Care e miza punerii cu botul pe labe a presei scrise centrale?

Luni, 8 martie 2010. Azi am primit reproşuri pe e-mail de la prietene dragi mie, că nu le-am felicitat de ziua doamnelor şi le-am răspuns că eu nu mai serbez demult Ziua Femeii, de când am luat seama că de Ziua Bărbatului, tot anul, chiar nu sunt băgat în seamă de nimeni. M-am scuzat în dodii, dar trebuie să recunosc spăşit că mi-a pierit orice entuziasm, Ziua Femeii a rămas undeva departe, în urmă (în tinereţea mea; care a trecut după ce am împlinit 60 de ani). Neieşind azi din casă, rămas fără obligaţii faţă de femei, e normal să nu am reacţii: m-am retras într-atât, încât… Sper să nu fiu luat drept un misogin. Îi „postez” aici un buchet de ghiocei genului feminin, în general, frumuseţii lui, cu urarea de împrimăvărare fericită! Adevărul e că sunt şi trist, am primit vestea că doamna (scriitoare, critic şi profesoară de renume) Elvira Iliescu din Constanţa, necunoscută personal (i-am citit în schimb cărţile), a fost internată de 8 martie la un spital de proastă faimă. Mi se rupe inima, iau acum seama că domnia sa a publicat şi o carte cum alta nu mai e, despre Paul Goma. Am scris Paul Goma? Mi s-a făcut dor de Paul Goma, care continuă să fie atât de nedreptăţit de destin – şi e strigător la ceruri. Cred că azi e normal să aduc un omagiu doamnei Ana, soţia domnului Paul Goma, care l-a iubit şi susţinut şi la bine şi la rău… 

Pomeneam de genul feminin. Nu vreau să cad în dulcegării de 8 Martie, las pentru altădată laudele aduse feminităţii, dragostei, „mamelor din lumea întreagă”, şi frustrările provocate de iubiri neîmpărtăşite sau care s-au terminat dezastruos. Am să mă refer la „presa scrisă” – ea e de genul feminin, nu? V-aţi gândit că şi limba română e de parte feminină (conform strălucitelor demonstraţii făcute de criticul Irina Petraş din Cluj; domnia sa are o întreagă teorie în acest sens)? Ce se întâmplă cu cotidianele centrale? Cad unul după altul. După ce patronul Sorin Ovidiu Vîntu a îngropat ca pe nimic trei ziare de opoziţie, Cotidianul (se întoarce în mormânt Ion Raţiu!), Ziua şi Gardianul, după ce Evenimentul zilei a fost cumpărat pe nimica toată de mogulul George Păunescu şi fiul (dând afară personal pe capete), azi aflu că nici Jurnalul Naţional nu se simte prea bine. La Jurnalul Naţional s-a renunţat la suplimente (pentru aceste suplimente ziarul avea abonaţi fideli), au fost daţi afară 50 de ziarişti, vor mai fi daţi afară 100… Jurnalul Naţional se laudă continuu că e lider în tiraj şi vânzări – dacă nici un asemenea ziar nu rezistă pe piaţă, atunci chiar că am ajuns pe fundul prăpastiei. Are Dan Voiculescu, patronul (care e vicepreşedinte parlamentar; cu hârtie de la CNSAS că a făcut poliţie politică), de dat socoteală cuiva, acolo, sus? La ziarul Gândul (din ograda mogului Adrian Sârbu-Media Pro) continuă să se primească salariile cu atât de mari întârzieri, încât salariaţii se tem că se închide prăvălia. Deşi e greu de crezut, în condiţiile în care toate publicaţiile lui Adrian Sârbu (inclusiv Ziarul financiar) se mută în sediu nou, din luna aprilie, undeva pe Bulevardul Dacia – probabil pentru a mai face economii (acum Gândul şi Pro Sport sunt la Casa Presei Libere, iar Ziarul Financiar e într-un sediu luxos în spatele magazinului Cocor). La România liberă (deţinut de proprietarul magazinului Unirea, unul, „Adamescu”, acuzat şi el că a fost securist) s-au făcut continuu restructurări, au fost daţi mereu oameni afară… Ce ziare mai sunt pe piaţă, în afara „brandului” Libertatea (proprietate străină, a celor de la Ringier), ziar bulevardier? Curentul? Să fim serioşi, el se distribuie gratuit (asemenea ziarelor care se împart în metrou şi în staţiile de maşini în Bucureşti, Ring, al parlamentarului PSD Robert Negoiţă, şi Adevărul de seară) şi are patron cu dosar penal. Mai rămâne Adevărul lui Dinu Patriciu, care o scaldă – dar şi aici atmosfera în redacţie e incendiară, numai oportuniştii au viaţă de trăit, toţi incomozii (editorialişti critici) au fost cuminţiţi, nu mişcă nimeni în front, ziariştii se tem să nu calce pe bec (mai ales de când cu publicitatea că ziarul nu face politică)… Interesant că în Adevărul (în care n-ai voie să faci politică) semnează scriitori precum N. Manolescu, Andrei Pleşu, Florin Iaru, Liviu Antonesei, Ion Cristoiu – trebuie să-mi imaginez că le tremură pantalonii de teama cenzurii, dacă scriu „în contra curentului impus de patron” (curent nedefint). E clar că Dinu Patriciu are o strategie atrăgând valori scriitoriceşti la ziarul lui cunoscut în bătaie de joc deja ca „ziar apolitic”… De fapt, presa scrisă are de suferit din cauza căderii vânzării „ziarului de hârtie” (print sau publicat) sau din cauza presiunilor politice? Zilele trecute s-a punctul pe i, aducându-se acuzaţii în acest sens la spargerea săptămânalului de moravuri grele Academia Caţavencu (proprietate a aceluiaşi capitalist fără scrupule Vîntu), că de aceea s-a spart, deoarece s-au făcut presiuni politice… Acuzaţii aduse de Mircea Toma, care are o fundaţie de monitorizare a presei scrise şi ştie ce vorbeşte. A reapărut cenzura, autocenzura face ravagii (de frica schimbării toanelor stăpânului), şi se pare că e deja politică de stat – să nu mai fie criticat preşedintele ţării, Traian Băsescu! Toţi mogulii mari aliniindu-se acestei directive date de serviciile secrete, care au cu ce să-i şantajeze (Dinu Patriciu are un dosar penal incredibil, statul ar avea de recuperat de la el aproape un miliard de euro; las la o parte malversaţiunile lui la bursă; iar lui S.O. Vîntu-Realitatea TV i se arată permanent pisica legată de FNI, de perdanţii care-şi cer banii înapoi, atâţia, că l-ar sărăci; la fel George Păunescu-B1 TV, cel ce a devalizat Bancorex şi a falimentat cooperativele meşteşugăreşti). Care e miza punerii cu botul pe labe a presei scrise centrale?