Sâmbătă, 29 ianuarie 2011. De la o vreme am început să mă enervez din cauza unor îndrumători dezaxaţi (odată ce n-au şi plus şi minus în ei, ci numai plus), „doctori de suflete” tâmpiţi, vraci care te îmbolnăvesc (recunoaşteţi paradoxul; anume sunt inventaţi să te îmbolnăvească, să aibă ceilalţi doctori ce să însănătoşească sau să trimită pe lumea cealaltă). Acei doctori care te sfătuiesc să nu gândeşti negativ (se subînţelege, să nu te revolţi, să nu protestezi, ci să stai ca boul să nu gândeşti; fiindcă e de la Dumnezeu şi gândul să fie dialectic, azi aşa, pozitiv, mâine invers, negativ, tot tu fiind; ce poate fi mai natural decât să fii tu însuţi, aşa cum ai fost lăsat şi cum ţi s-a sortit). Nu, de când a apărut „corectitudinea politică” (political correctness) şi în România, după Revoluţie, ne-am trezit şi cu aceşti „doctori” care-ţi vor binele cu orice preţ, sfătuindu-te să fii altul decât eşti. 
Nu era de ajuns globalismul şi multiculturalismul, care au făcut praf tabuurile tradiţionale de peste tot şi care te obligă să te adaptezi la noile reguli scrise de toţi deştepţii lumii occidentale (neapărat optimiste, care te obligă să te bucuri de viaţă, chiar dacă tu nu vrei; eu, de exemplu, nu vreau să mă bucur permanent, să mă distrez cum înţelege să o facă generaţia postcomunistă, eu vreau să fiu şi supărat, că numai supărarea ridică în grad cu adevărat bucuria). Las la o parte bunele maniere. Nu ştiu de ce au apărut aceşti falşi „doctori de suflete”. La biserică (ea e legată de suflete, nu?), preotul te ia aşa cum eşti, te mângâie, în nici un caz nu te blamează fiindcă nu gândeşti ca el, eventual, că nu te sfinţeşti, ci te încăpăţânezi să faci păcate. A apărut o întreagă bibliotecă a gândirii pozitive, eşti ameninţat că-ţi pierzi sufletul dacă te pune dracul şi eşti şi pesimist sau gândeşti şi negativ. E clar că la mijloc e o extraordinară manipulare, coordonată de puternicii lumii (de Guvernul Mondial, vreţi să scriu, dar nu scriu), fiindcă le convine să aneantizeze nemulţumirile populaţiei majoritare. Televiziunea şi Internetul de tip occidental din ultimii 10-20 de ani (Internetul e mai nou), în principal mass-media audiovizuală au reuşit performanţa să omoare spiritul negativ din noile generaţii, le-a pleoştit personalitatea. 
Tinerii români înţeleg azi să protesteze venind cu bani mărunţi la benzinării, să împiedice vânzarea benzinei scumpite, atât, ridicolul e total; iar dacă ies la un miting sindical, dansează „Pinguinul”. Asta, dacă nu sunt drogaţi sau obsedaţi de sex şi nu-şi mai găsesc timp pentru a gândi în nici un fel. Avem parte, la nivel protestatar, de noi generaţii postcomuniste de „pinguini” (dacă tot am pomenit de „Pinguinul”, care n-are nici o vină că nu e protestatar, săracul, aşa s-a născut), generaţii amorţite, generaţii paralizate de gândirea pozitivă (care vrea să se bucure de fiecare clipă), o spun cu tot regretul… Sigur, nu condamn pe nimeni, fiecare are viaţa lui şi face ce vrea cu ea. Dar la nivel global, ar trebui să se ţină seama că avem un ochi care ne supraveghează, politic (nu e ochiul lui Dumnezeu), care are tot interesul să fim ţinuţi cu capul la cutie, să nu gândim „cu capul nostru”, să fim furaţi de aparenţele construite de cei ce ne guvernează, să nu ne trezim la realitate decât în faţa morţii. Personal, sunt uimit că mai sunt tineri (în această lume a distracţiei cu orice preţ, total dezinhibată, amintind de apocalipsă), care se evidenţiază în creaţie artistică în general (nu numai în literatură), valori extraordinare, pe ei îi protejează direct Dumnezeu, vreau să cred, ei sunt cei salvaţi din mocirla gândirii pozitive… Eu am ajuns la o limită, mai departe nu mai suport să primesc sfaturi, să gândesc numai pozitiv, oportunist, că altfel fac jocul Diavolului şi mă îmbolnăvesc incurabil. Sunt furios că nu mai sunt luat aşa cum sunt, ci sunt izolat fiindcă nu gândesc pozitiv, aşa cum mi se cere. De aici înainte urmează internarea într-un spital special (fie şi de nebuni) a celor ce gândesc negativ?
Sunt revoltat până la Dumnezeu că, pe zi ce trece, cei asemenea mie, care gândesc negativ, sunt arătaţi cu degetul şi deja se cere public să fie puşi la zid. Pentru mine e incredibil că poate avea loc un asemenea gen de selecţie naturală. Zilele trecute am citit că toţi cei asemenea mie, care gândesc negativ, sunt… „vampiri emoţionali”! Cei asemenea mie sunt consideraţi anormali şi trebuie eliminaţi din societate! Urmăriţi vă rog mai jos ştirea, care e un semnal de alarmă tras pentru cei ce vor să fie… normali azi! Sunt efectiv siderat de ceea ce citesc, ştiind că lucrurile au căpătat o turnură iresponsabilă, auziţi: Sunt relatii care te pot hartui sufleteste si iti pot smulge optimismul si seninatatea, persoanele care determina astfel de relatii fiind denumite „vampiri emotionali”. Iar acestea nu doar ca te storc de energie fizica si sufleteasca si iti fura linistea, dar te pot face si sa crezi ca nu esti bun de nimic si ca nu meriti sa fii iubit, uneori doar prin remarci marunte care zdruncina incet-incet increderea si stima de sine. Mare şmecherie! Până şi în familie (unde fiecare are personalitatea lui, mai pesimistă sau mai optimistă, de pe o zi pe alta) trebuie să ai grijă, să nu fii influenţat? Obligatoriu,” numai cei care creeaza emotii in mare parte placute, dau o stare de spirit buna”. Aţi reţinut, unul ca mine, care gândeşte negativ (aşa m-am născut, sceptic, sunt stoic din fire; fireşte, gândesc şi pozitiv de câte ori e cazul, nu e nimic bătut în cuie, sunt cum mi-a scris să fiu Dumnezeu, ca fiecare dintre noi), e un… vampir emoţional! Mă simt jignit. Într-o lume postmodernă civilizată, care are pretenţia că diversitatea trebuie respectată, eu sunt un duşman de clasă – şi asta fiindcă nu gândesc pozitiv! Va trebui să-mi cumpăr o pereche de canini de vampir (cu ei voi provoca într-adevăr mari emoţii; şi aş fi şi internat unde merit). Au fost identificate şi tipuri de… vampiri emoţionali! 
Ţineţi-vă bine, se dau sfaturi cum trebuie să te… fereşti de ei! Azi vă dau un exemplu, las pentru mâine continuarea cu celelalte tipuri de vampiri emoţionali! Primul se numeşte…
Narcisistul:
Cei care fac parte din aceasta categorie isi dau foarte multa importanta, cred ca li se cuvine aproape totul si tanjesc dupa a li se acorda atentie si a fi admirati. Acestia sunt periculosi deoarece nu pot simti empatie si au o capacitate limitata de a oferi dragoste neconditionata. Daca nu faci lucrurile cum vor ei te vor pedepsi intr-un fel sau altul, retinuti sau reci. Cum sa te protejezi: Acestia sunt oameni limitati din punct de vedere emotional. Incearca sa nu te indragostesti de ei si sa-ti menti asteptarile realiste, adica sa nu speri ca vor fi mai altruisti sau mai iubitori. Niciodata nu iti dezvalui cele mai adanci ganduri in fata lor si evita sa devii dependent de ei. Doamne fereşte!
***
Aduc în atenţie aici comentariul poetului Adrian Alui Gheorghe din Piatra Neamţ, comentariu făcut azi la pagina mea de jurnal online de acum două zile, legată de „turnătoria” prozatorului Ioan Groşan, iubit prozator optzecist (care refuză în continuare să ia atitudine publică faţă de ceea ce i se întâmplă), nevrând să treacă nevalorizat. Aşa se gândeşte înlăuntrul lumii literare de la noi. E o reacţie a lui la un alt comentariu, subiectiv dar bine articulat, semnat Matei (care a fost amendat şi de Miron). Le public pe rând, cerând scuze că lungesc azi într-atât această pagină de jurnal online. Cazul Ioan Groşan merită să fie dezbătut aici şi cu patimă, şi pus sub semnul întrebării, dar şi echilibrat.
Matei:
Dl. Adrian A. G. (de altfel, usor de identificat ca persoana) reduce la un numitor comun doua situatii flagrant diferite atunci cand evoca, in apararea lui Grosan, cazul Cezar Ivanescu. O alaturare cu efect pervers: caci, printr-un fel de reverberatie, imacularea celui din urma se rasfrange asupra celui dintai, si reciproc, negreala de pe obrazul acestuia se extinde asupra poetului din Baaad. Astfel incat contrastele se estompeaza, albul si negrul se sting intr-un cenusiu tolerabil si profitabil pentru Ioan Grosan.
Numai ca intre cei doi nu incape vreo comparatie, nici caracterial si nici circumstantial.
Desi dlui. Adrian A. G. nu-i vine sa creada, realitatea este ca Ioan Grosan si-a recunoscut calitatea de colaborator, marturisire consemnata in dialogul din Adevarul, dupa cum a admis si faptul ca a furnizat informatii, “de vreo două ori pe an” in cei patru ani de facultate. Prietenii scriitori care invoca in apararea sa argumentul tineretii se prefac ca nu vad-nu aud urmatorul “detaliu”: in 1989, cand urma sa plece in Franta “în vederea încadrării informative a unui angajat de la postul de radio Europa Liberă”, prozatorul era la varsta deplinei maturitati.
Nu trebuie sa uitam nici faptul ca Grosan a cedat presiunilor nu ca urmare a amenintarii cu moartea sau dupa ce a fost batut la talpi in beciurile securitatii, ci din teama de a nu-si vedea periclitata cariera. Si ca a beneficiat de roadele actiunilor sale de delator.
Cu totul altfel stau lucrurile cu Cezar Ivanescu. Acuzat de colaborare, – fara nicio dovada – de cel mai feroce dusman al sau (absolvent de Stefan Gheorghiu, cu stagiu militar efectuat la o unitate a securitatii!, dar ridicat la rangul de mare disident dupa revolutie si investit cu puteri discretionare), si-a strigat nevinovatia pana in ultima clipa. Toate demersurile pe care le-a facut pentru a-si obtine dosarul de la CNSAS, ca si petitiile trimise (catre CNSAS, presedintele Romaniei, USR), in speranta unei lamuriri publice a situatiei sale, au ramas fara raspuns pana la moartea sa. Subita si enigmatica.
Si reactiile colegilor de breasla au fost net diferite. Pe cand in jurul lui Grosan o multime de scriitori fac acum zid de aparare, atunci cand Cezar Ivanescu a fost tarat in noroi, calomniat si batjocorit, niciunul dintre cei care-l mangaie azi pe neconsolatul Grosan n-a luat atitudine. Scriitorii din Iasi i-au refuzat ajutorul – le ceruse sa dea o dezmintire oficiala ca s-ar fi primit vreun document acuzator pe numele lui –, asisderea cei din Bucuresti, care au facut si ei pe surzii.
Si, chiar din prima zi dupa moartea sa, mai multi confrati, plus ministrul culturii de atunci, Adrian Iorgulescu, si-au exprimat in necrologuri regretul pentru “pactul cu securitatea” incheiat, pasamite, de Cezar Ivanescu. Bineinteles, fara sa verifice in prealabil stirea calomnioasa. N-aveau interesul s-o faca, de vreme ce contribuisera la raspandirea ei. Si, de fapt, nu era nimic de verificat, caci scriitori fiind, stiau bine ca la USR nu s-a primit nici un document incriminant pe numele lui Cezar Ivanescu.
Ergo, asa stau lucrurile: în vreme ce informatorul, dovedit si recunoscandu-se el insusi ca atare, e mangaiat pe cap si asigurat de prietenia vesnica – situata, fireste, dincolo de bine si de rau! – a amicilor scriitori, adevarata victima ramane tintuita la stalpul infamiei. Hulita de unii, ignorata strategic de altii.
Ei sunt peste tot. Raul a devenit pandemie. Din cand in cand sacrifica pe cate unul de-al lor, spre satisfactia gloatei infometate; in aceste cazuri e vorba fie de plevusca, fie de vreo rafuiala personala. Nu va faceti iluzii, in razboaiele astea de opereta nici macar cel sacrifcat nu pateste nimic; nu este supus unor interdictii sociale sau profesionale, nu i se iau drepturile cetatenesti sau de alta natura; i se bate doar putin obrazul. Si atat. Dupa cateva luni, un an de retragere de pe scena publica poate sa apara din nou in prim-plan. Memoria contemporanilor nostri e atat de scurta si de selectiva…Si, mai ales, usor de manipulat de lupii in blanuri de oaie, ce-si joaca fara rusine rolul infam de moralisti (manuind masuri masluite) si de lideri de opinie.
Miron:
D-le Matei, că tot faceţi referire la cazul Ivănescu… Luaţi legătura cu Clara Aruştei, poate are tăria să vă spună ce a citit la CNSAS. Nu am văzut nici o reacţie publică după ce a trecut pe acolo. Oare… de ce?
Adrian A G:
Draga domnule Matei, daca ati fi aruncat o privire in textul atasat primului mesaj, pe care il semnam cu numele intreg, de altfel, ati fi observat ca nu iau apararea nici pe departe delatorului, informatorului, mai ales daca e vorba de unul din tagma scriitorilor…! In conditiile oprobiului public, nu mînia noastra e importanta, ci ruşinea celui dovedit …! În cazul lui Ioan Groşan, tocmai am terminat de cetit “Un om din Est” şi nu pot alătura scriitorul acestei cărţi de scriitorul de delaţiuni. 
Şi dacă tot am vorbit de Cezar Ivănescu, am fost între cei care nu a vrut să creadă nici o clipă că a fost turnător, asta ar fi însemnat să accept că mi se fură ceva din tinereţea mea în care Cezar Ivanescu îmi era model literar şi, de ce nu, moral.
Nu consider că descoperirea unui nou caz de delator din rîndurile scriitorilor e nouă victorie a vigilenţei noastre, ci e o mîhnire că vremurile care au fost au stricat oameni care nu au avut puterea să reziste.
La 20 de ani de la revoluţie nu ar trebui să tot vînăm cîte un caz, ar fi trebuit să avem şi noi momentul spălării generale în public a trecutului, ca în RDG, ca să ştim care ne-au fost turnătorii, să-i scuipăm sau să-i iertăm, după care să ne căutăm de viaţă. Altfel, rămînem cu această rană nevindecată, zgăndărită cu apariţia unui nou caz.
Despre toate acestea am scris numeroase texte într-o carte care se numeşte “Iadul etic, iadul estetic”, apărută la Editura Timpul prin 2008.
Multumesc lui Liviu Ioan Stoiciu că ne-a permis acest schimb de opinii.
Cu bune gînduri,
Adrian Alui Gheorghe
PS. Ilustrez această pagină de jurnal online cu tablouri semnate de doi dintre cei mai bine vânduţi pictori contemporani, de curiozitate: Peter Doig şi Basquiat (propuşi de Daniel Nicolescu pe Ziarul de Duminică, supliment online al ZF).
Ei DA, acu o zisasi si mata pe direct dara io voi fi si mai si ca mata coane LIS,
de multi ani, inca de prin 1985 eu ma tot pis in scafârlia acestor bolsevici, stiu, nu ma crezi, dar in adevar pare ca le face si placere boilor a le urina pe chelie. Bine, nu ma crezi, OK, iti zic prima mea „aventura” la acest capitol:
Am lucrat pe la UTC, coltora ziceam noi a face, aiurea vopseam panouri si alte magari.., dar; pe Nicu il cunosteam personal, am chefuit cu el pâna la ziua nu odata.., baiat de gasca, dar lânga Nicu era o patlagrea numita Barbu (IOn), care nu-mi prea priia. Intr-o prea frumoasa seara Barbu asta ajunsese mare si bea , chefuia cu o curva penala tot de la noi de la UTC taman la Hotel Nord , cum io pe vremea aceai eram cu Nicu in dischisuri adica bun amic, aveam camera de serviciu. adic ama aflam si io cu-o bagaboanda la pat deaspura unde Barbu /terasei/ vrajea o alta bagabonda, eram machit si sucarit si-mi vine pisa..
cazu direct in capul si farfuria lu Barbu in timp ce-o vraja pe ocazionala lui. Ei.. pe vremea aceai cânta formatia Metronom (din care faceam si io parte ca altfel…) in Norod Hotel. Peste vreo 10 ani labagiu asta de Barbu ajunge lua locul lu Nicu, m-a belit cu fulgi cu tot… dar si io m-am pisat inca odata in chelia lui.. la Inter in 19888, asta-i si mai si,
Când l-am vazut pe Barbu numit seful meu (direct), apartineám de CC-UTC, recunosc ca m-am ca-m pisat io pe mine si cacat… din fericire era dobitoc din nastere ca altfel … si asa ajung pisa inca odata in scafarlia lui la Marul de Aur, hai ca fosti tovrasi trebuie sa stie ce a fost atunci ca a iesit rau de tot…
soarta asta o va avea sipolitic corectitundinea, io deja m-a urinat in scâfârlia lor..
Există pesemne în noi, oamenii, o tendință vădită de a ne rescrie trecutul. Și identitatea. Unii au înclinația de a-l urîții. Nimic nu a fost mai feroce decît trecutul propriu. Toată neîmplinirea lor se trag, desigur, dintr-o agresiune a lumii la care au fost, pe nedrept, supuși în trecut. În această variantă, trecutul servește de alibi, de justificare a unui (presupus) eșec,dle Lis
Mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii ,discuta evenimente, iar
mintile reduse ii discuta pe altii,ca-n cazul nostru. Cine oare ne da dreptul?
Un prieten adevarat,este acela care iti spune in fata ceea ce nu doresti sa auzi de la nimeni,nici chiar de la acel prieten…si, in mod sigur vei rupe prietenia cu respectivul prieten ,crezand ca ti-a dorit raul si ar fi invidios…dar nu, te inseli amarnic…tocmai ai pierdut adevaratul prieten facand acest lucru!Asa ca mai gandeste-te o data cine ti-e prieten …mai bine asculta un adevar crunt si crud si nu scapa de prietenul care a avut taria de caracter si a riscat o prietenie sa ti-l spuna, a facut-o doar pt ca te iubeste si nu suporta sa fi ranit…
Nu poti pierde ceva … atunci cand nu ai avut nimic . Cineva (diavolul sau un Dumnezeu viclean,cum spune pe aici dl Om) i-a tras, se vede, clapa.
Destinul s-a manifestat, în cazul său, sub forma sa cea mai puțin placuta. Cînd privește în trecut sau, insul nostru nu vede decît …beznă, putregaiuri și noroi. Trecutul e pentru el o țesătură de intrigi. O serie de întîmplări funeste. O conspirație a maleficului. Iar cînd povestește despre el, are intotdeauna nevoie de a-l blama cu vehemență. Dar el nu-l ponegrește decît pentru a îndepărta de la sine bruma de responsabilitate primită, la naștere, de fiecare dintre noi odată cu formula genetică. Trecutul îl disculpă?. Trecutul îl scoate din cauză?. Trecutul său a fost atît de atroce încît pînă și dreptul de a-l insulta vine de la sine.Opera sa este intradevar foarte valoroasa.Dar….
Acest om uită un lucru simplu, dar foarte precis. Și anume acela că trecutul său e și trecutul nostru si al celorlalți. Cu voie sau fara de voie ,dl lazu, acest om a recunoscut nu i se fabrica nimic,iar in ceace va doriti cu atata naduf…..scrieti ,cine nu va lasa? “…e cu neputinta sa iubesti oamenii asa cum sunt si totusi este o datorie.De aceea, calca-ti pe inima, astupa-ti nasul, inchide ochii si fa-le bine.Indura raul pe care ti-l fac si, pe cat poti incearca sa nu te superi pe ei, tinand minte ca esti si tu om.”- DOSTOIEVSKI
Rămâneţi aşa cum sunteţi, Domnule LIS ! Sper că mâna scriitoare cunoaşte o bine meritată vindecare…
Mai rău e de mine, care, graţie unei manopere abile, e drept, la care am participat şi eu fără să vreau, am fost „ejectat” din redacţia revistei „Argeş” de parcă aş fi fost un…vampir!
Dacă îmi va fi permis, în cursul zilei de azi voi aşterne toată tărăşenia aici. Declicul la „ejectare” l-a dat un neisprăvit pe care Securitatea l-a agăţat în cazul meu. Iată cum, vrând nevrând, musteţile motăneşti ale cameleonicei securităţi sunt amestecate în oarece măsură… Poate exagerez, poate nu exagerez…
Însă răul cel mare constă în aceea că iubiţii mei colegi de redacţie şi de breaslă, de altfel bine motivaţi (oare?!) nu par deranjaţi de asta; ba, se pare că au răsuflat uşuraţi.
Vă mărturisesc, simt o silă imensă faţă de situaţia asta şi fac eforturi să urmez sfatul pe care mi l-a dat un cardiolog, acum 8 ani, când am suferit un infarct. Spunea medicul: „Domnule, dacă vezi că-ţi arde casa, depărtează-te de ea, aprindeţi-vă o ţigară şi priviţi totul ca şi când nu ar avea nicio legătură cu dumneata. E singurul mod de a preîntâmpina un alt infarct!”
Până una alta delectaţi-vă cu un atac început în presa virtuală piteşteană, pe 13-09-2010. Cei ce aveau interesul să mă scoată pe margine au pus la înaintare o biată femeie, pe care nici nu mă pot supăra; a scris totul la dictare şi asta se va dovedi.
Nefericita femeie a spus, nici mai mult, nici mai puţin, că eu şi Virgil Diaconu ar trebui să fim… lustraţi ! Chiar noi, care am avut ceva de pătimit… Nu mi-au luat apărarea decât poetul Nicolae Eremia, încă nemembru USR, şi arhitectul Mihai Teodorescu, plecat pe Cea Lume în ajunul Sf.Crăciun, mâhnit şi cu inima hărtănită de cât a fost înjurat de un golan din breaslă, pentru că mi-a luat apărarea… Curând, fiul d-lui Teodorescu va aduce de la Paris jurnalul acestuia, din care se va vedea cât suflet a pus acest om în apărarea mea şi a lui Diaconu, acurăţeniei din cultura locală. Cu ce drept? Cu dreptul aceluia care a participat la creşterea acestui oraş, a culturii pe care o avea, a contribuabilului.
Ca să vedeţi până unde s-a ajuns, vă mai spun că Diaconu a fost făcut, de un membru USR, în presa locală, „fiu de curvuliţă”. În afara mea, a lui Eremia şi a arhitectului pomenit, nici un nume greu din scriitorimea locului nu a zis nici pâs, deşi în chiar Filiala Piteşti se află un membru al Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere…
De Diaconu au scăpat, l-au externalizat cu serviciul, în pragul pensionării, încălcându-se grav legea ! Urmam eu… Iată că au reuşit !
Nu-i rog decât să mă lase în pace, câte zile voi mai avea de trăit. Nu sunt patetic, dar, dacă nu-mi pun repede un stimulator cardiac, zile multe nu mai am… În fine, asta-i altă poveste, din păcate reală…
Asta-i viaţa…
http://www.bitpress.ro/articole/cultura/7331/razboi-in-lumea-scriitoriceasca-sibiceanu-face-publice-file-din-dosarul-sau-de-urmarire.html
Gluma -gluma bagasi io, dar realitatea este alta, scroafa-i mierlita in cotetul fiecaruia dintre noi. Nu am vrut spuen parerea serios ieri , incerc da acu cu parerea intr-o chestiune atât de serioasa care si pe mine ma scoate din sarite.
In primul rând vom observa piloni de baza ai conceptului sectei new-age, tare ciudat cum intr-o societate totalmente desacralizata, dezinteresata de religie se aplica concepte si metode specfice sectelor. Sucesul optinut pe plan socio-politic-cultural al new-age este dea dreptul halucinant, o secta dubioasa, formata din descreierati ajunge conduce destinele multor oameni la nivel global, le formeaza personalitatea inca din pântecele mamelor, din primi pasi de viata. In cazul care o familie nu-a suferit transformari , copilul tot ajunge la gradinita, scoala si tot il modeleaza dupa chipul lor, nu scapa de prelucrare. Nu mai vobresc de alimentele otravite care esi ele joaca un rol important schimba personalitatea , adica zombifica.
O revolta autentica nu mai este posibila cu aceasta generatie, veti observa la majoritatea protestatarilor recenti lipsa totala a unui ideal, distruge tot ce le cade in cale si atât. Pâna si comunisti aveau un ideal, astia recenti nu il mai au nici pe acela, insa cer insistent dreptate sociala, reducerea consumului in tarile lor in directia eradicari foametei in lume. In esenta daca îi vom analiza, observam ca ei sunt dusmani propri lor civilizati ce o vor adusa la nivelul tarilor din lumea a III-a , fata de care se simt vinovati, cel putin asa simuleaza pentru a semana in societate o stare de spirit de vinovatie . Este greu sa combati acesta ideie, pare fi un ideal nobil, in realitate nu este decât un slogan jegos in spatele caruia se loveste la baza in tarile dezvoltate, tarile harnice ce au stiut gospodari, marea lor majoritate sunt parte a civilizatiei crestine. Daca am trimite acesti tineri in tarile sarace nu ar putea trai mai mult de trei zile asa cum recomanda ei trai in tarile lor dezvoltate pentru ca surplusul a se distribui saracilor, concept curat bolsevic. Verzi europeni sunt reprezentanti lor, acestia cresc in sondaje vazând cu ochi, de ex; in Germania au ajuns la 19% , extrem de mult, insa se explica prin matruizarea generatiei anilor 90 educati de new-agisti. Parinti lor vedeau compelct diferit problema lumi a III-a, as zice ca era si santosa conceptia lor, si anume; sa se dea jos guvernele despotice , corupte din acele tari si sa se ajute invata semana, fora un put, construi o casa, o strada, ai invata munci, dezvolta prin proprile forte, nu a le da pomana la nesfârsit, pompa miliarde in ei pentru ca sa le dea rusilor pentru armament, nu au ce mânca insa totii au kalasnicovul in bordel. Generatia recenta cere ca si comunisti sa se ia de la bogati si dea la saraci, nu pun problema dezvoltari , educari acelor populati pe motiv ca acele culturi trebuiesc protejate… Te doare minte ce le poate trece prin capetele lor inverzite.
Bunaoara, daca Europa va fi atacata de musulamani, de chinezi , aceasta generatie considera justa atacarea ca pe o nota de plata ce trebuie achitata de tarile lor, practic Europa va ajunge atât de slabita incât oricine o va putea ataca, populatia nu va sutine conducatori riposta. Eu ma refer la generatia recenta educata in spiritul new-agist. Dealtfel toate guvernele tarilor U.E sunt in mâna acestor descreierati, din cauza carora vin tot felu de directive aberante in raport cu normele politic-corectitudini insa numai pentru o anumita parte, acea transformata nu si pentru cea inca rezistenta, santoasa la minte si la trup, ea trebuie izolata, exterminata fara mila, terorizata permanent (psihic). Motiv pentru care vom observa tot mai putine voci care sa se opuna acestei situati dea dreptul nebunesti si asta la nivel global. Mass-media nu va da spatiu nici unui neadaptat, când si când mai ajunge din greseala prin studiouri câte o voce responsabila dar atunci moderatori il fac de comanda, nu vor fi lasati expune ideia pâna la cap, cunoastem procedeul, il vedem zilnic.
Gândirea pozitiva este obligatorie in societatea de azi, ams a dau un exemplu;
pe vremuri (ani 90-98), când te întâlneai cu un neamt la o bere puteai discuta negativ situatia politica, sociala, a unor legi aberante . Odata cu guvernarea rosu-verzilor (Schröder), situatia s-a schimbat radical, azi s-a ajuns ca;
Guvernul aplica o lege dea dreptul aberanta, ba face si referendum (impotriva fumatului de ex), cu totii care stai de vorba individual sunt impotriva legi si directivelor U.E,insa când ajung manifesta public, in cârciuma aproba legea, ba o si gratuleaza in exces. Cârciumari care au pierdut cel mai tare de pe urma legi pâna si ei au ajuns ca public sa nu mai cârteasca si aplaude decizia. Comunisti când marea preturile ori dadea o lege contra noastra ne asigura ca este spre binele nostru, astia de azi nu mai trebuie sa ne asigure ca este spre binele nostru pentruca societatea a fost asa de bine eugenizata incât aplauda frenetic orce decizie ce o afecteaza, cine se opune , are alta opinie va fi izolat la urgenta nu de politia politica, armata ci de vecin, rude, care este convins ca oponentul este cazut in extrema de care trebuie feri ca de râie. Exact ce ne spune si dl LIS in materialul de azi.
Nu ma mira ca si in România a inceput a se vorbi deschis, generatia lu 90 a fost modificata, proteste gen celei subliniate de dl LIS, am vazut nu odata si aici la noi, ba aveam impresia ca vad in fata ochilor schene din Orwel 84, aceiasi demonstranti ce manifesta doar pentru rahaturi, vor refuza sutine moral macar miscarea din Leipzig, care in adevar avea in agenda chestiuni serioase care privea fiecare cetatean al Germaniei, dar la TV s-a spus ca ar fi aberatie ce cer cei din Leipzig, ca este o chestiune strict locala specficia estului si asa cazu, azi; totii cetateni sunt afectati de legea respectiva insa public o saluta, individual o critica, daca stai de vorba cu cineva intr-e patru ochi va fi critic, daca se mai aduga inca doi ochi s-a terminat . Politicieni isi bate joc fatis de prostime fara nici-o teama, timp de 7 luni au tot discutat la nesfârsit public sa le mai dea sau ia 5 Euro, nimeni nu-a guitat contra legi in ansamblu ei cum cereau cei din Leipzig, chemând la solidaritate pentru a presa puterea a nu da aceasta lege, contestata si de Curtea Constituitionala. Ba mai mult, va mai dau un exemplu pentru a vedea in ce hal s-a ajuns cu eugenizarea asta.
Au mai dat o lege prin care someri erau obligati acepta munca si pentru 1 Euro pe zi, atentie; pe zi, nu ora. Legea incuraja firmele vâna numai astfel de lucratori pe care niciodata nu-i angaja cum lasa intelge initatori legi, insa îi exploata fara mila, le dadea doar iluzia sansei unui loc de munca cu toate acestea marea majoritate aplauda exact ca in Orwel.. insa, trebuie sa fac o precizare; Nici un somer care nu a trecut pe la un curs de antrenare via fortele de munca si care nu-a absolvit cursul nu a avut sansa primi nici acest job, motivul;
nu gândea pozitiv, inca mai vedea in lege o aberatie, rolul acestor cursuri era acela de-a implementa gândirea pozitiva. Cum se desfasura aceste cursuri de antrenare; era luat un grup de cel mult cca 20 persoane, întoteaduna pus in cerc ce incepea cu un fel de demascare (ce aminteste de Pitesti) , totul parea atât de uman incât indivizi se familiariza foarte rapid. Dupa care un altul (specialsit new-agist), combatea pâna si cea mai mica tendinta de gândire negativa, in trei zile, o saptamâna cel mult grupul adopta gândirea pozitiva, in nici o situatie cât ar fi fost de aberanta unul nu mai indrzanea critica ci cu totii vedeau doar în roz, pozitiv, ceei care nu absolveau cursul erau izolati inca din timpul cursului, criticati dur de cei adaptati incât bietul om ajungea simti vinovat, simtul de vinovatie era abil semant de specialsiti, iar ptr ca nu s-a adaptat rapid, nici macar un job de un euro pe zi nu primea, deci, omul fusese terminat. Aceasta sinistra regula au adoptato si firmele, cel putin cele mai mari , nu se admite gândire negativa in colectiv, fiecare pas este atent monotorizat, cine nu se integreaza ajunge rapid somer, deci, intelgem de unde vine reactia ciudata a indivizilor care individual daca stai de vorba cu el vede critic, insa când apare a treia persoana subit se schimba, vede pozitiv absolut orce.
Se pune întrebarea; le este teama, se dedubleaza asa cum ne deublam noi in comunism, foarte putini isi joaca rolul constienti, nu le este nici teama. 50% dintre acesti eugenizati sunt permanent pozitivi in gândire, ceilanti asa cum spuneam individual au gândire normala ci doar in grup o manifesta pe cea pozitiva pe considerent ca nu trebuie sa -l lezeze emotional pe cel de-al treilea , adica se fereste sa fie vampir emotional.
Exista doar anumite teme permise dezbate public si in acest sens au fost educati brici, de la un cap la altul al U.E, dar si USA veti observa ca predominante vor fi doar trei teme in public,
sportul, haleala, retete si TV, nu, nu toate posturile ci doar unul singur arata pe cei educati, RTL, 70% dintre nemti urmaresc acest post, serialele acelea cretine insa educative pentru segmentul cu gândire pozitiva, practic daca urmaresti acest post si discuti public ce ai vazut si priceput esti parte integranta a societati cu gândire pozitiva, daca urmaresti alte posturi cum ar fi ARTE ori cele culturale (zica-se), esti izolat, te autoizolezi deoarece nu ai punct comun cu majoritatea. Dau un exemplu de cât de educative sunt acele seriale, unul al ora de vârf, de peste 5 ani in fiecare serial se pune acent pe drama unui homosexual, o lesbianica, cât de tandri sunt când se indrgostesc ei, cât de hidosi sunt ceilanti , lipsiti de tandrete… Repet, seara de seara la orele 18-19, nu mai retin exact, cca 70% dintre nemti fie copii, fie batrâni, maturi belesc ochi la acest serial. Pâna prin 95-98 acest serial era luat peste picior de nemti, un procent foarte redus il devora, de fapt o tâmpenie de serial care initial s-a voit adresa adolescentilor, un om matur, batrân nu il interesa subiectul ba il vedea comic, tâmpit tare rau, exact din inceput s-a pus acentul pe gândire pozitiva pe care nemti nu prea o adoptasera, insa azi lucruile sunt total schimbate,in mai putin de 10 ani. Fostul DDR a fost modificat in cca 5 ani, foarte rapid, in România pare fi mai greu nici macar in 10 ani nu au reusit atinge 50%, insa se fac pasi importanti.
Tema asta este foarte delicata, pericol de moarte pentru civilizatie, de aici pâna a instaura un dictator la nivel global nu mai este decât un pas. NU politia politica ne va vâna ci prieteni nostri, rudele noastre, vecini pentruca gândirea negativa îi va ingrozi foarte tare, se vor simti obligati sa o eradice din mijlocul sau fiind considerata o boala precum lepra.
Dar cea mai teribila lovitura s-a dat scriitorilor, gânditorilor. Cred ca va interesa ce voi dezvolta in acest mesj, priveste literatura si cum sunt pe un blog unde scriitori, cei care mai si gândesc misuna ca la ei acasa trebuie sa las gluma, nistocareala leterara si pun pe tapet fenomenul asta tare ciudat si bag seama inca neconstintizat de majoritatea scriitorilor. Dl LIS a avut un craj nebun pune in discutie aceasta chestiune.
Inca se mai crede ca vizitatori târgurilor de carte sunt cititori de literatura buna. Adica s-a ramas in perioada de pâna in 98-2000 când in adevar se cauta literatura de calitate, am sa dau douo exemple;
La târgu de la Leipzig era o placere participa cu stand, atentie, vorbesc de un stand mic care publica numai literatura de calitate, este vorba de Radu Barbulescu din München, deci eu vorbesc de cea ce stiu din proprie experienta acumulata de mai bine de 10 ani, am prins si perioada imediat de dupa unificare, am cunoscut publicul acela ca si pe cel de azi. Acel public din ani 90 fie tânar, elev, student ori batrân se oprea cu interes si la standul nostru, se interesa si de literatura româna, rusa, maghiara, bulgara, nu putini achizitiona câte un exemplar si unde mai pui ca era de poezie. La câte o lansare se opreau cu interes chiar daca era stand mic si românesc (român-german). Trebuie spus ca si in România a existat si inca mai exista un astfel de public, in Germania NU mai exista, a disparut subit, imi amintesc ca totul aveam constata intr-o dimineata prin anul 99,200, numai retin exact anul, in timp ce ma deplasam (impreuna cu Radu) de la Hotel spre Târg aveam sa constatam o subita schimbare, in tramvai publicul ce venea spre târg dar si cei care aveau standuri, pareau fi stana de piatra, nu se misca nici de-l picai, se uita in ochii tai fara sa te vada, fara sa te simta, il impingeai ca sa poti urca in tramvai nu schita nici o reactie,parca era un obiect ci nu om. Si Radu a sesizat ciudatenia, s-a mirat si el, asa ceva nu ai vazusem (azi este o regula), nicaieri nu am întâlnit asa ceva, ba chair si in Leipzig de te deplasezi in zile normale nu vei avea astfel de surpize-soc as zice. In fine… apare si publicul, o alta prima schimbare ce aveam constata înca din primele momente; tineri, publicul de orce vârsta tragea dupa el kilograme de prospecte, se opreau la standul nostru doar ca sa ia bomboane si prospsecte, nu se uita nici in sus, nici in dreapta ci doar in jos, doar la masa, iar de nu era pus bomboane sa-u prospecte nici ca se mai oprea si faza asta azi este o regula generalizata. Daca in alti ani, pâna atunci zilnic aveam minim 20 vizitatori straini, nu cunsocuti nostri, interesati de literatura, insa erau mult mai multi, eu apreciez ca pe ora aveam intre 5-10 astfel de vizitatori, incepând cu acest an, nici unul pe zi nu am mai remarcat ,insa totii absolut toti se napusteau lua bomboane si reclame fara sa se uite de la cine le ia, puteam da otrava o luau fara sa se uite, nu doar copiii ci si oameni maturi. Am sesizat ca s-a produs o schimbare radicala, ca este un fenomen ciudat, ne-am zis ca poate anul acesta sa fie vreo explozie solara si îi fi tâmpit,insa avea sa se repete an de an. Ok, mi-am zis ca poate nu mai au ce interes avea pentru literatura straina insa la cea germana nu vor fi renuntat, am analizat standurile germane, multe edituri pe care le cunosteam, edituri mici si mijloci care scoteau carti foarte bune, apreciate de public, aveams a constat ca si in cazul lor lucruile sunt la fel ca si al nostru, in afara specialistilor, cunoscutilor, publicul larg era complect dezinteresat de existenta lor, doar cu un an in urma nu mai puteau face fata (ca si noi) la stand fiind nevoiti raspunde la întrebari ce curgeau in avalansa, motiv pentru care fiecare stand cât de mic era necesita minim 3 persoane capabile raspunde. In ciuda aceste schimbari numarul de vizitatori bate record dupa record, nu, nu este o minciuna de condei, statistica ci o realitate, nu odata m-am confruntat cu blocari teribile in ditamai halele, holurile de aces, asa ceva nu se mai întâmplase. Blocari nesemnicative se mai produceau doar la standuri , la lansari, insa acum blocajul era pe tot parcursul holurilor de legatura, fiind necesara intervenitia fortelor de ordine pentru a elibera. Despre ce fenomen este vorba;
Majoritatea vizitatorilor fiind germani este normal ca majoritatea sa se duca la standurile germane, numai ca fiecare stia bine unde se opreste, ce literatura cauta, aveau o tinta precisa, astia recenti Nu aveau absolut nici o tinta, decât a vâna prospecte si alte porcari, si nu în ultimul rând bomboane. Ambuteiajele de pe holurile de legatura se datora circualtiei acestei mase care nu mai stationa la standuri ca pe vremuri, practic in trecut era dezastru in hale, la standuri, acum situatia era invers, in hale pe culoarurile dintre standuri se circula mai lejer ca în trecut deoarece publicul nu mai stationa. Prapad era doar unde se dadea reclame, cataloage, hârtie colorata. Daca la inchidere in trecut vedeam numerosi vizitatori cu mormane de carti achizitionate, acum vedeam cum abia mai puteau duce traistele umplute cu reclame. Asa cum îi vedeam dimineata in tramvai la fel se manifestau pe tot parcursul zilei. O imensa masa de oameni imobila care habar nu are ce cauta la targ. Ce fac ei cu atâtea reclame, atâtea cataloage pentruca carti nu comanda, nu totii au devenit peste noapte interesati aduna toate cataloagele, toate reclamele posibile si imposibile pentru a cerceta noile apariti si daca da, atunci de ce nu o analizeaza pe loc doar sunt expuse la stand, asa cum procedau in trecut, se opreau si dupa ce isi facea o imagine despre editura, literatura expusa lua si un prospect doar daca il interesa,mai degraba cerea un exemplar decât reclama.
daca vei sta de vorba cu totii acestia vei constata ca au in cap bine bagata gândirea pozitiva, nu sunt critici cu absolut nimic, pe când vizitatori dinaintea lor avea si simt critic destul de dezvoltat, se simtea din primele vorbe ce le schimbai cu ei. Nu, nu neg ca tot timpul au existat si persoane interesate doar de reclame, mici daruri primite gratuit, dar pe acestea eu nu le-am luat in considerare , nici nu ma deranja, specificul târgului era in viata, chiar daca nu scoteai cheltuiala aveai satisfactia ca prezenta nu a fost inutila, azi, tot mai multe edituri (mici), renunta a mai participa, arunca bani inutil, nu mai au nici macar satisfactie morala.
A fost cineva care il invidia pe Radu Barbulescu, si asa isi trage omul o editura ca sa-i arate lui Radu cum se face meserie, tipul destept, s-a orientat spre literatura care se cauta, exoteric, ambalajul realizat dupa normele care se cauta, managerial omul a organizat totul foarte bine, jos palaria, personal îi dadeam sanse mari impune pe piata pentruca era adaptat cerintei pietei, exotericul, vampirismul se cauta, este la moda in literatura de azi, iar de mai ai si un ambalaj reusit , vinzi ca pâinea calda, numai ca; omul nostru nu-a rezistat mai mult de 2 ani, al treilea an a fost nevoit inchide pravalia, cu toate ca avea si cataloage realizate foarte bine, nici online , comanda nu-a vândut macar o carte, era terminat in urma cu vreo doi ani, demoralizat, nu-i venea crede, nici mie nu-mi venea crede fi cu putinta asa ceva. Barbulescu a rezistat 10 ani cu literatura de calitate, poezie, 10 ani o prezenta constanta, pe când acesta cu literatura si desing la pas cu moda, nu-a rezistat nici doi ani, Barbulescu a vândut mai multe carti de poezie decât omul nostru cu vampirismul. O anormalitate daca stam gândi pragamatic, moda nu este poezia clasica ci exotericul, omul a fost cât se poate de bine organizat, conceptul lui raspundea tuturor criterilor de piata, normal nu trebuia falimenta atât de rapid. Care este buba…
Acest public recent,pozitivist pâna in maduva oaselor nu pune mâna, gura pe absolut nimic ce nu este mediatizat in media ce o urmareste, sa zicem RTL, este atât de bine dresat incât sesizeaza de la distanta ce nu este pozitivist, politic-corect. Omul nostru nu era un pozitivist, iar acest public il mirosea ca si pe totii ceilanti editori la care la fel nu se oprea nici de-i picai, doar editurile cu reprezentanti pozitivisti se bucura de interes, dar acolo nu prea se gasea carte ci decor tipator,impunator, prosti de tot felu fie pe bani fie pe gratis. Care este cauza achizitionari reclamelor de peste tot, sa fie vorba de o forma prin care editurile, editori neadaptati normelor sunt pedepsiti prin a li se lua reclamele pentruca sa nu mai fie de gasit de potentiali cititori interesati de literatura, este foarte posibil ca subconstientul lor sa-i indemne spre aceasta forma de prapad, pentruca multe reclame sunt luate si aruncate la cosul de gunoi in cealata hala, dar asa cum spuneam luate si acasa de catre foarte multi. De ce le mai cara dupa ei acasa… poate din placere, din nostalgie pentru carte care exista in subconstient orce ar face ei. Cert este ca odata ajunsi acasa le arunca la container. Nu vezi unul in alte zile pe strada cu plase luate de la târg, unele sunt din hârtie, plastic, iar altele textile. Normal ar trebui ca câteva zile sa vezi pe strada astfel de sacose cu reclamele unor edituri, autori, carti noi aparute, nimic din toate acestea nu vei vedea. Si as mai spune ceva, pe toata perioada târgului majoritatea vin zilnic de la prima oara pâna la sfârsitul zilei, la finalul celor 4 zile cu greu vei gasi 10% care sa fi achizitionat o carte, sau macar sa o fi rasfoit la stand. In trecut procentul era de 50%, azi nici macar 10%, iar din acest procent sunt tot vizitatori traditionali pe care deja îi cunoastem, ne cunosc pe fiecare, valabil si pentru editurile germane get pe get, nu cum este a noastra, rom-ger.
Nu stiu cum stau lucruile la Bucuresti, cred ca situatia nu este atât de rea, insa banuiesc ca si acolo au inceput apare astfel de vizitatori ce habar nu au ce cauta acolo, sunt convins ca in mai bine de 5 ani se va ajunge si la Bucuresti asa cum a ajuns Leipzigul, cu cât va creste procentul pozitivistilor cu atât va creste si al acestor naluci, ca altfel nu le pot spune, prezenta lor la târg este valabila doar pentru statistica, care trebuie raporta numar record de vizitatori. Dar asa cum am subliniat de la inceput; situatia era complect diferita pâna prin 99-2000 , asa cum o vedem si la Bucuresti, predominanti sunt cititori de carte,iubitori de literatura sau macar 50%, jumi-juma. Necititori de carte nu i-am vazut ,auzit o singura data fi interesati de târg, sa mai si plateasca bilet… nici vorba de asa ceva , ba din câte îi cunosc eu nici de le dai gratis intrarea tot nu se duc,la orce alta manifestare sa le dai gratuitati se duc, dar la carte nu vor da curs.