0
9 comments

Joi, 2 decembrie 2010. Azi ar fi trebuit să merg la Drăgăneşti-Olt la o lansare a cărţii mele „Pe prag (Vale-Deal)”, lansare cu totul ieşită din normele vieţii literare de la noi. Chiar vreau să atrag atenţia că literatura română are prieteni acolo unde se aşteaptă mai puţin, de exemplu la Centrul Cultural al Ministerul Administraţiei şi Internelor! Fireşte, e vorba de un om-cheie de aici, preocupat de literatură, care organizează manifestări originale. Acest gen de oameni întreprinzători, în regim literar, contează. După ce am făcut caz aici de iniţiativa omului de afaceri ieşean, Emil Stratan, de a organiza o Petrecere cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată, azi pomenesc de Lidia Obeadă, ofiţer la Interne – pe alt nivel (anual, Lidia Obeadă organizează şi un salon literar, după puterile sale; cu lansări şi conferinţe literare; am scris despre o asemenea conferinţă ţinută şi de mine aici, în faţa studenţilor de la Interne; vezi fotografia de la acea conferinţă, cu Lidia Obeadă şi Caius Traian Dragomir). N-aş fi avut parte de simpatia sa dacă fostul meu coleg de redacţie la Viaţa Românească, Aurelian Titu Dumitrescu (angajat şi el la acest centru cultural), nu i-ar fi pus pe birou cărţi ale mele. E nesperat să te trezeşti nu numai cu felicitări (sau bătăi pe umăr colegiale) la apariţia unei cărţi, ci şi cu invitaţia de a participa la o lansare a ei plină de surprize. Lidia Obeadă, sfătuită de Caius Traian Dragomir (fost redactor-şef al revistei Viaţa Românească; fost ambasador în Franţa şi Grecia, fost candidat la preşedinţia României în primii ani după Revoluţie), mi-a propus să mergem într-o preumblare într-o localitate în care eu n-am mai fost, în sudul ţării, şi în faţa unui auditoriu incredibil, unde să-mi lansez „Pe prag (Vale-Deal)”. I-am spus că n-am nimic împotrivă, mă las pe mâna sa. Iniţial, pomenea de Slatina (unde n-am călcat niciodată), dar Caius Traian Dragomir a ţinut să mergem în localitatea sa natală, Drăgăneşti-Olt, acolo fiind asigurat şi un anumit protocolul (cu care e învăţat domnia sa; azi C.T. Dragomir, medic, e om de afaceri şi director la „Victor Babeş”). Lidia Obeadă a mers în librăriile din Bucureşti şi a cumpărat exemplare din cartea mea, două le-a dăruit, invitându-i în primul rând pe foştii colegi de la Viaţa Românească, solidari la greu cu mine, pe C.T. Dragomir şi pe fostul secretar general de redacţie A.T. Dumitrescu, să o citească şi să scrie câte o cronică, un eseu, să fie sigură că la lansare are asigurată prezentarea… Având la faţa locului să aflu şi de surprize. Scriu cu simpatie, fiindcă nu ştiţi esenţialul – dacă am înţeles bine, lansarea trebuia să aibă loc în faţa unor tineri de la Interne, la o unitate a Jandarmeriei (probabil există şi acolo un centru cultural al MAI). Vă puteţi imagina, să lansez „Pe prag (Vale-Deal)” în faţa unor jandarmi! Nu puteam să cred că voi fi în stare să citesc poeme de ultimă oră unor jandarmi, chiar dacă ştiu că sensibilitatea artistică (fie şi la receptor) e atât de diversă, împărţită cu dărnicie de la mama natură, specifică oricărui gen creator de absolvenţi de şcoală mai mult sau mai puţin pretenţioasă… Numai că vremea s-a opus, răcirea bruscă, zăpada, poleiul (până la Drăgăneşti-Olt sunt 400 de kilometri dus), au anulat lansarea, manifestarea pretenţioasă de la Drăgăneşti-Olt. Comod cum sunt, pentru mine a fost mană cerească această ratare a lansării (care intră în săptămâna ratărilor mele; vezi Petrecerea cu poezie de la Iaşi, la care, interesant, n-am fost programat să-mi lansez cartea „Pe prag”, deşi ea a apărut la Iaşi, la Editura Polirom şi ar fi meritat deranjul; dar vedetele nu trebuie eclipsate) şi m-am bucurat că i-am menajat de efort pe cei doi scriitori şi pe ofiţerul îndrăgostit de literatură Lidia Obeadă, pe jandarmii din Drăgăneşti-Olt şi pe cei cu surprizele, care vor fi fost…

*

Apropo de lansări. De regulă, la nivelul cărţilor originale de versuri (care n-au cumpărători, degeaba se iluzionează poeţii), lansările se fac la Bucureşti la Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române sau la Sala Oglinzilor a Casei Monteoru, la Uniunea Scriitorilor, sau la târgurile de carte. Iată însă că ele pot avea loc şi în spaţii neconvenţionale… Ca un făcut, miercurea trecută am uitat să merg la lansarea fabulosului George Virgil Stoenescu, o figură a poeziei româneşti cu totul ieşită din canoanele recunoscute. Lansarea avea loc la Banca Naţională a României (am mai fost în alţi ani; sunt sigur că şi anul acesta a fost la acelaşi standard de lux organizată, cu invitaţii pe care era pusă ştampilă în relief, din start impresionându-te) şi avea rang de recepţie, cu o prezentare academică (neapărat cu comentatori critici de calitate) în faţa unei aule pline, de la care nu lipsea guvernatorul Mugur Isărescu, cu personalităţi sus-puse din toate domeniile. Prezentare urmată de un coctail pe care nu-l întâlneşti decât la marile curţi regale… Am ratat ocazia să mă simt şi eu important o seară, vorba vine, prin statutul de invitat la acest nivel de neatins (toată lumea e la costum şi cravată sau papion, numai eu vin în blugi, indiferent la eticheta nobiliară obligatorie de aici). G.V. Stoenescu e printre puţinii scriitori care exploatează public mistica-simbolistica masoneriei (deţine gradul de mare secretar general al Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat al României). Născut în 1 ianuarie 1947 la Brăila, e doctor în economie (universitar), a debutat editorial în 1972. În acest an George Virgil Stoenescu şi-a lansat un nou volum tip-Biblie, în condiţii grafice excepţionale, de 766 de pagini, intitulat „Ex”, cu un cuvânt înainte al lui Fănuş Neagu şi cu o prefaţă de Horia-Roman Patapievici (care iniţiază cititorul; îţi trebuie multă minte să o înţelegi). În ultimii ani G.V. Stoenescu a scos acest gen de carte-cărămidă de versuri, care te intimidează. Toate „exerciţiile de versificaţie în formă fixă” din această carte uriaşă lansată la BNR se intitulează „Obsesie pe rimele…” şi  repetă în fiecare poem aceleaşi sintagme, precum „pe urmele rătăcitorului iudeu” şi „iulie şapte”:

Xes (XXX) (Obsesie pe rimele eu şi apte)

Mă preocupa îndeajuns destinul meu

În vecii vecilor scris de Iulie şapte

Peste urmele rătăcitorului iudeu

Unde ochii se goleau de viaţă prin noapte //

Sub Luna plină ca un auriu scarabeu

Din care lin curgea numai miere şi lapte

Mă preocupa îndeajuns destinul meu

În vecii vecilor scris de Iulie şapte //

La echinocţii sau solstiţii instantaneu

Se despărţeau solemn dorinţele de fapte

Făcând parte dreaptă urii – autodafeu

Pentru treizeci de arginţi din clipele coapte

Mă preocupa îndeajuns destinul meu…

George Virgil Stoenescu

PS. Vă invit să citiţi o altă revistă la zi în format PDF (care apare şi în format de hârtie), Bucovina literară octombrie-decembrie 2010, condusă de prozatorul Constantin Arcu, daţi click pe Bucovina lit. oct.-dec. 2010 (şi iar click pe dreptunghiul apărut).


Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bucovina literara e o surpriza pentru mine. Dupa Conta de ieri, vad ca apar in provincie reviste de cultura fr multr oti mult mai valabile decat cele din Bucuresti. Poeziile lui Coande si interviul cu Tudoran m/au dat gata. Si asta dupa o ochire fugara… Ar fi bine sa existe un site cu revistele de cultura mai putin circulate, ca sa poata fi accesate rapid, oricand. Sa fie cunoscute. Uniunea Scriitorilor nu poate face asa ceva?

  2. Domnule Stoiciu, n/o sa ma convingeti ca poetul Stoenescu, pe care il prezentati, are talent care sa merite atata tam/tam. Poate ca organizeaza protocol cu piscoturi aurite, dar un autor care scoate carti de 700 de pagini si mai bine e un spoitor de hirtie. Ma iertati pentru amestec in vorba…

  3. Onestitatea dumneavoastră, domnule Mihnea cel Rău, impune respect, a cumpăra o carte de versuri azi e o minune. Pe de altă parte, sper să citească rândurile dumneavoastră cei din redacţia Bucovina literară (şi cei lăudaţi de dumneavoastră din paginile revistei), să se bucure că au parte de asemenea cititori. Vă dau dreptate, în provincie apar reviste literare de toată lauda. În privinţa site-ului USR, n-am nimic de zis, scriitorii care domină viaţa literară românească nu prea stau pe Internet.

  4. Se pare că nu poţi cunoaşte preţul libertăţii decât atunci când ea îţi este suprimată, şi că, tot aşa, poţi cunoaşte magia cuvântului doar când cuvântul ţi-a fost interzis” (sunt cuvintele lui Ion Lazu din „Himera literaturii” pag. 315. Poate că, singura care a înţeles, ceea ce vrea a ne transmite Ion Lazu (facem o trimitere în timp), pare că a fost Nausicaa din Odiseea lui Homer. Avea dreptate Nietzsche să scrie în „Dincolo de bine şi de rău”, cum că va trebui cu toţii să părăsim viaţa cum a făcut-o Ulisse când a părăsit-o pe Nausicaa: „cu mai multă recunoştinţă decât dragoste” (Apostolul Pavel, Marin Preda? Cine spunea şi se dăltuia în cuvinte: dacă dragoste nu e, nimic nu e!). Omul mitic intra chiar atunci pe scenă, iar Nausicaa ieşea din tărâmurile epopeii. LIS, în opera sa poetică a înţeles (spre deosebire de ceilalţi poeţi cu care străbătea această vale a plângerii: poezia); că dacă Iliada homeriană era predominant rapsodică – de aici şi mult folclor şi poveste în poemele sale – Odiseea prin stilul ei narativ a ştiut să antreneze atâtea cauzalităţi inventive. Cu alte cuvinte – (poezia) – ar fi pentru poet „ceea ce era piramida pentru faraoni”, cum ar fi spus cândva Octavian Paler într-un interviu. Îmi dau seama că risc să nu par prea realist, ci mai mult nostalgic după ceea ce se credea în tezele pitagoreice cum că „istoria se repetă în mod ciclic”, iar Nietzsche avea tot dreptul de a se amuza teribil. Numai că din clipa în care Horatius (fie că a avut o imagine platonică ori pitagoreică), cert e că a prezis cereasca intuiţie pe tema nemuriri poetului. Aud şi acum strigătul fără răspuns al poetului Ion Gheorghe: „Oare mă auzi, Walt Whitman?” Adică tocmai cel care spunea: „sunt ca o fiinţă fără trup, biruitoare, moartă… lupul, şarpele şi mistreţul s-au întâlnit în fiinţa mea…” Ceea ce mă face să cred că undeva peste ocean, o fiinţă paralelă (sub numele de Napoleon), îi şi ridicase poetului spada, vrând să-i scrie acel ultim poem nemuritor. Probabil, la masa de scris cineva îmi transmite aceste gânduri, dar ridicând fruntea, nu zăresc pe nimeni. Şi totuşi… ar fi spus John Steinbeck: fiinţa celui despre care vei scrie „era îndepărtată şi desprinsă precum Cerurile”. Aşa o fi? Scriu asta şi mă simt ca şi poetul acestui jurnal: „pândit de ceva teribil”.

  5. Multumesc mult pentru aprecierile Dvs. (bune!) la adresa revistei Bucovina literara, domnule Mihnea cel Rau!

  6. This domain seems to get a great deal of visitors. How do you get traffic to it? It gives a nice unique spin on things. I guess having something real or substantial to give info on is the most important thing.