0
1 comment

Duminică, 23 octombrie 2011. Un cutremur de suprafață catastrofal (7,2 grade pe scara Richter), cu zeci, probabil sute de morți, cu zeci, sute de clădiri prăbușite în Turcia („in provincia afectata, aflata la est de cel mai mare lac din Turcia si la sud de muntele Ararat”), ne amintește pe ce lume trăim – că nimic nu e sigur, oricând o putem păți. S-au înregistrat cel puțin șapte replici, una de 5,8 grade (care a dărâmat ce fusese avariat). Acum cutremurul a făcut ravagii în lumea separatistă a kurzilor, pe care armata turcă tocmai o executa, după ce kurzii au omorât cel puțin 26 de militari turci la granița cu Irakul. Joia trecută turcii anunțau „cel puțin 49 de kurzi” omorâți în semn de răzbunare, vă reamintesc (nu știu ce semnificație astrală sau energetică poate avea asta): „Armata de la Ankara a anuntat, in cadrul unui comunicat citat de NBC, ca cei 49 de rebeli kurzi si-au pierdut viata in timpul luptelor din provincia Hakkari (sud-estul Turciei), in ultimele doua zile. Aproximativ 10.000 de militari turci de elita au lansat, joi, o ofensiva terestra majora impotriva rebelilor kurzi din sud-estul Turciei si la granita cu Irakul. Potrivit NBC, este vorba despre cel mai mare atac terestru din ultimii trei ani, asupra insurgentilor kurzi. Oficialii de la Ankara au anuntat ca 22 de batalioane participa la operatiune, trupele fiind formate din soldati si forte paramilitare. Operatiunea intervine dupa atacuri asupra instalatiilor militare din provincia Hakkari, langa granita cu Irakul, in care au murit cel putin 26 de soldati turci. Este vorba despre cel mai grav bilant de acest gen din 1993, iar presedintele Abdullah Gul a promis ca il va razbuna”. Seismul a avut loc la ora 13.41, ora României, la cinci-șapte kilometri adâncime, nu departe de un mare oraș turc, Van (peste 400.000 de locuitori), în apropiere de frontiera iraniană (în extremul orient al Turciei, locuit în majoritate de kurzi). Să aveți idee de dezastru, autoritățile turce au anunțat că pușcăriile au fost avariate și deținuții au evadat. Lasă că s-au dărâmat primele și minaretele la moschei. Replicile seismului îngreuiază operațiunile de salvare. Să ne ferească Dumnezeu. Gh. Mărmureanu ne asigură că România nu poate fi afectată de acest seism de suprafață din Turcia de 7,2 grade Richter (de la granița cu Armenia), fiind la alt etaj față de cele din Vrancea, unde putem vorbi de cutremure care se produc la 100-200 de km adâncime. Numai că Mărmureanu uită să pomenească de cutremurele de suprafață din România, din Marea Neagră, din Banat sau Câmpia Dunării. După cum seismologul Mărmureanu uită că în 1976 a avut loc un cutremur catastrofal în Turcia, cu șase luni înainte de cutremurul catastrofal din 4 martie 1977 din România – chiar să nu fi avut legătură unul cu altul? N-ar trebui să fim mai atenți la previziuni?

***

Tudor Cicu (și familia sa) își vede de drum în Europa, nimic nu-l împiedică. Acum e la Viena:

Scrisori din strainatate

4

Motto:

“Cum sa-mi impiedic sufletul

Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?”

Rainer Maria Rilke 

Nu-mi scriu aceste note de calatorie gindindu-ma la ce i-ar placea sau nu cititorului meu, la ce i-ar placea sa asculte ori la ce i-ar conveni sau nu din tot ce scriu eu aici. Scriu din placerea de a-mi arata in primul rind mie insumi ca acele ginduri purtate in subconstientul meu, prin aceste drumetii, pot si cumva sa ma reprezinte si sa-l faca pe cititor atent la anotimpurile sufletului meu ratacit intr-o lume ce incearca a-mi rasfata privirea. Si, poate din acelasi motiv pe care il incerca si poetul austriac: „Sunt singur: ce sa-ncep cu graiul oare?” Cu acest gind parasesc, impreuna cu sotia si fiul meu, Budapesta, pe 21.10.2011 si, la fix ora 11,15 intram pe autostrada Wien/Austria. Primul amanunt care ne atrage atentia in afara autostrazii impecabile, sunt aripile cocorilor rotindu-se pe cimpul impinzit de eoliene. Asa imi place sa le zic eu, elicelor de la eoliene. La 30 km distanta de orasul Gyor, numar cu sutele. E o zi de toamna frumoasa. Temperatura afisata la bord: 110C. La ora 12,57, intram in Austria. Din nou, cimpurile eolienelor isi agita cocorii in aer. E ora 13,45 cind intram in Viena. Ne cazam la hotelul Ibis, pe Mariahilfer gürtel, conditii bune, dar sub cele gasite la Budapesta, ce ne costa si mai scump: 160 euro, fara a fi inclusa aici parcarea. Facem o mica recunoastere a zonei. O luam la pas, pe Mariahilfer straße in jos. E o strada cu mare agitatie de trecatori si multe, multe magazine si restaurante. La biserica Maria Hule (cu statuia lui Joseph Haydn in fata), linga hotelul Haydn, facem primele fotografii. Dupa cca. 2 km, ajungem in centrul Vienei, in dreptul palatului Muzeului de istorie si Muzeul stiintelor naturii. Intre ele, parcul unde se afla situata impunatoarea statuie a imparatesei Maria Tereza, infatisata stind pe tron si inconjurata de statuile marete ale sfetnicilor si ministrilor de la curte, dar si de compozitori precum Mozart. Vizitam, mergind pe jos, toate impunatoarele si importantele cladiri de pe strada muzeelor, pina in dreptul statuilor lui Goethe si Schiller, stind fata in fata precum Eminescu si Veronica la Copou. Cred ca Viena l,a ora aceasta, e plina de turistii veniti ca si noi din toate colturile lumii. Ii recunosti dupa pliantele cu hartile ghid tinute in mina, dar mai ales dupa expresivitatea fetelor. Cum sa nu recunosti un indian, un coreean, sau pe balcanicii nostri cintind din armonica, la colt de strada? Aflat in inima orasului, dar si-n drumul nostru, Stephansdomul este obiectivul emblematic al Vienei si cel mai frumos edificiu gotic al Austriei. Fundatia bisericii in stil roman dateaza din 1147 si virful cel mai inalt al clopotnitei de cca 137 m inaltime s-a terminat prin 1469 impreuna cu alte corpuri ale catedralei. Este a doua catedrala ca marime si importanta din lume. Citim toate astea pe o placa anexata pe copia miniatura a catedralei aflata in piata. Stephansdomul are citeva obiective ce meritau a fi vizitate: orga gigant, altarul inalt, bolta sustinuta de coloane inalte, turnul de nord cu clopotul de 20 tone, turnat din 100 ghiulele capturate de la turci in timpul asediului esuat asupra Vienei, si catacombele, unde alaturi de 11000 de suflete ale oamenilor cetatii se afla aici si ramasitile pamintesti ale familiei habsburgice. Nu ratam sa vizitam palatul Hofburg, constructie inceputa de Friederich III si Ferdinand I si definitivat pe vremea lui Franz Iosif. Aici se afla si muzeul reginei Elizabeta (Sisi), sotia lui Franz Iosif. In ochii nostri se cuibareste de-acum inainte salasul zinelor si inima ne bate ca un cadril. Suntem doar in  patria celor mai de seama muzicieni ai lumii: Haydn, Schubert, Mozart, Strauss, Gluck, Stolz, Macarti etc. E toamna si privighetoarea bucuriei de a imbratisa totul cinta… O bagheta magica pare a ne insoti peste tot. Si transforma orasul intr-un vis. Ceva de neinchipuit. Mina lui Merlin in fluturare a ramas mult in urma noastra. Auzim istoria, fosnind prin padurea vrajita vieneza, incit turistul se simte aici doar muritorul de rind, noi, suflete ratacite in orasul muzicii si al monumentelor de arta. Eu, doar un lup dacic cu chip de barbat, daca nu cumva singurul dac cu mustata de pe aici. Vienezii, cu siguranta sunt straini de suferintele poporului meu dacic. Oamenii, aici, au alte priviri, alte preocupari, alte suferinte. Doar sunt un popor facut din dragoste si iubire, pentru dragoste si iubire, cum sunau versurile lui Friedrich Schiller din „Oda Bucuriei” a lui Beethoven: „Cine n-a simtit iubirea/ Plece dintre noi plingind”. Si, e doar prima zi a noastra in acest oras cu adevarat european.

(va urma)

P.S. Am incercat de aici sa trimit poze, nu se ataseaza deloc. Internetul nu merge bine, nici macar ca in Budapesta, unde dupa 2-3 incercari reuseam. O sa incercam din Bratislava miine. Poate avem noroc.

Tudor Cicu

PS. Public și azi în format PDF două reviste de cultură la zi, pe care eu nu le văd pe piața literară (nu-i cunosc nici pe redactorii-șefi), de curiozitate: Banat (trimisă de Adriana Barna pe e-mail), apare la Lugoj de opt ani, redactor-șef Dorin Murariu – Revista BANAT Lugoj – august 2011 – format PDF2 – AW. Și Orient Latin (apare la Timișoara de 18 ani, redactor-șef Ilie Chelariu, domnia sa mi-a trimis-o pe e-mail, cu copertele separat) ­– OL 3 pe 2011 pag 2 la 39 și OL 3 pe 2011 pag 1 si 40 Dați click pe titlurile activate (și iar click pe dreptunghiurile apărute).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.