De la Corabia de rataţi la Omul vag. Consumatorii de opiu şi alcool. Noi toţi suntem becuri. Premii pentru Mircea Dinutz şi Ionel Necula

Luni, 23 mai 2011. Rămăsesem la prima zi, 20 mai 2011, a primei ediţii a Festivalului de Poezie „Emil Botta”, la Adjud. Emil Botta s-a născut la Adjud pe 15 septembrie 1911 şi s-a stins la 24 iulie 1977, a copilărit la Adjud, la 15 ani a fugit de acasă… A debutat editorial în Caietele de Papagal, când era student la Teatru la Bucureşti. A făcut parte din grupul „Corabia de rataţi” din care s-au desprins Emil Cioran şi Eugen Ionescu (pentru Emil Botta aveau toţi un adevărat cult, era poetul preferat al Generaţiei Criterion, al lui Mircea Eliade sau N. Steinhardt; era „poet al morţii, al poeziei negre”, obsedat de „trăirism” şi de comedia mitologiei morţii legionare). A debutat editorial cu „Întunecatul April” în 1937 la Vremea. A eludat perioada proletcultistă din literatura română. A publicat o carte a lui sub comunişti abia în 1966, la 23 de ani de la a doua lui carte de versuri (intitulată „Pe o gură de rai”, 1943). Deşi a scris puţin, Emil Botta a primit premiile care contează: cele ale Fundaţiei Regale (1937) şi cele ale Academiei Române („Mihai Eminescu”, 1967). Mai mult, a avut norocul să aibă parte de monografii şi studii ale poeziei lui semnate de Doina Uricariu („Apocrife despre Emil Botta”, 2001) şi Radu Călin Cristea („Emil Botta. Despre frontierele inocenţei”, 1984). A fost şi un mare boem (Andrei Oişteanu susţine că era consumator de opiu, nu numai de alcool, fiind depresiv de felul lui)… Am spus aceste amănunte despre Emil Botta atunci când organizatorii Festivalului m-au invitat la microfon, să prezint rezultatele Concursului de poezie de debut în manuscris, care poartă numele poetului din Mărăşeşti – „Constantin Ghiniţă”. Pot să observ că boema literară (una la nivel de Capitală, alta în provincia vrânceană) îi leagă pe poeţii Emil Botta şi Constantin Ghiniţă… Au trăit amândoi în jur de 60 de ani. Altfel, Constantin Ghiniţă s-a născut în Vrancea în 1948 la Ţifeşti, aici a murit imediat după Crăciunul din 2008. Deşi a primit un premiu care conta pe plan vrâncean, al Salonului literar Dragosloveni în 1975, a publicat prima lui carte abia după Revoluţie, în 1991 (risipindu-se în cenaclurile vrâncene)… S-au primit la prima ediţie a Concursului de debut în manuscris „C. Ghiniţă” 25 de selecţii de câte zece poeme fiecare, semnate cu un moto. Juriul: poetul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Galaţi-Brăila a USR, redactor şef al revistei Antares, apoi scriitorul Calistrat Costin, preşedintele Filialei Bacău a USR, apoi poetul Adrian Botez, redactor-şef al revistei Contraatac, apoi poetul Paul Spirescu, organizatorul acestui Festival, redactor-şef al revistei Nota Bene; şi, în sfârşit, cel ce scrie aceste rânduri, preşedinte al acestui juriu. N-am ştiut până în ziua premierii cine sunt autorii debutanţi premiaţi, am dat fiecare note pe ceea ce am citit, pe care le-a centralizat coordonatorul acestui festival, Ion Catană, directorul Casei de cultură „Tudor Vornicu” din Adjud. A primit premiul I un elev în ultimul an de liceu din Adjud (elev al lui Paul Spirescu, care l-a publicat în revista liceului; apropo, tânărul poet i-a mulţumit profesoarei lui de română, Ramona Chiper) care a semnat cu un moto semnificativ – „Noi toţi suntem becuri”: Emanuel Moisă. Premiul II: Andreea Ghica (liceancă şi ea în ultimul an, la Târgovişte). Amândoi liceenii au primit şi alte premii literare. Premiul III: Adelina Georgeta Dozescu, născută în 1990 la Lugoj, studentă la Timişoara la Psihologie, cu adresa la Chizătău-Belinţ-Timiş (ea a primit „peste 40 de premii literare”). Le-am reţinut aici numele fiindcă nu e exclus să citească şi acest blog, de la tinerii poeţi te aştepţi la orice… Premiantul adjudean, foarte sigur pe el, a citit din poeziile lui la microfon. L-am rugat să-şi facă un bine personal să mai citească şi ce au scris alţii, până la el, să nu se citească numai pe el şi să nu creadă că poezia română a început cu el. Nu de altceva, dar s-ar putea să descopere că au scris alţii cu mult înaintea lui (chiar cu un secol în urmă) ce a scris el abia azi.

După ce s-a încheiat festivitatea de premiere a Concursului „Constantin Ghiniţă” (a doua zi va avea loc, tot aici, festivitatea de premiere a cărţilor de debut, la care se vor da Premiile „Emil Botta”), scriitorii invitaţi la Festivalul „Emil Botta” au fost urcaţi într-un autobuz şi duşi la un motel din Căiuţi (la vreo 30 de kilometri de Adjud), pe malul unei bălţi – aici vor servi masa şi vor fi cazaţi. Ion Nicolescu n-a mers cu noi, s-a mulţumit cu cei 30 de lei daţi în dar de soţia lui Paul Spirescu şi cu braţul de reviste şi cărţi primite la Adjud – el e un visător care cerşeşte florilor din parc, eventual, să-l parfumeze, se mulţumeşte cu puţin. N-a venit nici poetul Adrian Botez (reprezentat de soţia lui, profesoară asemenea lui), accidentat, din păcate. În schimb, poetul gălăţean Corneliu Antoniu (cu un Opel ultimul răcnet) a venit însoţit de iubita lui din Adjud… Povestea Festivalului de poezie „Emil Botta”, ediţia I, a continuat până a doua zi, sâmbătă, 21 mai seara, eu însă am plecat la ora 18 de aici la Bucureşti (oprit în drum la Adjud acasă la fratele meu, la o nouă cafea, apoi oprit de poliţie la Tişiţa, unde am fost amendat fiindcă am mers cu… 75 km / h pe un pod pe care cică se merge cu 50 km / h, am plătit amenda de 150 de lei pe loc şi m-am căpătat şi cu 3 puncte penalizare; acest incident m-a indispus, cu atât mai mult cu cât n-am înţeles de ce am fost amendat, dar n-am avut chef să fac scandal; apoi am oprit la Focşani, să-şi încarce Doina Popa ultimele haine şi cărţi pe care le mai avea lăsate la apartamentul părinţilor ei, azi închiriat unor tineri ciudaţi). Vineri trebuia să fiu neapărat în Capitală. Ştiţi, eram programat după miezul nopţii la Maratonul de Poezie şi Jazz, la Bucureşti, în Foaierul Teatrului de Operetă „Ion Dacian” – am ajuns la miezul nopţii aici, şi am citit cinci poeme.

A doua zi, sâmbătă, 21 mai, la Adjud, în cadru festiv, au fost acordate Premiile Festivalului de Poezie „Emil Botta” – pentru cartea de debut, lui Andrei P. Velea din Galaţi (născut la 3 februarie 1980), intitulată „Gimnastul fără plămâni”, o carte de lux, cu fotografii artistice în ea, cu o postfaţă de A.G. Secară (el îşi scrie numele numai cu litere mici) şi prefaţă de C.S. Dimofte. Redau aici un poem dintr-un ciclu despre Omul Vag, despre numele lui vag (numele omului vag este şi el predestinat):

numele omului vag

omul vag îşi odihneşte numele pe o etajeră;

îl şterge de praf, îl dă cu cremă, cu sclipici, apoi îşi pozează

scăfârlia alături de el. developează filmul, scoate

fotografia, o priveşte atent, însă ceva parcă lipseşte… //

e prea scurtă denumirea – ar trebui lungită într-un fel

sau altul. omul vag decupează câteva cuvinte îmbârligate

de prin ziare, apoi le aşează înaintea numelui său.

abia acum imaginea e întreagă! hlizeala omului vag //

pică la mijloc.

Andrei P. Velea

Puţină abstracţie poetică. Premiile mari ale Festivalului „Emil Botta” au fost acordate unor critici literari care au scos cărţi consistente despre scriitorii vrânceni de ieri şi de azi. E un noroc al anului 2010, să publice doi critici cărţi originale despre literatura celor ce au scris în Vrancea sau sunt originari din Vrancea. Îmi imaginez că n-o să se mai întâmple un asemenea eveniment vrâncean, el merita premiat. E vorba de Premiile de Excelenţă ale Festivalului de Poezie „Emil Botta”:

– Mircea Dinutz pentru volumul „Scriitori vrânceni de ieri şi de azi” şi

– Ionel Necula, „Spiritul vrâncean în lecturi elective”.

PS. Public fotografii realizate de poetul Marin Moscu din Ploscuţeni-Vrancea (membru al USR) la Festivalul de Poezie „Emil Botta”, ediţia I. (Fotografia lui Mircea Dinutz, absent din motive medicale de la premiere, e trimisă de Rodica Lăzărescu)