0
2 comments

Marți, 8 noiembrie 2011. La noapte trece un asteroid cu diametru de circa 400 de metri pe lângă Terra, fiind la o distanță mai mică decât e Luna – cu toate acestea, nu va avea nici o influență (pe când Luna, deși e mai departe, are atâta influență asupra planetei noastre). E clar că asteroidul e prea mic să conteze, nu prezintă chiar nici un pericol (să activeze vreun vulcan cu atracția miezului Pământului, sau să provoace un cutremur catastrofal): «nu este “niciun risc ca acesta sa intre in coliziune cu Pamantul sau cu Luna”, dupa cum a declarat Don Yeomans, din cadrul NASA, pentru Reuters, conform Huffington PostLa un moment dat, marti noapte, asteroidul colorat in nuante foarte inchise, de forma sferica, se va afla la o distanta de 324.600 kilometri fata de Pamant, adica la 0,85% din distanta dintre Terra si Luna… Daca ar lovi planeta noastra, explica specialistul, pagubele ar fi substantiale. Potrivit unui alt om de stiinta de la Universitatea Purdue, intervievat de Associated Press, asteroidul, daca ar cadea pe Terra, ar forma un crater de aproape 6,5 kilometri, cu o adancime de jumatate de kilometru. Impactul, resimtit ca un cutremur de 7 grade pe scara Richter, ar putea avea ca urmare un tsunami, valurile putand ajunge la peste 20 de metri». E bine să reținem că „este pentru prima data cand astronomii stiu ca un astfel de corp ceresc va trece aproape de noi”. Vă dați seama cât de departe suntem, de fapt, de un minim control al cosmosului imediat. Norocul omenirii civilizate e că sunt mecanisme supranaturale secrete care ne feresc de ce e mai rău.

***

Scriam ieri că am fost la vernisajul expoziţiei „Păsările din vis”, cuprinzând poeme de Simona-Grazia Dima şi imagini digital art de Nicolae Macovei – Makovei la Rotonda MNLR. Scriitorul Constantin Abăluță a prezentat expoziția: vă spun niște impresii, expoziția poezie-digital art nu e rodul unei întâmplări, sunt aici două personalități creatoare, nu e vorba numai de niște schițe care s-au brodat să fie concise la amândoi, e o conștiință de la depărare, comună, ei au exersat în particular timp îndelungat, nu sunt începători, sunt suflete artistice care interferează, am avut și în cărțile mele ilustrații cu Makovei, mixturi celeste, un mister de forme și culori ale postmodernității, un abscons, nu un abstract, nu poți să spui că harta cerului e abstractă, și totuși, e o joacă într-un spațiu mic în poemele și lucrările digital art de față, o demonie a locului, sunt siluete ezoterice, spiritualizate, transcendente, nimic nu e decorativ. A vorbit mai apoi poeta Simona Grazia Dima: e o armonizare a bucuriei corespondențelor dintre imagine și cuvânt, o năzuință a noastră, spirite înclinate spre filozofie, meditație, iureș care ne duce în toate direcțiile, contemplație pură, texte potențate de imagine, plasme vii, imagini ascensionale, ale zborului. Mai concis (conform afișului), Simona Grazia Dima: „Ideea acestui proiect este legată, pentru mine, de intuirea unui fond comun al artelor, o vibraţie metafizică în stare să se exprime în mai multe moduri. Privind lucrările lui Nicolae Macovei Makovei, mi s-a părut că întrezăresc în artist un alter ego, conştient de doza de linişte sfântă necesară (şi consubstanţială) creaţiei: întruchipările vizuale, ca şi cele scripturale, vorbesc în felul lor despre o spectaculară tăcere, totuna cu fastuoasa devoalare a unei bucurii lăuntrice, care invită la comuniune. Nu este vorba, aşadar, de vreo ilustraţie de carte, ci doar de o încercare de a comunica, de a te vedea prin altul, de a-ţi potenţa creaţia proprie prin intuiţiile celuilalt. O invitaţie la un dineu al bucuriei de a trăi estetic, prin artă, pentru ea”A recitat, cum subliniam și ieri, actrița Doina Ghițescu poezii ale Simonei Grazia Dima, am reținut la prima mână: „când căderea mea se transformă în frumusețe”, „în ochii lui deslușeam trepte după trepte”, „încă nu apucase timpul să bată”. Public fotografia unui poem din expoziție (dați click pe fotografia lui să o măriți, să-l puteți citi). La final poetul Constantin Abăluță a amintit că și Nicolae Macovei e poet cu cărți publicate (a recitat un poem al lui N. Macovei din care avea Constantin Abăluță să se inspire, „îmi lipsește strălucirea prezentului”, mirându-se de misterul creației, de unde poate porni el, „poate-s rudă cu această ploaie”). Public și azi fotografii făcute cu telefonul mobil la manifestare.

***

Public ultima parte a textului critic scris la adresa poeziei mele de către scriitorul Adrian Botez (poet, critic literar, istoric literar, eseist, publicist aparte), din care a citit la Adjud, la Biblioteca Municipală, unde a fost lansat volumul „Pe prag (Vale-Deal)”, împreună cu volumul de experiment eseistic semnat de Tudor Cicu, intitulat „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia și subteranele ei”, abia apărut:

METAFIZICA POEZIEI LUI LIVIU IOAN STOICIU (V)

BĂTRÂNII CULEGĂTORI DE FLORI DE TEI sunt misticii învingători ai „coliviei lumii”: „aruncând de sus,/din când în când, căţăraţi,/câte o privire plină de jind spre larg” (p. 83), precum NEBUNUL MISTIC, din poemul Ăştia-s nebuni, dragă –  „trimitea  la ceruri o salvă: anunţând sosirea lui/Iisus” – nu pentru o clipă, ci pentru Eternitatea Reidentificării cu Duhul UMANO-COSMIC!

…De ce este nevoie, neapărat şi legic, şi logic, de Chinul Iluziei, pentru a ajunge la Discretul Triumf al Învierii? Răspunsul nu-l dădea, ci-l sugera, întru Mistica Taină a Ortodoxiei, Preafericitul Bun Păstor, plecat la îngeri, Patriarhul TEOCTIST – adică, după cum explica şi gnosticul Vasile Lovinescu – întâi să cobori până la Capătul Cel mai de Jos al Axei Lumii, pentru ca, apoi, să ai dreptul de a năzui spre Capătul Cel mai de Sus al Axei Creaţiei Dumnezeieşti!

…Într-o Vinere a Paştelui (acum mulţi ani în urmă), o reporteriţă (cam preţioasa, afectată, dar… superficială!) l-a întrebat pe Patriarhul nostru, Păstorul Cel Bun, TEOCTIST, cel dus la îngeri: “Ce sentimente încercaţi în această Vinere Neagă, a Patimilor Lui Iisus Hristos? Cum aţi întâmpinat Vinerea Neagră de azi?” – si Preafericitul TEOCTIST i-a dat un răspuns care a lăsat-o cu gura căscată, pe doamna reporteriţă: “Cu o mare bucurie!” …”– Dar cum, Preafericite?!  [a sărit în sus, cam scandalizată, reporteriţa, care se dădea şi mare teoloagă ortodoxă…] Doar, în această vinere, nu-i aşa, Hristos s-a chinuit pe Cruce şi a murit…!?!”  –  …iar răspunsul Preafericitului  Înţelept a fost: “Mă bucur, într-ascuns, pentru că eu PREGUST, DE PE-ACUM, ÎNVIEREA CEA MINUNATĂ A MÂNTUITORULUI HRISTOS!!!
…Vedeţi? Asta este, cu adevărat, Sfânta ORTODOXIE! De asta, Ortodoxia este atât de hulită şi de urâtă (şi îmbiată, cu atâta insistenţă, la “ECUMENISM”, ADICĂ LA ASCUNDEREA LUMINII EI, PRINTRE ÎNTUNERICURILE NEÎNŢELEGERII CELORLALŢI!) de mulţi ne-prieteni, pentru că ei sunt ne-înţelegători (ne-putincioşi…) decât întru cele pipăite şi văzute, iar ea, ORTODOXIA, înţelege nu doar întru cele “ştiinţifice” şi vizibile, ci “pre-vede” şi “pre-gustă” şi ÎN NEVĂZUT, ÎNTRU DUMNEZEIREA MINUNII!!! …De aceea şi spun, călugării noştri, de prin schiturile de munte – că Mântuirea nu e posibilă decât întru Ortodoxie, pentru că celelalte “biserici” sunt rătăcite, excesiv de mult, între simţuri şi evidenţe (…că doar dracul e mare doctor şi savant mare, în toate…”ştiinţele” cele… “la vedere“!)…. – … şi, deci, uită tocmai… ESENŢIALUL: VOIA, PUTEREA ŞI, DECI, MINUNEA DUMNEZEIASCĂ, DIN VECI CĂTRE VECI!!! Cele care nu se văd cu ochii de carne, nu se pipăie cu mâinile (precum voia Toma să “cerce“, cu degetele lui, rănile Lui Hristos…!) – …ci “se prevăd/pregustă“, adică se trăiesc cu Duhul “intuitiv”, prin Credinţă Tare, dimpreună/tainic împărtăşite, cu Însuşi Mântuitorul, Lumina Lumii!

LIVIU IOAN STOICIU dovedeşte, pe lângă faptul că este un MARE POET, în general (despre care TOATE manualele elevilor şi cursurile studenţilor ar trebui să scrie, transcriind poemele cel puţin ale ultimilor zece ani de povară şi binecuvântare a scrisului stoician!) – şi că este un autentic POET RELIGIOS. Sau, măcar, un POET METAFIZIC DE FRUNTE, AL LITERATURII ROMÂNEŞTI!!!

…Poezia Religioasă este singura care va rămâne, peste veac, pentru că numai RUGĂCIUNEA E SCARĂ SPRE CERUL MÂNTUIRII – …iar nu toate lemnele din ogrăzi!

Lansare de carte, 3 noiembrie 2011

Adrian Botez

PS. Rețineți – „Contemporanul” și Muzeul Naţional al Literaturii Române

Vă invită la o lansare-dezbatere

Nicolae Breban

„Singura cale”

In premiera absoluta: un roman despre STALINISM

Invitaţi:

Bogdan Creţu, Eugen Negrici, Alex Ştefănescu, Răzvan Voncu

Amfitrion: Aura Christi

Evenimentul va avea loc miercuri, 9 noiembrie 2011, ora 17.30 în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bd. Dacia, nr. 12, Bucureşti.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.