Dacă e să mergem pe drumul morților din Decembrie 1989, putem fi siguri că teroriști au fost și revoluționarii lui Iliescu. Despre optzecism

6 min


Joi, 22.12.2011 (patru de 2 și trei de 1 în data de azi, ca fapt divers). Acum 22 de ani, după ce perechea Ceaușescu a urcat în elicopter și Armata a preluat liniștită puterea în România, în frunte cu Ion Iliescu-KGB, iar la televiziunea națională s-a declanșat revoluția în direct, s-a anunțat că Revoluția a învins și toate mișcările protestare din țară și-au intrat în legitimitate, apărând  revoluționarii profesioniști (în frunte cu Marius Mioc, un nimeni trezit lider al revoluției timișorene, deși n-are decât o legătură tangențială cu ea; regret că i-am tolerat jignirile aici, de regulă arunc la gunoi comentariile jignitoare; Marius Mioc se tot bagă singur în seamă, îl rog să mă scutească, prezența lui aici a înveninat opiniile, să rămână sănătos pe blogul lui, tendențios și de rea-credință; e culmea, toți cei ce vor să afle adevărul-adevărat despre Revoluție, pentru el sunt impostori sau… au mentalitate de securiști; asta a fost ultima picătură; nu l-o fi înjurat nimeni pe românește, îl sfătuiesc să-și vadă de drum, să nu mai dea peste mine; îl avertizez, totodată, că Alex Mihai Stoenescu a terminat Facultatea de Istorie, la București, în 1972 și că vine dintr-o familie de intelectuali cu tradiție militară; aici punem punct, îl invit pe Marius Mioc să se întoarcă de unde a venit, aici și-a dat destul în petic). Unii dintre revoluționarii de profesie au dat ordin să se tragă, alții au împărțit arme sau mulți dintre ei au tras în stânga și în dreapta… Dacă e să mergem pe drumul teroriștilor din Decembrie 1989, putem fi siguri că au fost revoluționarii lui Iliescu. Cei naivi sau ghinioniști au murit sau au fost schilodiți, ieșiți în stradă să se bucure că au scăpat de nebunia ceaușistă. Idealurile Revoluției au fost făcute praf tocmai de revoluționarii de profesie supraviețuitori, care au dat lovitura de stat și au preluat fraudulos puterea. Sunt îngrozit că nici după 22 de ani revoluționarii de profesie (bine răsplătiți de stat) n-au pe conștiință sângele vărsat în mod criminal după ce au preluat puterea.

Acum, când scriu aici citesc și nu-mi vine să cred ochilor (în Evz.ro, în prim-plan): Ion Cristoiu, atac dur la părintele FSN: „Iliescu a inventat Revoluţia ca să-şi ascundă morţii!” Îmi fac iar cruce, Dumnezeu să-i ierte pe eroi – să se odihnească în pace, să nu se mai uite spre România. Dacă și Ion Cristoiu a ajuns la o asemenea concluzie (el, care a fost în grațiile lui Ceaușescu, apoi a fost în grațiile lui Iliescu și azi e în grațiile lui Băsescu) nu mai e nimic de făcut. În rezumat – Cum a aflat Ion Cristoiu de tulburările de la Timişoara chiar de la organele de partid, cum era să fie agresat de manifestanţi ca „element provocator”, cum a crezut, în noaptea de 22 spre 23 decembrie, că a început contra-revoluţia şi că Ceauşescu se întoarce în fruntea armatei înapoi, în Capitală, cum a realizat, uitându-se la televizor sau citind primul număr din Libertatea, că, de fapt, se joacă o piesă de teatru cu graniţele şi nu cu casele închise. Şi, mai ales, cum anume şi-a dat seama că era vorba despre o lovitură de stat mascată de o revoltă populară. E teribil să descoperi azi că ziarul Libertatea, pomenit (dați click pe foto, să măriți poza) era atunci ziar al… Frontului Renașterii Naționale! Vă mai îndoiți de enigmele Revoluției? Era cazul, după 22 de ani (văzând evoluția istorică, studiind documente din Dosarul Revoluției) să aibă o opinie tranșantă despre Revoluția-care-a-mascat-Lovitura-de-stat și cei dedați cu pupatul în părțile dorsale ale stăpânilor vremelnici (sau cu pupatul acolo unde stăpânii lor au scuipat). Trăim în plin marasm, pe toate planurile, e atât de trist.

***

Continui să dau de gol din cele ce mi-am notat în fugă la Muzeul Naţional al Literaturii Române la dezbaterea intitulată „OPTZECISMUL – un concept cât o generație” (organizată marți de Ioan Cristescu), de la ora 13.30, în Rotonda MNLR, moderată de criticul Lucian Chișu (în ultimele două zile, aici, pe scurt, m-am referit la această dezbatere). A intervenit Ion Bogdan Lefter, care și-a reluat teoria (atât de plăcută lui, de parcă ar fi fondatorul ei): postmodernismul. E o întâlnire agreabilă a optzeciștilor aici, a început el: să vorbim de un scenariu de evoluție a optzecismului, cu concepte integratoare (cenacluri, reviste, antologii), într-o organizare de istorie literară. Putem vorbi de un concept maximal, legat de optzecism: de curent literar. Eu cred că paradigma și curentul sunt același lucru, în cadrul optzecismului vorbim de o generație de trei decenii, azi generațiile și-au accelerat mișcarea literară (a intervenit Florin Iaru: azi generațiile sunt la cinci ani constituite și nu se înțelege una cu alta; uitați-vă la douămiiști și urmașii lor). La optzecism vorbim de postmodernitate, retorica, limbajul lui au format o paradigmă recognoscibilă… A intervenit Ioan Buduca: e o etichetă nefericită de postmodernism în regim  literar, ea se potrivește la filozofi. A continuat Florin Iaru: noi n-am avut postindustrie, de unde să avem postmodernism? Apoi, Traian T. Coșovei: postmodernism înseamnă globalizare. Bogdan Ghiu: mai corect ar fi să spunem că noi am tins spre postmodernism, din dorința de sincronizare cu literatura universală. Ioan Buduca: postmodernismul a fost adus de peste ocean, și în România stafia postmodernismului a apărut abia prin 1983… A fost invitat să intervină „americanul” Cristian Moraru (în perioada când am condus săptămânalul Contrapunct, în 1990, i-am dat tânărului critic, eseist și teoretician literar de atunci o pagină să se exprime, în paralel cu pagina de cronică literară a lui Ion Bogdan Lefter; Cristian Moraru era de o seriozitate admirabilă; a publicat două cărți până la Revoluție, una despre poeți și alta despre proza lui Al. Ivasiuc; în 1990 a publicat o carte de eseuri; după Revoluție s-a risipit printre burse în Occident, în 1994 se stabilește în SUA, unde e universitar de succes pe literatură americană și dispare din orizontul literaturii noastre; asemenea lui Matei Călinescu, nu mai e interesat de soarta scriitorilor români, nu le face publicitate în ce scrie și predă): în SUA nu se mai folosește deloc termenul de postmodernism, sau în orice caz, el agonizează, e acum un episod tranzitoriu, se caută alt termen, s-a schimbat lumea, e multicentrică. Toate cărțile mele sunt despre postmodernism, postmodernismul poate să apară și în afara contextului postindustrial. Optzecismul a fost un fenomen integrat în postmodernitate, sau în orice caz optzecismul e compatibil cu postmodernismul prin calitate, dar lipsește difuziunea universală la noi. Din păcate, și azi cultura română în general e insulară… Voi reveni. Am reținut intervențiile de ieri de la Comentarii, aici, pe seama optzecismului. Dumitru Ungureanu (prozator): Liviu, dar noi ce faceam in 1974, la cenaclul 3,14? Sper ca (ti-)ai amintit de asta la intilnire… Reacția lui e la ceea ce scriam ieri despre începuturile optzecismului. Dumitru Ungureanu are dreptate – din 1972, la București, la Casa de cultură din Mântuleasa am condus un cenaclu studențesc intitulat „3,14”, care a scos o seamă de scriitori, incluși inclusiv în tagma optzeciștilor mai apoi (Dumitru Ungureanu e unul dintre ei)… Dar nu interesează pe nimeni. Cenaclul de Luni, apărut când eu părăseam Cenaclul 3,14 de la București (retras la Cluj în toamna anului 1974, apoi la Focșani din 1975) a pus mâna pe optzecism, el se crede istoric singurul inițiator. Așa se scriu istoriile la noi, inclusiv cele literare – cei ce preiau puterea rescriu istoria după propriul plac. Recunosc, nu mi-am bătut capul să le atrag atenția optzeciștilor că și Cenaclul 3,14 (Pi) intră între inițiatorii mișcării optzeciste (interesant, pe atunci cică exista mișcarea textualistă a lui Gh. Iova, de care eu am auzit abia în anii… 80). Asta e situația. Reiau aici și comentariul prozatorului Mihai Rogobete (debutant în antologia „Desant 83”; azi locuiește la Drobeta Turnu Severin, are rubrică în revista literară Argeș) pe seama optzecismului epic: Prin autoreferenţialitate, textualismul prozei optzeciste nu mai reflecta realitatea, ci o refracta prin text, contestându-i astfel facticitatea ideologistă. Livrescă, proza autoreferenţială nădăjduia să-şi recupereze autenticitatea, să regenereze, nu din folclorul – la rîndu-i, falsificat – drag esteticienilor realismului socialist, ci din turnul de fildeş al suficienţei witsgensteiniene a limbii. Nu textualismul francez l-a inspirat pe cel românesc, ci Caietul albastru. Violenţa contestaţiei naturaliştilor, (Marin Preda neînţelegând, dar, simţindu-şi contestarea, s-a împotrivit cât a putut presiunilor lui Mircea Ciobanu şi Crohului), şi realiştilor, încă manifestă, dovedeşte că până şi fildeşul fusese afectat.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Culai mă roagă să transfer aici comentariul său plecat sub fotografia cu soldatul care mătură (dacă dați click pe această fotografie, găsiți sub ea alt comentariu al său, mult mai interesant; Culai putea să fie și erou și revoluționar de profesie la București, din câte înțeleg; a ales să fie numai martor)…

    culai
    decembrie 23rd, 2011 at 06:07 edit

    Nu pot să-mi respect promisiunea de a nu mai pomeni despre ce am trăit în Bucureştii vandalizaţi de descreieraţii scoşi în faţă de sforarii din spate.
    Am plasat la poza cu soldatul doar o parte din dezamăgiri. Clicaţi pe ea, numai dacă n-aţi trăit “revoluţia în direct” via tembelizor!

  2. Nu pot al întelege pe Marius Mihoc, stapâneste bine limba româna fiind un tânar instruit care amesteca mai greu termeni ce-i sunt foarte clari, daca imi sunt mie cât de cât, un taran cu patru clase si alea facute la fff..prastia, s-o întors lumea cu curul in sus dea-binelea!

    Si eu stiam ca Stoenscu a terminat istoria, are legatura si cu ingineria, se simte de la o posta ca este educat intr-o familie de intelectuali, ca nu-a trecut ca prin brânza prin facultate. Lucrarile sale reflecta perspectiva sa detasata de subiectivismul celor implicati in evenimente, o lucrare argumentata si care se si dovedeste fi valabila intr-un foarte mare procent. Sigur, putem avea rezerve, frustrari, ba uite ca si eu am o frustrare pe care inca nu am trâmbitat-o, pentru care nu-l voi diaboliza. Este vorba de 21 Dec ,formarea baricadei de la Inter la care am fost printre initiatori, am ramas cu impresia ca cea ce eu i-am povestit-scris i-a pasat altui participant… Nu este de ici-de-colo sa nu-ti apara reconoscuta aceasta unica sansa in viata, sa fi primul care audna oameni,, smulge protretele si steagurile din mâinile muncitorilor, ca la indemnul tau cu „acum este momentul” te vezi urmat de un tigan, dupa care un altul si altul pâna ce s-a format prima baricada, intrând in schena Dinca si Iosif. Este vorba de momentul de la Societe General. Ce crize ar fi facut galagiosi rivulutionari de profesie de li s-ar fi întâmplat lor cea ce mi s-a întâmplat mie , ce sudalme ar fi tunat un Marius Mihoc contra lui Stonescu daca ar fi fost in locul meu, el nu este in locul meu ci tot il diabolizeaza pe Stonescu, refuzând vedea padurea din cauza copacilor.. c-am asa vine asta belea. Sigur, nu maidau asa mare importanta acestei faze omise, puse in gura altuia, deoarece imi dau seama ca cea ce eu am facut in acel moment la felde bine vor fi actionat si alti, dar pe care nu-i puteam vedea-auzi in acel prim moment ,crucial as zice. Cu toate ca ma vad singurul, primul care a dat tonul, sunt convins ca au mai fost si alti asemeni mie si, de ar fi asa cum am trait eu acel moment, tot lipsit de importanta majora ar fi, nu dadeam eu, tot se gasea un altul sa-l dea, fie agent KGB fie manifestant ca si mine.

    pacat de M.M, brânza buna in burduf de câine se spune la români. Bine ca au trecut din nou comemorarile astea de decembrie, gâdilarea cateilor pe care stabilimentul bolsevic le-o da anual… si tare, tare se mai bucura saracuti de ei.

  3. Apropo de remarca lu Cristoiu din 21 de la Inter, asa a fost domne, a-la Caragiale, ba as zice si mai rau;

    in primafaza cu propunera reocupa P-ta Paltului, infruntea careui grup era Dinca, caruia m-amalturat si eu, le strigam celor de pe trotuar, dinstatile de troleibuz de la Univ, „venit cu noi”, iar ei întorceau capetele, alti ne mai si suduia, desigur, noii eram cca 200-300, întotal vreo 1000 cu totii ramasi pe baricada pâna-n 22, eu am o marturie sicu Ambasadorul Olandei la Bucuresti in miez de noapte de la Rosseti, o pot reda cu precizie inclusiv discutile cu el si mai ales acea cocoana, ptr ca aveam reântâlni in 1990 activa diversionst in P-ta Univ, dar asta-i alta poveste, cu tâlc. Seara cu totii stateau si priveau spre baricada ca la un spectacol de pe treptele cu T.N, in caz de;

    – noi nu am fost tovarase cu descreierati astia, am trecut si noi întâmplator pe aici si ne-am oprit vedea ce se întâmpla, ma-i vazut pe mine la baricada, mai auzit pe mine strigând ceva rau contra tovarasului Ceausescu, contra partidului nostru, nu domne, va pot ajuta sa indentificati derbedei astia, uite pe asta domne, i-al ca striga cel mai tare…

    Sunt ferm convins, ca cel putin 80% dintre spectatori de pe margine , ca doar T.N era pe-acolo, o astfel de socoata si-au facut. Desigur, azi cu totii sunt luptatori cu merite deosebite, io NU sunt! Si bine este ca nu mis, ca sa aibe ei loc cât mai mult si totii cei ce vor mai veni dupa ei… In 22 dimnineta la fel… de nu veneau masee intregi aleoamneilor munci.. ei, sigur ca scosi de catre partid si securitate, ca numa de glasullor asculta si au ascultat si dupa 89, de nu veneau astia… de invingea tov Ceausescu.. eu sunt sigur de una, eram facut de comanda, impreuna cu acea mâna de curajosi , putini, tare putini din 21 , cine stie prin ce canal ne arunca cenusa, cien stie de nu ajungeam alienat mintal… iar spectatori sunt la fel de sigur ca urma infiera si proslavi partidul pentru ca ne-a stâript, ba pui pariu ca astia tot cu ceva medali , benefici se alegeau de pe urma aparari rivulutiiei socialist-ceausiste, cazu ceasca .. nu-i bai, astia tot oameni de bine se facura cu urmasu lui… ca doara ei au fost acolo sa apere rivulutia…

  4. Daca macar 1 % din pretinsii revolutionari ar fi adevarati, nu s-ar mai intalni asemenea curiozitati :
    O asociatie, dupa unii, extremista care are printre modele ideologice si un roman, nu are ca membru nici un partid din tara lui :
    ————————————-
    ” Pe lângă acest partid mai există în Grecia şi organizaţia extremistă Chryssi Avgi, care este membră a Frontului Naţional European.

    La această asociaţie extremistă au aderat mai multe grupări radicale de dreapta din Europa care se consideră avangarda naţionalismului militant: Falanga Spaniolă (Falange Española, din Spania), Partidul Naţional-Democrat din Germania (NPD), Forza Nuova (din Italia), Renaşterea Naţională din Polonia (Narodowe Odrodzenie Polski – NOP), Uniunea Pan-ucraineană Svoboda. Modelele ideologice ale Frontului (în care Bulgarski Nationalen Soius şi Alianţa Naţională – Nationale Alliantie – din Olanda au doar statutul unor observatori) sunt fostul lider al Mişcării Legionare din România, Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), şi fascistul spaniol José Antonio Primo de Rivera (1903-1936) ”

    Sa fie si asta una din cauzele pentru care extremistii astia portocalii isi fac de cap in Romania si nimeni nu-i poate pune la punct sau da jos de la putere ?!
    Daca n-au a se teme de nimic, de ce n-ar continua sa ne omoare cu zile ?! :mrgreen:

    P.S. Domnule Liviu Ioan Stoiciu nu ma supar daca veti sterge acest comentariu, daca vi se va parea offtopic, sau mai stiu eu cum 🙄 .