0
2 comments

Miercuri, 11 august 2010. Rememorez mai departe experienţa unei iniţieri – dus în Bucegi, în iulie 2006, în căutarea surselor de energie universală. Deşi sunt îndrăgostit de munte, îl văd rar.

Niciodată nu m-am gândit dacă, întors acasă de pe munte, am venit cu vreun câştig ezoteric, Doamne fereşte… Cine nu ştie că Muntele Ceahlău e considerat munte sfânt (în vârful lui, de altfel, sunt călugări care slujesc la Schitul Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu adăposturi-chilii săpate în pământ, fără ferestre, iarna fiind insuportabilă supravieţuirea) şi că vârful Toaca are înfăţişarea unui clopot fenomenal? Anual, pe acest munte au loc procesiuni religioase patronate de Mitropolia Moldovei, pornite vara de la Mănăstirea Durău, plecate din zori şi întoarse la căderea întunericului. Aici ar fi slujit într-o peşteră însuşi Zalmoxis, considerat zeu de geto-daci (sclav şi discipol al lui Pitagora, Zalmoxis s-a retras aici, pe Ceahlău; asta e una dintre variante, adăpostul lui e identificat şi în alţi munţi din România). Las la o parte secretul muntelui Ceahlău, foto, acela dezvăluit secolul trecut de regimul comunist, că adăposteşte în străfunduri uraniu, fiind exploatat de mineri calificaţi – de aici puterea energetică resimţită de toţi cei ce urcă spre cer, care te cam descarcă la coborâre.

Eu însă abia în 2006 am conştientizat că platoul munţilor Bucegi are zone energetice unicat, determinate (acumulări de energie universală; să nu credeţi că am luat-o razna) – citisem întâmplător texte ştiinţifice în acest sens (am văzut şi filme documentare), dar nu mi-am imaginat că zonele acestea energetice deosebite montane pot fi şi detectate de turişti “la faţa locului”: atenţie, numai prin intuiţie! Fără intuiţie iniţierea nici nu are aici acoperire în realitate… Să reţin, afectat, că după accidentul la genunchiul stâng de la începutul lui 2007, Dumnezeu mi-a luat nu numai posibilitatea de a îngenunchea la spovedanie, dar şi posibilitatea de a urca pe munte! Adio, munte şi ascensiuni pe trasee interzise? Mi s-a schimbat iar în rău viaţa. Să fi fost de vină acumularea energetică în exces?

În 2006, soţia, prozatoarea Doina Popa, mare amatoare de “practici Reiki”, mai nou (am să dau amănunte mai jos ce înseamnă Reiki), m-a tot bătut la cap că vrea să meargă cu mine pe platoul Bucegilor, să se încarce cu energie… universală. Bineînţeles, am surâs cu bunăvoinţă de fiecare dată, chiar dacă îi admiram transformarea cotidiană (îmi tot repeta că e fericită de când a descoperit Lumina Albă Reiki, terapeutică, eu n-am crezut-o: mai degrabă puneam pe seama unei iubiri starea de graţie în care se afla, fie şi iubire de Dumnezeu). Într-o zi mi-a adus o copie după câteva pagini dintr-o carte (de la biblioteca publică judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, unde am fost şi eu angajat până la Revoluţie; Doina lucrează aici de câţiva ani, retrasă la Focşani, îngrijindu-şi mama căzută la pat; vine la Bucureşti, acasă, la două-trei săptămâni, la o lună; cât am fost, pentru prima oară în viaţă, operat şi spitalizat anul acesta, ea şi-a luat concediu de odihnă). Carte dedicată iniţierii în Reiki, semnată de un “maestru, gradul I”, Dumitru Hristenco, total necunoscut mie. Nici de Reiki nu auzisem decât tangenţial (nici azi nu ştiu mai mult; prefer să rămână la nivel epidermic, să nu mă influenţeze; n-o să credeţi, dar mereu mă păstrez “pur şi natural” pentru masa de scris, să am mintea limpede, să nu fiu „modificat”: nu beau alcool, nu iau droguri, nu apelez la practici ezoterice sau paranormale, la care nici nu am acces, sau la yoga sau la “meditaţii transcendentale” – apropo, nu s-a mai auzit nimic de ele de când Andrei Pleşu a fost pus în funcţii postcomuniste; vedeţi la ce ajută meditaţiile astea?). Greu m-a convins să citesc paginile copiate – după ce le-am citit, am ridicat din umeri: n-am înţeles nimic, doar n-o să caut la nimereală zonele astea energetice tot platoul Bucegilor, nu vezi că e un autor tâmpit? Habar nu are să dea amănunte. E vorba de cinci zone energetice universale. Probabil că n-a fost niciodată personal să le găsească, scrie după ureche, muntele nu stă chiar la cheremul tuturor. Pardon, ştie Hristenco ăsta ce ştie, dacă subliniază că “numai cine trebuie va ajunge acolo (la zonele energetice), şi din acel moment va fi investit cu calităţi potenţiale deosebite”. Că, de fapt: “nu suntem toţi pregătiţi să ni se dezvăluie” (ele, râvnitele zone energetice). Acest drum pe platoul Bucegilor în căutarea zonelor energetice e o iniţiere! Să fie clar: trebuie să-ţi asumi răspunderea… I-auzi! M-am tot răzgândit: în definitiv, ce mă interesează pe mine zonele astea energetice “universale”? Nici măcar n-o să le simt: în schimb Doina, prin sistemul Reiki, se va încărca periculos cu energie cosmică, pun pariu – şi dacă n-o să poată să o mai controleze? Mă poate distruge chiar şi pe mine, călăuza ei! Că la atât se reducea rolul meu, la a-i fi călăuză soţiei: să găsesc zonele energetice pe platoul Bucegilor. Uşor de zis… Pentru mine sunt egale cu zero, trec prin ele ca răţoiul prin apă – eventual, mă vor influenţa în rău, că eu atrag răul de peste tot (îi descarc îndeosebi pe cei încărcaţi negativ, sunt “ca un paratrăsnet” şi duşmanii nu-mi devin prieteni) şi de aceea mi-e atât de rău cu mine însumi. Totuşi, nu-mi strică o plimbare pe munte, e încă o ocazie, o voi lăsa pe Doina să comunice cu universul şi “să fie investită cu calităţi potenţiale deosebite”, iar eu o să-mi văd de contemplările pământeşti. Că am dat în mintea copiilor, să iau de bune îndrumările aproximative dintr-o carte, să caut comori? Ei şi? Bine că n-am înnebunit chiar de tot. (Voi reveni)


Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Citindu-l aici şi acum în Jurnal pe LIS, nu am cum a nu observa unele similitudini de transmitere a informaţiei, cu poetul de la Sărăţeanca, cu care sunt convins că nu are nimic în comun, ci doar intuitiv ambii îţi vor ţine aceeaşi lecţie despre un eventual scut protector al locurilor din această patrie condusă cândva (tare demult) de zei adevăraţi. „Ion Gheorghe striga către toţi surzii lumii culte, oculte:/Am descoperit cea mai veche civilizaţie din lume!/Şi nu se opreşte nimeni la plânsul său să-l respingă ori să-l asculte; /dar ştiu să-l insulte”. Nici nu cercetasem să înţeleg viaţa omului dată de altfel demult (dinainte de a ne naşte) în seama astrelor şi a lucrării lor secrete, dar mi-am amintit citindu-l pe LIS, una din temerile lui Ion Gheorghe rostită sieşi ca pe o parimie: „Tu, ăsta , care treci de înţelept, nu mai azvârli tot felul de resturi în Thalassa”. Dar nu putem trece indiferenţi peste unele semne. Reţineţi poate semnul dat Margaretei din „Faust”: „Clopotul cheamă. Semn se dă. Mă prind/De toate părţile mă leagă. S-a curmat cuvântul/Mă-nalţă pentru ispăşire gâdele grăbit”, iar semnul care se dădea de către judecător – altul decât cel invocat de K. din „Procesul” lui Kafka – era ruperea unui beţişr, semn că cel condamnat de zei a pierdut dreptul la viaţă. Pornit în căutarea celor cinci surse energetice pentru salvarea sufletului său şi al nostru, LIS ne sugerează cum Thanatos, fratele Somnului şi fiul Nopţii a fost înlănţuit de Sisif. Şi câtă vreme acesta i-a fost prizonier nici un om nu a mai murit de pe pământ. Pentru asta ne propune trei strigări: 1. „Ah, voi, unde sunteţi fetelor, speranţelor, coborâte după fragi în peşteră?” (Desene rupestre, pag 15 din „Singurătatea colectivă”); 2. „Dacă vei fi prins că asculţi sirenele din port, ale corăbiilor/pe puntea cărora stau sufletele strămoşilor, te/asigură că mai eşti pe lumea/asta” (Când, din primele momente, urechea, pag.41); şi 3. „În acest fel vă ridicaţi voi moralul în/tristele zile când plouă? Întreabă/zeul: novice, care ia din scrumieră un băţ de chibrit/ars, ars la vârf şi-l/rupe între degete…” Notă: când scria toate astea, poetului „ochii erau aţintiţi pe cer/în căutare de semne”, (pag.76)

  2. I’d come to give green light with you one this subject. Which is not something I usually do! I really like reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to comment!