Incredibil, și Comisia Europeană se compromite (după CCR), cerând Guvernului USL ce a cerut Băsescu. Ortodocșii, nedreptățiți de Dumnezeu? Vise fugite de-acasă de Ioan Viștea

6 min


Vineri, 10 august 2012. Iar vin la ora 23 în fața computerului, să scriu aici – ce rost mai are să mă omor cu firea? Sunt iar scos din sărite: după ce președintele suspendat Băsescu a fost ascultat de Curtea Constituțională din România-CCR (și s-a compromis iremediabil, cu acea „erată” care modifică radical decizia CCR din 2 august, în legătură cu componența cvorumului de 50 plus 1 la referendumul de demitere a lui Băsescu, trecând pe listele electorale permanente și cetățenii români din diaspora), ce credeți? Azi a dat semn și președintele Comisiei Europene, celebrul Jose Manuel Barroso – care a dispus cu de la el putere (după ce a impus cvorumul de 50 plus 1 la referendumul din 29 iulie, în stil colonial; în Europa nefiind recomandat un cvorum la referendumuri, de orice gen ar fi el), nici mai mult nici mai puțin, să ceară Guvernului USL Ponta să predea rapid… listele electorale la CCR! Adică exact ce a cerut Băsescu cu două zile în urmă… Nu pot să cred, trăiesc în plin paranormal politic (las la o parte faptul că listele electorale nu sunt la Guvern, ci la BEC, liste care sunt în acest moment arestate de Procuratura Generală!): „Sunt profund preocupat de recentele evoluţii privind procesul de validare a referendumului de către Curtea Constituţională”, afirmă Jose Manuel Barroso în scrisoarea adresată premierului Victor Ponta. „Este esenţial ca Guvernul României să răspundă fără întârziere solicitării Curţii Constituţionale de transmitere a listelor electorale, pentru ca instanţa să ia cât mai curând posibil decizia finală privind referendumul. În acest context, este de o importanţă capitală ca instanţa constituţională să fie lăsată să îşi clarifice poziţia, dacă acest lucru va fi necesar, iar toate celelalte părţi trebuie să se abţină să facă propriile interpretări”, adaugă Barroso. Nu se poate: CCR a făcut exact ce i-a dictat Băsescu, Barroso, în numele Comisiei Europene a făcut exact ce i-a transmis Băsescu… În condițiile în care Procuratura Generală (condusă de omul lui Băsescu) taie și spânzură, la ordinul lui Băsescu – nu mai suport, azi au ieșit în presa pro-Băsescu stenograme cu convorbirile celor de la vârful MAI, Ioan Rus-PSD (omul lui Băsescu, dovedit încă o dată; de el nu se atinge nimeni) și Paul Dobre-PNL (ultimul, e intrat pe lista celor cercetați penal). E clar, Băsescu își continuă cu succes teroarea – și Uniunea Europeană nu se alarmează, din contră, îl susține până în pânzele albe. Ce interese oculte îi leagă? Nu contează că demnitarii sunt ascultați la telefon și se scriu stenograme ca pe vremea securității comuniste. Contează să iasă Băsescu bine și să fie compromiși toți dușmanii lui. Nenorocirea e că toți românii sunt terorizați de Băsescu – nu-și mai pot trăi viața normal, stau la pândă, așteaptă ce e mai rău. România e la pământ și Băsescu face tot posibilul să o îngroape de vie. Sincer, eu nu mai pot.

*

Azi m-am concentrat la dezastrul de pe Muntele Athos, unde de două zile ard pădurile. Mă pun în pielea călugărilor de acolo (cei mai mulți, în pragul sfințirii) – nu mai sunt protejați ortodocșii de Dumnezeu? Sunt puși la încercare într-atât, încât să lase un munte sfânt plin de mănăstiri să dispară? Pompierii eleni inca se lupta cu flacarile de pe Muntele Athos, in nordul Greciei, care ameninta statiunea Ouranoupoli si o comunitate monastica semi-autonoma. Incendiul a izbucnit miercuri dupa-amiaza in zona Monoxylitis a muntelui, in apropierea manastirii sarbe ortodoxe Hilandar, informeaza Kathimerini (numai aici focul a devastat peste 1000 de hectare de pădure, plantaţii de măslini şi viţă de vie). Joi dimineata, incendiul incepuse sa se apropie de Ouranoupoli, o destinatie preferata de turistii care viziteaza Halkidiki. Nu se stie ce anume a declansat incendiul. Pe de altă parte, curios, în România, tânărul care a ucis un preot ortodox în biserica din Piața Unirii (Sf. Ioan) la Focșani, a fost scos de sub urmărire penală! Acest scelerat a declarat că l-a ucis pe preotul ortodox la ordinul lui Dumnezeu în persoană! Citiți și închinați-vă: In data de 16 iunie, Florentin Puscoiu l-a injunghiat mortal pe preotul Tudor Marin, chiar in biserica in care acesta slujea. El i-a cerut preotului explicatii despre doua versete din Vechiul Testament, dar, pentru ca nu a fost pe multumit de lamuririle primite, l-a injunghiat mortal, in zona inimii. La audieri, Puscoiu a explicat ca a avut un vis, cu doua saptamani inainte de comiterea faptei, prin intermediul caruia Dumnezeu i-ar fi transmis sa ucida un preot. Acesta a mai declarat si ca preotul Marin semana cu cel din visul sau, asa ca a decis sa urmeze „ordinul”…  Știrea la zi: Barbatul de 30 de ani care a injunghiat mortal un preot, in biserica din Piata Unirii din Focsani, a fost transferat, vineri, la Spitalul de Psihiatrie si Pentru Masuri de Siguranta Padureni-Grajduri din Iasi. Miercuri, Puscoiu a fost scos de sub urmarire penala, masura fiind luata de catre procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea ca urmare a rezultatului expertizei medico-legale psihiatrice primit de la Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici” din Bucuresti. Potrivit expertizei, barbatul nu avea discernamant in momentul comiterii faptei. Preotul Tudor Marin, care slujea la Biserica „Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul” din Focsani, a fost ucis, in data de 16 iunie, fiind injunghiat in inima si cap de Florentin Puscoiu. Agresorul a fost prins in aceeasi zi, fiind gasit acasa. Puscoiu si-a recunoscut fapta si a declarat ca a vrut sa faca dreptate divina si ca Dumnezeu l-a pus sa faca acest lucru. Nenorocitul ăsta a declarat că a vrut să facă dreptate! Mă sperii: Băsescu are același discurs: vrea să facă dreptate!

***

Îi mulțumesc poetului Ioan Viștea pentru mesajul însoțit de un poem (a avut un succes nebun cu „Scrisoarea unui recent eurosceptic român”, publicată de Cotidianul.ro, după ce a apărut aici):

Draga Liviu,

iti mulumesc inca o data pentru generozitatea cu care ai promovat scrisoarea.  Am fost surprins sa vad  ca impactul ei a fost unul destul de mare la care nu ma asteptam. Este o palida consolare fata de tensiunea pe care o resimt in fata nebuniei care pare fara iesire. Cred ca in final solutia va sta in iesirea in strada macar a unei zecimi din cei 7,4 milioane din  cei care au spus DA raspicat.  Ma exaspereaza felul superficial, timorat si duplicitar in care actioneaza Ponta. Ma tem ca deja Ponta isi face calcule de supravietuire cu B. la Cotroceni, o iluzie, si ca il va lasa singur pe Antonescu. Sper sa ma insel. Apropos de scrisoare, m-am trezit invadat de zeci si zeci de utilizatori ai retelei Facebook care vor sa ia legatura cu mine, numai ca eu nu am cont deschis si nici mare interes sa intru pe reteaua respectiva. Asa ca mesajele le vom purta tot pe email.  Iti trimit  ceva din cartea pe care o termin greu  marcat fiind de evenimentele pe muchie de cutit. Te salut cu mult drag, ioan.

                  Vise fugite de-acasă

odinioară,

aveam numai vise

eastman-color;

vise de autor

cu scenarii perfecte;

vise în regie proprie,

hollywoodiene,

ce mai, aveam numai vise

de oscar. //

brusc,

de la o vreme,

nu mai visez

nici măcar în alb-negru //

m-au părăsit toate visele.

mi-au zburat de sub pleoape

ca păsările care dau

dintr-un colţ în altul al cerului

rămase fără nord, fără sud

în căutarea cuibarului. //

s-au sălbăticit în aşa hal

că nu le mai recunosc;

parcă nici n-au fost ale mele. //

au devenit vise de drumul mare,

puse pe înşelat,

pe golit buzunarele trecătorilor.

într-o veselie. //

le observ:

se aşează pe câte unul

cu o bătaie uşoară pe umăr –

hei, sunt visul tău  de cinci stele,

frumos cum n-ai avut vreodată;

sunt visul bun de pus la rană;

visul de visat şi cu ochii deschişi;

visul pe care nu l-ai visat

nici în vis. //

dar trecătorii

ca trecătorii :

se grăbesc să ajungă

mai repede în patul lor,

la visele lor,

ce să facă cu nişte vise de ocazie,

fugite de-acasă,

pe deasupra, mai mult ca sigur,

deşarte. //

mi se face şi milă de ele. //

întoarceţi-vă de unde

aţi plecat, le ordon;

nu-mi faceţi una ca asta, ce dracu;

nu aşteptaţi să vă aduc

înapoi cu hingherii;

nu uitaţi nicio clipă –

sunteţi proprietate privată. //

iar ele mă privesc

ca pe un străin

pe care îl vezi prima oară;

îmi râd somnambule

în faţă :

s-o crezi tu,

visător de doi bani!

Ioan Viștea

PS. Pentru visele noastre neîmplinite de vară, pline și de forme trupești frumoase (nu numai de căderea amânată a antipaticului Băsescu), public lucrări serioase ale mai tânărului Florin Ghergu – s-a născut la 3 octombrie 1971, în Roșiori de Vede. Este membru U.A.P. din 1998. În 1990, absolvent al Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, București. 1997, absolvent al Universității de Artă din București, licență în Arte Plastice, specializarea Pictură, clasa conf. univ. dr. Alexandru Chira.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

5 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. De nu s-o putea altfel, Băsescu va fi readus la Cotroceni cu pantzerele merkelei. Trăim un coşmar palpabil. UE nu vrea să-şi îngroape hoitul, iar hoitul e-n stare de orice, Nero fiind un biet copil pe lângă el. Omul acesta cu faţa crispată de la natură are puterea de a imita râsul, unul drăcesc, ce e drept. Ca să nu mai zic că poate imita şi plânsul. Creatura pare adusă de pe altă planetă. Nemţii fac o greşeală uriaşă sprijinind un securist dovedit. Tot timpul acest animal sabotează democraţia şi propria sa ţară. E cel mai vechi „politician” din România aflat la putere după 1989. E construit în laboratorul comunisto-capitalist, de-aia potaia se vrea javră de salon dar se comportă ca un maidanez înfometat de putere şi jegos la cerebel. E valetul lui Barosso, un gitan cu aere de şef de stabor. România va învinge oricum, chiar şi de-o sări potaia gardul la Cotroceni. Toate au un sfârşit. Ponta şi Antonescu sunt moi, lipsiţi de spanac în activitate. Cu Băsescu trebuie jucat cu cătuşele pe masă. E vorba de un găinar căruia i se acordă un respect necuvenit.

  2. Dar oare ce se întâmplă? Nu mai iese javra ordinară să latre printre ulucile gardului? Nu cumva a început să simtă miros de hingheri?

  3. Jocul ăsta murdar pe care-l fac UE și USA are drept scop intimidarea celor doi, dar în special al lui Crin Antonescu, care se dovedește un naționalist luminat ! Este până la urmă un șantaj ordinar , de genul, hai că până la urmă suntem de acord, dar pentru asta trebuie să fiți și voi de acord cu 1,2,3,4,5,6 lucruri pe care vi le cerem noi !
    Niște mizerabili, care așa procedează peste tot unde nu li se trântește ușa în nas.
    Sper ca la Cotroceni să li se întâmple acest lucru, singurul pe care-l merită asemenea bestii CP, care se coboară la nivelul lui Băsescu pentru a-și putea ține mai departe sub papuc vasalii !
    Acreditarea loviturii de stat este cea mai descalificantă atitudine pe care puteau să o vânture niște oficialități în relațiile cu un partener fie UE, fie Mort Atalantic.
    Ce bine i-a citit pe ăștia chiar unul de-al lor, celebrul bărbos Karl !

  4. Suspendatul de funie este cel mai necreştin vânzător de ţară. Nu numai că a făcut orbeşte jocul unui Occident perncios, dar a făcut tot ce a putut pentru a scuipa în oala cu ciorbă a ruşilor. Chestiile astea se plătesc. Occidentul e în metastază economică şi morală. Sunt alte zone ale lumii care se ridică pe nişte criterii ceva mai corecte, poate chiar naţionaliste. Vine China! Nu ştiu să existe acum naţie mai greţoasă ca USA. Fireşte, din cauza băseştilor care o conduc. Într-adevăr, Marx a diagnosticat perfect capitalismul. Ce se întâmplă acum în imperiul chinezesc e un semn biblic. E vorba de rasa galbenă, nu de târtanii lui Hangan. Cuba comunistă de ce trăieşte foarte normal, de ce cubanezii nu l-au belit pe Fidel Castro, de ce acest mic popor a putut să reziste unui monstru capitalist atâtea decenii? România de azi are o singură problemă: Băsescu!

  5. Marx se pare că a avut nişte simţuri psiho-sociale reci, autentice, de chirurg al abisului colectiv şi individual. Nu râde, Hangane, citeşte mai departe şi scuipă în foc! După comunism în Ro s-a reîntors în stare de virginitate capitalismul multiantiuman. Istoric e imposibil să faci asemenea salturi de trapez letal. Ţara are o singură problemă: Băsescu, un nebun care ne-a transformat pe toţi în pacienţi. O jigodie cu pui, căţea carevasăzică…