Dialog de soi la Ateneu, de la care am plecat mai trist. Întors de la Festivalul lui Antoniu. Cum e cu sfârşitul zilelor

Luni, 30 mai 2011. E prea târziu să mai reuşesc să încheg o pagină… normală de jurnal online, aici. Vin direct de la Conferinţele Ateneului Român (Filarmonica George Enescu), unde am asistat la un dialog substanţial al lui N. Manolescu cu invitatul său, Dorin Tudoran, intitulat „Un ideal pierdut: normalitatea”. E ora 22.20, regret că am plecat imediat după încheierea „conferinţei” (pun în ghilimele, fiindcă are format de dialog, la final cu întrebări din partea publicului; înainte de a începe, „muzică bună”), i-am strâns doar mâna lui Dorin Tudoran, care era asaltat de colegi scriitori (Ana Blandiana voia să stingă o neînţelegere, stăteau la rând Radu Călin Cristea, care nu mă cunoaşte, şi Doina Uricariu) şi doamne necunoscute, în timp ce N. Manolescu dădea autografe în foaier… Trebuia să vin să public totuşi această pagină de jurnal online, cum o fi. Voi reveni în altă zi cu amănunte despre acest dialog de soi. Am avut pe scenă două personalităţi remarcabile, „cu operă şi biografie impunătoare, două modele performante, repere adevărate”, după cum le-a prezentat Andrei Dimitriu, directorul general al aşezământului. Totul s-a legat, N. Manolescu şi Dorin Tudoran fiind şi compatibili, şi complementari. Ciudat, am plecat trist de la această întâlnire, subiectul conferinţei ne-a răscolit neîmplinirile morale, lipsa de caracter, turnătoria, Securitatea, laşitatea, frica de dinainte de Revoluţie, falsificarea adevărului, neîmplinirile postcomuniste, greşelile politicienilor şi ale societăţii civice. Sper din toată inima, îi spuneam Doinei Popa, să mai venim aici la un dialog al lui Paul Goma cu N. Manolescu, ar fi o răzbunare a istoriei (nu numai a istoriei literare)… Am vrut să intervin în partea de dialog cu publicul, după ce N. Manolescu a atras atenţia că Tudor Mărieş a spus pe un post de televiziune că dosarele Revoluţiei cerute de la Procuratura Generală de către revoluţionari au fost mistificate (lipsind din ele sute de pagini) şi a atras atenţia că nu avem nici o şansă să impunem o lege a lustraţiei sau să aflăm adevărul despre Revoluţie. Voiam să le spun că e aceeaşi situaţie şi cu dosarele de la Securitate de la CNSAS, dintre ele au fost extrase (cum au fost extrase şi paginile compromiţătoare din dosarele Revoluţiei, obţinute de Tudor Mărieş, după ce a făcut greva foamei) cele 70.000 de dosare care ar pune siguranţa statului în pericol dacă ar fi date de gol (dosare cu care poţi să şantajezi), e aceeaşi metodă, de a-i proteja pe cei vinovaţi, de fapt, de tot ce e mai rău… Am admirat modul ponderat în care a răspuns Dorin Tudoran la toate întrebările lui Nicolae Manolescu.

*

Am fost plecat de vineri până duminică la Festivalul internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”, ediţia a XIII-a, la Galaţi şi Brăila. Am venit acasă duminică seara, deşi Festivalul lui Corneliu Antoniu (un organizator atipic, pe măsura sufletului lui) continuă „cu componenta turistică” în Deltă până pe 4 iunie. Vă daţi seama ce am ratat. Am preferat să vin acasă să-mi onorez obligaţiile, va trebui să găsesc o zi să scriu şi despre acest Festival care promovează experimentul…

***

Continui preumblarea mea în Munţii Bucegi – episodul 29 (vezi ce am scris vineri, sâmbătă şi duminică aici)… Ştiţi, am plecat la drum cu câteva file xeroxate dintr-o carte a unui maestru Reiki (practica Reiki, a „luminii albe”, însuşită de Doina Popa, te încarcă energetic; din păcate, eu nu am această abilitate). Am fost luat drept călăuză de soţie, scriam, să descopăr intuitiv cinci puncte energetice. Am început să redau ieri şi alaltăieri aici un citat (din Ziua, tradus de Cristina Ştefan din Pravda) cu exemplul unui copil, Boris (alintat Boriska) pe nume, care se încarcă energetic direct de la Univers, în Rusia, de la un asemenea punct muntos, sursă magică. Un copil de 12 ani care, o dată încărcat energetic de la Univers, are viziuni incredibile, e convins că el comunică natural cu lumea de dincolo şi că ştie secretele planetei Pământ:

«„Pământul e compus din 6 straturi”, spune el. Stratul exterior – 25% – e făcut din metal dur, al doilea strat de 30% e făcut din ceva asemănător cu cauciucul, al treilea de 30% e făcut din metal (lichid). Un ultim strat de 4% e compus dintr-un material special magnetic. „Dacă încărcăm acest strat magnetic cu energie, aceste maşini vor putea zbura oriunde în univers”, spune băiatul de 12 ani.

Cât priveşte educaţia sa şcolară, în sensul clasic al accepţiunii, Boris are reale probleme „de adaptare”. Profesorii se feresc să îl accepte la clasele lor, pentru simplul motiv ca îi întrerupe constant, le pune întrebări şi le atrage atenţia că greşesc. Drept pentru care, părinţii au ales o soluţie de compromis: i-au angajat profesori particulari». (Ziua, Cristina Ştefan)

Nu pot să nu fiu tulburat recitind aceste rânduri din ziar, nu au cum să intre în discuţie fanteziile specifice vârstei acestui băieţel rus de 12 ani (născut în 1996, dacă fac bine socoteală). Şi să nu-mi pun o întrebare naivă, literaturizând totul (şi relativizând adevărul): dacă e băieţelul rus chiar „Marele Monarh” care e aşteptat să salveze lumea, conform profeţiilor lui Nostradamus, de exemplu? Că eu n-am de regulă umor. Nu, Nostradamus are un calendar cu patru sau doi ani înainte, „Marele Monarh” ar avea 23 sau 25 de ani în 2023, deci ar fi născut în anul 2000 sau 1998, nu în 1996. Dar ce contează patru sau doi ani diferenţă, la un proroc precum Nostradamus, care a trăit acum 500 de ani? Bat eu câmpii (în anul 2008 am reluat traseul spre Vârful Omu, tot n-am reuşit să mă „resetez” în punctul de încărcare energetică direct de la Univers; tot fără clarviziune am rămas, tot fraier)…

*

Mă întorc pe munte, în anul de graţie 2006, iulie 27. Merg înainte pe poteca spre Vârful Omu, „pe platoul Bucegilor”, în căutarea sursei care te poate pune în legătură şi cu lumea de dincolo, nu numai cu „energia universală” sau cu divinitatea (asta e valabil pentru iniţiaţi în „metoda Reiki”, eventual, nu pentru unul ca mine, profan)… Îi spun Doinei Popa, tam-nisam, prăpăstios cum sunt (încă o dovadă că eu şi pe munte sunt pesimist-negativist, contrazicând cercetătorii psihologi), în continuarea gândurilor mele depresive expuse până aici, că din 2003 se vorbea de sfârşitul lumii: că el ar fi trebuit să aibă loc în acest an, 2006, în care eram, chiar 2006, făcând socotelile un matematician israelian în acest sens. Mai exact, matematicianul (Eliyahu Rips, împreună cu un ziarist ateu, Michael Drosnin de la cotidianul american The Wall Street Journal) afirma în anul 2003 că a descifrat un cod secret conţinut de Biblie şi care menţionează 2006 ca an al sfârşitului lumii. Astfel, matematicianul a descoperit un cod în versiunea ebraică a Vechiului Testament, textul original al Bibliei, aşa cum a fost scris el (în cuvintele pe care, potrivit tăbliţelor, Dumnezeu i le-a transmis lui Moise pe Muntele Sinai acum 3.200 de ani). Deci, reţin, pe munte a avut schimbul de informaţii, comunicarea cu divinitatea, pe munte e sursa energetică… «Matematicianul nu a făcut altceva decât să elimine toate spaţiile dintre cuvinte şi să transforme textul sfânt într-un şir continuu de litere de 304.805 caractere, pe care le-a introdus în calculator. Potrivit cercetătorilor Bibliei, textul original nu avea spaţii între cuvinte. Expresia „Sfârşitul zilelor” s-a repetat şi în alt context, cu o probabilitate de 1 la 500.000, pe aceeaşi pagină, pe care mai apăreau numele liderului palestinian Yasser Arafat, al premierului israelian Ariel Sharon şi al preşedintelui american George W. Bush. Rips şi Drosnin au căutat o dată şi au găsit-o, împreună cu sintagma „Sfârşitul zilelor”, alături de cuvintele „holocaust atomic” şi „război mondial” (plus „om-bombă”). Data era 5766, an ebraic echivalent cu anul 2006». O bazaconie în plus. Sfârşitul lumii a trecut? Faceţi socoteală. Te doare capul. Unde s-a greşit?

*

Aveam drum lung de parcurs pe platoul Bucegilor, spre Vârful Omu. Îmi ocupam gândurile cu ce-mi era mai la îndemână, pe sărite, fragmentar, sărind de la una la alta. Mergem pe traseul de vară, nemaivăzut de mine, nu urcăm (cum eşti obligat iarna să o faci). Cărarea, care iarna dispare sub zăpadă, merge pe buza prăpastiei: cădem în admiraţie la Ocolişul Muntelui, e un peisaj de megaliţi fenomenal! Ne imaginăm ce câmpuri energetice sunt pe aici – care ar putea fi detectate cu ochiul liber la apusul şi la răsăritul soarelui. Oricum, e clar, pe vârfurile munţilor energia se amplifică. Şi nu se putea ca noi doi să nu ne umplem cu energie: parcă vedeam cum lumina ei se revărsa peste „vasul trupului” Doinei Popa… (Voi reveni cu altă ocazie asupra acestei aventuri)

PS. A murit pe când eram la Festivalul revistei Antares, sâmbătă, poetul şi publicistul Ion Zubaşcu – mi-a telefonat din Bucureşti, sâmbătă, Marian Drăghici, după ce se încheiase un recital al poeţilor invitaţi la Galaţi, pe Faleza Dunării, într-un Foişor. Am anunţat cu ochii în jos de la microfon dispariţia lui. A doua zi s-a ţinut un minut de reculegere în memoria lui Ion Zubaşcu (şi a lui Fănuş Neagu) la Brăila, unde a continuat acest Festival. Nu am nimic de spus în plus, Ion Zubaşcu a murit la 62 de ani – o las pe Eugenia Ţarălungă să lăcrimeze (am primit pe e-mail următoarele):

«Ion Zubascu nu mai este de astazi printre noi, a plecat dupa o suferinta amara, cumplit de amara… Raman cantecele, poemele, gesturile de fraternitate de o mare discretie, discrete ca roua… Si doua carti smulse mortii, publicate la Editura Limes cu ultimele puteri… 

Dumnezeu sa-l odihneasca in lumina si pace!»

Ea mi-a trimis şi o melodie a lui Ion Zubaşcu. Daţi click pe 08 Ma luai luai şi iar click pe dreptunghiul apărut, să o ascultaţi. Tot Eugenia Ţarălungă mi-a trimis acest poem al lui Ion Zubaşcu:

ZIUA DE PAŞTI ÎN CELULA DE HEMOGLOBINĂ

dacă mărunta mea celulă de sânge

funcţionează impecabil după planul tău

nevăzută de nimeni în întunericul geologic al trupului

în subsolurile cele mai igrasioase ale rărunchilor mei

cum s-ar putea ca trupul acesta întreg

identitatea şi numele meu în istorie

ansamblul perfect unitar al tuturor anonimelor mele celule

să nu funcţioneze după acelaşi program şi acelaşi cod?

Cristos a înviat din morţi

cântă măreaţa mea celulă de hemoglobină

cu atomul proaspăt de oxigen în spinare

cu atomul sleit de bioxid de carbon

cu moartea pre moarte călcând respirând

şi atunci trupul meu întreg

cum să nu învie din morţi la lumină

în împărăţia ta cerească Doamne sfinte

dacă mii de miliarde de celule din adâncul meu nevăzut

cântă aceeaşi bucurie pe aceeaşi lungime de undă

pe care o preiau ca mesaj al lor corzile mele vocale

în cântec în cuvânt şi-n rugăciune?

întreg trupul meu care este corul şi armonia lor sfântă

cu stelele tale şi slava luminilor tale cereşti

poate cânta altceva?

                                                          Ion Zubaşcu, dintr-o altă primăvară…

PS. 2. Citiţi în format PDF numărul la zi al revistei lunare de cultură de la Iaşi Timpul – daţi click pe TIMPUL_mai_2011 (şi iar click pe dreptunghiul apărut), trimis pe e-mail de Liviu Antonesei.