0
2 comments

Miercuri, 16 martie 2011. Sunt dezolat, l-am auzit în direct pe o televiziune de impact pe un ministru UDMR (al Mediului; nu mai suport să le pronunţ numele celor ce se comportă ca nişte extremişti de doi bani; culmea, părea până azi echilibrat; dar aşa ne fură aparenţele), în această seară, spunând că s-a întors naţionalismul în Parlamentul României şi trebuie condamnat! De ce? Fiindcă USL, la iniţiativa PNL a cerut să se dea o declaraţie fermă împotriva ultranaţionaliştilor unguri, mai exact premierului Ungariei, Viktor Orban (care a declarat că Ardealul şi Ungaria ar fi de dorit să fie cum au fost odată, şi că maghiarii din România trebuie să ia atitudine în acest sens!)! Vă puteţi imagina? Ungurii din România pot fi naţionalişti în numele Ungariei (ba chiar jură credinţă Ungariei; au dublă cetăţenie), nu şi românii – în propria ţară. Şi cine ne trage de urechi, un ministru UDMR! Lucrurile au fost scăpate de sub control, bunul simţ a dispărut cu totul. De ieri preşedintele Traian Băsescu şi PDL pot să-şi ia adio de la electoratul român din Transilvania, faptul că au tăcut şi n-au condamnat oficial ieşirile xenofobe şi antiromâneşti ale maghiarilor la nivel oficial (ale demnitarilor maghiari din România şi din Ungaria) şi incredibila înscenare de la Miercurea Ciuc (de care am făcut ieri caz aici; mi-e imposibil să mai repet, sufocat de indignare) arată la ce grad de ticăloşie şi trădare politică s-a ajuns. Frica PDL-Băsescu că-şi pierde aliatul UDMR de la guvernare şi cade astfel Guvernul Boc, a născut deja un monstru. România e o cârpă cu care se şterg pe pantofi aceşti nemernici care ne guvernează, îmbătaţi de putere. De azi începând, UDMR ar trebui total marginalizată (sau găsită o soluţie legală să fie suspendată), altfel va rupe România pe mâna PDL-Băsescu, care se cramponează de guvernare – UDMR şantajează PDL-Băsescu atât de nedemn, încât personal mă aştept la revolte ale românilor din Transilvania, care vor cere să se desprindă de Bucureşti, scârbiţi. Fiindcă Bucureştiul (adică puterea PDL-Băsescu) este vândut ungurilor. Ajunge cu obrăznicia maghiară! Dacă nu-şi mai cunosc lungul nasului, să le amintim că trăiesc în România, un stat perfect suveran. Desfiinţaţi constituţional UDMR, contestându-i dreptul de a se mai declara partid! Nu are decât să rămână o organizaţie a minorităţilor, dar n-are ce să mai caute ca partid în Parlament. Chiar nu se găseşte nimeni în ţara asta care să pună la punct UDMR? Datorită ei ne-am întors în martie 1990, să ne ferească Dumnezeu de noi conflicte interetnice, sistemul ticăloşit al lui Băsescu e capabil de orice, o tot repet (ar fi în stare să provoace o diversiune etnică, numai să se păstreze la putere). Lucrurile au luat-o razna, România a dispărut deja în ceaţă pe mâna PDL-Băsescu. Din nenorocire, românii primesc o nouă lecţie de umilinţă, şi-au pierdut orice dram de demnitate… Degradarea politică oficială la care s-a ajuns ne îmbolnăveşte de neputinţă. Băsescu, ascuns, dădea ordine prin telefon în această seară parlamentarilor PDL ce să facă, să nu cumva să supere UDMR, să semneze declaraţia care condamnă ieşirea extremistului Viktor Orban, mic dictator, mare iubitor de cenzură în Ungaria!

Pe de altă parte, mă uitam azi la venirea protestatarilor români din provincie la Bucureşti. O fi fost vreun maghiar printre ei care să protesteze faţă de „Codul Sclaviei” (vă daţi seama ce chin, să nu doarmă o noapte, să n-aibă ce să mănânce şi să bea; în plus, speriat că-şi pierde locul de muncă fiindcă a plecat să protesteze, în majoritate şi-au luat zi de concediu fără plată azi)? Ce cer eu maghiarilor de rând să protesteze, când bucureştenii s-au făcut că plouă. Nici o solidarizare. Normal ar fi fost ca bucureştenii să umple Piaţa Constituţiei azi, să ceară demisia Guvernului Boc. Poveşti? Bucureştenii se consideră în continuare superiori, de neatins, ei nu ştiu să protesteze (au trebuit să vină minerii în 1991 să dea jos Guvernul Roman, căzut în desuetudine, cum e azi guvernul Boc), bucureştenii sunt oportuniştii neamului, de sacrificat trebuie să se sacrifice cei din provincie. Ruptura e totală, după ce puterea a reuşit să decredibilizeze sindicatele (anume s-a autoinvitat luni Băsescu pe TVR 1, să anunţe că mafia din vămi şi de peste tot e coordonată de sindicate; o declaraţie fără acoperire, spusă anume să fie auzită de sindicaliştii care trebuiau să fie azi în Bucureşti să protesteze împotriva noului Cod al Muncii, pe care Băsescu a ţinut să-l impună cu orice preţ; n-a fost nici un lider de sindicat arestat; am aflat astfel că tot ce e crimă organizată în România e în mâinile sindicatelor; enormă diversiune a lui Băsescu, anume pusă la cale, la care sindicatele n-au răspuns imediat pe măsură, din contră, au fost intimidate; incredibil, auziţi: mafia nu e coordonată de politicieni, ci de sindicalişti!). Pot acum să spun cu mâna pe inimă că România e condusă de securişti de veche clasă, folosiţi de Băsescu să compromită totul în România, să poată să domnească prin instigarea unuia împotriva altuia, nu prin unitate. Trăim în plin „comunism portocaliu” (cum spunea un lider de sindicat al cadrelor militare). Mi se face rău, românii nu înţeleg nici după 21 de ani de la Revoluţie că nu le face nimeni dreptate dacă nu-şi fac singuri dreptate, degeaba aşteaptă de la puterea coruptă actuală să le mai dea înapoi încă un leu la salariu. Puterea PDL-UDMR-UNPR, prin trecerea Codului Muncii prin asumare guvernamentală, îngenunchează salariaţii, angajaţii vor deveni bătaia de loc a „multinaţionalelor”, vor pierde şi speranţa de a-şi păstra şi amărâtul de loc de muncă pe care-l mai au azi. Fără doar şi poate, românii îşi merită soarta: nu-şi cer drepturile? Foarte bine, să fie îngenuncheaţi, transformaţi în slugi. Trăim vremuri atât de triste. Eu, în locul celor ce au familii de întreţinut n-aş mai dormi, frica de ziua de mâine va deveni un coşmar. Puterea actuală luptă pe toate planurile împotriva majorităţii românilor, legislaţia austerităţii e pe cale să distrugă România, pe termen scurt. Dacă USL (cotat cu peste 60 la sută popularitate în toate sondajele) nu va reuşi să vină la putere, să salveze ce se mai poate salva, România se va dezmembra. Şi dezmembrarea va fi cerută (am tot scris) de românii din Transilvania şi Banat, care s-au săturat de trădătorii intereselor naţionale de la putere, de la Bucureşti. Bat în lemn, o dezmembrare a României ar fi definitivă, fără întoarcere. Maghiarii vorbesc deja serios de parlamentul şi guvernul lor în Ţinutul Secuilor, care se va afilia Ungariei. Lipsa de clarviziune a conducătorilor României de la Bucureşti ar putea avea efecte catastrofale pe termen scurt, cine-i trezeşte la realitate? Cu Băsescu şi PDL închinaţi UDMR (fără de care s-ar rupe coaliţia de guvernare), nu mai e nimic de făcut. Trebuie declanşate cu forţa alegeri anticipate, până nu e prea târziu. PDL-Băsescu şi-au dat destul în petic: nu era de ajuns că sunt incompetenţi şi iresponsabili faţă de soarta naţiunii române, mai sunt şi trădători. Ar trebui să renască naţionalismul românesc…

A căzut şi această moţiune de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Boc, UDMR are toate motivele să se bucure, speră să reuşească să rupă România: românii urăsc profund actuala putere.

***

Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, face o îndreptare necesară faţă de relatarea din pagina mea de jurnal online de acum trei zile, legată de „scriitoarea” Maria Toma, cu fratele mort de 20 de zile, pe care refuza să-l înmormânteze, fiind convinsă că-l poate învia cu pastile, după model… mayaş (recitiţi pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/03/scriitorul-roman-n-o-ia-niciodata-razna-confunda-numai-realitatea-ispravile-lui-laurian-stanchescu-si-ale-mariei-toma/)! Ea nu e membră a USR, cum s-a afirmat într-un articol apărut în Jurnalul Naţional (nu oricine scoate o carte e membru al USR, totuşi; ar trebui să ştie asta şi ziarista Ramona Fotache):

Maria Toma nu e membră USR și implicit nici ASB. A fost respinsă în repetate rînduri chiar și după ce a dat sute de telefoane agresive la ASB, membrilor comisiilor, a venit de zeci de ori la ASB și USR să-și afirme „talentul”. A provocat și o altă nefericire pentru că există o poetă omonimă care a fost și ea respinsă de vreo trei ori pentru că membrii comisiei aveau alergie la numele acesta. Pînă la urmă biata Maria Toma (cadru medical) a intrat în ASB la secția poezie iar cealaltă Marie a rămas în tabloide. Am văzut și eu articolul și, cunoscînd personajul, nu m-am mirat.

Horia Gârbea

PS. Vă invit să citiţi în format PDF numărul pe luna martie al revistei Contemporanul. Ideea Europeană (director N. Breban, redactor-şef Aura Christi), daţi click pe Conte_nr. 3_2011_dosar_ADEVARUL HOLDING (şi iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ultima postare pe “Gogea’s blog” se află o lecţie de parlamentarism austriac, pe care băştinoşii loco n-ar învăţa-o, nici să-i pici cu plici!…
    Bine, acolo nu-s extremiştii noştri: sunt ai lor… Deci, s-ar putea ca-n c– să-i doară pe politici, ori nici acolo, de nu se trântesc în fotolii (am auzit că, de te tânteşti prea tare cu pardonu’de fotel, capeţi trânji… Dacă-i aşa, trântiţi-vă, bre!, nu vă jenaţi…)