0
3 comments

Sâmbătă, 21 mai 2011. Ziua sfârşitului lumii, anunţată cu un entuziasm suspect, în stilul epocii, cu publicitate maximă (până la urmă se pare că nu a fost decât o relansare a unui post de radio american cu această reclamă, că vine sfârşitul lumii; o reclamă ca oricare alta, dar care a prins). Nu s-a întâmplat nimic (nu contează că ziua nu şi-a încheiat… fusul orar), fiindcă n-a crezut nimeni intuitiv cu adevărat într-o asemenea apocalipsă. Practic, a fost compromisă azi ideea de apocalipsă, ceea ce nu e rău. Ne-am mai luat de o grijă… Deşteptul ăla de afacerist american (proprietar de radio) ne-a creat iluzia că apocalipsa biblică prezisă de el ar putea să aibă loc şi în altă zi decât în 21 mai 2011, să ne ţină cu frica în sân – până pe 21 octombrie 2011, nu? Pe de altă parte, pastorul american ar putea să susţină, după trecerea zilei de 21 mai, că datorită rugăciunilor enoriaşilor săi, Dumnezeu s-a răzgândit şi nu a mai distrus lumea, cum s-a întâmplat şi în 1994 (când tot aşa, pastorul a anunţat că va veni apocalipsa). Ce s-a reţinut a fost faptul că pastorul Harold Camping, la 89 de ani, nu a fost nebun degeaba, a câştigat din această afacere, a anunţării la zi exactă a apocalipsei multe zeci de milioane de dolari peste noapte, drept donaţii. Şi e dezamăgitor. Amintiţi-vă că în anul 1000 (ştiţi de ce, la o mie de ani i se dă drumul diavolului să facă prăpăd, conform Bibliei) mii de credincioşi şi-au donat averile bisericii, să-şi răscumpere păcatele, să fie primiţi în rai, nu în iad. Acest scenariu al Apocalipsei se repetă constant. Era normal să apară şi unul ca Harold Camping, care a prezis sfârşitul lumii la dată exactă, să mizeze pe naivitatea credincioşilor, să doneze bani pentru salvarea sufletelor. «Unul din membrii sectei lui Harold Camping, Michael Garcia, a planificat sa-si petreaca ultima zi cu familia sa, in Alameda, relateaza Associated Press. “Stim ca sfarsitul va incepe in Noua Zeelanda si va continua de acolo, urmand soarele. De asta a creat Dumnezeu tehnologia si satelitii, pentru ca toata lumea sa poata vedea ce se intampla in timp real”, a declarat Garcia, tata a sase copii». La ora când scriu aici a trecut demult ora 18… Altfel, «Scepticii au asteaptat sfarsitul lumii la petreceri-monstru in marile orase ale lumii, proprietarii de baruri, restaurante si cluburi vazand o oportunitate imensa de a face profit. Camping si adeptii sai cred ca sfarsitul lumii va avea loc pe 21 mai, exact la 7.000 de ani dupa potopul din povestea biblica a Arcii lui Noe. Camping sustine ca 200 de milioane de oameni vor fi salvati, iar cei ramasi vor muri din cauza unor cutremure, boli si alte calamitati, pana cand Pamantul va fi “consumat de o bila de foc”, pe 21 octombrie». Până pe 21 octombrie 2011 vom avea timp să fim daţi cu capul de pereţi de catastrofe naturale – care azi, 21 mai 2011, n-au avut chef să se arate. Atenţie, în octombrie 2011, se apropie cel mai tare de Pământ o cometă, intitulată Elenin (o deviere a cursului ei ar distruge Pământul; nici nu e nevoie să ciocnească Pământul, e de ajuns să se apropie numai de Pământ şi forţa de atracţie să scoată miezul fierbinte al Pământului la suprafaţă şi oceanele să se reverse peste uscat). Să batem în lemn, azi oamenii de ştiinţă ne asigură că Pământul nu e în pericol din cauza acestei comete… Şi dacă nici pe 21 octombrie nu vine Apocalipsa (anunţată de Harold Camping), mai rămâne o posibilitate. Aceea de a aştepta Apocalipsa să aibă loc pe… 11.11.11 (11 noiembrie 2011). De data asta nu mai e o profeţie a pastorului american, nu contează a cui e. Auziţi: «Acum, insa, profitandu-se de curentul creat de Camping, a aparut un altul, care fusese mai in umbra si care ar incununa mai multe predictii celebre, inclusiv ale lui Nostradamus, Baba Vanga, sau Sundar Singh si care spune ca Apocalipsa asa cum e ea vazuta biblic va incepe la 11.11.2011, adica tripleta lui 11. Acesta este un numar magic, iar pentru francmasonerie inseamna incununarea fortelor, ajungandu-se la conflictul maxim dinte bine si rau. De aceea se si spune ca Osama Bin Laden a lovit Gemenii, care, unul langa celalalt, cele doua turnuri, inchipuiau cifra masonica 11, iar World Trade Center reprezenta inima imperiului financiar masonic evreiesc. Asta fara a mai spune de intreaga simbolistica a lui 11 legata de acea zi de 11 septembrie 2001, care s-a tot discutat prin presa si asupra careia nu mai are sens sa revenim. Tocmai de aceea, tot ce este legat de 11 este acum la moda in predictii. Pana si Cometa Elenin, cea care va fi foarte aproape de Terra in 11.10.2011 este cea care inspaimanta, ea ar putea avea o deviere de curs care ar putea aduce omenirii un impact apocaliptic. La fel, predictiile Babei Vanga, sau Nostradamus, sau Sundar Singh sunt acum legate de 11.11.11, cifra triplu malefica, data la care este foarte posibil sa izbucneasca acel razboi mondial de dimensiuni apocaliptice – celebrul Armaghedon, anuntat de o stea luminoasa (cometa Elenin), “cand lumea, condusa de balaurul masoneriei evreiesti va intra in lupta cu fortele altei fiare, care ar fi lumea musulmana”, dupa cum spun interpretii terifiantei predictii» (Agenţia.org). Aţi citit bine, Armaghedonul e anunţat de o stea luminoasă, care e chiar cometa Elenin. În sfârşit, s-ar confirma şi predicţiile Babei Vanga şi ale lui Nostradamus, care ne-au asigurat că al treilea război mondial a început de fapt de anul trecut. Nu mai pun la socoteală faptul că Apocalipsa, după ce a eşuat azi, 21 mai şi nu va avea loc nici în 21 octombrie 2011, nici în 11.11.11 (11 noiembrie 2011), atunci sigur va avea loc pe 12.12.12 (12 decembrie 2012) sau pe 20.12.2012 (observaţi, doi de 2012)… N-a mers cu cifra dovedită a fi malefică 11, poate merge cu cifra 12 triplată… N-aţi ameţit de cap? Oare de ce de la o vreme căutăm atât semnele Sfârşitului?

***

Joi şi vineri am fost plecat din Bucureşti, la Festivalul Naţional de Poezie „Emil Botta”, prima ediţie, la Adjud (oraşul în care s-a născut Emil Botta). Festival care a început vineri, 20 mai dimineaţa şi s-a terminat sâmbătă, 21 mai după-amiază, dar eu m-am întors înainte de miezul nopţii de vineri la Bucureşti, să prind sfârşitul lumii din 21 mai la Maratonul de Poezie şi Jazz din Foaierul Teatrului de Operetă (moderat de Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu, provocatori de apocalipse literare)… Am revenit în oraşul în care am copilărit, Adjud (în care mai am casa părintească, în ruină; părinţii mi-au murit, mama în 1951, mama adoptivă în 2003 şi tata în 2007, ei vor fi ştiind ceva de Apocalipsa de pe Pământ, mereu anunţată? S-o fi vorbind pe lumea cealaltă de nenorocirile care ne aşteaptă, conform Bibliei?). Printr-un noroc, anul acesta directorul Casei de Cultură din Adjud, profesorul Ion Catană (consilier în Consiliul local al municipiului Adjud; Ion Catană e cel mai vechi director de casă de cultură din ţară, din 1975; în fotografie, mai jos, în picioare) a reuşit, pe fondul crizei româneşti, să iniţieze acest Festival de poezie care să poarte numele lui Emil Botta şi să obţină bani publici pentru organizarea lui. Nu-mi dau seama prin ce minune autorităţile locale au votat să fie cheltuiţi bani în plus pe cultură la Adjud, dar gestul în sine trebuie ridicat în slăvi. Acum pot să cred că la Adjud s-a ieşit din recesiune prin cultură şi că acest Festival Emil Botta e cel mai semnificativ semn că românii n-au motive să se teamă de pedeapsa lui Dumnezeu, ci de pedeapsa lui Traian Băsescu-PDL şi regimul lui. Sper, după alegerile locale de anul viitor să nu cumva să vină un consiliu local şi un primar care să taie fondurile alocate acestui Festival de poezie început în acest an. E cu adevărat extraordinar să constaţi că într-o România hăituită, autorităţi cu capul pe umeri, cum sunt cele de la Adjud, îşi amintesc de faptul că, în timp, nu rămâne decât cultura. Dacă vreţi, în cinstea Apocalipsei anunţate, la Adjud a avut loc prima ediţie a Festivalului de Poezie „Emil Botta” (care a avut în subtext şi un concurs de debut în manuscris cu numele unui poet din Mărăşeşti dispărut în 2008, Constantin Ghiniţă, prieten organizatorilor adjudeni). Voi reveni.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. II
    Mi-am scris aici poemul rezistenţei mele…
    (sau trei ore de maraton poetic la Radio Cultural)
    pamflet
    Moto: „Un ou de struţ, ouat de struţă…”
    Marin Sorescu

    1. Andrei Bodiu: îşi doreşte să nu audă zgomotele în sală precum cele auzite de dumnealui în timpul cât citea Denisa Comănescu. Poemul său e despre: turnuri – macarale galbene – vise – trei japonezi cu căşti la fel de galbene – şi mai la urmă muncitorii!! În alt poem „Omul fără stare”, aflăm cum acesta trece pe lângă tine… îl caută moartea acasă şi el se crede la schi Uneori e prăbuşit… dar totuşi urcă dealul. (Tot schiind? n.n.). Un alt poem i se dedică lui Radu Cosaşu „ într-un pulover în dungi”, cu Tom şi Jery alături, privindu-l cu uimire pe poet. (Are şi de ce! zicem noi) . Pentru că cineva în final înghite nişte locomotive!!! Poetul citeşte un ultim poem ce i-a fost sugerat de un taximetrist la Braşov, care l-a întrebat „încotro se îndreaptă lumea”, însă vorba ceea, nu-l interesa decât să-i ia banii. Întrebarea era aşa, de sanchi! Restul, vorba poetului, e: bunga! bunga! …. din finalul poemului.
    2. Traian T. Coşovei care are laringită şi nu este prezent în sală, e prezentat de Bogdan O. Popescu şi Ioan Cristescu. Nu comentăm în lipsa poetului decât aceste aforisme poetice care ne-a pus pe gânduri: „e un pustiu în jurul focului care ne-a luminat”; „şi focul stins prin tine şi ghiaţa care nu ţine de foamea de a fi”; „faptele zilei de azi sunt scrijelite cu briceagul/ faptele zilei de ieri sunt nişte ţipete”; „o teamă şi o beznă atletică (!?) alergătoare/ din focul care a ars toată noaptea pe dealuri/ne-am pregătit vopselurile” etc…
    3. Dinu Flămând: crede „că mai încape ceva diversitate, fantome” (în seara acestui maraton poetic) deci nu e vorba decât de poezie. Într-un poem fluviu… parcă început în Portugalia şi terminat în România (timp în care a tot scris continuu), el îl salută pe Dumnezeu… într-un ecou infernal cu alţi reprezentanţi ai scrisului de peste hotare şi de pretutindeni în Univers: „eu care sunt prelungirea inerţiei” (frumos spus), cer redeschiderea porţilor, doar dacă e nevoie va trece prin uşă. El este un univers gânditor (vedeţi ce repede s-a trecut de la trestie la Univers?) şi asta pentru că el e Dumnezeu (cam pretenţios pentru o figură de stil). Într-un alt poem, încercând să vadă cine a fost şi cine n-a fost (filozofie, bănuiam noi), va pune întrebări: până când moartea va intra încuindu-se cu cheia pe dinăuntru, şi va scrie la acest poem. (Uite că după Ivan Turbincă – Moartea vrea repetată istoria aia). Furtunos poem: începe furtuna şi tunetul prin anumite părţi ale poemului. Poetul e mai tare ca sf. Ilie şi carul său de foc. El trage un car de cuvinte după dânsul, ca pe un „ultim lampadar ce se va stinge”, pentru că trecutul a devenit un fel de viitor (ce spuneam eu: mai tare ca-n Däniken poemul ăsta), un viitor cu drapelele fluturând: ave! Acvevale? „tulburat de plecare” (în ultramare – ehei – ce univers prodigios! Multe aplauze meritate. În final, deşi din sală i se solicită altceva (probabil un poem mai scurt, întrucât are şi răbdarea noastră multe limite, nu?) – poetul o ţine pe a lui: gata! Va citi superpoemul – superfluvianul poem „Tutungeria”; pe care-l numeşte „unul din cele cinci mari poeme ale lumii”. Semnalul de plecare din eul său e deja pornit. Nu se mai poate face nimic. Sala trebuie să tacă şi să asculte: ceva despre misterul străzilor – gândurilor – al lucrurilor aflate sub pietre şi fiinţe, în lupta lor cu destinul „ce mână calul Totului pe drumul Nimicului”. Voi fi cel care mă gândesc – spune poetul – iar alţii se gândesc şi ei să fie genii… dar numai fum se vor alege din toate cuceririle viitoare „am visat să fiu mai mult decât Napoleon!” – păi de! – Cel ce-şi permite a-l saluta pe Dumnezeu, i se poate permite a fi şi mai mult decât Napoleon. Cu o ordonanţă de urgenţă guvernamentală se şi rezolvă. Până la urmă „cel care aştepta în faţa unui zid fără uşă (mai ceva ca-n Kafka, ce spuneam eu!) – „omul de la mansardă” intră şi pe calea lactee în pustiu, în infinitul posibil şi imposibil, etc… pentru că el, poetul, este cel care gândeşte pentru toţi. În această oră târzie, se aude „esenţa muzicală a versurilor lui inutile”. Credeam că poemul se va termina cu figura patronului tutungeriei care nu înţelege ce va lăsa în urmă după moarte. Nimic din toate astea! Poemul continuă şi acum când rescriu toate astea cu gândul la patronul tutungeriei care ne surâdea (aşa!) la toţi din uşa tutungeriei. Ne-ar fi plăcut să facă o dată, fâl-fâl! ca moşul din poemul lui Marin Sorescu şi să-l vedem zburând deasupra caselor. Nu s-a întâmplat.
    4. Bogdan Ghiu: ne anunţă că-şi scrie poemul direct sub piele?! Din cartea scrisă în 1982, care va fi reeditată. Ne vorbeşte mult, după care citeşte în „prologul din carte” – spunând că a scris un poem debil pe care îl părăseşte. Apoi „vine ceva şi se lipeşte de poet”: poem…poem…poem (restul e hămesit de poem). „Ce bine că poemele există şi trăiesc în afara trupului” – e ceva ascuns aici – „pentru că poemul umple spaţiul cu lucruri faţă de care ar fi fost orb”. Mai aflăm despre teama poemelor” de a sta singure… poemul e scurt… poemele precedente nu-s decât calea până la acest poem. Gata! Firul cu plumb e mai drept ca poemul său, dar el (poetul) scrie ca să dea la o parte poemul, să-l pună deoparte. E cam încurcată treaba aici, sigur că trebuie reluată, dar să trecem la următorul poet care-şi aşteaptă rândul:
    5. Cornelia Maria Savu: care ne citeşte din Sisi (n-are importanţă că nu ştim cine e Sisi, cu răbdare însă vom afla). Dar vom avea răbdare? Pentru că poemul–prozaic (chiar proză în toată regula) e o „întretăiere de biografii, strivite de trei imperii. Oho! Ce spuneam: cu răbdare vom trece şi noi prin cele trei imperii. Poemul? ne aduce-n plin „cer de iarnă” şi o dimineaţă în care spaima îţi aşează bănuţi în palmă. Într-o astfel de dimineaţă, Hella va trăi la cheremul morţilor, desprinsă prea devreme din „carnea mamei”. Pe drumul însemnat al celor singuri „Got im Himer!” Aproape că nu mai ştim nimic despre Hella, care „intrase în criza de spasmofilie” pentru că Uca nu o înţelege pe Sisi de ce s-a ascuns ea în sascristia catedralei. Poemul ne vorbeşte despre Nicu şi Iohan care-şi amintesc ambii „o zi cât un veac din viaţa celor trei fete: Uca, Sisi. Hella… aflate printre stafii şi vrăjitoare. Şi autoare ne vorbeşte…vorbeşte…
    6. Santha Atila: recită un prim poem despre Dor, de parcă ar da cu cuţitul în piatră, dar ceva cu trimitere la folclor. Urmează o poveste de dragoste despre Kemal şi Amalia aţibildul. Se întreabă: „lumea e plină de mister, dar care e marele mister?” şi că „întotdeauna s-a temut de poezie că-i va înghite trupul”. Să fie poezia un căpcăun? Dacă i-am fi înţeles limba cu care şi-a citit ultimul poem, poate v-aş fi răspuns la această întrebare. Uneori e mai bine că nu înţelegem limba în care ni se citeşte poemul. Însă tare „suna” el frumos!
    7. Liviu Ioan Stoiciu: pentru care am notat toate astea: (întrucât s-a scuzat că a venit aşa târziu la maraton) – dar poetul chiar venea direct de la festivalul (sau aşa ceva) Emil Botta, şi el un poet născut ca şi dumnealui la Adjud. Poetul ne citeşte patru poeme, în ultimul, transmiţând mesaje subtile auditoriului. „Poate că lumina/ dinafară nu ajunge să-mi arate adevărul”, spune poetul. Dar lumina dinlăuntru? E foarte important să ştim. Dar poetul transmite sălii (recunoaşte) că se pierde în nimicuri. Şi asta (simţim noi), pentru că nu mai ştie „cine îl va scoate din încurcătură”. Îi spunem noi, cei din sală, ascultătorii săi: Nimeni! Poate să-şi ia adio de la lumea aceasta nesimţitoare. Credem că aici are dreptate: „cineva a înnebunit şi-i taie pe toţi în salon, domnu doctor!”. Să fie întâmplarea cu dr. Ciomu (întâmplare desigur cu totul în afara poeziei), „o reacţie în lanţ a unor lungimi de undă din univers?” Doar n-o avea poetul darul prezicerii. Poetului îi miroase în continuare a moarte: „Tu eşti unul dintre cei care nu vor nicicum să tacă”- mie mi se adresează? Ţie? Poetul are vocea caldă, calmă, mătăsoasă… poemele alese spre citire sunt de atitudine. Atitudine faţă de societate în general, faţă de anumiţi oameni în particular. Poemele fac parte din ceea ce noi numim „gâlceava poetului cu lumea”. Ehei! Dacă am putea deosebi mesajele venite din viitor de cele venite din trecut! Poate veveriţele alea nu ne-ar mai privi aşa de lung… Mesajul său însă (deşi intitulat subtil) este foarte clar. Îşi cere iertare pentru tot ce s-a întâmplat în cultură, dar şi în societate, în ultima vreme. Sună ca o asumare a răspunderii în locul altora. Poemele fac parte din vol. „Pe prag (Vale-Deal)”. Cunoscute sunt poemele şi chiar comentate de mine în eseul intitulat „În zariştea poeziei zarzărul a tot înflorit”. Ne-am mai liniştit şi noi pentru somnul care ne îmbia: mamă! mamă! cum îmi mai făcea el (somnul), mie cu ochiul! Să fi fost ochiul al treilea al criticului? Vă întreb şi eu!… Îmi cer iertare că n-am putut rezista. Aş fi vrut să mai ascult doi poeţi: Florina Zaharia şi Adrian Alui Gheorghe… dar era prea târziu… prea târziu…

  2. oamenilor nu aveti idee cat va inselati decat sa va preocupe cand vine domnul mai bn v-ati interesa de cum va va gasi sfarsitul lumii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!