0
37 comments

Vineri, 17 februarie 2012. Aud că noul premier a dat ordin să fie scoși din piatră seacă 2 miliarde de euro (1,5 la sută din Produsul Intern Brut), să fie aduși în plus în pușculița statului din evaziunea fiscală, în maximum două luni, „în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale” (interesant, nu din petrol și țigări sau contrafaceri). Și nu pot decât să surâd, pe ce lume o fi trăind? Probabil că serviciile secrete vor interveni în acest sens. Cu aceste 2 miliarde atrase din evaziunea fiscală s-ar plăti prima rată la datoria de 20 de miliarde de euro contractată de Băsescu. Sigur, nu-l doare gura pe M.R. Ungureanu să se arate intransigent.Dar românii știu că evaziunea fiscală, dacă ar fi eradicată, ar transforma România într-o țară prosperă (ea e evaluată și la 40 la sută din PIB; vă dați seama ce mare ispravă ar fi să se împuțineze acum cu… 1,5 la sută). Culmea, tot azi am aflat că România a împrumutat de la începutul acestui an alte 4,6 miliarde de euro, „de doua ori mai mult decat banii imprumutati in aceeasi perioada din 2011, ceea ce inseamna 132 milioane de euro pe zi sau 5,5 milioane de euro pe ora”. Ce înseamnă asta? Disperare, nu sunt bani pentru salarii și pensii, economia nu funcționează, guvernanții sunt niște imbecili care n-au soluții… Ce spune Ungureanu, premierul lui Băsescu: „Avem la dispozitie doua surse importante pentru cresterea veniturilor bugetare si a produsului intern brut: accesarea si gestionarea eficienta a fondurilor europene si combaterea evaziunii fiscale. Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeana de 40%”… Accesarea fondurilor europene? N-am atras până azi nici 4 la sută din zecile de miliarde de euro alocate, la mijloc fiind incompetența crasă a actualei puteri. Ca un făcut, azi un nou anunț a produs stupefacție: României i se suspendă 3,5 miliarde de euro din acești bani europeni alocați pentru un „program operațional” (Programul Operațional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane) aprobat de Comisia Europeană. Băsescu era convins că vor intra în acest an 6 miliarde de euro din fondurile europene în România, fiind angajate în rambursare: „Directia Generala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale (DG EMPL) din cadrul Comisiei Europene va emite o decizie de intrerupere a termenului de plata pentru cererile in curs. Intreruperea va fi ridicata de indata ce Autoritatea romana de audit confirma ca deficientele au fost remediate, conform prevederilor Regulamentelor pentru Fonduri structurale”… Nu e de ajuns că România își toacă rezervele strategice acum (de la combustibil la alimente, care trebuie puse urgent la loc), cu stările de urgență nedeclarate din cauza „potopului” teribil de zăpadă, care a pus la pământ inclusiv sistemul energetic.

Altfel, i-am văzut și azi în Piața Universității pe protestatari, în a 35-a zi consecutivă la București (și a 36-a în țară), care cereau Alegeri anticipate și Jos Băsescu – nu-i mai bagă nimeni în seamă, nici măcar o televiziune sau o agenție de știri… Protestatarii își sacrifică sănătatea. Trist.

***

A murit azi poetul boem Ion Nicolescu, la Buzău, Dumnezeu să-l ierte. Mi-a telefonat la prânz Marin Ifrim: voiau să-l mute cu forța într-un spital comunal, fiindcă i se terminase „stagiatura” în spitalul din Buzău. Nemernicia românească, un poet nu face doi bani, ia să fi fost un nou sau vechi nomenclaturist… De ce-a murit, l-am întrebat. Probabil a murit de epuizare… Poate că e mai bine că s-a eliberat așa, murind. Ion Nicolescu nu mai avea pe nimeni care să-l îngrijească. N-are nici o moștenire de lăsat, în afara operei, de care habar nu mai are nimeni (în afara susținătorilor lui din Buzău, în frunte cu Marin Ifrim). De mulți ani Ion Nicolescu era considerat în lumea scriitoricească un cerșetor, boala l-a adus într-o situație de plâns (nu cred că era conștient de decăderea în care se complăcea; era împăcat cu sine, blând, nu se supăra dacă nu-i dădeai bani). Uniunea Scriitorilor, prin Comisia sa socială, din câte știu l-a ajutat constant. Îl rog și pe această cale pe Marin Ifrim să vină cu factura cheltuielilor care se vor face cu înmormântarea lui la Uniunea Scriitorilor, să fie decontată (la telefon mi-a spus că nu-l interesează umilințele legate de decont; el speră să se implice primăria din Buzău în cheltuielile de înmormântare, sper să găsească înțelegere; altceva ar fi fost dacă l-ar fi făcut cetățean de onoare al Buzăului, aceste cheltuieli ale primăriei ar fi fost subînțelese). Ieri, 16 februarie, Marin Ifrim îmi scria (vă dați seama, nu-și putea imagina că a doua zi moare Ion Nicolescu): Dragă Liviu,

    Mă simt dator faţă de blogatarii tăi, o echipă formidabilă, cu avp-işti cu tot, să vă mai zic câte ceva despre Ion Nicolescu. Dacă nu avea “norocul” să ajungă în spital, acum stătea la rândul dezgheţului ca să se insinueze spre lumea de dincolo de băseştii reali. Aflând cine e bolnavul, directorul spitalului, dr. Drăghici, l-a mutat într-un salon mai acătării. Un spaţiu cu frigider şi televizor. Fostul deputat Mircea Costache, aici ar fi multe de spus, l-a vizitat de câteva ori, i-a dus mâncare şi pijamale cu etichetă. Cât timp a fost parlamentar, acest om simplu în sine, i-a dat, lunar, lui Ion Nicolescu, în casch, câte 3-4 milioane de lei vechi. Cu martori, ca să zic aşa. Ca să nu mai spun că, săptămânal, îl trecea prin piaţa centrală şi-i umplea sacul cu alimente. La Buzău Ion Nicolescu şi Ion Gheorghe sunt considerați nişte… scriitori de patrimoniu. Nu ne e ruşine cu ei, dimpotrivă. În clipa de faţă, Spitalul Judeţean Buzău, în ciuda “factorilor de răspundere”, are pe inventar ceva ce nu poate fi inventat. O mare răspundere.

   În aceste două săptămâni de când Ion Nicolescu este internat, a fost vizitat de scriitori locali cu suflete universale. Cel mai uimitor personaj al acestor zile de copcă pe suflet s-a dovedit a fi poetul Teo Cabel, nepotul regizorului de origine buzoiană Nicolae Cabel, director pe la Antena 3, dacă nu mă înşel. Teo Cabel e cea mai mare surpriză literară de după 1989, pentru noi, băştinaşii literelor buzoiene. Din fericire pentru Ion Nicolescu,Teo locuieşte exact vizavi de Spitalul Judeţean Buzău. Maestrul Nicolescu poate servi oricând vrea mămăliguţă caldă. Liviu, acesta e creştinismul nostru. Nu cel al lui Becali cu banul scos din pizda mă-sii. Şi mai e ceva care ţine de magia acestui poet aparent maudit. În spitalul respectiv munceşte la greu un prozator de calibru, vrâncean de-al tău, cum ţi-am mai spus, care, în timpul vieţii sale, nu a făcut decât bine: Valentin Cojocaru. Te îmbrăţişez, cu bine, marin terestrul, nu ăl de pe valurile paparudei băsescu.

Acum Marin Ifrim va avea ocazia să revină… Nu demult a participat la înmormântarea lui Gheorghe Ene, lider optzecist, într-o comună din județul Buzău. Mai mult murim decât trăim. La comentariile de ieri, de aici, am văzut două impresii dure (Octavian Mihăescu și Radu Humor) față de scriitori în general, dar și compasiunea sinceră pentru Ion Nicolescu. Preiau textul lui Tudor Cicu:

Astăzi, 17 februarie, 2012, orele 13,10 s-a stins din viaţă poetul Ion Nicolescu (un veritabil Vărsător), care ne spunea nouă, că „nu e om cel ce nu schimbă lumea”: „Luaţi-ne stele şi păsări de mare/în slava aripilor voastre uşoare/putem să şi râdem dar ce e de râs/în zbuciumul mării în munţii de vis/sub noi se sfârşeşte pământu-n ecou/tristețea e ultimul nostru erou…” (Domnul de la Marea Neagră). Numai, luaţi aminte, la acest poet; pe cât de solitar, pe atât de bizar în peisajul său buzoian! O voce distinctă, irepetabilă… că altora, mulţi ani le-ar trebui să se nască. Să-i murmurăm şi noi versurile, pe care ni le tot repeta în adunările cu publicul, acest Ion Nicolescu, doar-doar, vom auzi şi noi ceea ce Homer numea (în Odiseea) „viersul răspândind o ploaie/ De sunet şi-şi plânge pe Itilos/ tot neamul…”. Redăm şi noi, îngânându-l, dintr-un poem cunoscut al lui Ion Nicolescu: „fruntea noastră ară cerul ca un plug din lemn de fag/ şi pe dealul veşniciei boii voştri ceru-l trag/ noi suntem leagănul lumii noi sămânţa de poeţi/ care nu-i de mântuială dacă vreţi dacă nu vreţi/ trup avem suflet avem trup şi suflet noi suntem/ nimeni să nu-şi taie capul să ne ţină la cherem” (cântul XXVI). Când Ion Nicolescu spunea că „fiecare are un conflict mondial personal”, noi trebuie să înţelegem şi de ce Cehov, din celălalt capăt al acestui continent, spunea: „La om totul trebuie să fie frumos de la haine până la suflet”. Şi azi, mai aştept un Gheorghe Istrate, un Florentin Popescu să dea o carte închinată numai lui, acestui poet de tot singular pe aceste meleaguri. Dacă setea şi foamea de absolut nu pot fi satisfăcute de flacăra celui care scrie (aici, probabil că vom fi de acord cu convingerile lui Sartre, care înţelegea că pe acest tărâm nu se pot înşira doar cuvinte, cuvinte…), păi, atunci, Ion Nicolescu, poetul care a înfruntat doar cu pana sa un imperiu al cuvintelor, înţelege că nimeni altcineva nu avea să ştie decât „El” (mai bine, a înfrunta viaţa şi lumea, în sensul şi nota ei adevărată) cum se scrie poezia adevărată. Ori, devine prin prisma celui care scrie, un purtător de imagine al „comediei” numite viaţă, cu pana celui aplecat asupra colii de scris, prin cele ce avea să-mi răspundă la o ultimă întrebare, ce i-am pus-o la 14 ianuarie 2012: „În Himera literaturii (a lui Ion Lazu şi Ion Murgeanu) se spune că l-aţi făcut nebun pe Nichita sau pe Ion Gheorghe, nu mai reţin! La pag. 206-207, am reţinut că ia-ţi strigat lui Murgeanu: „Nu intraţi la Gazeta literară, acolo e un nebun!”. (Redau din Ion Murgeanu: „Ilustrul personaj negativ de mult mai târziu Ion Nicolescu; autorul de comice şi ironice, cum avea să-l numească Zaharia Stancu însuşi”) Ion Nicolescu mi-a răspuns degajat şi simplu, cu toate că cei de faţă, care nu admiteau să pun tocmai eu întrebări poetului, au vociferat. „Dragul meu! În tinereţe, fiecare am avut câte un conflict mondial personal. Asta, însă, e o viaţă, nu o întrebare!” Era cât se poate de lucid şi raţional. Dumnezeu, însă, n-a ţinut seama de toate astea. Pentru ca semnele, din desfăşurarea vieţii sale, să capete cât de cât o aură mitică, poetul acesta ne aruncă pe toţi în plasa unui Dumnezeu dezamăgit, care plânge în calea sa. Nu degeaba criticii vremii îi apreciau lui Dickens măiestria descrierii vieţii de zi cu zi şi a „lumii celor mărunţi”, dar şi accentele tragico-satirice ale operei sale. Animat de forţa creaţiei directe pe „solul” uman, putem argumenta oricui, că am dat peste autorul ce a dat un imbold cântecului popular, şi „Mioritiadei” din „ţara preafrumoasă a tristelor Marii”, încurajându-i şi pe ceilalţi să fructifice acest nou zăcământ. E ceva mai mult decât o destăinuire a fiecăruia dintre noi, care vine abia acum, să sugereze câte „ceva”, despre înrâurirea scrierilor. Pasărea cu spinul înfipt în piept, din cartea lui McCullogh, nu ştia ce legi implacabile o condusese la sinucidere, dar îşi începea pentru noi călătoria pe care avea să o sfârşească aruncându-se într-un spin, ştiind că va muri cântând. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spinii în piept, cu fiecare zi în care nu ştim să trăim, noi înţelegem de ce ni se întâmplă pentru că ni se şi întâmplă? Ce grele momente trăim, cei care l-am cunoscut personal, în aceste anotimpuri! Destinul suveran îşi va urma, pe ocultele lui hotărâri, un imprevizibil fir al continuităţii. Poetul Ion Nicolescu va trece peste nemărginirea timpului acesta, aspirând la un lucru care-n veci se va numi: eternitate. Forfota poetică a ţinutului Buzău nu va putea reconstitui, de acum înainte, calitatea şi greutatea unei voci care să-l poate egala multă vreme!

PS. Florentina Tonița îmi trimite pe e-mail, când public pagina de jurnal online de față: „Poetului Ion Nicolescu. La plecare”. Link: http://florentinatonita.blogspot.com/2012/02/poetului-ion-nicolescu-la-plecare.html.

PS. 2. Parcă am presimțit, ieri am publicat fotografii de morminte de scriitori, aici. Public și azi fotografii făcute pe 12 ianuarie 2012 la mănăstirile Pasărea și Cernica. Nu strică să ne mai reculegem.

factura cheltuielilor care se vor face cu înmormântarea lui la Uniunea Scriitorilor


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
37 comments

37 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Elegie
    mă cunoaşteţi lume
    ăla-s care scrie
    ăla ce-ndulceşte
    lemnul de sicrie
    ăla ca deşertul
    şi ca arabescu
    suflet de cămilă
    ion niculescu
    fac negoţ cu moartea
    ochii mei sunt hoţii
    care fură fluturi
    din neantul nopţii
    ăla spânzuratul
    teatrul de paiaţe
    de-un simbol de paie
    gata să se-agaţe
    ăla cu iluzii
    trist antropofag
    sunt sătul de oameni
    şi mă cam retrag
    mi-am trăit mumia
    şi cred că-i firesc
    cu o crizantemă
    să vă mulţumesc
    am iubit odată
    marea şi mareea
    m-am ales cu sarea
    şi cu de aceea
    scriu aceste rânduri
    şi vă las cu bine
    nu ştiu ce-o să faceţi
    însă fără mine
    fără ca deşertul
    şi ca arabescu
    suflet de cămilă
    ion niculescu

    De acum posteritea il va aseza acolo unde ii este locul,la fel cum a facut si CAFENEAUA.com
    Intr-un remember am sa incerc sa va aduc aminte de unii poeti, bizari prin nebunia lor, poeti ai vremurilor trecute.

    Azi ION NICULESCU
    O figură bizară care bântuie ca o nălucă printre concitadini, un chip brăzdat de suferinţă, dar mai ales de suferinţa provocată de uitarea şi ignorarea valorii sale. Umil şi cuminte se strecoară printre noi, oferindu-ne, cu mândrie, spre a privii o medalie trecută, sau ne dă spre citire o copie după o scrisoare a cine ştie cărei personalităţi literare, trecută în nefiinţă, sau recitindu-ţi una din poeziile lui, iar la urmă, neuitând să ceară un leu. Un leu şi este fericit că l-a primit şi-şi vede de drum, fără să supere pe nimeni. Cu leul acesta, cu care alţii au construit un Ateneu, îşi întreţine lumea lui de vise, numai de el ştiută. Stau şi mă gândesc oare câţi din generaţia lui mai sunt în viaţă: Fănuş Neagu, Gheorghe Istrate, Nicolae Peneş, Gheorghe Dincă, Florentin Popescu şi cam atât. Noi suntem prea tineri, dar şi conştienţi de valoarea lui. Aşa cum a fost, acest eminent student şi apoi doctor al unei facultăţi din Polonia, s-a pierdut în neant din fragidă pruncie literară, dând luminii tiparului, după multe peripeţii şi joc subtil de teatru de conjuctură, doar 7 cărţi cărţi care în majoritate au fost sortite topiiri după rigorile cenzurii vremurilor: „Indulcenţe” poezie 1969, „Ironice” poezie 1970, „Mioritiada” poezie 1973, „Retorica” poezie 1975, „Vox populi vox dei” poezie 1979, „Scrisori de serviciu” poezie 1986, şi singurul roman conceput în aceiaşi retorică nonconvenţională ca şi întreaga lui poezie, „Voi de colo de la Biaritz”.
    În scris ca şi în viaţă a fost un nonconformist, un neânţeles, chiar şi de cofraţii de cenaclu buzoian care spuneau: „Mesajul adus de versurile lui (Ion Niculescu), dacă se poate vorbi de un mesaj, este al unui suflet bolnav, desprins de realitatea înconjurătoare.” Dar el era mai mult decât ancorat în lumea înconjurătoare şi de aceea lua cu toată vigoarea atitudine atunci cand era nevoie, alături întru aspiratii de aceiaşi credinţă; Dumitru Stanca, Grişa Ghergheri, Mircea Popa, Ion Iuga, Gabriel Iuga şi alţii. Nu şi-a precupeţit libertatea şi sănătatea ca să spună tututor ceea ce unii nici în vis nu îndrăzneau să spună.
    Fire luptătoare s-a implicat alături de alţi confrati din aceiaşi generaţie şi au combătut vehement tezele din iulie 1972, mergând până acolo cănd au simulat în faţa Uniunii Scritorilor, în semn de protest, o spânzurare colectivă, lângă soclul marelui Eminescu. De aici şi desele chemări la sediul securităţii ce s-a lăsat cu urmări asupra sănătăţii sale. Pensionat de la 25 de ani, mai ales datorită calităţilor „actoriceşti” când simula o boală mintală, Ion Niculescu, bântue străzile Buzăului şi chiar şi ale Bucureştiului, trecând cu nostalgie pe la Uniune, unde speră să mai gasească un confrate de scris, care să-i dăriască un leu, mai ales după ce a fost dat afară din locuinţa primită de la Uniune undeva pe bld Dacia.
    În aceste vremuri speram să-şi revină şi scrie cu acelaşi aplomb şi verb vehement, poezie socială dar şi patriotică. Numai că lui Ion Niculescu i s-a tras cortina peste vitrina cu inspiraţie şi a pierdut contactul cu scena poeziei, a scrisului în general, rămânând doar un boem şi pitoresc personaj, agreabil şi discret…
    Cu toate astea nu trebuie să-l ignorăm şi nici să-l dăm uitarii. Aceste rânduri se vor o picătură în apele liniştite ale uitării cu speranţa că va face valuri şi se va revărsa peste pahar spre trezirea celorlalţi la realitate. Chiar şi vechii cenaclişti de la Al. Sahia, l-au uitat, iar cei ce-l întâlnesc îl ocolesc de frica leului pierdut.

    Nu putem să ne propunem să facem ceva pentru cultură întorcând spatele unor mari poeţi ca ION NICULESCU.
    DUMNEZEU sa-l ierte

  2. Ce ţară de căcat mai e şi asta în care trăim, dacă de moartea poetului Ioan Nicolescu abia dacă au aflat câţiva iubitori de poezie, pe când despre moartea unuia care o dădea pe Monica Gabor la produs se tot vorbeşte pe toate posturile TV!
    Chiar că merităm să pierim ca naţie: naţie de hoţi şi curve!

  3. Dumnezeu să-l odihnească în lumină pe poetul Ion Nicolescu…

    CÂNTUL XIV

    urmează-mă aşa cum sunt
    nebun şi singur ca un sfânt
    rămâi acolo unde eşti
    în ochii mei nepământeşti
    a fost aşa să ne lovească
    cu mâna sa dumnezeească
    o clipă-n care ne-am uitat
    în dumnezeu adevărat
    în bietul trăgător de sfori
    care ne-aruncă tuturor
    un vis mai mare sau mai mic
    din tolba sa cu mult nimic

    Ion Nicolescu – MIORITIADA

  4. Dle Liviu corectati va rog :
    “Jos Basescu !” striga de data asta protestatarii din Piata Universitatii , nu “Jos Iliescu !”.
    Vorba aia , toate la timpul lor 😉

  5. Dumnezeu să-l odihnească pe poetul şi prozatorul Ion Nicolescu. Am scris cu căldură despre opera sa în fişa pe care i-am consacrat-o în Dicţionarul coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu. Era, indiscutabil, un scriitor ignorat de confraţi. Despre trista soartă a acestui poet, despre tristeţea de a fi poet într-o ţară dominată de afacerişti veroşi şi de demagogi, s-ar mai putea vorbi. Acum cel puţin s-a dus într-o lume mai bună, cum ne place să ne iluzionăm
    Domnul să-l pomenească în împărăţia sa, mai generoasă, poate, cu poeţii!

  6. ” Ultima „schimbare”, are totuşi ceva caracteristic. Dar, ce s-a schimbat? Sau, cine s-a schimbat?
    Astăzi vorbim despre schimbarea lui Emil Boc sau a unuia dintre membrii mediocri ai unei loji iudeofrancmasonice (deci antihristice), etnic român, membru care a fost crescut la Londra, Budapesta şi în Israel şi pregătit pentru ceea ce a avut de făcut şi a şi făcut, preliminar şi care se află sub oblăduirea evreului ungur de limbă română George Soros, cu Mihai Răzvan Ungureanu, membru de bază al aceleiaşi organizaţii secrete, lojă iudeofrancmasonică, crescut şi educat de acelaşi George Soros, tot la Londra, Budapesta şi Israel, dar, spre deosebire de Emil Boc, etnic evreu din Iaşi, specializat în studii ebraice, talmudice şi de cabală, fost şef al CC al UTC din Iaşi, în timpul comuniştilor, promovat ca element de bază.
    Dar, să detaliem, mai jos, doar în câteva rânduri. Deşi vă vor părea multe, sunt chiar foarte puţine, doar atât cât să vă dumirească.
    Aşadar, o schiţă de portret, a primului produs integral evreiesc, care conduce primul guvern integral evreiesc, pentru prima oară în istorie, în România:
    Mihai Răzvan Ungureanu, în vârstă de 43 de ani şi care se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iaşi, a fost membru supleant al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, fireşte, înainte de 1989. A absolvit Facultatea de istorie-filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 1992. Apoi s-a înscris pentru masterat la Oxford, la Centrul de studii evreieşti şi de ebraică (Centre for Jewish and Hebrew Studies). După ce a absolvit aceste cursuri în 1993, anul următor s-a înscris la doctorat tot la Facultatea de istorie a Universității din Iaşi.
    Mihai Răzvan Ungureanu a fost membru al conducerii Fundaţiei Soros în România. Deasemenea, acesta a fost întotdeauna un apropiat al statului evreu – în timpul unei vizite în Israel, în calitatea de ministru de externe, a fost întâmpinat cu cuvintele „Bine ai venit, prietene!” de omologul său din acea vreme, Silvan Shalom. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa „românului”, „un expert în iudaism şi un prieten al Israelului”. Mihai Răzvan Ungureanu a primit de două ori premiul „Felix Posen” în 1997 şi în 1998, acordat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel.
    O parte din studiile–activităţile de la începutul carierei sale au fost finanţate de un celebru infractor internaţional, evreul Mark Rich, unul dintre sateliţii „magnaţilor” evrei ai lumii şi ai diverselor servicii secrete israeliene, coiniţiator, în România anilor 90, a mai multor lovituri de hoţie financiară, cea mai mare fiind dată – împreună cu Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi cu mai mulţi dintre cei care ar trebui să fie judecaţi pentru înaltă trădare: ROŞIA MONTANA.
    O altă parte de studii i–a fost finanţată de Dinu Patriciu.
    Mihai Răzvan Ungureanu este iniţiat în iudeofrancmasonerie şi în alte diferite tehnici ezoterico–oculte, care sunt, în realitate, tehnici sataniste, îndreptate împotriva lui Hristos, şi deci, împotriva neamului şi poporului românilor.
    În multe împrejurări şi-a afirmat admiraţia şi filiaţia faţă de unul dintre cele mai sinistre personaje din întreaga noastră istorie: Ana Pauker (după numele ei adevărat, Rabhinson). De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu nu este un caz aparte; foarte mulţi, dacă nu toţi tinerii politicieni sunt fie nepoţi, fie fii de personaje care s-au evidenţiat în lupta împotriva lui Hristos şi a neamului românesc şi aparţin fie comunităţii evreieşti, fie minorităţii ţigăneşti, fie celei maghiare. Nu este o tehnică de a arunca vina pe străini – este chiar realitatea, care poate fi verificată, relativ uşor. Pot fi date foarte multe exemple, cu care ne gândim că am putea face un raport al orbului de sine stătător – ceea ce ne şi propunem să facem.
    Mai departe câteva ultime şi foarte selective date: prin acordul dintre guvernele României şi Ungariei (din octombrie 2005), conceput de Mihai Răzvan Ungureanu, o parte din averea Fundaţiei Emanuil Gojdu, rămasă în Ungaria, a fost trasferată ilegal statului ungar; în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoare testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Fără să îşi facă prea multe probleme, Ungaria a vândut Curţile Gojdu din Budapesta unei firme off–shore din Cipru, al cărei proprietar este o companie israeliană, „Autoker Holding Rt”.
    La vizita în Rusia, ca ministru de externe, (ca de altfel în foarte multe alte împrejurări, când a avut iniţiative – personale? – de neînţeles, decât prin apartenenţa la lojă şi la servicii secrete străine) Mihai Răzvan Ungureanu a transmis Patriarhului Alexei al II-lea, din partea Patriarhului Teoctist un mesaj – care nu a fost niciodată emis, într-adevăr de către Patriarhul Teoctist. Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a fost consternată în faţa unei astfel de „iniţiative” – de fapt, executare a unui ordin venit pe calea lojei iudeofrancmasonice şi, probabil transmis prin servicii secrete străine – care era de drept, nimic altceva decât o intruziune abuzivă în relaţiile externe ale Bisericii.
    Ca ministru de externe al României, a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Lavrov, un tratat, pentru care în orice alt loc din lume ar fi fost executat la întoarcerea în ţară: „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia, privind inventarierea relaţiilor bilaterale”, prin care, de fapt şi de drept, România renunţă, de bună voie, prin trădarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, faţă de poporul român (îndeplinindu-şi astfel datoria faţă de duşmanii românilor – şefii săi de la lojă), la o mare parte din teritoriul Ţării, cel ocupat de Rusia (Basarabia); totodată a renunţat definitiv, în numele României, tot prin înaltă trădare, la Tezaurul României (http://axa.info.ro/anul-iii/axa-35/item/312-cel-mai-mare-jaf-din-istoria-moderna) sechestrat la Moscova de Lenin, în 1918 şi „uitat/pierdut” de sovietici/ruşi.
    În mai 2006, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din Republica Moldova vorbesc „o variantă a limbii române”, un fel de „light Romanian”. Sunt, după cum spuneam mai sus, doar câteva date – credem suficiente, pentru a clarifica profilul de personaj al lui Mihai Răzvan Ungureanu. De ce spunem că guvernul Ungureanu este primul produs intergal evreiesc, când există şi Petre Roman (Neulander, după numele lui adevărat)? “

  7. Nu l-am ştiut, decît din … legende. Deseori, e foarte trist să ajungi încă de viu o Legendă. Ştim la cine fac aluzie.
    Sunt sigur că viaţa acestui Poet, de abia de acum se naşte.
    Dumnezeu să îl ierte!… O spun, numai fiindcă aşa-i tradiţia, iar nu fiindcă i s-ar cuveni. Păcatele sale toate, Aici s-au spălat, precum bunele sale, tot Aici s-au adunat. Pentru Posteritate!

  8. PS: Să fim atenţi şi la Ziua de mîine!
    Melidonium, prin prietenii de Neam(ţ) ai Gazdei, deja s-a sesizat.
    Poetul a trecut Pragul…
    Pragul, veşnic e trecut de poeţi!

  9. Nu ne ajungea ca ungurii taie si spanzura in acest guvern lucrand cu viclenia la fibra neamului romanesc !
    Acum avem si prim ministru pe Ungureanu 😉
    Guvern maghiar condus de Ungureanu 😆
    De fapt nu-i de ras, ca ungurii, pana la urma vor numai o halca din Romania, pe cand ceilalti nu se lasa pana n-o distrug toata :mrgreen:

  10. Dle Humor, din câte îmi aduc aminte, Mugur, cel din linkul dvs dat de pe axa, a lucrat sub conducerea lui Horia Bernea, m_am vazut o singura data cu el la muzeu (fugitiv), era prea tinerel pe atunci, ptr ca peste ani sa aud ca ar conduce o forma de N.D, si din alte pescuiri a-le mele am bagat de seama ca numa boacane a facut, este brânza buna in burduf de câine.

  11. Moartea unui poet.
    Sigur, la moartea unui poet, cu întristare omenească, te referi la poezia lui, dar mai ales la “purtătorul ei material”, – care acum părăseşte scena lumii. La omul de carne şi sânge. A fost un ins de tot ciudat, straniu, neîncadrabil tipologic (prea puţin zis un boem!), care singur s-a plasat în afara societăţii. Cu ceva bacovian în abordările sale de viaţă, dacă nu şi scripturale, însă fără norocul aceluia, căruia Agata i s-a devotat până la capăt şi mai departe. L-aş apropia mai curând de Velimir Hlebnicov, pe care îl descrie memorabil Nadejda Mandelştam (“Speranţa abandonată”), devotata soţie a poetului Osip Mandelştam, el însuşi un poet exemplar, care nu a ştiut de nimic altceva decât de poesia sa (dar şi de demnitatea sa). Deci Hlebnicov şi Mandelştam. Memoriile Nadejdei M., fără egal în literatură, m-au impresionat la maxim. Din păcate, o carte care a ajuns cu mare întârziere la mine – şi la conştiinţa lumii, în general. Se cunosc împrejurările hruşcioviste-brejneviste…
    Altfel l-aş fi perceput pe Ion Nicolescu, personaj pitoresc la limita cu bizarul şi caricaturalul, pe care îl întâlneam pe coridoarele redacţiilor din Ana Ipătescu, în anii şaizeci. Îl publica Ilie Constantin, dacă nu concitadinul Ion Gheorghe, disimultând ciudăţenia versurilor prin supratitluri precum “Ironice”. Nu ştiam ce hram poartă ciudatul personaj, dar îmi era clar că nu e în limite normale şi, pentru că versurile lui îmi făceau o impresie pasabilă, dar nu mai mult de-atât, îmi spuneam că “nebunul nu-i atât de nebun”, dacă ştie să se bage pe sub pielea redactorilor etc. L-am revăzut secvenţial la restaurantul scriitorilor şi, la un moment dat, descriind fauna de acolo, i-am făcut partea cuvenită. Unele referiri apar în “Scene din viaţa literară”, 2007, alte trimiteri, ale poetului Ion Murgeanu sunt de găsit în “Himera literaturii”, 2007, cartea noastră de confesiuni în dialog epistolar, unde dăm seama despre anii formării noastre.
    N-aş da toate aceste detalii dacă în comentariul poetului Tudor Cicu nu s-ar fi făcut referire la Himera…Tânăr pe-atunci, făţos, cu aplomb, se băga printre figuranţi, la filmările care mereu se făceau la Casa Monteoru – cred că regizorii îl ştiau şi se foloseau de aparenţa lui. O dată l-am văzut în uniformă de husar, o mândreţe de tânăr. Cu greu îţi venea să-l înţelegi pe acest ins care în mod constant te tapa de bani. Poate să fi fost o fixaţie de-a lui, printre multe altele, aceasta mai sâcâitoare, mai dezagreabilă. Pentru mine, pe atunci măcar, literatura începea de la demnitatea persoanei. N-aş fi vrut, în ruptul capului, ca versurile mele bune-rele să apară din oricare alte motive decât calitatea lor intrinsecă. La drept vorbind, nu-mi sunt la inimă simulanţii, de nice fel (inclusiv simulanţii de pe scena politică!). L-am revăzut rar, de fiecare dată trecând strada ca să ceară un ban… ultima oară acum câţiva ani, cu comportamentul său strident, de paria. Ca la puţin timp, să scoată un aparat de filmat şi să tragă cadre, într-o somptuoasă sală cu vitralii, unde intrase după noi, prin efracţie. Logica e bulversată: dacă are bani de aparat fotografic, de ochelari străinezi, de ce nu are bani pentru mâncare? Mi s-a spus că se nutrea numai cu bomboane, ca fiind mai ieftine şi energizante, sfidând faptul că suferea de diabet… Un malentendu…
    Da, Domnul să-l odihnească, după o “viaţă de câine”, care a umilit ideea mea platonicină, de cetăţean demn şi de sine stătător. Mă minunez şi azi de ideea biblică, precum că omul să-şi câştige pâinea zilnică în sudoarea frunţii. De parcă munca ar fi o pedeapsă, un blestem… Eu crezusem că este una dintre marile şanse ale omului…
    Cei doi mari poeţi ruşi, repere ale poeziei de avangardă, nu se ştie nici măcar când şi unde au murit, după o jumătate de veac… Cu Ion Nicolescu destinul a fost mai clemant. Notă maximă pentru literaţii buzoieni, un comportament la înălţime!
    Se va găsi, să sperăm, cineva care să se îngrijească de poezia lui Ion Nicolescu, singura care în fond contează; şi să vadă ce se află pe casetele filmate de poet, poate însoţite de comentarii. Totul este posibil, tocmai acolo unde în mod normal nimic nu părea posibil. Numai poezia reuşeşte acestă performanţă, este paradoxul ei.
    Ion Lazu

  12. In privinta tematici destul de sensibile pusa in discutie de Mugur, tematica pe care daca ai curaj dezbate pro s-au contra tot rau o bulesti, chestiunea -i fff serioasa, dar;

    nu ptr ca ar fi un guvern ovreiesc 100% , nu este nici prima nici ultima tara din lume unde ovrei au un cuvânt greu de spus si, trebuie spus; depinde si ce fel de ovreiasi sunt, de sunt din spita bolsevica mai bine lipsa, ptr ca astia NU sunt ovrei ci fii satanei, nu au nimic comun cu ovreimea, dar se dau drept ovrei, asa cum ne avertizeaza si profetiile, nu toti ce isi spun ovrei si sunt ovrei… 80% din cei ce tipa cum ca sunt ovrei sunt clone, pe astia îi veti gasi in bolsevism, facând numa rau pe unde ajung ptr ca;

    lor le-a dat satana bogatile lumi refuzate de Hristos, astia au legam

  13. continuare, s-a bagat la urgenta-neterminata.. a crapat la intrare…

    Acesti pui de antihristi se substituie adevaratilor ovrei, practic Israelul este ocupat si nici nu putea scapa neocupat de aceste elemente. Important sa retiem refuzul lui Hristos inchina diavolului si primi imparatiile lumi. Acesta-i motivul ptr care asa zis uni ovrei sunt atât de tari pe pamânt, nu ptr ca ar fi buricul pamântului, asta-i gargara. Dar acum avem o problema..

    Daca crestinu ar cunoaste bine profetiile, mai ales românu, zic românul ptr ca prin cca 5% Dumnezeu in prezent face o lucrare teribila (de lucrarea asta se vor minuna multi cândva) iar cum bag eu seama cf profetilor va trebui sa vie calaretul ala alb, antihristu,, iar din acea zi, toate se vor schimba pe pamânt pâna si mântuirea va avea alte legi, da ati citit bine, mântuirea va avea alta lege, tot in Hristos, dar complects diferit, iar io bag seama ca in Ro se pregateste infrastructura specifica acestei legi ce va fi instaurata odata cu aparitia calului alb, dar si-a lui Ilie si Enoh, care vor tâlcui lumi aceste principi, aceasta lege.

    Dar asa cum si azi doar o minoritate din români fac o mare lucrare pe acest pamânt, care nu se vede si nici nu trebuie sa fie vazuta, la fel va fi si atunci, doar o minoritate va face o si mai mare lucrare, asa cum cea de azi este unica in lume la fel va fi si cea din acele zile, daca cea prezenta este invizibila, cea care va fi atunci va fi vizibila tuturor popoarelor. Nu întâmplator este asa de crunt lovit poporul român de bolsevici, ei vad la fel de bine ca si mine despre ce este vorba, am refer la cei initiati, nu la profani ce habar-nu-au pe ce lume traiesc.

    dar la fel ca si in cazul ovreilor, nu tot ce isi spune rumân si este român, astfel ca cca 70-80% ca si in zilele noastre vor claca, cea ce va duce la desfintarea statului român, ptr ca aceasta si este telul diavolului sa extermine români ptr ca el vede ce mare lucrare face Dumnezeu prin ei azi dar si mâine, va repet;

    In acest moment, o mica parte din români noastri fac o mare lucrare in via Domnului, nu ca ei vor ci asa le-a asezat Dumnezeu, la fel cum strungarul nu stie la ce foloseste o piesa lucrata de el, in general armament, la fel nici români nostri nu stiu la ce foloseste lucrarea lor in viitorul mare razboi intre diavol si Dumnezeu.

    Este adevarat, in acest guvern sunt bolsevici, ungureanu asta-i cel mai odios bolsevic si pe fata, pe care il si ling in cur cozile de topor, io il bag la coana … este fiul diavolului bolsevic si asta spune tot. Dar, el nu stie ce lucrare face … ptr români aia de 70%80% va fi tot rau, ba si mai rau, insa ptr minoritatea prin care Dumnezeu lucreaza la arma lui … va fi biencuvântare, paradoxal.

    Vor fi români printe acesti 5-20% care habar nu au de Dumnezeu, nu vor sti ce fac in anumite momente ce vor avea loc sigur in vremea calaretului spurcat, dar taman astia vor fi mari eroi ai lui Dumnezeu.

    iata ca va vorbisi nitel de alegerea speciala a Poporului Român, nu, nu am spus cum ca ar fi buricul pamântului, asta-i nebunie, români au intrat si deja joaca dur in istorie, dar nu-a cezarilor ci a lui Dumnezeu, nu totii români ci doar 5-20% dintre acestia.

    Cine-i întelept va pricepe, când zic întelept gâdesc la cel induhovnicit , ca asa si bolsevici sunt baieti superdestepti…

  14. Grupurile noastre au interactionat cu cei despre nu se stie sau nu se crede. Greu, dar pana la urma noi vom invinge.

  15. Din respect pentru memoria sa, tin sa va aduc aminte ca tinea ca numele sau sa fie mentionat exact asa cum era:
    Ioan Nicolescu.
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  16. Nu pot posta ceva copiat dintr-un fisier doc de la mine din calculator , ceva care se refera la Ion Nicolescu cu care am fost prieten si pe care l-am cunoscut intro mare masura.
    Poate ma indrumati dle Stoiciu mai ales ca e posibil sa fi stat la o aceiasi masa cu Ion la Rest. Uniunii.

  17. PS Indicati-mi un blog unde sa pot copia textul ca apoi sa-l puteti prelua.
    Este cred eu insolit pentru ca IN nu se lasa cunoscut decat cui si cat dorea el.
    Dumnezeu sa-l odihneasca.
    Multumesc

  18. Viorele , el isi spunea Ion, asa sunt publicate si cartile si poeziile in Luceafarul. De fapt este nascut Niculescu, asa se numea in scoala la catalog. 🙂

  19. IN MEMORIAM (I)

    Ion Nicolescu nu vorbea despre el si despre ce facea intr-o maniera inteligibila, dar asta doar fiindca asa dorea el, deci putin stiu ceva foarte complet si doar din bucati putem reface aceasta personalitate, daca cu totii care putem spune ceva vom fi sinceri.
    L-am cunoscut bine pe Ion , am fost colegi de clasa in scoala, fara a fi pe atunci prieteni, dar ulterior revazandu-ne in Bucuresti ne-am apropiat, el tinandu-mi lectii de logica si de genialitate in toate alea, eu mai degraba neluindu-l in serios, dar atragandu-ma desele sale sclipiri de geniu filozofic si chiar stiintific, care mi-au confirmat daca mai era nevoie, subtirea granita ce se spune ca exista intre nebunie si geniu. L-am testat considerandu-l simulant si apoi i-am marturisit-o . A ras, caci i-am spus ca nu simuleaza decat partial si de fapt cum se vede, cam asa este. Mi-a dat atunci o definitie suis generis a sanatatii mintale, exemplificand ca nebun este cel care spunand ca este de sticla se sperie realmente ingrozitor daca te apropii de el cu un ciocan; apoi explicandu-mi superba definitie scolastica a adevarului ca fiind coincidenta intre lucru si intelect, mi-a spus ca daca de exemplu, eu si cu el ne dam intalnire laUniversitate la Ceas (pe atunci mai era) si sosim amandoi acolo la ora fixata, inseamna ca suntem mintal normali.
    Atunci nu am mai jucat rolul lui Sancho, ci am devenit un soi de Don Quijote de ordinul doi, sustinandu-l in crearea unui cenaclu numit Columna, unde Pitis a fost scurta vreme bibliotecar, Anda Calugareanu si Dan Tufaru veneau, Nicu Vladimir etc.
    Era in epoca de dupa cutremur cand se lansase cenaclul Flacara, mai ales prin Imnul compus de Nicu Alifantis pe o poezie a lui Ion Nicolescu cu o metrica ideala pentu a fi pusa pe note si pentru care Nicu A. in mod special compusese muzica Nicu Alifantis, deci o simbioza poetico-muzicala si care la Cenaclul Flacara dupa cum povestea Motzu Pitis a fost un triumf la prima auditie , un sucecs atat de mare incat Organele au vrut sa-l confiste , cu introducerea numelui propriu „adulat” si cu referiri politice, ceea ce Nicolescu a refuzat dar Paunescu a aceptat spre rusinea sa si a posteritatii sale, caci toti, de frica, din oportunism sau din invidie, au profitat de fapt de lipsa de aparare a acestui inadaptabil, caci asta era de fapt Ion Nicolescu. Eu nu am citit cartile la care se refera dl Lazu dar cred ca IN dorea sa schimbe lumea dupa chipul lui si nu o accepta in ruptul capului asa cum era in realitate. Daca era nebunie, atunci asta era si nebunia dar si genialitatea sa.
    In final spre remember voi da primele versuri cantate de Nicu Alifantis din poezia originala, pastrate ca prin miracol, Paunescu avand grija sa le faca disparute(cam cum s-a intamplat si cu cartile sale !?) asa fel incat Nicu Alifantis acum doi trei ani la rugamintea mea sa le reia, mi-a spus ca nu are nicio inregistrare, ceea ce deasemeni la fel mi-a spus si Motzu pana sa moara.

    Acel cenaclu se numea Columna si Ion cu stilul lui inconfundabil reusise, nu stiu cum si pe cine aiurind, sa obtina stampila si cont de sine statator in banca unde el si cu mine aveam semnatura si deci drept de retragere. Pe atunci asa ceva era un caz cu totul de exceptie. Desigur, ca fiind totusi mai realist, nu am emis, cred asta, dar poate ca atunci furat de val s-o fi facut , vreun ordin de plata, mai ales ca nici bani nu prea erau in acel cont. 🙂
    Asa ceva azi nu ar mai uimi pe nimeni, dar pentru anul 1978-1979 era un record. Si asa am inteles, dupa 1980 cand Cenaclul s-a rasuflat, dupa ce spre exemplu cand Pitis exasperat de stilul Ion Nicolescu a zvarlit pe jos in public “bibloteca” Cenaclului Columna, respectiv opera lui Ceausescu , a lui Lenin, Marx si Engels si altele de astea, cu care Ion dovedea cat de “comunist” era acel cenaclu, dar asta desigur ca dupa ce refuzase sa-si comunizeze si Imnul 🙂
    Evident, eu ca inginer, desi dintro familie de oameni de cultura, ma distram copios cu toate acestea, deh eram tineri si veseli, in ciuda tuturor cozilor pe care eu le faceam pentru familia mea, caci Ion pe atunci(renuntase la pensia pe motive psihice declarand ca este perfect sanatos) traia cu ce-i dadea fiecare si cu milogeala la usa lui Traian Iancu, alaturi de Florica Mitroi(Dumnezeu s-o odihneasca) sau George Alboiu si mai erau cativa pe care nu-i mai pomenesc .
    La restaurantul Uniunii o mai vedeam pe Blandiana care mai cumpara ceva la bufet. Prin Uniune pe Dinescu care nu vorbea cu nimeni, si avea o basca de pictor pe cap si in 1989 si dupa aceea, si am avut o mare surpriza sa-l vad cat de locvace este, deasemeni cu permanentul Jebeleanu cu Ileana Malancioiu la masa rezervata intr-un colt, deasemeni generalul Fulga cum ii spunea Ion, destul de des era Nichita Stanescu tronand la cate o masa dubla si am avut fericirea ca prin Ion sa-l cunosc pe dl Petre Tutea care-mi cunostea familia antebelica. Sunt multe de povestit si probabil ca va trebui sa le scriu, sunt constient de aceasta datorie desi asa ceva ma cam sperie.

  20. IN MEMORIAM (II)
    Revin la aventura noastra ludica intro perioada cand eram aproape zilnic cu Ion si cu “haremul” sau(erau cateva admiratoare poate a versurilor dar si a barbatului super inteligent si ciudat, al caror nume nu-l voi da) dar in fine asta numai in mijlocul zilei, asa ca nu stiu cum isi ducea viata dupa ora 16 max 17 cand il paraseam, eu avand sotie si copil mic

    Asadar, dupa 1980 a transformat muribundul cenaclu Columna in Universitatea Columna care repede poate si datorita ideilor mele nebunatice a devenit UEC adica Universitatea Europeana Columna, persoana publica de drept international si chiar a fost in potenta in legea romana, nu pentru ca Ion facuse iar rost de stampila, senzationala performanta , cu care le lua maul cum s-ar spune golaneste, la toti cei care inca nu-l stiau, desigur ca nu si securistului Victor Achim caruia m-a prezentat spunandu-i tov general Achim, cred ca pana la urma a si ajuns astfel, caci alt colonel Munteanu a ajuns si general si Director la Arhive si cand a murit, Ion mi-a spus ca a fost lichidat. Poate da poate nu 🙂
    Dar la Munteanu voi reveni daca voi continua aceasta poveste.
    Asadar facu Ion carta UEC si o depuse la Tribunalul Bucuresti vizitandu-l apoi cu mine alaturi si solicitand o cafea , pe presedinte judecator Popa care a ajuns mare dupa Revolutie,.
    Ciudat, cam toti cei cu care drumurile lui Ion s-au incrucisat :judecatori care l-au protejat sau nu , caci era sa fie evacuat, de fapt a si fost, dar l-am repus in locuinta cu sprijinul instantei si a unor alti cativa amici si cu ajutorul meu in calitate de prorector al UEC, pe dl rector Ion Nicolescu, care atunci fara pensie ,caci cum spuneam, renuntase la pensie pe motive de boala psihica, ca sa aiba relevanta calea ludica, romaneaca a Solidaritatii, caci asta a fost UEC, caci noi daca aveam miliarde de dolari in contul nostru(adica o putere straina in spate) avand cum va spun pe bune, personalitate juridica internationala, il cumparam si pe Ceausescu cu fulgi cu tot, ceea ce si baietii de la secu au inteles la un moment dat si daca pe Ion il stiau poate suficient, prezenta mea i-a ingrozit, nestind unde si cum sa ma puna, dar totusi nu mi-au facut decat niste glumite pe care poate le voi povesti daca voi avea ocazia.
    Oricum UEC cu Ion Nicolescu rector a functinat efectiv in 1990-1992, acolo adus de mine cand era in dizgratie, a predat drept international Dumitru Mazilu , am avut-o studenta pe Veronica Gusa care apoi a devenit Dragan deci cea mai bogata romanca 🙂
    Desigur ca si asa ceva creat de el, tot el Ion Nicolescu l-a pus pe butuci.
    Oricum pana sa fie ucis il recuperasem pe bietul Sandu Protopopescu care se lasae de baut, macar cat venea si preda la UEC si etc, etc ,etc. 🙂 🙂 🙂

    Reusesc sa postez cu mare intarziere caci asa cum am scris ceva mai sus am avut niste probleme de natura informatica cu acest text care nu s-a lasat o vreme manipulat dar sper sa fi rezolvat. Voi vedea cand voi apasa submit.
    A fost felul meu de al priveghea pe Ion.

  21. PS.Si acum textul poeziei Imn si acea strofa cantata de Nicu Alifantis:

    Versurile Imnului cantat de Alifantis

    ALMA VENUS:

    noi cavaleri ai doinei noi liberi cetateni
    din dragoste ne nastem din soare si polen
    aluat al nemuririi pastori si militari
    cu podul palmei viata ne-o mangai si ne-o ari
    noi freamatul de codri noi lanciile lui
    noi nu suntem o tara onor a nimanui
    vom fi stramosii vostri urmasi ne tineti minte
    o clipa-n care-o mana de oameni si cuvinte
    au pus un pic de suflet un pic de tricolor
    ca sa-ti ramana toate in vis la locul lor
    ca sa-ti ramana hora oratia-n pridvor
    am pus si trup si suflet la inaltarea lor
    noi fiii tai nu ardem pe rug cuvinte mari
    noi te rugam cu piatra batrana de hotar
    noi te rugam cu brazda de sange de sub plug
    noi fiii tai nu ardem cuvinte mari pe rug
    noi fiii tai nu suntem a mare sau a mic
    noi te rugam cu viata si nu cerem nimic
    tot ce doreste tara asa se implineasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    sa aiba vecinic pace si dragoste sa nasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    copii frumosi si liberi si vivat sa traiasca
    Traiasca Romania Traiasca Tricolorul
    Traiasca – Alma Venus – Maria Sa Poporul
    ION NICOLESCU
    (1975, Vox populi vox dei, 1979)

  22. PPS. Se pare ca nu ia si http-uri dar sa mai incerc introducand caracterul strain #

    Prima strofa ramasa din versiunea originala:
    ###.youtube.com/watch?
    ####v=qkgxMbzHr-8

  23. Adaug altfel:

    O poezie frumoasa pe care Nicu Alifantis a continuat s-o cante pana azi fara vreo schimbare:

    /dora_/9ec36dfb863752

    sau aceasta groaznica superbitate ludico-filozofica:

    /emma27/20be4b7a554d5b

    sau niste jucarele tot in genul ludic(era celebru in epoca Ion Nicolescu printre studentii bucuresteni din Regie sau Grozavesti pentru glumele astea care se invatau pe dinafara):
    /emma27/1a1dcb1c5f8c4f

    /emma27/65d93140ec7313

    De adaugat ce trebuie ptr trilulilu in fata 🙂

  24. Elegia
    mă cunoaşteţi lume
    ăla-s care scrie
    ăla ce-ndulceşte
    lemnul de sicrie
    ăla ca deşertul
    şi ca arabescu
    suflet de cămilă
    ionnicolescu

    fac negoţ cu moartea
    ochii mei sunt hoţii
    care fură fluturi
    din neantul nopţii
    ăla spânzuratul
    teatrul de paiaţe
    de-un simbol de paie
    gata să se-agaţe

    ăla cu iluzii
    trist antropofag
    sunt sătul de oameni
    şi mă cam retrag
    mi-am trăit mumia
    şi cred că-i firesc
    cu o crizantemă
    să vă mulţumesc

    am iubit odată
    marea şi mareea
    m-am ales cu sarea
    şi cu de aceea
    scriu aceste rânduri
    şi vă las cu bine
    nu ştiu ce-o să faceţi
    însă fără mine
    fără ca deşertul
    şi ca arabescu
    suflet de cămilă
    ionnicolescu

  25. Intrebarea mea este una singura: daca, de fapt, modificarea acelei melodii nu a fost decat o capcana intinsa…un pretext care putea fi folosit pentru a opri Cenaclul Flacara ?

  26. este una singura, insa are ‘subgrupe’;

    daca, de fapt, Paunescu ii cunostea bine pe poeti si s-a gandit ca daca nu isi asuma rolul de ‘avocat al diavolului’ se duce totul de rapa?

    daca Paunescu inca mai credea la acea data in Ceausescu?!

    simple ipoteze de lucru

    Fireste, obiectul acestui post este altul, regretul meu pentru plecarea lui Ion Nicolescu este sincer.

  27. Orice ar fi fost inainte, dupa 1989 si pana sa moara el mai intai, Paunescu trebuia sa restabileasca adevarul. Punct.

  28. Dle LIS,
    Intamplarile de pe blogul dlui Horia Garbea(….horiagarbea.blogspot.com/2012/02/murit-poetul-ion-nicolescu.html) si faptul ca nu pot posta acolo , desi acum i-am trimis un mail si sper ca il va publica pe blog , ma fac, ca tinand cont de importanta unor astfel de discutii pentru istoria noastra literara sa public si la dvs respectivul text chiar daca are unele redundante cu cel de mai sus.

    Asadar:

    Dle Horia Garbea,
    In continuare nu pot posta la dvs si deci va trimit textul in acest mail in speranta ca la fel ca si data trecuta il veti pune(intre timp dl Garbea l-a scos!?) caci aduc niste precizari, fara sa va reprosez nimic, caci cele ce le stiti in mod direct desigur ca asa s-au petrecut faptic si nu puteati sa le interpretati altfel .

    Asadar:

    1. Spune gb2k : Piesa “Si totusi Eminescu” a fost publicata in nr.10/1988 al revistei Teatru(nota mea: condusa de Ion Cristoiu) si s-a jucat inainte de revolutie la Teatrul Odeon, in regia lui Tudor Marascu , din distributie facand parte printre altii Dorina Lazar, Rodica Mandache, Mugur Arvunescu ;

    Nota mea: absolut corect, am fost la premiera piesei la Odeon in zilele ultimului Congres al PCR prin 15-20 noiembrie 1989

    2. Spuneti: Am participat la lectura piesei „Ghete și haine” la Odeon (pe atunci Majestic), dar a fost o lectură publică în cadrul cenaclului. Să se fi jucat pe scenă nu știu ;

    Nota mea: Este si asta corect, asa se numea piesa la momentul acela de la Odeon, unde ne-am aflat amandoi in sala si Ion Cristoiu a condus discutiile care au urmat si am luat si eu cuvantul . Adaug insa ca piesa trebuia sa se dea la TVRL, imediat in zilele de dupa 22 decembrie, ca un fel de simbol al revolutiei, piesa fiind destul de antimonarhica si probabil ca Marascu a profitat de asta, dar din motive pe care nu le stiu cu certitudine, s-a scos din program in ultimul moment, I.N. suparandu-se cu Marascu, Dumnezeu sa-l odihneasca si pe acesta;

    3. Referitor la Alma Venus, nu numai ca probabil Paunescu a pastisat, ci chiar asa cu siguranta ca a fost si aveti dovezile necesare in postarea mea anterioara atat ca versuri originale publicate din 1975 si v-am dat si linkul cu prima strofa din versiunea originala a Imnului lui Ion Nicolescu care este acum si la ioanavram indicat mai jos, si pe care-l public si la LIS cu un text scris, unde detaliez anecdotica intamplarii , blogul lui LIS fiind:

    liviuioanstoiciu.ro/2012/02/avem-o-guvernare-depasita-din-toate-punctele-de-vedere-poetul-boem-ion-nicolescu-s-a-stins-la-buzau-mai-mult-murim-decat-traim/

    4. Nu era un home less, dar aveti dreptate se comporta din nu stiu ce sado-masochism ca si cum ar fi fost , asa facea la Neptun in ultima vreme, de altfel nu o facea decat numai cand a fost Rectorul unei Universitati in functie, respectiv Universitatea Europeana Columna intre 1990-1993 poate 1994, unde eu am predat Teoria Limbajelor Formalizate, unde l-a avut profesor si pe Dumitru Mazilu, dar si pe niste judecatori care il evacuau din locuinta inainte de 89, dar banii lui brusc il transformasera in altceva 🙂 , cat si il recuperase de la bautura pe saracul Sandu Protopopescu (amanunte mai sus in textul de la LIS).

    5. Si eu o cunosc de prin 1973 pe Mariana Filimon de doua ori casatorita cu Ion Nicolescu , la inmormantarea lui de la Buzau participand insa alaturi de ultimii lui doi copii(baiat de 28 ani si fata de 22 ani) Gabriela pe nume de fata Popescu, sotia a doua divortata deasemeni, mentionand ca Ion Nicolescu a mai avut inca trei copii inainte de casatoria cu Gabi, cu trei mame diferite , o fata moarta intr-un accident si un baiat si o fata traind in Canada si parca in SUA.

    6. Dar Ion Nicolescu cu o viata atat de ciudata si iesind din orice conventie sociala a murit in mod demn, ingrijit in spitalul din Buzau de un colectiv medical care circulau intre ei copii xerografiate ale unor poezii ale poetului, acesta fiind tratat cu deferenta si bunatate asa cum nu trebuie uitat si grupul de scriitori buzoieni mandrii de confratele lor mai in varsta cum ar fi un Teo Cabel, un Marin Ifrim, un preot care conduce o Fundatie Sf Sava Gotul, parintele Mihail Milea si nu in ultimul rand, fostul deputat Mircea Costache care l-a ajutat material in mod substantial si care din entuziasm si dragoste de cultura tine inca in functie , cu respiratie artificiala, in mare masura pe banii dlui si Casa de cultura judeteana sau oraseneasca.

    PS Si acum dle Garbea ceva nelegat direct de Ion Nicolescu, dar la care ma face sa ma gandesc cele spuse de dvs cu multa modestie si nostalgie, intr-un fel de aparare si justificare:

    “Spun ceea ce stiu si cît stiu pentru istoria literară. Îmi doresc ca la moartea mea să spună cineva măcar atît cît am spus eu despre I.N. ”

    Asa este dle Horia Garbea, este foarte important sa spunem cu totii ce stim, cu onestitate si fara partis pris, caci abia asa putem scoate din ceata si negura ce se asterne peste trecut ceva consistent si adevarat, in sensul adevarului scolastic pe care tot prietenul meu poetul mi l-a revelat , adica in masura coincidentei dintre lucru, fapt si intelect. Oare daca la moartea lui Eminescu contemporanii si cei imediat traitori dupa el ar fi facut asa, am mai fi avut teorii contradictorii, dar toate posibile referitor la viata, boala si moartea acestuia.
    Oare ce fel de neam este acela, care nici despre poetul lui national nu-i in stare sa scoata o bucata limpede de Adevar?

    Numai bine,

    ion adrian