0
3 comments

Marţi, 1 iunie 2010. În a patra zi la Festivalul Internaţional „Serile de Literatură ale Revistei Antares”, ediţia a XII-a (28 mai-2 iunie). Organizator, poetul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei USR Galaţi-Brăila. Îmbarcaţi în autocar, se merge la Buzău. Program: 12.30-13.30 – Primire la Consiliul Judeţean Buzău: întâlnire cu „factori culturali” la Biblioteca Judeţeană V. Voiculescu. 14.00 – Vizitarea obiectivelor turistice: Mănăstirea Ciolanu (foto), Tabăra de sculptură Măgura, Casa V. Voiculescu, Vulcanii Noroioşi. 20.00 – Cazare şi masă festivă la Sărata Monteoru.

 ***

Din convorbirea meu cu Dumitru Augustin Doman – partea a VI-a:

Dumitru Augustin Doman: – Prietenia contează în existenţa unei generaţii literare? Eşti prieten cu mulţi din congenerii tăi?

LIS: – Îi simt prieteni pe toţi optzeciştii, inclusiv pe cei care nu mă suportă. Îi citesc întotdeauna cu bună-credinţă, cu simpatie necontrafăcută, sunt cu ei „pe aceeaşi undă”. Însă prieten de familie nu mai sunt cu niciunul, deşi m-am apropiat cordial de membrii grupului Caietelor de la Durău, optzecişti cu toţii (Adrian Alui Gheorghe, Cassian Maria Spiridon, Radu Florescu, Nicolae Sava, Gellu Dorian): n-au fost solidari cu mine la greu, în anii 2000, când am avut parte de cumpene, şi m-am învăţat minte. Sunt singur şi nu mă mai plâng, nu mi se dă telefon (doar Elvira Iliescu din Constanţa mă mai întrebă ce mai fac, uneori şi zilnic), nu mă vizitează nimeni acasă, rar îmi scrie cineva câte un e-mail care să nu fie legat de o obligaţie colegială. Prieten mi-a rămas Doina Popa, alături de care am suportat toate „încercările vieţii”. Adevărul e că m-a subminat şi timiditatea (şi în cazul meu, aparenţele de „îndrăzneţ” înşeală). Dar să nu-l mânii pe Dumnezeu, şi eu sunt vinovat de această situaţie. De sărbători sau de ziua de naştere primesc şi e-mailuri şi telefoane de felicitare şi mă bucur că n-am fost uitat de toţi. Deşi demult mă consider „mort”. Pot să spun, totodată, că sunt un singuratic în mijlocul prietenilor („prieteni îmi sunt toţi cei din literatura română care mi-au îmbrăţişat scrisul”). Şi că soarta m-a obligat să mă izolez pentru „a-mi recunoaşte adevărata menire” şi pentru a mă regăsi într-o zi (citeam deunăzi că „Dumnezeu e ceea ce fiecare ştie să facă cu propria sa singurătate”).

– Au optzeciştii criticii lor, din cadrul generaţiei, vreau să zic? Au impus ei generaţia? O apără acum?

LIS: – Au avut în anii ’80 şi au critici şi azi, chiar dacă unii dintre ei „s-au delimitat” formal de optzecism (precum cei de la Vatra, pe vremea când erau profesori universitari la Braşov, de pildă). Deşi, după Revoluţie, a avut loc o regrupare, mulţi dintre poeţii optzecişti au devenit comentatori critici (vezi şi cazul lui Mircea Bârsilă, venit din universitatea timişoreană la Piteşti). E normal să fi impus şi ei generaţia optzecistă şi să o apere şi acum. Dar criticii optzecişti au impus şi nouămiiştii şi douămiiştii (inclusiv, sau mai ales, de la catedra universitară). Optzeciştii sunt în fruntea revistelor literare lunare sau trimestriale (după ce au îngropat singuri revista săptămânală dăruită lor de către Uniunea Scriitorilor, Contrapunct), de la Vatra şi Orizont la Convorbiri literare, Familia, Dacia Literară, Verso sau Ramuri şi Poesis, Feed Back, Cronica sau Ex Ponto, Argeş, Euphorion, Discobol, Hyperion, Cafeneaua literară. Dar au şi dispărut reviste ale optzeciştilor precum Interval la Braşov sau Antiteze şi Panteon la Piatra Neamţ, Moldova la Iaşi sau Calende la Piteşti. Literatura română merge încă pe mâna optzeciştilor, chiar dacă mulţi dintre liderii optzecişti (scriitori, critici şi teoreticieni ai optzecismului) au murit. Ar fi fost şi mai câştigată dacă nu s-ar fi îndepărtat după Revoluţie de actul critic optzecişti care contau: de la Ion Bogdan Lefter şi Mircea Mihăieş la Radu Călin Cristea şi Liviu Antonesei. Unde sunt criticii C. Pricop, Gh. Achim, Marius Ghica, Lucian Alexiu? Au mai rămas pe baricadă Al. Cistelecan, Cristian Livescu, Ştefan Borbely, Dan C. Mihăilescu. Pe când N. Oprea, I. Holban şi Mircea A. Diaconu au mai oprit din motoare. S-au adăugat Paul Aretzu, Marian Victor Buciu, George Popescu, I. Buzera şi C.M. Popa la Craiova (dar critica şi eseul sunt promovate cu succes şi de alte nume de optzecişti în Mozaicul, Ramuri, Scrisul Românesc). La Târgu Mureş e o şcoală de critică remarcabilă acum, de la Virgil Podoabă la Gh. Perian şi Iulian Boldea. La Bucureşti – N. Bârna, Tudorel Urian, Octavian Soviany şi Răzvan Voncu, la Fieni – Ştefan Ion Ghilimescu, la Iaşi – C. Dram, la Satu Mare – Gh. Glodeanu. Cărţi de referinţă de critică au poeţii Traian T. Coşovei, Nichita Danilov şi D. Chioaru sau Daniel Corbu şi G. Vulturescu, Romulus Bucur şi Gh. Mocuţa şi Simona Grazia Dima. Generaţia optzecistă, un fenomen, s-a dovedit o pleiadă nesperat de productivă şi de valoroasă, e de ajuns să consulţi numai „Dicţionarul” optzeciştilor, semnat de I. B. Lefter, şi te lămureşti: mă refer nu numai la poeţi, ci şi la prozatori, dramaturgi, eseişti, critici. Sau să deschizi antologia cu optzecişti, semnată de Al. Muşina-Gh. Crăciun, sau cea semnată de D. Chioaru-Radu Văcărescu…


Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. This post seems to recieve a large ammount of visitors. How do you promote it? It offers a nice individual twist on things. I guess having something real or substantial to talk about is the most important thing.