Sâmbătă, 4 iunie 2011. Am tot aşteptat să văd o urmare, să înţeleg exact despre ce e vorba – criticul Daniel Cristea Enache şi-a anunţat demisia din Uniunea Scriitorilor din România-USR? De când am citit în Observator cultural textul lui dedicat unui profesor anonim (care ar putea fi pseudonimul lui N. Manolescu; dar de ce nu ar fi pseudonimul Irinei Horea?), încheiat cu anunţarea demisiei din USR, am rămas derutat. L-am rugat nu demult prin telefon să nu facă un asemenea gest public, în semn de protest, altfel onorabil, să-şi dea demisia din Consiliul USR, fiindcă nu merită să li se dea satisfacţie duşmanilor. Şi că trebuie să se lupte din interiorul acestui Consiliu al USR pentru adevărurile lui sau pentru a fi penalizate abuzurile conducerii USR. Culmea, acum am aflat că şi-a dat demisia din USR, nu numai din Consiliul USR. 
Ca un făcut, după ce am citit săptămânalul Observator cultural (cumpărat), l-am pierdut (rătăcit)! Am aşteptat să recitesc textul lui Daniel Cristea Enache pe ediţia online a Observatorului cultural de săptămâna trecută şi am constatat că nu a apărut, în sumar, taman textul lui! Mai mult, la numele Daniel Cristea Enache, la „căutare”, nu apare nici o colaborare a lui la acest săptămânal de atitudine (la care Daniel Cristea Enache a colaborat constant) – ce naiba mai înseamnă şi asta? S-a supărat redacţia Observator cultural pe Daniel Cristea Enache într-atât, încât a radiat arhiva cu numele lui? E aberant… Între timp, Ştefan Agopian a anunţat la rubrica lui din Academia Caţavencu: «Cu puţin timp în urmă, prozatorul Nicolae Breban şi-a dat demisia din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Protesta în felul acesta faţă de actualul preşedinte al Uniunii, dl Nicolae Manolescu, care îl acuzase într-un articol că fusese manipulat de Securitate şi folosit de această instituţie ca „agent de influenţă“. Săptămîna trecută, un alt scriitor, tînărul critic literar Daniel Cristea-Enache, şi-a anunţat demisia nu din Consiliul de conducere al Uniunii, ci direct din Uniune. Nu mai dorea să fie membru al acestei organizaţii aflate sub conducerea lui Nicolae Manolescu. Motivaţia demisiei era următoarea: sub pseudonimul Horia Haţieganu, dl Manolescu a publicat în România literară mai multe note în care îşi lăuda revista pe care o conduce şi se răfuia cu diverşi scriitori nesuferiţi domniei sale. Ca să pară mai convingător, dl Manolescu aducea şi diverse critici revistei. Daniel Cristea-Enache îi reproşează că n-a avut destul curaj să-şi semneze cu numele real respectivele note. După ştiinţa mea, este prima demisie din această instituţie, care are, deja, o istorie de o sută de ani». 
Nu, Ştefan Agopian a uitat că Liviu Antonesei şi-a dat demisia din USR după ce a fost forţat să plece din fruntea revistei USR, Convorbiri literare, fiindcă a fost acuzat că şi-a însuşit din redacţie lucruri care nu erau ale lui – o prostie, o „lucrătură” a prietenilor. Pe 1 iunie, pe ediţia online a Academiei Caţavencu apare titlul «Daniel Cristea-Enache: „Chiar trebuie să ne prefacem că nu vedem atunci cînd nu e vorba despre noi?“ », sub care sunt reţinute numai prima întrebare şi răspunsul ei din interviul luat de Eugen Istodor lui Daniel Cristea Enache: «Criticul literar şi-a dat demisia din Uniunea Scriitorilor. Ca semn de protest împotriva practicii cel puţin ciudate a preşedintelui Nicolae Manolescu de a-şi ataca colegii de breaslă ascunzîndu-se după numele unui „profesor Horia Haţieganu“.
Reporter: Cum ai descoperit că Manolescu îşi vărsa umorile prin pielea unui pîrlit de „prof“?
Daniel Cristea-Enache: În decembrie anul trecut, în nr. 47 din România literară, am citit o scrisoare a unui profesor (prof. Horia Haţieganu), în care îl făcea „penal“ pe Pavel Şuşară şi felicita revista că a scăpat de acest colaborator. Cum putea publica România literară o asemenea scrisoare, deasupra căreia scria „Primim“? Şi cine era acest prof. Horia Haţieganu? Haţieganu e un nume rezonant în Ardeal, dar Horia Haţieganu există numai în România literară şi numai de la o anumită dată. În rest, n-a mai lăsat nici o urmă pe lumea asta. Căutaţi-l pe Google punîndu-i numele între ghilimele (refined search): apare numai în România literară şi în cîteva reacţii stîrnite de „scrisorile“ sale.». 
Mai departe, Academia Caţavencu îşi invită cititorii online să cumpere revista să citească tot interviul. Ieri a apărut pe site Reţeaua Literară o atenţionare a lui Alexandru Petria, intitulată „Scandal literar de proporţii. Pe Nicolae Manolescu îl mai cheamă şi Horia Haţieganu?”, în care spune: „Am cumpărat Academia Caţavencu şi am aflat că Daniel Cristea-Enache este nemulţumit şi de felul cum au fost trataţi în ultima perioadă Breban şi Groşan (colaborarea cu Securitatea), cât şi Norman Manea şi Paul Goma (litigii nestinse de ani buni!) de către Nicolae Manolescu. Personal, cred că Manolescu are dreptate în privinţa lui Breban şi Groşan, iar Daniel Cristea-Enache în legătură cu Manea şi Goma”. În plus, scrie Alexandru Petria, «pe Google am mai găsit o treabă interesantă:
„Citeva scene din viata literara
Autor: Bogdan CRETU
Data publicarii: 19/04/2011
Procedeul aminteste, daca i-am intuit corect itele, de mijloacele specifice anilor 50. Da, Pavel Susara a fost „demascat”. Infierat. Pus la zid. Si trimis la plimbare. Si nu de oricine, ci de Horia Hatieganu insusi, un profesor care urmareste atent, dupa cum reiese din nota sa, presa culturala franceza. Te pomenesti ca o fi lucrind si la UNESCO…
Am participat, acum o saptamina, la lansarea cartii de poezie a lui Pavel Susara, Universul din cusca. Cunoscut mai ales in calitatea sa de critic de arta (probabil cel mai notoriu la noi), el este si autorul unor volume de poezie si proza de o calitate care multor scriitori brevetati le ramine inaccesibila. Dar nu despre poetul Pavel Susara vreau sa scriu aici, ci despre o mica intimplare in care a picat la mijloc si care spune multe despre cum se aranjeaza lucrurile in lumea noastra literara. Si nu in cine stie ce colt de provincie, nu in redactia unei obscure reviste literare dintr-un orasel din Moldova, ci tocmai in buricul Bucurestiului (pe Calea Victoriei) si al vietii literare. Reconstitui intreaga tarasenie din presa, ea petrecindu-se sub ochii nostri nepasatori. Cu Pavel Susara gasesc mereu subiecte mult mai interesante si mai substantiale de discutat…
Dupa cum este cunoscut, Pavel Susara a tinut, vreme de 17 ani (sper sa nu gresesc), saptamina de saptamina, cronica plastica in paginile revistei „Romania literara”. Un scurt calcul ne arata faptul ca omul a publicat aproape 800 de articole in cadrul rubricii sale. O munca pe care oricine ar aprecia-o. Oricine, cu exceptia directorului „Romaniei literare”, Nicolae Manolescu. La un moment dat, cu ocazia reluarii unei expozitii a graficii lui Marin Sorescu, Pavel Susara a reluat un articol pe care il scrisese cu ceva vreme in urma, cind fix aceeasi expozitie iesise pentru prima oara in lume. Sigur, procedeul e discutabil, dar cert este ca el a devenit o norma in presa noastra culturala. Multi autori isi publica articolele si colo, si colo. Sau revin asupra lor, le modifica, le ajusteaza pe ici, pe colo, nu neaparat in partile esentiale, si le arunca din nou in lume. Nu cred ca e neaparat incorect, dat fiind ca memoria periodicelor tine o saptamina.
Bun, asta e deja o alta discutie. In numarul urmator al „Romaniei literare”, aparea, pe ultima pagina, un scurt text asumat, barbateste, de „redactie”, in care un cititor ar fi semnalat faptul ca Pavel Susara si-a reluat articolul, la citiva ani distanta. Pretext pentru „redactie” sa-i suspende colaborarea. Din motive, evident, de principialitate. Pavel Susara si-ar fi pacalit cititorii, cei care, cum altfel?, ii stiau pe de rost cronicile aparute in ultimii 17 ani. Nu e nici un secret strategia revistei bucurestene de a se debarasa de mai vechii colaboratori. Pavel Susara ramasese printre ultimii. Nu asta e problema, ci metoda de „concediere” a unui colaborator care a publicat, in paginile revistei, aproape 800 de articole. Un astfel de efort ar fi meritat macar o stringere de mina, o privire in ochi si niscaiva multumiri.
Nici vorba de asa ceva. Dimpotriva. Amuzat, relaxat, Pavel Susara a trimis o replica redactiei. Nu a fost publicata. Nimic nou… Textul sau a circulat pe diferite cai. In mare, spunea ca o incetare a colaborarii i se parea civilizata, dar in alti termeni, barbatesti. De unde atita franchete insa? Ba, la un moment dat, in paginile „Romaniei literare” a fost publicata o nota (intitulata Bravo R.L.!) a unui oarecare Horia Hetieganu, profesor, care vorbea despre „penalul” Pavel Susara. Redactia nu ar fi facut decit sa publice, sub acoperirea unui „primim la redactie”, opinia unui cititor. Problema este ca acest cititor este, dupa cit ma duce pe mine capul, o inventie. Cautati-i numele pe Google si veti vedea ca el nu a lasat alte urme in afara notelor din „Romania literara”. Ce concluzie pot trage de aici, decit ca el a fost clonat in redactia „Romaniei literare”? Daniel Cristea-Enache a semnalat si el calitatea de spectru a acestui profesor. Procedeul aminteste, daca i-am intuit corect itele, de mijloacele specifice anilor 50. Da, Pavel Susara a fost „demascat”. Infierat. Pus la zid. Si trimis la plimbare. Si nu de oricine, ci de Horia Hatieganu insusi, un profesor care urmareste atent, dupa cum reiese din nota sa, presa culturala franceza. Te pomenesti ca o fi lucrind si la UNESCO…
Nu mai are rost sa discut despre motivatiile unei astfel de proceduri sulfuroase. Un alt lucru mi se pare interesant. Bun, sa uitam sforariile descrise mai sus. Sa cadem de acord ca a-ti relua un text in paginile unei reviste reprezinta un delict suficient de grav incit redactia, din onestitate fata de cititorii publicatiei, sa se debaraseze de tine fara nici o remuscare. 
Dar… exista un mare „dar” la mijloc. Dl. Nicolae Manolescu, cel care a girat, direct sau (sa concedem) indirect aceasta poveste, nu e tocmai strain de acest pacat, de neiertat atunci cind este infaptuit de altii. Pai, daca tot vorbim despre pacalirea cititorilor, nu a pretins domnia sa ca le ofera, la finele lui 2008, o Istorie critica a literaturii romane nou nouta, inedita? Si totusi, in afara primului volum, publicat in 1990 si a capitolului privitor la poetii romantici, el a reluat multe, extrem de multe texte vechi (si invechite) in sinteza cea noua. Multe capitole din Arca lui Noe, dar, mai ales, zeci si zeci de cronici literare s-au mutat, cu infime cosmetizari, in sinteza. Majoritatea capitolelor despre scriitorii conteporani sint alcatuite din simpla insailare a croniclor scrise de critic inante de 1990. Prin urmare, caut o recitire, o noua interpretare a unor opere dintr-o perspectiva a unei constructii coerente si gasesc, ad literam, vechile foiletoane ale lui Manolescu. Asta e corect?
Daca pentru faptul ca si-a reluat un singur text mai vechi, Pavel Susara a fost inlaturat din paginile „Romaniei literare”, pentru faptul de a-si fi reluat sute de pagini intr-o carte care era anuntata drept inedita, Nicolae Manolescu ce sanctiune ar trebui sa primeasca? Oare dl. Horia Hatieganu nu are nici o opinie despre asta?” (text reprodus din „Ziarul de Iaşi”)»
La final, Alexandru Petria scrie: „Se ascunde reputatul Nicolae Manolescu în spatele spectralului Horia Haţieganu? Daniel Cristea-Enache nu trebuia să demisioneze!”.
Daniel Cristea Enache nu trebuia să demisioneze din USR în semn de protest, fiindcă miza e prea mică? Mă gândesc, în orice caz, dacă nu poate fi respinsă, nu acceptată tacit, această demisie din USR – cui anume o adresează el? Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti sau direct lui N. Manolescu? Dacă demisia lui scrisă va fi pusă în discuţia Consiliului USR, eu o voi respinge (şi sunt convins că va fi respinsă de către membrii lui). Daniel Cristea Enache e o valoare critică şi morală de care USR nu se poate lipsi, sub nici o formă, cu atât mai mult cu cât N. Manolescu e un preşedinte trecător al USR.
PS. Vă invit să citiţi în format PDF revista literară din Botoşani Hyperion 4-5-6 din acest an Hyperion_4-5-6_2011 (condusă de Gellu Dorian), daţi click pe (şi iar click pe dreptunghiul apărut).
O palmă (sănătoasă) unui obraz de toval.
Ar fi ideal ca toţi scriitorii care-l creditează pe DCE să facă precum olandezii, când nemţii ocupanţi le-au cerut evreilor să poarte crucea lui David : au ieşit cu toţii cu acea cruce cusută pe piepţii hainelor, până şi pe ale copiilor de grădiniţă şi şcoală.
Dar, unde mă pomenesc eu, în Olanda?
Şi-apoi, nici DCE nu-i evreu. Şi nici eu nu gândeam la o stea.
Însă, tare m-ar amuza o USR formată din (singuratic) don preş, plus umbrele sale.
Pentru Hyperion 4-5-6/2011, se ‘ezistă’ un comment.
E numai începutul exodului. Deocamdată pleacă indezirabilii şi ostracizaţii din USR. În curând vor pleca şi simpatizanţii lor. Şi nu peste mult timp vor pune de o altă Uniune a Scriitorilor, cu alt nume, că oricum USr-ul d-lui N. Manolescu va muri pe limba lui! Notă: r vine de la ridicoli!
Tot respectul pentru Daniel Cristea Enache. Faptul ca este un profesionist, un om cu bun simt si nu un hazardat si ca totusi a recurs la aceasta forma de protest ma pune pe ginduri si ma face sa vad conturul unei „normalitati” si mai normale.
Domnul Daniel Cristea-Enache e poate cea mai importanta voce critica a generatiei sale. Seriozitatea si buna sa credinta nu pot fi puse la indoiala. Faptul ca a luat o astfel de hotarare presupune ca nu a avut de ales. Nu cred ca gestul sau de protest ar trebui dezavuat. Mai degraba, cei care il apreciaza ar trebui sa fie solidari cu el si sa il sustina.
Sigur, e mai usor sa fie respinsa demisia lui Daniel Cristea-Enache din USR, decat sa se ceara cea a presedintelui Nicolae Manolescu….dar daca scriitorii romani ar dori o altfel de atmosfera la USR….asta ar fi solutia!
Ar mai fi o soluţie: disoluţia.
Fiindcă organul e cangrenat politiceşte. E un fel de udmr multietnic, zonal şi – prin felioare de filiale – chiar comunal. Orice bibliotecar sau comisar de şuşă intitulată şi literară poate pune de-o uniune, dacă adună în juru-i o mână de alfa-betiz-aţi ce pot scrie orice…
Fiindcă, mai nou, până şi delaţiunea şi lubricităţile şi prozaismele-s confundate cu literatura. Şi, mai tragicomic, cu lirica… Dovezile-s câtă frunză şi iarbă. De aia s-a şi ajuns să fie inflaţie de scriitori (mai ales de poeţi, bre!) şi o mare criză de cetitori.
…A doua, a treia oară primesc semnalări despre “scandalul Haţieganu” (Şi fiind vorba de un scandal, în curând se va şi stinge, cum se tot întâmplă pe la noi, pînă să se fi stabilit adevărul, nu? Aş spune câteva lucruri, nu neapărat întru apărarea lui NM, nici a lui PS sau a lui DCE, trei actanţi de primă linie ai viaţii noastre literar-culturale, trei persoane cu care port relaţii strict formale, nepretinzându-le nimic şi neaşteptând în ce mă priveşte nimic de la dânşii.
Aş vorbi însă în favoarea adevărului, pe care de data aceasta niciunul dintre colegii de breaslă nu doreşte să-l spună, dând astfel cale liberă celor mai năstruşnice interpretări (învinuiri).
Despre ce e vorba ? Se face mult caz că NM s-a ascuns sub pseudonim.(Şi încă ce pseudonim!) Să luăm de bună această supoziţie (deocamdată). Dar ştie bine orice condeier că asta e o practică curentă, de secole, în orice redacţie. La orice publicaţie sunt rubrici unde scriu, la rigoare, diferiţi jurnalişti, mereu sub aceeaşi semnătură: Observator, Lector, Cap limpede etc etc. Numai pe ştatul de plată, în josul textului apare numele autorului (care îşi ridică pitacii). Ca să nu spun că în comunism, articolele de fond erau scrise prin rotaţie şi colegii ştiau regula: scriau dar nu semnau, ca să nu se compromită. (Ca anecdotă, se spune că Paul Georgescu avea sadismul să scrie ditirambi stalinişti şi să-l iscălească pe Velea.) Repet: ştiu asta cum ştie toată lumea literară, deşi nu am lucrat în vreo redacţie. Ce ar fi nou şi scandalos în faptul strict că NM scrie sub pseudonim? (Titlurile legate de caz acreditează că e ceva abominabil în chiar acest fapt. Nu este.). Iar toţi cei ce ştiu situaţia, tac chitic, acreditând acuzaţia. Altă întrebare: este posibil ca PS şi DCE să asiste la prima practică de acest fel, în cariera lor de decenii? Să nu fi fost ei înşişi părtaşi de redacţie la aceste practici?
Apoi, ce ar fi nou şi alarmant în faptul că NM a intrat în conflict de interese cu PS? (repet, ambii îmi sunt simpatici, îi citesc cu interes.). Oare n-a fost / şi nu este în continuare această schimbare de umori trăsătura principală a relaţiilor din viaţa literară şi jurnalistică a ţării, dar şi a lumii întregi, unde sefac şi se desfac prietenii, devenite conflicte ireconciliabile, pe viaţă? La noi, nu-şi începe Memoriile Eugen Lovinescu prin a se plânge că a fost lovit tocmai de scriitorii pe care i-a sprijinit cel mai mult: Camil Patrescu, Ion Barbu, însuşi Rebreanu…? Pentru discuţia noastră, nu interesează cine avea dreptate între cele două războiaie, cine era vinovatul, agresorul şi cine victima. Idem în cazul Haţieganu vs PS. Pe scurt: nu mă amestec defel în disputa dintre cei trei, vreau doar să atrag atenţia asupra faptului simplu că, profitând de inocenţa cititorilor, se aruncă din start anathema asupra cuiva care nu se abate cu nimic de la practica tradiţională a pseudonimului. Ion Lazu
@Domnule Ion Lazu
Va citesc cu mult interes comentariile, ce stralucesc prin coerenta si pertinenta de care dau dovada.
Facand total abstractie de tema si continutul de idei al ultimului dvs. comentariu, as vrea sa va intreb cum se poate sa scrii cu vizibila implicare pe marginea unei teme(indiferent care) si in acelasi timp sa sustii ca nu te amesteci?
Sa aduci argumente, sa atragi atentia asupra unui fapt care isi propune sa schimbe serios optica in legatura cu o anumita problema inseamna sa te amesteci. Si daca dvs. aveti impulsul si dorinta de a va amesteca, de ce ar trebui sa le negati?
Poate n-am inteles eu bine „povestea” la care faceti referire(si atunci va rog sa ma corectati!), dar se pare ca „anonimul” HH l-a demascat pe dl. PS, in legatura cu practicile acestuia(care, zic unii, ca ar fi si ele binecunoscute in lumea jurnalistilor de meserie) de a-si relua articole publicate deja in paginile Romlit sau aiurea si ca in urma acestor „demascari” conducerea revistei a incetat colaborarea, fara macar un merçi dupa atatia ani, cu distinsul PS. Protestul domnului DCE era impotriva acestei manigantze lipsite de onoare, nu impotriva „practicii traditionale a anonimatului”….de la care se cam poate observa o oarecare abatere…..daca nu ne lasam furati de neimplicare…
Dar daca imi spuneti ca nu am inteles eu bine, va cred.
Stimată Dnă SV, şi eu vă citesc cu atenţie şi cu respect. Acum, la obiect: am opinat că nu e corect să se facă atâta caz pentru că X sau Y scriu sub pseudonim, la revista lor sau la vreo alta revista. Sau pe net, ca aici, de pildă, unde nu toată lumea îşi mărturiseşte identitatea, din pricini care îi privesc personal. Eu nu mă ascund niciodată sub alte iscălituri. Vreo 10 ani după debut îi exasperam pe redactori iscălind „Ion Lazu, geolog”…
Spuneam deci că nu publicarea sub pseudonim este incriminantă ca atare, cum se insistă, ca find scandalos etc. În al doilea rând, spuneam, cu amărăciune conţinută, că vrajbele dintre scriitori sunt regula în publicistica română şi de aiurea. Şi dădeam exemplul lui Eugen Lovinescu. Cunosc bine această meteahnă a breslei, şi de aceea asist cu inima strânsă la învrăjbirile dinstre scriitorii noştri de frunte, la dueluri care cauzează atâta rău breslei, imaginii Uniunii şi fiecăruia dintre noi în parte. Toate astea, care mă mâhnesc atâta, sunt în schimb mană cerească pentru plebe, nu? Prilej de jubilaţie răutăcioasă…Suntem un neam de cârcotaşi – să fiu eu primul care o spune? În ce mă priveşte, am încercat, dimpotrivă, să-i „pun în pagină” pe marii noştri scriitori (e vorba de cele 200 plăci memoriale, despre Albumul cu 180 case de scriitori din Bucureşti etc; am propus să se dea unor şcoli săteşti numele scriitorilor ce proveneau de acolo, o idee de bun-simţ, cred, iar nu cine ştie ce sofisticărie sau iniţiativă costisitoare; era vorba doar să se facă diligenţele oficiale către direcţiile judeţene ale învăţământului, atât!, dar nimeni nu a marşat. Ce simplu ar fi fost şi cât de civilizat! o şcoală Nicolae Velea, una Sorin Titel, una…; nu o puteam face ca persoană particulară…dar s-a ridicat din umeri la nivelul USR. Revin: Nu mă interesează defel cine are dreptate şi câtă anume, în această bătălie de orgolii între cei trei, între cei puţini şi cei mulţi. Până aici merge implicarea mea, despre care aţi făcut vorbire. Acesta e punctul meu de vedere în chestiune, bun sau rău, pe care mi-l asum, chiar cu riscul de a vă părea… suspect, vorba lui Bacovia. Ion Lazu
@Domnului Ion Lazu
Nu mi se pare ca sunteti suspect(poate prudent sau nehotarat?) si cred ca inteleg, in general, ce vreti sa spuneti.
Doar ca eu consider ca e important sa se stie cine are dreptate si cine nu, in ce masura, precum si alte „istorii” ajutatoare intru intelegerea mai profunda a vremurilor care au fost si a celor pe care le traim.
Dreptatea?
„Spuneti-mi, ce-i Dreptatea…” (Imparat&Proletar)
Sa aflu si eu: cine, mama naibii are dreptate, cand toti o poseda, dar nimeni n-o ma insemineaza, spre a avea si de prasila…
Am renuntat la diacritice, doar de amuzament.
In restum: Vivat Eminescu!
Stimata SV, dacă vi se pare că „înţelegeţi în general ce vreau să spun”, totul e în regulă. Oricum, nu am de ce să fiu „prudent”, pentru simplul motiv că mi-au rămas prea puţine lucruri pe care aş putea să le pierd – şi de acele lucruri ţin cu dinţii. Este vorba în speţă de neatârnarea mea, mai importantă decât orice. Nici „nehotărât” nu sunt, ci dimpotrivă, sunt foarte hotărât să nu depind de hachiţele altora, la orice nivel s-ar plasa respectivii. Şi mai cred că nu e defel important să se ştie cine are dreptate şi câtă, într-o luptă de orgolii între cei trei, cum spuneam… MIza e prea mică, sau e vorba de o altă miză, ocultată până acum. Decidă alţii, decideţi Dvs. Cum scriam acum vreo 30 de ani: „Eu nu sunt de nici o parte.” Iar poezia toată am să o transcriu mâine, acum fiind târziu. I.L.
@Dl. Culai
Vivat, vivat, semper vivat…!
@Dl. Lazu
Daca dvs. nu sunteti de nicio parte, atunci suntem de aceeasi parte, numai ca eu sunt mai putin egocentrista… 🙂
Astept toata poezia si va multumesc pentru mesajul de pe facebook.
Stimata SV, nu-mi permit să ocup spaţiu pe blogul poetului LIS cu străvechea mea poezie, la care am făcut referire, luat de val…. Vă rog să o citiţi de pe blogul meu: http://www.ionlazu.bibro.net. Devotat, Lazu
Cartea lui Cicu e slabutza. Dar asta e altceva. Treaba cu demisia lui Dan e-n regula, USR este o clica urat mirositoare, iar gestul sau este unul aplaudabil. Nu USR te face scriitor, nici vreo alta organizatie sau for si asta o stiu toti. Criteriile de acceptare in USR sunt aberante si nu au nimic de-a face cu valoarea. Ma gandesc ca unul ca Baudelaire, de pilda, n-ar fi fost primit in USR. I-ar fi fost respins dosarul.