0
5 comments

Vineri, 10 iunie 2011. Nu-mi vine să cred, nu mai însemnăm nimic unii în ochii altora, nici măcar moartea nu mai contează la scriitori – abia zi am aflat, întâmplător, pe fluxul de ştiri, că a murit marţi Mircea Iorgulescu, la Paris! Avea 67 de ani… Atenţie, a murit marţi, şi eu miercuri am fost la şedinţa de Consiliu al USR, condusă de ambasadorul UNESCO al României la Paris, Nicolae Manolescu! Nimeni n-a scos o vorbă miercuri că marţi se stinsese la Paris un critic, eseist, istoric literar şi publicist important: Mircea Iorgulescu! Efectiv sunt consternat de această atitudine a conducerii USR, nici pe site-urile Uniunii Scriitorilor şi al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti nu se scoate o vorbă – deşi toţi „scriitorii-şefi” au plecat abia joi la mare, la Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură la Neptun”. Să nu fi aflat ambasadorul României la Paris ce se întâmplă cu scriitorii noştri la Paris, dar ştie Radio Europa Liberă de la Chişinău (citiţi un „In memoriam: Mircea Iorgulescu – 1943-2011” pe http://www.europalibera.org/content/article/24231195.html; preiau de acolo fotografii)? Repet, Mircea Iorgulescu a murit marţi…  Au murit unul după altul, în nici o lună (în nici o lună!), Mircea Horia Simionescu, Fănuş Neagu, Ion Zubaşcu şi Mircea Iorgulescu – e prea mult, n-avem o literatură atât de mare încât să ne permitem să ignorăm scriitorii şi când mor! Las la o parte faptul că la şedinţa de Consiliu al USR nimănui nu i-a dat prin minte să ceară să ţinem un minut de reculegere în memoria celor dispăruţi. E groaznic să fii îngropat în deplin anonimat, cum a păţit Mircea Iorgulescu la Paris. Preiau ce scrie Mediafax azi: «Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, a murit marţi, la vârsta de 67 de ani, şi a fost înmormântat miercuri, la Paris, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei. Mircea Iorgulescu a murit în urma unui cancer. Mircea Iorgulescu, născut în 23 august 1943, la Valea Călugărească, judeţul Prahova, a fost critic, istoric şi eseist literar. A absolvit Facultatea de limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti în 1966. Între 1968 şi 1970, a fost redactor la ziarul Munca, iar în perioada 1971 – 1989, la România literară. S-a stabilit la Paris în 1989. A făcut jurnalism radiofonic la RFI şi Radio Europa Liberă. A fost corespondent, redactor şi director adjunct al Serviciului românesc al postului Europa Liberă, între 1996 – 1999, în timp ce la RFI a fost colaborator permanent între 1989 şi 1992, în 1995 şi din 2000 până în 2008, când s-a pensionat, potrivit site-ului www.europalibera.org. A debutat publicistic în 1964 în revista Albina, iar debutul literar s-a produs în 1966, în Revista nouă din Ploieşti. În 1974 a debutat şi editorial cu “Rondul de noapte” (Editura Cartea Românească, Bucureşti). Până la plecarea din ţară a mai publicat: “Al doilea rond” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1976), “Scriitori tineri contemporani” (Editura Eminescu, Bucureşti, 1978; premiul Uniunii Scriitorilor), “Firescul ca excepţie” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1979), “Critică şi angajare” (Editura Eminescu, Bucureşti, 1981), “Ceara şi sigiliul” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982; premiul Academiei Române), “Prezent” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985), “Spre alt Istrati” (Editura Minerva, Bucureşti, 1986) şi “Eseu despre lumea lui Caragiale” (Editura Cartea Românească, 1988). În 1994 a apărut a doua ediţie din acest eseu, cu titlul original, interzis de cenzură, “Marea trăncăneală” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti). Ediţia a treia a apărut în limba maghiară, la Editura Mentor din Târgu Mureş (“A nagy zsibvasar”), iar a patra, în 2002, la Editura Compania din Bucureşti. În 2004 a publicat volumele “Celălalt Istrati” (Editura Polirom, Iaşi) şi “Tangenţiale” (Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti). În 2001 a alcătuit şi îngrijit volumul de corespondenţă “Florin Mugur – Scrisori de la capătul zilelor”. A îngrijit şi ediţii din Dinicu Golescu, C. Dobrogeanu-Gherea şi Panait Istrati. De asemenea, a realizat antologiile “C. Dobrogeanu-Gherea interpretat de…” (Bucureşti, 1975) şi “Arhipelag. Proză scurtă contemporană” (Bucureşti, 1981). A colaborat la publicaţii precum România literară, Luceafărul, Ramuri, Ateneu, Convorbiri literare, Tribuna, Tomis, Dilema, 22, Cultura. Un volum din emisiunile de convorbiri culturale de la Radio Europa Liberă a apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, în 2006, sub titlul “Convorbiri la sfârşit de secol”». Nimic despre acuzaţia de colaborator al Securităţii?

Sigur, Mircea Iorgulescu a murit supărat pe toţi – după ce Bujor Nedelcovici (la Paris şi el) l-a deconspirat că-l turna la Securitate. La fel a făcut mai apoi Dorin Tudoran, după ce şi-a văzut dosarele de la Securitate (şi CNSAS a acceptat să dezvăluie numele conspirat al turnătorului). Îmi imaginez că asta l-a îmbolnăvit incurabil (totuşi, el era interfaţa de la Europa Liberă din 1989, era un instigator la revoltă; de unde să ştim noi că era infiltrat de Securitate la Europa Liberă? De necrezut). Mircea Iorgulescu a primit anul acesta lovitura de graţie: Curtea de Apel l-a condamnat, a dat dreptate CNSAS, care l-a acuzat că a colaborat cu Securitatea. Cine a citit ce scriu eu (aici, sau la revistele literare la care colaborez) ştie cât de dezamăgit am fost când am aflat că Mircea Iorgulescu (un reper moral pentru mine) a turnat, mintea mea refuză şi să conceapă această retorsiune nedemnă… Cel ce semnează „In Memoriam” pe site Europa Liberă (necunoscut mie), scrie despre Mircea Iorgulescu: «A fost, va rămîne, una dintre acele personalități cu pondere covîrșitoare, greu încadrabile, de care contemporanii fie se atașează necondiționat, fie le detestă cu înverșunare. Sfîrșitul i-a fost întunecat de vînătorii de năluci, căutînd mucegaiul pentru a înflori, a se pune în evidență ei înșiși, reproșîndu-i-se, cu aceleași probe futile ca și lui Mihai Botez, că și-ar fi trădat prietenii și colegii de breaslă, colaborînd cu călăii. Nimic și nimeni nu îi poate caracteriza mai bine convingerile intime decît ceea ce observa el însuși, atunci cînd publica o selecție din emisiunile sale, de dialoguri remarcabile, la Europa Liberă, intitulate „Oameni, destine, istorie”, destinate „publicului” său: „o lume tulburată, care proiecta în trecut patimile prezentului și readucea în prezent patimile trecutului, răvășită de schimbări pînă la exasperare, în furioasă căutare haotică de sens, de repere, de certitudini. O căutare ce căpăta însă, în cultură, aspectul unui război civil deopotrivă nimicitor și derizoriu”»… Acum, la moartea criticului important (dovedit colaboraţionist) Mircea Iorgulescu nu pot decât să mai rostesc: „Dumnezeu să-l ierte!”. Nu ştiu dacă Bujor Nedelcovici şi Dorin Tudoran l-au iertat fiindcă i-a turnat. Mie mi se rupe inima că laudele la adresa criticului de soi sunt anulate de colaboraţionism.

Altfel, pot să observ o grabă a scriitorilor români, în ultima lună, de a pleca la cele sfinte – o fi având o semnificaţie că au murit înainte de a pogorî Sfântul Duh, în cele 50 de zile de la Paşti (cu Înălţarea Domnului inclusă)?

***

Apropo de Paris (unde are acum mormântul Mircea Iorgulescu), Ion Lazu mi-a trimis pe e-mail un poem şi câteva rânduri dedicate prietenului său drag, scriitorul Ion Murgeanu, ajuns la 71 de ani, împliniţi pe 7 iunie (zi în care a murit Mircea Iorgulescu, aţi reţinut; o coincidenţă în plus). Citez de pe Wikipedia: «Inscris in curentul saizecist, Ion Murgeanu a debutat in literatura cu versuri care s-au bucurat de comentarii pozitive din partea marelui George Calinescu. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky, N. Manolescu. Urmarit de Securitate, Ion Murgeanu este unul dintre participantii activi la Revolutia din 1989, fara sa se numere insa printre revolutionarii declarati ulterior, care beneficiaza si de certificat»:

Murgeanu 71

Şi scris a fost să se-mplinească Visul

Urzit şi cu dorinţa şi cu spleen-ul.

Să prinzi de-olaltă Multul şi Puţinul –

Să-atingi Sublimul – şi să vezi Parisul! //

Puteau să fie vieţi de aşteptare…

Putea să vină şi-ntr-o altă viaţă…

Mâna să-ntinzi, la Notre-Dame, în piaţă –

Cuibar de vrăbiuţe zburătoare… //

Un vis numit Paris… o-ntoarsă carte?

O Monalisa după geam blindată?

Dai s-o atingi, ci s-a ascuns în moarte

Şoptindu-ţi: Te chemasem Altădată… //

Să-ţi aminteşti Parisul dintr-un vis.

Spulber de pulberi. Început de-abis…

5 iunie 2011              Ion Lazu

Pe 7 iunie a.c., poetul Metafizicei Practice, romancierul Viei şi al Edenului şi eseistul de mari desfăşurări din Clasicii noştri moderni – l-am numit pe Ion Murgeanu, co-autor cu mine întru Himera Literaturii – va împlini 71 de ani (Nota LIS: a împlinit – cu cele mai bune urări!).  În ultima vreme, parcă împotriva tuturor vitregiilor vremurilor şi opreliştilor vârstei,  a reuşit ceea ce în circumstanţele date ar fi părut chiar imposibilul: A văzut Grecia-Atena-Acropole, a văzut Spania Coastei de aur şi a Barcelonei, iar săptămâna ce-a trecut şi-a văzut cu ochii un vis din adolescenţa romantică şi din toată viaţa lui spirituală: Parisul, Oraşul lumină, Areopagul Artelor  – ca o confirmare a tuturor aspiraţiilor sale literar-artistice şi nu numai. Ne bucurăm alături de Domnia sa, îi urmărim îndeaproape relatarea aventurii sale pariziene pe blogul său de scriitor: absentul. blog. com, pe care îl recomandăm insistent tuturor celor însetaţi de Frumos, Adevăr şi Credinţă. La Mulţi Ani, sănătate, inspiraţie… Cu îmbrăţişarea frăţească a lui Ion Lazu.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
5 comments

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Da, murira multi in ultima vreme, va zisai io odata ca sarsaila curata terenul, nu ma crezurati. Stai, ca nu-i mai departe si ajunge si la noii, urmam si noi fff curând

  2. La mulţi ani, cu sănătate şi inspiraţie maestrului Ion Murgeanu, poet şi prozator autentic !
    O lacrimă pentru dispariţia lui Mircea Iorgulescu, o voce critică respectată a culturii noastre. Din păcate, dispar aceşti ultimi piloni de rezistenţă morală ai unui popor aflat la o mare cumpănă a istoriei.
    Sincere felicitări lui LIS pentru veghea sa, pentru spiritul său generos şi echilibrat cu care aduce în pagină probleme ce ar trebui să preocupe pe orice om care ţine condeiul în mână.
    Din păcate, mulţi confraţi suferă de o ciudată somnie, trăiesc într-o epocă “ticăloşită” fără să reacţioneze. Sistemul, se pare, i-a învins pe mai mulţi…

  3. Mircea Iorgulescu, fără să ne cunoastem, a scris, ca presedinte de juriu, despre manuscrisul prezentat cu moto, la concursul de debut al Editurii “Eminescu” , în 1982, ca textul poate deveni prin publicare un roman onorabil, chit că Valeriu Râpeanu a amânat evenimentul sine die. Vorbele din referatul respectabilului critic, căruia îi sunt dator cu o lacrimă şi o lumânare aprinsă la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, se află în chip de postfaţă la romanul Răspântia, pe care l-am tipărit la douăzeci de ani de la… debut. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte pe cel ce ne-a îndemnat …spre un alt Istrati, român cu drum “parizian” şi acela, iar pe “victimele” lui să le facă puternice, lipsite de duşmani şi devotate verbului naţional.

  4. @LIS

    Draga domnule Stoiciu,

    Impartasesc tristetea dvs. in legatura cu moartea lui Mircea Iorgulescu dar gasesc socanta urmatoarea dvs. afirmatie:

    “Sigur, Mircea Iorgulescu a murit supărat pe toţi – după ce Bujor Nedelcovici (la Paris şi el) l-a deconspirat că-l turna la Securitate. La fel a făcut mai apoi Dorin Tudoran, după ce şi-a văzut dosarele de la Securitate (şi CNSAS a acceptat să dezvăluie numele conspirat al turnătorului). Îmi imaginez că asta l-a îmbolnăvit incurabil…”

    Mircea fusese lovit de boala incurabila care i-a si curmat viata cu mult inainte ca eu sa dau peste ce am dat in dosarul meu de Securitate.

    Va intrebati:

    “Nu ştiu dacă Bujor Nedelcovici şi Dorin Tudoran l-au iertat fiindcă i-a turnat.”

    Nu pot vorbi in numele altora dar eu, unul, l-am iertat. Mai mult, intr-un scurt schimb epistolar i-am si sugerat ce anume ar fi trebuit sa faca spre a clarifica o situatie despre care continua sa sustina ca era nedreapta cu el.

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  5. Mircea Iorgulescu nu s-a stins “anonim”, ci înconjurat de familie. Conform dorinţei exprimate de mai multe ori în ultimele luni, înmormântarea a avut loc în acelaşi cadru restrîns, joi pe 9 iunie şi anunţul oficial a fost făcut abia vineri. Cei cer l-au cunoscut au înţeles. Restul e deja istorie.

    Dumnezeu să-l odihnească!