CopyRo, o afacere personală a lui Eugen Uricaru și atât? USR n-ar trebui să intervină, să reînființeze Fondul ei Literar?

9 min


Vineri, 15 iulie 2011. Dezinteresul agențiilor de știri față de scandalul suspendării activității CopyRo de la 1 iunie 2011 de către ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) e în continuare de neînțeles pentru mine (Mediafax, cel puțin, avea o apetență lăudabilă la tot ce mișcă în actul cultural public; ori s-a împuținat personalul acolo, ori e în concediu de odihnă, dacă tace). Niciuna nu pomenește de adunarea generală extraordinară a CopyRo. Dintre ziare, doar Adevărul a urmărit incredibila afacere a CopyRo. E adevărat că azi CopyRo (Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor; ieri și alaltăieri am dat aici destule amănunte despre ea) „merge pe burtă” – angajații săi se pare că iau salarii uriașe (de ce nu, băieți deștepți). Nu contează că are legitimitate imorală. Ieri Ana Maria Onisei de la Adevărul a mers la Adunarea Generală extraordinară a CopyRo – la care au fost prezenți 9+3 din 1700 de membri. N-am mai auzit niciodată de o asemenea parodie. Am luat seama că eu, dacă sunt membru al CopyRo (știu că am semnat la un moment dat, în cadrul Consiliului USR, că sunt de acord să fiu membru; circula o listă cu toți membrii lui; vorbim de fostul Fond Literar al USR; Fond „de drept privat” azi) n-am fost anunțat să particip… Vă redau din textul apărut în ziarul Adevărul de ieri, intitulat „Alegerile Copyro, o bătaie de joc” – e instructiv:

«Ieri, la ora 11.30, în şedinţa în care urma să fie supusă la vot demiterea Nicoletei Cofcinski, în Sala Millenium din cadrul Centrului de Conferinţe al fostului Hotel Modern din Bucureşti, erau prezenţi doar 9 membri Copyro dintre cei 1.700 câţi are Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor. În total, erau 14 oameni într-o sală de o sută de locuri. Dintre cele 14 persoane prezente, trei formau conducerea Copyro: Eugen Uricaru, preşedinte din 2006, directorul general Nicoleta Cofcinski şi directorul George Bălăiţă (Public și o fotografie semnificativă din Adevărul, cu „legenda”: George Bălăiţă şi preşedintele Copyro, Eugen Uricaru, ameninţători în faţa presei).

Nefiind întocmit cvorumul necesar de jumătate plus unu – 851 de membri -, şedinţa a fost amânată pentru astăzi, la aceeaşi adresă, când, potrivit statutului Copyro, poate fi luată o decizie indiferent de numărul membrilor prezenţi. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) a decis, în urma unui control efectuat în acest an, suspendarea temporară a activităţii Copyro de la 1 iunie, iar ieri trebuia demis directorul Nicoleta Cofcinski…

Aflat în sală, scriitorul Nicolae Prelipceanu, membru Copyro, a subliniat: „Întrebarea e: dacă aştepţi aproape 2.000 de membri, câte locuri trebuie să aibă sala? Aici sunt maximum o sută de locuri. Am venit pentru că aş vrea să ştiu –  deşi cred că n-o să aflăm nici mâine (n.red. – astăzi) -, ce e adevărat şi ce nu din declaraţiile domnilor de la ORDA referitor la procentul ilegal de 60% încasat din drepturile autorilor”. Prelipceanu, care mărturiseşte că nu a fost convocat direct de Copyro, adaugă: „I-aş întreba pe cei din consiliu dacă au văzut statutul de funcţionare a Copyro, pentru că se vorbesc lucruri teribile despre nivelul înalt al salariilor şi despre angajaţi din familie”. În 2009, Copyro avea 27 de angajaţi, dintre care 17 pe perioadă nedeterminată, iar cheltuielile brute cu salariile însumau 76.334 de lei, potrivit documentelor ORDA.

Doru Păunescu, director în cadrul ORDA, coordonator al activităţii privind organismele de gestionare a drepturilor colective, spune că ORDA nu are competenţa de a investiga cheltuielile cu salariile, însă „ANAF-ul trebuie să vadă aceste aspecte, noi avem un parteneriat şi sperăm ca la un moment dat să putem clarifica situaţia”…

Copyro, organism unic desemnat de ORDA la nivel naţional pentru colectarea remuneraţiei compensatorii privind copia privată, a fost înfiinţat în 1996 şi este, în prezent, condus de Eugen Uricaru, preşedintele instituţiei din 2006, directorul general Nicoleta Cofcinski şi directorul George Bălăiţă. Potrivit ORDA, în 2009, Copyro a avut încasări de circa 1,5 milioane de euro. Copyro a păstrat 60% din această sumă.

„Legea 8 / 1996 prevede 15%, nimic mai mult”, explica pentru „Adevărul”, la finalul lunii iunie, Robert Bucur, director general ORDA. Pentru a-şi putea relua activitatea, Copyro este obligat prin lege să înlocuiască din funcţie directorul general, Nicoleta Cofcinski, sub mandatul căruia s-au produs ilegalităţile. Despre şedinţa la care au fost prezenţi şi trei reprezentanţi din partea ORDA, directorul Doru Păunescu afirmă: „Noi nu cerem altceva decât respect faţă de autoritate şi transparenţă. Sancţiunea e prevăzută în lege, nu e ceva personal”…

La rândul său, conducerea Copyro acuză ORDA. „Copyro este o instituţie de drept privat, iar ORDA are competenţe numai într-o anumită sferă de activitate!”, spune Eugen Uricaru, în timp ce Nicoleta Cofcinski ameninţă: „O să lămurim lucrurile!”. În prezent, Copyro, fostul Fond Literar privatizat, în care au fost transferaţi mulţi dintre membrii Uniunii Scriitorilor din România, are pe rol procese cu urmaşii lui Mihail Sebastian, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu sau Nicolae Labiş. De asemenea, Copyro este suspectat de blocarea traducerilor, o traducere nouă a unei opere fiind mai eficientă financiar pentru o editură. În 2005, Eugen Uricaru a fost acuzat de colaborare cu Securitatea şi şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor cu o lună înainte de expirarea mandatului».

Rețineți din declarația lui N. Prelipceanu: „se vorbesc lucruri teribile despre nivelul înalt al salariilor şi despre angajaţi din familie” – la CopyRo. Interesant, Eugen Uricaru subliniază că, fiind „instituţie de drept privat” (cu venituri de 1,5 milioane de euro numai în 2009!), CopyRo nu poate fi verificată la salarii, și reprezentantul ORDA recunoaște. CopyRo e o castă onorabilă cu… 27 de angajați în 2009!

Ce a fost azi? Citim pe Agenția de carte, titlu:

Exclusiv: Consilierul juridic Rodica Guiu, noul administrator general al Copyro. Dan Mircea Cipariu a demisionat din Copyro!

«Vineri, 15 iulie 2011, în sala Millenium din cadrul Centrului de Conferinţe al S.C. Complex Hotelier Modern S.R.L. din Bucureşti, Adunarea Generală a Asociaţiei Copyro – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a ales un nou administrator general în persoana Rodicăi Guiu, cea care a îndeplinit până acum funcţia de consilier juridic la Copyro. Rodica Guiu o înlocuieşte, astfel, pe Nicoleta Cofcinski, cea pentru care Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) a suspendat activitatea Copyro, la 1 iunie 2011, în urma unor nereguli sesizate de ORDA. Rodica Guiu a fost singura candidată intrată în competiţie, după ce o comisie a Copyro a respins ca neeligibilă candidatura Cristinei Poterăşoiu, directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România, pe motiv că nu a semnat olograf Scrisoarea de intenţie şi CV-ul depuse electronic secretariatului Copyro. În urma acestui argument de respingere a candidaturii Cristinei Poterăşoiu, scriitorul Dan Mircea Cipariu şi-a dat demisia atât din Comisia de Lectură a Copyro, cât şi din Copyro. „A fost, evident, o premeditare acest refuz de candidatură, cu atât mai mult cu cât, de mai multe ori, am solicitat o întrevedere a celei propuse de către mine, Cristina Poterăşoiu, cu preşedintele Copyro, Eugen Uricaru. Cum candidatura unică fără o competiţie reală şi democratică duce la unanimitate şi derapaje autoritare, mi-am prezentat chiar în faţa Adunării Generale demisia din Copyro. Cineva care a girat juridic activităţi pentru care ORDA a suspendat activitatea Copyro probabil că e mult mai de folos”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.

Pe 8 Iunie 2011, Consiliul Director al COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a remis TITULARILOR DE DREPTURI DE AUTOR din domeniul operelor scrise reprezentaţi de COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor şi a UTILIZATORILOR următorul comunicat oficial:

„Vă comunicăm prin prezenta faptul că în data de 01.06.2011 prin Decizia Directorului General al ORDA nr.207, Asociaţiei COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor i s-a suspendat temporar activitatea de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor.

Motivele preexistente emiterii deciziei de suspendare temporară a activităţii COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor sunt fundamentate pe aplicarea injustă şi abuzivă de către ORDA a dispoziţiilor din Legea nr.8/1996 cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, în argumentarea deciziei de suspendare se invocă procesul verbal de control nr.3190/11.01.2011 aferent anului 2009, control care nu a constatat că activitatea organismului de gestiune colectivă a încălcat prevederile stabilite de Legea nr.8/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi a drepturilor de autor ale titularilor de drepturi legal reprezentaţi.

Mai mult decât atât, concluziile controlului aferent anului 2009 au fost analizate în cadrul Adunării Generale din data de 24 martie 2011 chiar în prezenţa reprezentanţilor ORDA aceştia necomunicând Adunării Generale eventualele încălcări ale legii care să ducă la suspendarea activităţii organismului de gestiune colectivă.

Emiterea deciziei s-a dat în contextul în care COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a fost obligată să participe la un arbitraj nelegal, în contradictoriu cu PERGAM, prin care i se solicită cedarea a 95% din drepturile aferente copiei private pe 3 ani în urmă şi 25% din drepturile aferente retransmiterii prin cablu tot pe 3 ani în urmă, drepturi ce au fost obţinute de COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor după 5 ani de negocieri şi arbitraje atât cu societăţile de gestiune colectivă din domeniu cât şi cu utilizatorii.

La această evidenţă se adaugă faptul că PERGAM nu exista, încă, în perioada pentru care acesta pretinde beneficiile legii.

ORDA, prin decizia dată, a favorizat PERGAM în cadrul procedurii de arbitraj, aceasta depăşind atributele sale de secretariat în cadrul procedurii arbitrale.

Activitatea PERGAM este supusă controlului judecătoresc de COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, atât în ceea ce priveşte înfiinţarea, modul de dobândire a calităţii de colector unic pentru drepturile din retransmiterea prin cablu a operelor scrise  cât şi a aspectelor de reprezentativitate pentru titularii săi de drepturi.

Urmare situaţiei prezentate asigurăm atât titularii de drepturi cât şi utilizatorii că ne vom adresa tuturor instanţelor de judecată pentru înlăturarea consecinţelor negative şi nelegale ale Deciziei Directorului General al ORDA nr.207/01.06.2011.

În acelaşi timp, anunţăm titularii şi utilizatorii de drepturi de autor că Adunarea Generală Extraordinară din 14-15 iulie 2011 va asigura funcţionarea normală a COPYRO începând cu data de 15 iulie 2011, în raport de Decizia ORDA nr.207 din 01.06.2011 şi a Legii nr.8/1996 cu modificările şi completările ulterioare.

Tuturor vă dorim bune rezultate în activitate şi vă adresăm mulţumiri pentru înţelegere.

Consiliul Director al COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor”».

Vă dați seama că nu cunosc alte amănunte din ce s-a întâmplat azi la parodia Adunării Generale extraordinare a CopyRo, la care Eugen Uricaru taie și spânzură după propriul plac (doar e găina lui de aur, cum spuneam și ieri aici), e „de drept privat”. E într-adevăr de domeniul aberației să-l pui administrator general pe consilierul juridic al CopyRo, care e principalul vinovat de suspendarea activității CopyRo de la 1 iunie 2011.

N-am de gând să mă mai lungesc pe această temă a Copyro, nu merită. Închei cu observațiile de ieri ale celui ce semnează Victor (căruia-i mulțumesc pentru îndreptarea legată de cei ce nu au fost acuzați de către CNSAS că au colaborat cu Securitatea, din contră). Îi dau dreptate, USR ar trebui să intervină, să conteste existența CopyRo și să reînvie vechiul Fond Literar, legal și moral. Scrie Victor:

„In ceea ce priveste COPYRO-ul, acesta este un hybrid care cuprinde de toate, domenii diferite, scriitori si nescriitori, dupa o logica care scapa intelesului comun. Un domn, Iacob Florea, de exemplu nu poate fi luat de nicaieri, nu e nici creator, nici agent literar, cultural, nimic. Doamna Kofcinski, de exemplu, a fost gestionara spatiilor de odihna de la USR, acum este conservata pe principiul ca fiind asa de in virsta, nu mai poate pati nimic, in caz de frauda dovedita, un lucru obişnuit in societatea romaneasca. Conducerea USR-ului ar trebui sa intervina in forţă, să descâlcească iţele banilor care se scurg ca apa prin baie înspre buzunarele lefegiilor auto-aleşi la COPYRO. Acest COPYRO a mai primit nişte bani europeni, recent, ca să se transforme într-un fel de agenţie de carte, dar lucrurile s-au împotmolit la nivelul de proiect, cu ceva făcut improvizat care să dovedească, cică, intenţiile constructive. Soluţia ar fi una: desfiinţarea şi reînfiinţarea COPYRO-ului pe baze legale şi morale. Am spus baze morale? E prea mult în societatea noastră … !”

Citiți de curiozitate și textul apărut săptămâna asta în revista Observator cultural:

http://www.observatorcultural.ro/Nu-i-lasati-singuri-pe-obisnuitii-Casei-Copyro-in-ziua-de-14-iulie*articleID_25626-articles_details.html

PS. Am primit pe e-mail, când publicam deja această pagină de jurnal online, un text lung, avizat, al unui participant onest la Adunarea Generală extraordinară a CopyRo, scriitorul Ion Lazu – care vede cu totul altfel lucrurile decât au fost prezentate aici. Îi mulțumesc, îl public mâine, nu mai am cum să mă lungesc azi…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. E o practică veche, încă de la „ceilalţi” a rotirii aceleiaşi suveici de inşi printre iţele funcţiilor. Altfel, cum s-ar salva ei în de ei… Iar, să pui şef un om de drept ce calcă pe şatif legea, e iarăşi o veche practică, de post-revoluţionişti şi mai cultivată. Refuzul abuziv al dosarelor contra-candidaţilor la un post, opacitatea veniturilor (salarii plus alte zeci de sinecuri) încasate de unii inşi vor consolida marasmul societăţii şi mai perfide: asta, care a germinat vreo 10 ani, de nu mai mult „seminţe la schimb” subt „ăia”, ca să devină buruieni viguroase cât mai repede, după răsturnarea (unii zic, tot mai mulţi, păguboasă a) brazdei.