Duminică, 27 noiembrie 2011. Am fost și azi la Târgul de carte Gaudeamus (cine-și mai amintește că el a fost inițiat în 1994 de doi scriitori azi dispăruți, Mircea Nedelciu, la doar 49 de ani, și Mircea Sântimbreanu, unul librar, celălalt editor; Târgul a fost între timp preluat de Radio România, cu ediții în orașele mari ale țării). Târgul s-a închis în această seară, nu pot să înțeleg rezistența editorilor (a angajaților îndeosebi): să stea o zi întreagă în picioare, uitând de toate necesitățile fiziologice, într-un stres dus la extrem când se supraaglomerează standurile. 
N-am auzit, dar cred că se și fură carte în prostie la aceste mari târguri de carte aglomerate, e imposibil să-i urmărești pe toți vizitatorii. Am descoperit uluit că Editura Paralela 45 (editură de proporții) avea cele mai ieftine cărți, prețuri mai mult decât accesibile, inclusiv la cele noi (motiv să cumpărăm o grămadă) – în comparație cu Humanitas, Polirom-Cartea Românească, Rao, Nemira, Curtea Veche, Litera, All. Am schimbat azi o vorbă cu poetul Călin Vlasie, patronul Editurii Paralela 45 din Pitești (psiholog de meserie): aceasta a fost strategia lui de vânzare din acest an, să ieftinească, i-a luat pe toți prin surprindere. „Important e să vinzi, ca editor, și să cumperi, ca vizitator; e și o formă de respect față de marele public, azi, când sunt vremuri grele; nu mă interesează ce fac editurile celelalte”, mi-a spus. Amuzant, când am intrat la standurile lui (e editură serioasă, cu expunere masivă) și am întrebat 
dacă e Călin Vlasie venit azi la Târg, unul din șefii lui (întărit de alți angajați) mi-a spus, arătându-mi cu degetul unde, că ”E la restaurantul Cupola cu Manolescu și cu Boc”. Am făcut ochii mari, cu Boc, premierul? Cu Manolescu înțeleg, i-a scos „Istoria critică” (și alte cărți de succes). Dar cu Boc? Nu se poate, înțeleg să vină la Târg Ion Iliescu (a fost editor până la Revoluție, a condus Editura Tehnică) să scoată o nouă carte a lui sau Adrian Năstase să scoată o altă carte a lui (Adrian Năstase a fost poet în tinerețe, frecventa cenaclurile bucureștene împreună cu Valeriu Stoica, alt poet ratat; se vede talentul lor literar risipit în ideologii politice), dar ce să caute Boc-juristul sau Băsescu-marinarul? Apropo, am observat că mai mulți politicieni și-au lansat cărți în acest an și că Editura Curtea Veche s-a specializat în a exploata acest gen de literatură nebeletristică fără viitor (probabil că directorul 
acestei edituri, Grigore Arsene, un dușman public al timbrului literar, timbru care trebuie vărsat la USR, nu mai scoate carte beletristică decât simbolic, s-a axat anul acesta pe noutăți editoriale politice; nu merită să rețin numele unor autori de cărți egale cu zero). Când l-am întâlnit pe Călin Vlasie, m-am mirat: bravo, stai la restaurant cu Boc… Poftim? S-a mirat el. Ce-ți veni? Care Boc? Păi așa mi-au spus angajații tăi, că ești cu Manolescu și cu Boc. Călin Vlasie a izbucnit în râs: dar nu era Boc, era Ion Horea, poetul. Am mai aflat de la Călin Vlasie că a fost impresionat ieri de prezența poetului și eseistului Ilie Constantin (care a scos un jurnal la Paralela 45), „a slăbit 40 de kile”, e grav bolnav.
Față de ziua de vineri, când am mai fost în Târgul Gaudeamus, am uitat să-mi notez scriitorii cărora le-am strâns azi mâna (sau i-am sărutat pe 
amândoi obrajii) sau i-am văzut și i-am salutat distant sau i-am ignorat. Am întârziat la o discuție cu prozatorul Dumitru Ungureanu (prieten cenaclist din prima mea tinerețe, azi el e redactor la revista Argeș, locuiește la Găești), căruia i-am adus special un exemplar din cartea lui Tudor Cicu despre mine, atrăgându-mi atenția că fotografia de pe coperta I e realizată de el (Dumitru Ungureanu e și un fotograf artistic profesionist) și că numele lui n-a fost pomenit în această carte ca autor al fotografiei. I-am cerut scuze, habar nu am de unde a luat Tudor Cicu fotografia, probabil a intrat pe Internet (ea fiind publicată online, nu-mi amintesc; de altfel, eu nu știu nimic despre bucătăria cărții lui Tudor Cicu, nici a constituirii ei, nici a publicării; la mijloc e însă o maximă onestitate a lui Tudor Cicu). Surprinzător, prietena lui Dumitru Ungureanu, Flori Bălănescu mi-a reproșat că n-am scris despre Paul Goma – 75, într-o carte ( de care domnia sa s-a ocupat) care nu se găsește pe piață (dar care se găsește pe „Amazon.com Books”, dacă am reținut bine) și eu i-am repetat că Paul Goma are nevoie de alte semnături decât cele care-l susțin de când se știu, să nu plictisească publicul… Am descoperit azi și standul Editurii 
Charmides (și am regretat enorm că vineri am scăpat lansarea poetei Adriana Barna, n-am știut pur și simplu de ea, eram în Târg la ora lansării; întors azi acasă m-am uitat să văd dacă am vreun mesaj de la ea legat de lansare, și am găsit afișul; îl public mai jos aici, e excelent; din nefericire, n-am mai reușit demult să mă uit la e-mailuri; am avut prea multe pe cap, îmi pare rău) și pe grozavul editor Gavril Țărmure – generos, mi-a înmânat noi cărți de poeme scoase de el: Ștefan Manasia, Marin Malaicu Hondrari și Răzvan Gheorghe (fiul lui Paul Vinicius, am aflat mirat; habar nu aveam că poetul Paul Vinicius are un fiu de 30 de ani, poet, cu această carte debutează). Tot azi m-am bucurat de atenția drăguței editoare Silvia Colfescu – Editura Vremea, mi-a dăruit trei noutăți de referință (și mi-a subliniat; „știu că n-aveți atâția bani să le cumpărați”): Marcel Petrișor („Trecute vieți de domni, de robi și de 
tovarăși”), Martha Georgescu Topuslău, fiica unui condamnat la moarte („Procesul Canalului Dunăre-Marea Neagră)” și, șocant, Antoine Vitkine – „Mein Kampf” (tradusă chiar de Silvia Colfescu). Abia aștept să le citesc… Am primit din mers o carte ciudată de proză scurtă a unui basarabean care e căsătorit în România, Igor Ursenco (la Editura Herg Benet) – l-am cunoscut pentru prima oară acum. Pe cine am mai întâlnit, alții decât cei întâlniți vineri (reîntâlniți azi, în bună parte)? Din cei ce-mi vin pe loc în minte: Nora Iuga, Marius Marian Șolea, Anca Mizumschi, George Ardeleanu, Felix Nicolau, Florin Iaru (cu Cecilia Ștefănescu și fiul), Cosmin Ciotloș, Daniel D. Marin, Eugenia Țarălungă, Horia Gârbea, pe Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu (cu care nu am dialog), pe graficianul care m-a însoțit în două din cărțile mele: Vasile Anghelache (și fiica, absolventă de Arte).
Azi am venit cu Doina la ora 13.30 la standul Editurii Brumar (din 
Timișoara), la lansarea unui volum al Dianei Corcan, intitulat „Poemul singur” – fiind pus în program să o prezint. Mă mir că am reușit să mă mobilizez, în general am oroare de acuzațiile de aroganță fiindcă nu vin la o manifestare literară, fie ea și o lansare de carte. Dar am momente când efectiv îmi e imposibil să fiu prezent unde nu pot fi, dintr-un motiv sau altul… Am primit volume de versuri de la cei ce fuseseră lansați la această editură fără de care nu știu ce s-ar face poezia română (l-am lăudat, de altfel, pe consilierul editurii, poetul de primă mână Robert Șerban; nu știu cum reușește, probabil prin seriozitate și fler să mențină Editura Brumar la cote înalte; Timișoara a avut mai multe edituri care au plecat la drum cu tam-tam și s-au stins, de la Editura de Vest, fostă de stat, la editurile Marineasa și Augusta sau… am uitat cum se numea „editura lui Iancu”, parcă Helicon, care scotea cărți pe bandă, sau editura lui 
Lucian Alexiu), volume de la mai cunoscutul Andrei Novac și de la Florin Hălălău (debut). Extraordinar, Robert Șerban m-a invitat să iau de la standul lui orice carte doresc (atenție, Editura Brumar a împărțit împreună cu pliantul de lux al aparițiilor editoriale la zi și un calendar pe anul 2012 cu o ilustrație color și o pungă de carton admirabilă; ba chiar avea și microfon și difuzor pentru lansările sale, ceea ce e o noutate pentru restul editurilor, în afara celor mari și tari). Nedorind să-i fac pagubă, am ales cele cinci volume ale lui Șerban Foarță: cărțoiul „Psalmii”, 610 pagini – va trebui să revin asupra ei, mi se pare în continuare a fi un eveniment editorial (vă dați seama că avea un preț) și cele patru cărțulii pentru copii. Bonus, Robert Șerban mi-a recomandat „Jurnalul Ozanei”, semnat de Fratu Hana Luana, mirat că n-am auzit de ea de pe Facebook (mărturisesc spășit, nu am timp să intru pe Facebook, le 
mulțumesc tuturor celor ce-mi scriu; în ultimele zile administratorul acestui blog, Laurențiu Barbu, s-a hotărât să viziteze el Facebook, în numele meu; nu-mi bat capul, știu că n-are nici el timp de vorbit). Las pentru mâine lansarea în sine a Dianei Corcan. Mi-a plăcut o subliniere a lui Robert Șerban, la microfon: asigurările noastre de viață sunt cărțile pe care le scriem și le publicăm (se referă nu numai la poeți).
PS. Public fotografii făcute azi cu același telefon mobil (cu noi scuze pentru rezoluția deficitară) la Târgul de carte Gaudeamus. Îi recunoașteți, sper: Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45; Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea; poetul Marius Marian Șolea (și iubita); graficianul Vasile Anghelache (și fiica); poetul Paul Daian (animatorul Târgului; în alți ani era însoțit și de un cocoș, nu numai de trâmbiță, probabil că a gătit cocoșul) și LIS; scriitorul Ion Lazu și Doina. Plus afișul lansării cărții unei poete dragi, la care n-am putut să fiu prezent (îl public pentru istorie).
Subiecte interesante, accesibile, dar vad ca nu indeamna la discutii !
Cei care fac parte din evenimente probabil se abtin spre a nu parea ca se baga in seama, ceilalti de frica de a nu deranja ceva din multimea gastilor formate, sau mai rau a vreunui personaj de a carui semnatura ar avea candva nevoie.
P.S.
Ce sa mai zic de subiectele politice de mare actualitate, si gravitate, aduse curajos in discutie, la care toti deschid imaginarele umbrele de aparare de o ploaie (de urmari, probabil! 🙄 ) ce ar putea sa vina de undeva, de sus ?!
Trista si aparent de neimaginat, aceasta cel putin neutra pozitionare fatza de ceva care face parte din viata noastra de zi cu zi, dar mai ales, din viitorul nostrilor copii ….
Eu nu prea mai am timp, asa cum am anuntat, citesc zilnic blogul-comentariile dar nu am timp comenta. Sunt chestiuni serioase , fff serioase si extrem de tragice ce se petrec, mai nou, care ar trebui o analiza-critica mai serioasa…
Exista si o alta posibilitate. Sa te opresti din mila, din compasiune. Realizati?
Pana la urma fiecare are propriul sau drum, nu trebuie neaparat sa treaca prin serparie. Cu atat mai mare izbanda.
„De ghiaţă cu genunchiul la inimă adus”, cum spunea A. Rimbaud, d-le Radu Humor, toţi ceilalţi, cititorii acestui blog, vă citim comentariile şi, unul eu, înţeleg bine, când unii tac, ştiu ei de ce tac. Chiar stăpânul blogului a scris cândva „un maldăr de patimi… plus traista şi husa celui care vine să-i dea viaţă” (paparudă). E mai bună înfrângerea, scria poetul în alt poem (factorul cal – cred n.m .-). Imaginea celor petrecute în senatul României, cu ocazia debarcării lui Mircea Geoană din funţia de preşedinte al senatului (cu însuşi M. Geoană,. vorbind pentru ultima oară în calitatea sa de al doilea om al statului), m-a trimis cu gândul la episodul accidentării lui Marmeladov din „Crimă şi pedeapsă”. „- De ce râde neghiobul acela”, spunea Katerina Ivanovna. Aştept momentul în care va răsări din acest popor, cel care ne va lumina pe toţi, cum i se spusese părintelui Zosima, de către o femeie din norod (din alt roman dostoievskian): „Mi-ai luminat inima, taică”. Zosima e un Iov postum. Înţelegem că acestui norod contemporan, i se pregăteşte soarta lui Iov. Dar, vai de acei care se erijează în Dumnezei judecători. Adevărul, va dăinui chiar şi după linşajul acestor zile, care au cocoşat spinarea poporului meu. Nu arunc cuvinte mari! Tot aşteptăm, ca lucrurile să ia o întorsătură neaşteptată, ca în 1001 de nopţi, şi să ne destăinuie naşul lui Mario Puzo, miza dialogurilor „necesare” cu Traian Băsescu, înainte de cea de a doua candidatură (la un post B 1 TV) el – comentatorul – pe postul de mediator „bucurându-se, de parcă ar fi fost o stea picată din cer”. Greu de cret crezut că se va întâmpla aşa ceva. Prezenţa marinarului Long John Silver al lui R.L.Stevenson (ăla fără un picior, ăsta fără un ochi), i-a putut prilejui de atunci încoace, nuştiu câte (paranghelii) „cinşpe inşi pe lada lui,/Io-ho-ho!/Lada căpitanului”, lui Moraru de la „Naşul”. Din şirul acela de întâmplări misterioase (Moraru, precis îl citise pe Stevenson), nu-l pot reţine, decât pe eroul lui Ken Kesey din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, acel Bromden care fusese trezit (ca din coşmar) de domnul Turkle: „Tâmpitule, n-a fost decât un coşmar”. V-am răspuns, cred, la tot ce ne frământă pe toţi. Din tot ce ne transmite LIS, fiecăruia îi rămâne câte ceva. Mie, mi l-a reamintit aici pe Robert Şerban. Cel care spunea, că, nu-l interesează să facă terapie pri literatură, nici să-şi brenduiască numele în poezie. Ceva minunat însă, tot spusese acest poet, şi editor de carte. Îl citez: „Poezia e pentru mine cam ce sunt potcoavele pentru cal. Degeaba îi dai calului mâncare, apă şi adăpost, degeaba îl ţeseli şi îl îngrijeşti, dacă nu-i baţi potcoavele-n copite. Fără potcoave, nu e sigur pe el, nu poate trage cum trebuie, nu poate galopa. Chiar dacă nechează, nu e cal”. Credeţi-mă, am călărit cai, i-am admirat la întreceri (coşii, cum se spunea în Dobrogea), le-am citit poemele în scrierile poeţilor, şi îi dau deplină dreptate poetului Robert Şerban. Chiar dacă nechează, aici, la comentarii cîte unul, dar nu e (nu e domnule!) cal!
adica, hmmm, „calul de dar nu se cauta la dinti”, o fi, nu zic nu, dar despre calul troian ce spuneti? sau despre gloabele purtate pe la nunti drept cai pur-sange?
…vorba aceea: mamanci calule ovaz?
domnule, esti simpatic, realmente simpatic, iar la aiureala cuprinsului (din ultimul citat) chiar am ras, sincer, multumesc!
Drept pedeapsa o sa mai trec!
” V-am răspuns, cred, la tot ce ne frământă pe toţi.”
Da, Domnule Tudor Cicu !
Va multumesc pentru raspuns !
Si inca ce Raspuns ?!
Ma bucur ca ati avut bunavointa de a-mi raspunde ( de fapt nu numai mie, ci tuturor si chiar dvs insiva), reusind sa exprimati in felul acesta, oarecum unic al dvs ( aruncand si imprastiind peste tot margaritare !), in putine cuvinte, o intreaga filosofie de viata !
Pentru ca intelectualii zilelor noastre n-au stiut , sau n-au tinut cont de ” La politique d’abord” (politica mai intai !) a lui Charles
Maurras, ne-am trezit (vorba vine!) de asemenea clasa politica (Eba, Vanghelie, Pinalti, impanati cu cativa profitori cu ereditate expresa gen Patapievici, Tismaneanu, Severin, Roman, Bella s.m.a.). Si tot pentru ca ei ( ca nu Badea Vasile, nu Mircea, dar il scriu cu B pentru ce a facut el, pentru acest neam, ceea ce a depins de el – l-a iubit si s-a jertfit pentru el!) n-au stiut sa se bata pentru a face cunoscuta Istoria noastra, asa cum a fost ea, si nu cum ne-o falsifica altii !
P.S. Se spune ca :
Cine stie sa calareasca un cal nepotcovit, nu va putea fi niciodata el insusi inseuat sau potcovit !”
Poate de aceea poetul Robert Serban a gasit aceasta minunata exemplificare a importantei pe care poezia o are asupra noastra !
Uneori gloabele necheaza mai puternic decat caii pur-sange !
Ca doar altceva, ce au de facut ?!
Să trecem peste capcana întinsă de Nichita, simplului cititor, care nu înţelegea „foamea de cuvinte”: „Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului,/mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat”. Acum, cred că intru cu cititorul meu în linie dreaptă: „- Cred că ne deşteptăm întotdeauna prea târziu”, e replica unui personaj (al meu) dintr-o poevestire scrisă la tinereţe şi, care acum, îmi trezeşte unele suspiciuni, pentru cei care simuleză, sau mai bine zis imită fără să vrea, căinţa – continuând în realitate să creadă în justeţea teoriei argumentate în cârciuma subterană din „Pivniţa lui Aurebach” (Faust). Un grăunte de mărinimie, care-mi aminteşte aici, de întâlnirea dintre Dantes şi Faria, vă spune vouă, despre refuzul celui care nu ar vrea să trăiască în afara celor spuse , dacă şi pentru viaţa lui trebuie să moară alţii, ca cioturi de care nu te poţi agăţa. „Râdem noi, dar cum s-o fi simţind acuzatul?”, spunea Mitenka, din „fraţii Karamzov”. Orice personaj de aici, este un bun născocitor activ, care îşi joacă cu interes, propriile improvizaţii.Spre binemeritatul îngăduit rost, al cronicarului. Ca şi Rogojin, din „Idiotul” lui Dostoievski, care-i spunea prinţului Mâşkin: „Vrei să-ţi spun eu ce gînduri îţi trec acum prin cap?”, fac schimb de cuvinte (acolo: cruciuliţe), cu cititorul meu.
Încântătoarele poetizări ale dlui. Cicu par a inaugura, în blogatură, (literatura de blog), poetul-strofă, (sau vers), precum, în asamblu, autorul apostaziază în personaj. Tot aşa, cum, din parada editorilor şi autorilor surpinsă la Târg, de către dl. Lis, aceştia metamorfozează în librari, unii vânzând cărţi, alţii literatură. În împrietenirea mea cu cartea, de anţărţ, un librar – îl chema Ion Cenuşe – m-a creat cititor. Mai mult decât profesorii mei de literatură. De fiece dată, îmi scotea, de sub tejghea, cartea care credea c-ar urma celor dinainte la lectură, încărcându-mă, la vârsta Dostoievski, ba cu filozofi existenţialişti, ba cu Esenin. Mi-a procurat chiar, în anii 80, Pasternak şi Soljeniţîn. Ce mai târg!