);
    – o carte despre rauri. Raurile le aveam notate in ordine
    alfabetica: fila si litera. Inventam despre ele tot felul de
    bazaconii…Ce poti sa spui despre un rau? curge la vale…
    si cam atat!
    O mentiune: imi amintesc cat de fericit am fost cand am
    aflat despre raul Ampoi. Un om din sat fusese in Ardeal.
    La intoarcere, printre altele, a zis: – M-am scaldat in Ampoi!
    (Nebunia cu raurile mi-a venit dupa ce am citit Descrierea
    Moldovei, cartea lui D. Cantemir. Garla care trecea prin satul
    meu – Somuzul Mic – era mentionata in cartea lui Cantemir).
    Am abandonat cartea despre rauri, dupa ce am aflat de la
    profesorul de geografie ca Amazonul are 15.000 de afluenti.
    Ma inhamasem la un proiect prea mare!!!
    – a patra carte: Jurnal cu cires. Scriam zilnic, eram in clasa a
    saptea pe atunci, despre ce se petrece cu/si in ciresul din
    fata casei. Am inceput acest jurnal din …obligatie: a fost o
    tema data de profesorul de biologie. Trebuia sa
    supraveghem zilnic un copac din livada casei si sa notam
    in jurnal. Mi-a placut atat de mult ideea, incat, desi proiectul
    se terminase, in clasa a opta eu inca mai notam in jurnalul
    meu. (Cu aceasta ocazie, am inceput sa deosebesc speciile
    de pasari, mai tarziu invatandu-le chiar denumirea stiintifica).
    – Si, in sfarsit, cea de-a cincea carte: un text liric si istoric
    despre cum a fost invins Decebal de catre Traian.
    In afara de Jurnal cu cires si Cartea cu rauri, toate cartile
    mele erau scrise pe caiet tip vocabular. Ilustratiile imi
    apartineau (toate erau ilustrate), asa ca ma implicam total.

    Asa ca, in concluzie, Domnule Stoiciu, nu sunt scriitor…dar am
    fost candva!
    E frumos sa stii sa scrii,,, si sa te lupti sa scrii bine.
    Mi-ar fi placut sa fiu scriitor! Numai ca, vorba lui Toparceanu:
    Dar n-ai talent!
    Scrieti, sunteti obligat sa scrieti, nu va opriti din scris.
    Numai asa va limpeziti si va vindecati sufletul!
    Multa sanatate si spor la scris!

  3. Domnule S. s, presusus Fane, ai aşa, un stil firesc de turnaci de miroşi de la o poştă a gutui scoase din rahat. Ce cauţi aici dacă nu distrugerea acestui blog ? Cine mă-ta eşti de se vede că nu eşti ceea ce pretinzi că eşti? Sunt sigur că lucrezi la utilajele acestor noi tehnici de ucis conştiinţe. O să mori prost. Lumea merge mai departe şi fără ai tăi.

  4. O sa intervin si eu ca sa spun care cred ca este punctul de vedere al unui scriitor adevarat. Sigur ca acest scriitor scrie si pe hartie, adica pe o forma de papirus, sau pe pergament, dar poate sa scrie iata sio pe calculator, si poate ca acest lucru nu este chiar asa de important pana la urma, desi este important pentru ca daca era astfel nu se scrie Vechiul Testament si nu era scris nici Noul Testament. Dar un scriitor crestin, inspirat biblic scrie in duhul sfant, este inspirat de acea saltare a preotilor in timpul Crezului pana la partea care zice: Si intru Duhul Sfant, este inspirat sa scrie in Sfantul Aer care este epitaful ce ilustreaza Momantul Domnului. Un scriitor crestin scrie in acel Sfant Aer care nu este din lumea aceasta, si tot ce face el, inclusiv hartia pe care pastreaza ca document scrierea lui in Duhul Sfant, nu este din lumea aceasta, este din eternitate si se duce in eternitate. Este frumos sa scrii, insa eu am preferat sa racnesc pe crucea mea urmand pe taranistii manisti si elita monarhista inchisi in inchisori si deportari si in lagare de munca si exilati, arestati la domiciliu si in felurile feluri de chinuri si persecutii de la Fiara Rosie care este comunismul ( cum spune o profetie moldoveneasca gasita de Paul de Alep si care data de pe vremea Mitropolitului Moldovei Varlaam ). Si am preferat sa nu racnesc fals, adica pentru o cruce falsa, ci am preferat racnirea in semnul lui Iona al partii mele din neamul de care apartin, cel romanesc. Ori racnirea, acolo pe cruce, nu mai poti sa o mai si scrii, luand o coala de hartie si un pix. Dar mi-au placut si scriitorii romani clasici si moderni cei monarhisti, cat am apucat sa mai aflu, tocmai pentru ca si ei, mai inainte de mine au suferit in Isus Christos, sau in Moise, sau in Allah ( Vasile Lovinescu ), sau pur si simplu au descris pe geti ( Vasile Parvan ) sau au suferit in alte credinte ( Mircea Eliade ) ale legii lui Dumnezeu din fire macar. Sigur ca este important sa mai si poti si sa si fi pus de sus sa scrii, asa cum iti spune ce de sus la ureche, dar aceasta este mai importanta decat o simpla racnire, pentru ca este un act indoit, o suferinta indoita, una in Sfantul Aer si alta pe suport material care este luat din lumea aceasta desi nu este din lumea aceasta.

  5. As fi dorit sa continui comentariul meu privind Apocalipsa din Romania in circumstantele internationale, dar sunt foarte obosit si doresc doar sa schitez ceea ce am dorit sa spun, urmand ca maine, daca ziua de maine va gasi cu cuviinta sa poarte de grija si de acest lucru desi zia de maine este intotdeauna atat de rea incat ii ajunge rautatea ei, eu astazi imi fac plan in acasa zilei de astazi sa comentez si maine mai pe larg cam care va fi apocalipsa legata si de khazari si cum sunt implicatii liberalii care i-au favorizat ( le dadeau acordul sa isi faca birturi la care vindeau tuica falsificata si otravitoare si pe fond social aveau loc si tragedii pentru ca taranii romani, presati de liberali, preferau sa cumpere aceasta tuica proasta de la khazari si isi beau mintile cu ea pana ajungeau in stare de saracie lucie, nu mai aveau grija de femeie de copii, isi vindeau averea ca sa obtina licoarea aceea otravitoare de la khazari, apoi liberalii treceau cu vederea organizarea de trafic de fiinte umane de catre khazari, de bordeluri ilicite si nu ca cel de la Crucea de piatra, ei bine toate acestea si multe altele au dus la organizarea de o revolutie sociala de catre precursorii evreilor marxisti, niste masoni de rit oriental din Franta si astfel, prin propaganda scrisa si chiar prin actiuni de ridicare a masselor impotriva monarhiei, cica pentru eliberarea de problema khazara care asupra neamul romanesc dar care ar fi fost favorizata de monarhie, astfel a avut loc rascoala de la 1907, care bag seama ca o vor reedita anul acesta sau la anul ), dar ziua de astazi este una si ziua de maine este alta, sunt zile diferite, si poate ziua de maina are alte griji, asa ca desi sunt sigur ca planul de acasa, din acasa astazi-ului, nu se potriveste cu cel din targ, din targul maine-ului, sper ca totusi maine sa am ocazia sa spun mai pe larg si explicat, cam care este apocalipsa din Romania in concertul international in raport cu Biblia.

    Pe scurt o sa mentionez ca profetul Daniel a avut o viziune cand era in robia imperiul chaldean si ea se refera la acestea, citez:

    2. Daniel a început a grăi, zicând: “Văzut-am în vedenia mea din timpul nopţii cum cele patru vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă.
    3. Şi patru fiare uriaşe au ieşit din mare, una mai deosebită decât alta.
    4. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au fost smulse şi a fost ridicată de pe pământ şi pusă pe picioare ca un om şi i s-a dat inimă de an.
    5. Şi iată o a doua fiară, cu înfăţişare de urs, stând într-o rână, cu trei coaste în gură, între dinţi, şi aşa i s-a poruncit: “Scoală-te! Mănâncă multă carne!”
    6. Apoi m-am uitat din nou şi iată o altă fiară, asemenea unui leopard, având pe spate patru aripi de pasăre; şi fiara avea patru capete, şi i s-a dat putere.
    7. În urmă am privit în vedeniile mele de noapte şi iată o a patra fiară înspăimântătoare şi înfricoşătoare şi nespus de puternică. Ea avea dinţi mari de fier şi gheare de aramă; mânca şi sfărâma, iar rămăşiţa o călca in picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai înainte şi avea zece coarne.
    8. M-am uitat cu luare aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea între ele, şi trei din coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia lucruri mari.

    17. “Aceste fiare, patru la număr, înseamnă că patru regi se vor ridica pe pământ,
    18. Şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi regatul şi îl vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii vecilor.
    19. După aceasta l-am rugat să-mi spună adevărul despre fiara a patra, care se deosebea de toate celelalte şi care era afară din cale de înspăimântătoare, cu dinţi de fier şi cu gheare de aramă şi care mânca, sfărâma, iar ceea ce rămânea călca în picioare;
    20. Şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cale trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era mult mai mare decât celelalte.
    21. M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit,
    22. Până ce a venit Cel vechi de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor.
    23. El a răspuns astfel: “Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi.
    24. Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi.

    Incheiat citatul. Acest citat este preluat din Daniel capitolul 7. Este ciudat, profetul Daniel profeteste in Imparatia Chaldeana iata despre patru Fiare, adica despre patru imparatii, dar in momentul cand el profetea una dintre cele patru imparatii “trecuse”, si ma refer la cea Asiriana. Iata deci ca prima Imparatie este cea Asiriana, dar aici Profetul Daniel se refera de fapt la Fiara Rosie profetita de Sfantul Apostol Ioan in apocalipsa mentionata, deci acea Fiara Rosie este de tipul Imparatiei Asiriene, imperiul sovietic a fost si este de tipul imparatiei asiriene. Imparatia asiriana cuprindea nordul Israelului, adica acolo unde au umblat inainte de Potop dreptii din neamul dreptilor cu camile si tot acolo unde dupa Potop au umblat Dreptii Patriarhii tot cu camile. A doua Fiara este imperiul chaldean, a treia Fiara este imperiul Mezo-persilor, adica cel Persan care a cuprins si toata Anatolia, mult incolo spre Pakistan si Afganistan, Dobrogea si Basarabia si destul de mult in sus pana la Marea Caspica, o parte din Grecia si Sfantul Munte Athos, o parte din peninsula Sinai si Egiptul, fara Peninsula Arabica. A patra Fiara este imperiul greco-roman, care mai apoi a fost cel Bizantin. Inafara de descrierea imperiului asirian pe care Sfantul Apostol Ioan il descrie separat in capitolul despre acea Fiara Rosie, Profetul Daniel se refera la ceea ce apoi in Noul Testaement, in Apocalipsa Sfantului Ioan este descris la capitolul 13, citez:

    1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.
    2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.
    3. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară.
    4. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?
    5. Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni.
    6. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.
    7. Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul.
    8. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.
    9. Dacă are cineva urechi – să audă!
    10. Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
    11. Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur
    12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
    13. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,
    14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.
    15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
    16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
    17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
    18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

    Incheiat citatul. La Apostolul Ioan apare o mixtura intre imparatiile descrise de profetul Daniel, o mixtura, un amestec doctrinar in care toate aceste imparatii descrise de Daniel se regasesc ca madulare ale uneia si mai mare, cea apocaliptica.

    Atata vroiam sa schitez, ca dupa Marele Razboi pentru independenta natiunilor, lumea s-a gandit ca Fiara Rosie, adica sovieticii vor fura apocalipsa, si atunci s-a posnit apocalipsa nazist si fascista si legionara, adica mai inainte de apocalipsa Fiarei Rosii a avut loc apocalipsa nazist si fascista si legionara, care este descrisa la Apocalipsa Sfantului Ioan la capitolul 13, pe cand cea cu Fiara Rosie este descrisa la capitolul 17, deci in ordinea Apocaliptica apocalipsa Fiarei rosii este ulterioara celei naziste si fasciste si legionare, cum a si avut loc in Al doilea Razboi Mondial. Fiindca Fiara nazista si fascista si legionara a fost biruita si de Aliati, care sunt ierusalimiteni, si de Fiara Rosie, a avut deci un razboi rece dublu, in care pe de o parte erau ierusalimitenii, in cele doua sfere de infuenta, si pe de alta erau cei din fiara nazists si fascista si legionara si Fiara rosie, tot in cele doua sfere de influenta, caci in sfera de influenta ierusalimiteana, adica occidentala, erau separat si fascisti si comunisti, iar in sfera de influenta comunista erau si fascisti, cooptati in serviciile secrete ale acestei sfere de influenta foarte multi, si separat si ierusalimiteni. In 1989 a avut loc un colaps ideologic si financiar si economic al Fiarei Rosii, dar aceasta Fiara, revizionista, iredentista si sovina a revenit revizionist, iredentist si sovin si iata face in Romania apocalipsa completa a Fiarei Rosii de tip asirian. In acelasi timp, in Fiara fascista apare resuscitarea acestor centre care au constituit parte integranta sau au depins de constructia din Imperiul persan, partea de Pardos din Fiara descrisa la cap. 13. Dar pe de alta parte are loc separat si profetia de la Daniel privind acest Pardos parsiv care profaneaza Crucea lui Christos, pardosind podelele cu cruci ca sa fie profanate prin calcarea in picioare. acest lucru, acest tip de profanare are loc si in partea de Fiara descrisa la cap. 13. Si se stie unde a dus acest lucru, la constructia unor Biserici, in speta a celui de al doilea Templu, fara Cruce.

    deci acum apocalipsa este realizata invers, mai intai apocalipsa Fiarei Rosii, in sfera de influenta comunista, ca sa fie inginerizata extinderea acestei Fiare Rosii, iar pe de alta, ulterior si in concordanta, ea va fi succedata de revizionismul si iredentismul si sovinismul din cealalat fiara cu caracter nazist, fascist si legionar, succedari apocaliptice care la un moment dat, dupa niste reglari de conturi care cica sa fie pentru a pastra ordinea in mecanismul Luceafarului, isi vor da mana si vom avea un ecumenism comunisto-fascist.

    Maine voi incerca sa revin cu detalii.

  6. Dacă se mai temea cineva că domnul Liviu Ioan Stoiciu, cuprins de lehamite și dezgust o să se lase de scris, după îndemnurile primite
    ( cel al domnului Ciprian Hangan, de un covârșitor bun simț și evidentă erudiție) sunt sigur că va continua !
    E nevoie doar de sănătate și puțină liniște sufletească, deși uneori nici zbuciumul nu-i de condamnat sau de trecut cu vederea.

    P.S. Cine n-a citit excelenta postare explicativă a domnului Ciprian Hangan, care cu vorbe puține, dar pline de înțelepciune și date istorice, reușește să limpezească Istorii de mii de ani, în doar câteva pagini !
    Vorba aia :
    Dar din dar se face Rai !
    Și nu pot a nu-i îndemna pe amândoi să continue, pentru că au și sunt multe de spus !
    Doamne Ajută !
    ( se aude Doamna Doina ? 😉 )

  7. Ah am omis sa spun ca lumea este stupefiata de cazul Iranului, care pozeaza in Fiara Rosie, care adica se erijeaza in Fiara Rosie asiriana, dar joaca un joc nepermis de dublu, si cica face doua lucruri dintr-un foc, se erijeaza si in Pardosul aratat de Daniel si in partea de pardos arata de Apostolul Ioan. Si iata un lucru nepermis in ordinea Luceafarului. Aici este tot mana Rusiei si a Chinei, ca in Siria de altfel, tot o parte din imperiul Asirian.

  8. Domnule Dan Ionescu, multumesc pentru jigniri.
    Ce pot sa spun altceva?
    De fapt, comentariul Dvs. nu m-a jignit, ci…m-a uimit!
    Am aflat, astfel, ca poti balacari – daca tii mortis sa faci
    acest lucru – pe oricine si pentru orice.
    Regret acum ca m-am destainuit Domnului Stoiciu.
    Ma voi destainui si Dvs.: cu siguranta ca n-am ucis
    constiinta vreunuia dintre semenii mei. Cel mult, poate,
    pe cea proprie…
    Vorbiti despre niste mecanisme obscure, de care sunt
    strain…
    A! sa nu uit. Aveti dreptate: ca si cei multi dintre noi –
    sa fie asta o consolare? – o sa mor…prost!…Da, dar fericit
    ca niciodata nu mi-am dat silinta sa jignesc pe cineva.
    Va urez multa sanatate!
    Chestia cu gutuia v-a iesit (inedita!). M-a amuzat.
    Si inca ceva: blogul asta nu apartine nici unuia dintre noi doi.
    Putin respect pentru gazda noastra n-ar strica!