Când nemulţumirea publică poate fi scăpată de sub control. Şi un poem

Marţi, 18 mai 2010. Mâine, miercuri, 19 mai, e anunţată la Bucureşti o mare manifestaţie antiprezidenţială şi antiguvernamentală. Practic, bugetarii au fost provocaţi să iasă în stradă să-şi ceară drepturile de către preşedintele-premier Traian Băsescu, care a pus iresponsabil bomboana pe coliva Memorandumului cu FMI (ştiindu-se că FMI plăteşte salariile, pensiile şi toate îndemnizaţiile în România de anul trecut), anunţând tăierea lunară a unui sfert din salariu şi a 15 procente din pensii, şomaj, asistenţă socială (şi din toate indemnizaţiile). Am perfecta senzaţie că Băsescu şi serviciile secrete, alături de guvernanţii PDL-UDMR vor să vadă dacă mâine se mobilizează populaţia într-atât, încât să se vadă că i-a ajuns cuţitul la os, sau va fi un fâs. E curios că Băsescu nu crede în forţa străzii răsculate, a omului încolţit, flămând, disperat că nu mai are din ce trăi şi că nimeni nu crede, dintre cei aflaţi la putere (nici serviciile secrete) că în România ar mai putea avea loc o răscoală populară. Sunt convins că toţi cei aflaţi la putere sunt asiguraţi de serviciile secrete să stea liniştiţi, că nu se întâmplă nimic mâine, că românii nu mai sunt dispuşi să facă o revoluţie, să-şi schimbe conducătorii care i-au adus în sapă de lemn (odată ce conducerea e aleasă democratic). Deja propagandiştii puterii au intrat în fibrilaţie, cum se spune, au anunţat pe televiziunea publică, în această seară, că sunt provocatori infiltraţi şi că e mâna lui Ion Iliescu în marele protest de mâine! Sunt reprezentanţii puterii atât de proşti? Le-a tăiat Iliescu salariile şi pensiile? Iliescu nu mai e decât o umbră, nu mai are nici o funcţie executivă în vreun partid, nu mai e parlamentar, e un pensionar de lux şi atât, serviciile secrete nu-i mai stau la dispoziţie nici măcar în vis să provoace diversiune… Sincer, am fost mirat când Băsescu a ameninţat partidele din Opoziţie (PSD şi PNL) că au instrumentat protestul violent al pensionarilor, care a dat tonul manifestaţiilor de amploare din România. Bineînţeles, dacă ar fi fost adevărat, azi serviciile secrete (care filmează totul, ascultă totul, monitorizează totul în aceste zile de revoltă) ar fi dat de gol în amănunt implicarea partidelor din opoziţie, fie şi printr-un singur activist. Debusolant a fost că am citit şi într-un comentariu al domnului Octavian Mihăescu pe acest blog / site al meu, că în protestul pensionarilor şi-au băgat coada „bolşevicii”… Nu sunt atât de naiv să nu înţeleg punerea la punct a mecanismului protestelor, al scânteii aprinse, că sunt mereu pescuitori în ape tulburi! Aşa a fost şi la Revoluţia din decembrie 1989! Dar nu pot să nu pun pe primul plan cauza pornirii acestor proteste de azi, pe deplin justificată (în cazul pensionarilor, tăiere cu 150 de lei din pensia de 700 de lei lunar, în medie; ceea ce înseamnă înfometare; şi asta numai fiindcă aşa vrea Băsescu, pensionarii neavând nici o vină că s-a ajuns unde s-a ajuns): nemulţumirea scăpată de sub control a celui care protestează e reală, nu are nici o treabă cu provocatorul infiltrat, care e trimis acolo să dea foc unui jandarm, eventual, să compromită protestul. Aveţi impresia acum că zecile de mii de protestatari sunt provocaţi să iasă mâine în stradă la Bucureşti de către partidele din opoziţie, sau de către nemulţumirile profunde acumulate în sânul celor ce trăiesc din bani publici?  

Mă pun în pielea protestatarilor de mâine, care vor ocupa Piaţa Victoriei din Bucureşti: sindicalişti angajaţi (din toate profesiile bugetare, în principal din Educaţie, Sănătate, administraţie, din poliţie sau minerit), pensionari, mame cu copii mici, studenţi. Vor veni din întreaga ţară. Dacă pe protestatarii bucureşteni nu-i plâng (dorm normal peste noapte, mănâncă linişiţi acasă, merg dimineaţă nişte staţii de maşină, tramvai sau metrou, şi se întorc apoi de la miting să se odihnească), mi-e greu să mă pun în pielea protestatarilor care vin din ţară. Îmi imaginez că trebuie să plece cu autobuze sau trenuri din această seară, cei ce vin de la sute de kilometri – nu vor dormi, deci, peste noapte, le va fi frig (că s-a răcit vremea, plouă în ţară), sete şi foame, vor sosi dimineaţă la Bucureşti, chinuiţi. Vor sta în Bucureşti în picioare opt ore, vor veni pe jos de la gara CFR sau de la marginea Bucureştiului, dacă Poliţia le opreşte autobuzele cu care au sosit acolo, nu vor avea toalete la dispoziţie (în afara celor ecologice instalate simbolic de Primăria Capitalei, special în Piaţa Victoriei), în faţa Guvernului vor scanda degeaba lozinci şi vor fluiera, vor mânca biscuiţi şi ce şi-au mai adus de acasă. Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că ar putea fi vremea rea, că va ploua mâine dimineaţă (acum, când scriu aici, la 21.30, în ajunul marelui miting, în Bucureşti plouă)… După ce se termină (sper, paşnic) marele protest, fiecare se va întoarce cu ochii în jos (convins că totul a fost inutil, că Băsescu şi guvernanţii lui îi vor asupri în continuare) la trenul de întoarcere sau la autobuzul cu care a sosit, urmează alte opt ore de chin…. Aţi putea face parte dintre protestatarii care vin din ţară? Ei vin să-şi facă datoria faţă de ei înşişi, să protesteze demn că aşa nu se mai poate şi eu nu pot decât să le strâng mâna. Din păcate, în România protestele paşnice nu sunt băgate în seamă… Sincer, nu mă tem că vom călca pe urmele Argentinei, care a fost pusă la zid de FMI (aprobând măsurile ce au pauperizat argentinienii) şi populaţia înfometată a ieşit în stradă, a renunţat la protestele paşnice şi l-au dat jos cu forţa pe preşedintele ţării şi pe guvernanţi. În România ar mai exista posibilitatea grevei generale, care să paralizeze România şi să-i oblige pe Băsescu şi guvernanţii lui să plece. Dar în România nu există un precedent în acest sens, al grevei generale, e imposibil să concepi că ar accepta românii să nu mai primească deloc salarii şi pensii sau îndemnizaţii. De ce nu pleacă singuri toţi cei din Guvern şi de la Preşedinţie, dacă s-au dovedit incapabili să scoată ţara din faliment? Încerc să stau cu capul pe umeri. Sper că se va găsi calea prin care cei ce se cred nemuritori în funcţii, dovediţi incompetenţi şi de rea-credinţă, îşi vor da demisia şi-i vor lăsa pe alţii să găsească soluţii – până nu intră România în incapacitate de plată! Fiindcă atât a mai rămas să definitiveze Băsescu-Boc…

 ***

Am promis Ramonei Carla Trifan să public azi, aici, şi un poem. Fiindcă mi-a cerut imperativ să public un poem, că s-a săturat de atâta jurnal online (cine m-a pedepsit să-l public?). Uşor de zis. Aş avea atâtea poeme de publicat… Dar nu e o idee rea, să public un poem, să distrag atenţia de la ce e mai rău. Un poem în care pomenesc de roadele stricate, adunate la întâmplare, ale acestor vremuri:

O biserică mergătoare

Miresme vătămătoare şi diferite forme de rătăciri, ba

cânta şi cucul când a

ajuns din urmă o biserică neterminată, pusă pe patru roţi,

plină de gutui, cu

limba scoasă. I s-a părut că

are în faţa ochilor o adevărată întărire în

necunoscut a graţiei sale, din tinereţe. Mai ales că era sub o impresie

profundă, atunci, a sfatului

unui venerabil şef de trib – să

caute o biserică neterminată, mergătoare, şi să se roage în ea: că

tăcerea,

îndelung practicată, nu-i place lui Dumnezeu,

deoarece i te ascunzi… Când a

ajuns-o din urmă, a constatat că, de fapt, biserica asta

neterminată era o simplă căruţă trasă de cai,

care scârţâia îngrozitor. Şi în care nu te puteai urca, să te rogi, fiind

plină vârf cu

tot felul de roade stricate, adunate la întâmplare, ale

acestor vremuri.

Liviu Ioan Stoiciu