Lipsă de cvorum. Controversata CopyRo acordă și anul acesta burse, dacă ORDA ridică suspendarea. Anunț important

8 min


Joi, 14 iulie 2011. S-a amânat pentru mâine Adunarea Generală extraordinară a CopyRo, programată azi – din lipsă de cvorum, ea a fost reconvocată. Era de așteptat. Nu prea există interes la agențiile de știri față de scandalul suspendării activității CopyRo (Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor; ieri am dat aici destule amănunte despre ea) de la 1 iunie 2011 de către ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor). Totuși, Agenția de carte (a lui Dan Mircea Cipariu) a publicat un comunicat, intitulat „Un nou administrator general la CopyRo”, îl preiau pentru curioși:

«Joi, 14 iunie 2011, ora 11.30, a avut loc prima convocare a Adunării Generale Copyro, dar, pentru că nu a fost realizat cvorumul necesar, adunarea a fost reconvocată pentru data de 15 iulie 2011, orele 11.30, la aceeaşi adresă. Vom reveni cu amănunte.

AgenţiadeCarte.ro vă prezintă Ordinea de zi a Adunării Generale Copyro:

Prezentarea, dezbaterea şi aprobarea mapei de şedinţă a Adunării Generale Extraordinare;

Informarea privind situaţia Copyro creată în urma Deciziei Directorului General al ORDA nr.207/01.06.2011 care va fi adusă la cunoştinţă Adunării Generale Extraordinare;

Discuţii pe baza informării;

Aducerea la cunoştinţă Adunării Generale Extraordinare a Deciziilor Consiliului Director;

Supunerea la vot a Deciziilor Consiliului Director;

Propuneri privind alegerea unui Administrator General;

Supunerea la vot a propunerilor şi alegerea Administratorului General».

Ciudat, nu se pomenește  în acest comunicat de suspendarea activității CopyRo (găina de aur a lui Eugen Uricaru, care a inventat această Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor, speculând în primul rând naivitatea scriitorilor). Teribil e că anterioara Adunare Generală a Copyro a fost programată pe 23 martie și a avut loc pe 24 martie 2011, adică în urmă cu trei luni – probabil că la ea se referă cel ce a comentat ieri aici, semnând Victor (redau mai jos observațiile sale de bun simț, preluate și de publicația electronică Asymetria a lui Dan Culcer, la Paris, care-l roagă să dezvolte subiectul, fiind în cunoștință de cauză, „dar sub semnătură proprie, de se poate. Sau un pseudonim, după ce mi-a comunicat totuși numele. Mărturiile anonime nu au nici un efect”; subscriu la această invitație; sper să revină aici cu un nou comentariu, eventual de la Adunarea Generală extraordinară a Copyro de mâine). Această Adunare Generală de la sfârșitul lunii martie 2011 avea drept prim punct, pe ordinea de zi, citez: „Prezentarea Deciziei ORDA nr.14 / 24.01.2011 şi a Procesului Verbal privind controlul general anual efectuat la organismul de gestiune colectivă COPYRO în anul 2009”. Adică ea a minimalizat gravitatea acestui control general efectuat de ORDA? Altfel nu se explică de ce după două luni CopyRo s-a trezit cu activitatea suspendată de către ORDA, care a tot controlat-o. Iată ce scrie „Victor”, martor la mascarada Adunării Generale a CopyRo din 24 martie 2011:

«Domnule Stoiciu, am fost prezent la ultima şedinţă a COPYRO, de prin aprilie, cînd au fost alegeri ….! Un spectacol jenant cînd un Uricaru spunea unei adunături din sală că nu are rost să mai vorbim, să mai analizăm situaţia COPYRO, că după uşă ne aşteaptă masa, nişte sandwichuri şi băutură, cît încape …! Au venit doi domni de la ORDA care au spus fără rezerve că activitatea contabilă a COPYRO este discutabilă, că din punctul lor de vedere COPYRO-ul ar trebui analizat şi desfiinţat, refăcut pe baze legale şi morale. După plecarea celor doi, Uricaru, făcând cu ochiul sălii că după uşă se găsesc băutura şi mîncarea, a zis că nu mai trebuie făcute alegeri, că echipa cîştigătoare (?) nu se schimbă, aşa că el propune să rămână aceeaşi echipă încă un mandat … Tropăituri, lehamite, semnul lui Uricaru spre după-uşă, unde erau băuturile şi sandvişurile …! Fiindcă D M Cipariu a ridicat o problemă mai critică a fost propus imediat în comisia de lectură (?), comisie finanţată …! Vot unanim. De fapt nu a fost nici un fel de vot, Uricaru şi cei cîţiva din jur nici nu priveau spre sală, nu îi interesa ce se întîmplă, ei doar comunicau spre secretara… unanimitatea. Vă rog, domnule Stoiciu, să faceţi un subiect public din această mascaradă şi această fraiereală copyropistă. Voi mai reveni, dacă e cazul.»

Vă spuneam ieri că am primit și un text de susținerea a actualului CopyRo. Îl iau ca atare:

«Care sunt interesele ORDA sa atace COPYRO?

De buna seama, decizia ORDA este abuziva, lipsita de temei legal, inacceptabila.

COPYRO functioneaza in legalitate, respectand legislatia in vigoare si constituind SINGURUL ORGANISM, SINGURA INSTITUTIE care apara interesele scriitorului roman, ale oamenilor de stiinta etc., lasati de izbeliste de statul roman, laolalta cu cultura romana vie, cu literatura romana vie. In acest sens, Contemporanul si o seama de scriitori, membri ai Academiei Romane, intelectuali de calitate, au lansat pe circuitul mass media un Apel pentru Salvarea culturii romane vii, semnat de 900 de personalitati din intreaga lume. Sugeram cu fermitate ORDA sa lase COPYRO sa-si onoreze – ca pana acum – obligatiile contractuale si obligatiile morale fata de colaboratorii, autorii, oamenii de stiinta romani. Este limpede ca societatea COPYRO este vanata din varii interese, dupa cum este limpede ca tot, aproape tot ce functioneaza in Romania, starneste dispute, piedici etc. Sa fie la mijloc o comanda de ordin politic?

Lasati COPYRO in pace! Vom lupta pentru COPYRO. Propunem actualei conduceri COPYRO o conferinta de presa nationala si lansarea pe toate canalele media a unui comunicat de presa, lansarea concomitenta a unui APEL de solidarizare cu COPYRO.

Aura Christi, scriitor si editor, redactor sef “Contemporanul”, director general al Asociatiei Contemporanul» (Citiți întregul text la http://blog.ideeaeuropeana.ro/care-sunt-interesele-orda-sa-atace-copyro-984.html – sunt și trei comentarii de luat în seamă).

Mai mult decât atât, Aura Christi m-a rugat să public pe blog întâmpinarea fratelui ei, Andrei Potlog, director general, Asociația EuroPress – fiind lung, vă las să-l citiți pe același blog al revistei Contemporanul: http://blog.ideeaeuropeana.ro/orda-impotriva-a-2000-de-intelectuali-de-marca-ai-romaniei-1009.html. V-am mai spus, mie-mi scapă esențialul, nu cunosc dedesubturile acestei „afaceri CopyRo” și mă abțin să plusez. Azi citeam un comentariu pe HotNews.ro, pe aceeași temă, semnat de un necunoscut mie, Lucian Iorga: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-9388889-dreptul-autor-incinge-spiritele.htm. Sunt sigur că veți găsi calea singuri, să înțelegeți care e de fapt adevărul.

Las loc mai jos unui Anunț Important primit pe 25 mai, pe e-mail, trimis la general, de la Dan Mircea Cipariu, care știți că face parte din acea ”Comisie de lectură” a CopyRo, alături de Ioan Es. Pop și C.D. Zeletin (cel ce semnează Victor ne asigură că membrii acestei Comisii sunt „finanțați”; de ce o fi punând însă semnul întrebării în dreptul acestei Comisii, nu știu). Sunt sigur că între scriitori vor fi mulți interesați de acest anunț. Publicându-l, las loc și părții benefice a acestui controversat CopyRo – actualmente cu activitatea suspendată (deci acest anunț va fi valabil numai dacă ORDA ridică suspendarea CopyRo, care mâine-și va alege un nou administrator general; rămâne de văzut):

« trimit mai jos anunţul postat de CopyRo pentru Bursele de creaţie CopyRo şi pentru finanţarea unor manuscrise.

Pentru Bursele de creaţie trebuie să depuneţi un scurt CV, precum şi o scurtă descriere a proiectului literar pe care vreţi să-l realizaţi şi pe care trebuie să-l depuneţi în urma obţinerii bursei.

Comisia de lectură care va evalua proiectele este formată din subsemnatul, Ioan Es Pop şi CD Zeletin.

Valoarea burselor: 150 Euro/ lună pe o perioadă de 6 luni (decembrie 2011-mai 2012).

NU SE POT OBŢINE  ŞI BURSA DE CREAŢIE, ŞI FINANŢAREA UNUI MANUSCRIS!

COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor continuă şi în anul 2010 – 2011 proiectul de finanţare iar pentru anul 2011 – 2012 înscrierile încep cu 01.06.2011 şi se finalizează cu 25.09.2011. Autorii interesaţi se vor înscrise la sediul COPYRO din Bucureşti, Str. Paleologu nr.5A, et.3, ap.3, Sector 2 de luni – joi în intervalul orar 1000 – 1600 odată cu cererea depunând şi volumul pentru care doreşte să beneficieze de proiectul de finanţare iniţiat de COPYRO.

Dan Mircea CIPARIU
0728.168728
www.agentiadecarte.ro

ANUNT IMPORTANT

În anul 2009 – 2010 COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a acordat:

  • un număr de 46 burse,
  • iar din programul de finanţare aprobat prin Hotărârea Adunării Generale nr.3/30.04.2009 s-au tipărit şi editat un număr de 26  autori după cum urmează:
  • · Editura LITERA INTERNAŢIONAL:

,,Celălalt soare” de PASSIONARIA STOICESCU;

,,Cumnatele”Autor ERIC  ASSOUS – Traducător RADU BELIGAN  şi LIVIU DORNEANU;

,,A treia soluţie” Autor ERIC  ASSOUS – Traducător RADU BELIGAN  şi LIVIU DORNEANU;

,, Les Montagnes russes/ Străini în noapte” Autor ERIC  ASSOUS – Traducător RADU BELIGAN  şi LIVIU DORNEANU;

,,Călătorie prin mintea unei adolescente” BĂCEANU ADA IOANA RALUCA;

“Sora mea de dincolo”  MĂLĂNCIOIU ILEANA;

,,Copiii nu pot face nimic pentru cei morţi” SFEATCU CONSTANTIN;

,,Mă numesc Alzheimer” TANIA LOVINESCU.

· Editura NICULESCU:

,,Introducere în economie” CRISTIAN NICULESCU;

,,Istoria ieroglifică. Ţiganiada sau tabăra – ţiganilor” IOAN IVAN şi VASILICA IVAN;

,,Luminaţi-vă faţa – Sciatică de copou” LUCIAN VASILIU ;

,,Ion Creangă – spaţiul memoriei” IOAN HOLBAN;

,,Văduva Neagră” CONSTANTIN NOVAC;

,,Parazitoze cerebrale – Hidatidoza” CARMEN – ADELLA SÎRBU;

,,Imaginarul poeziei feminine” GEORGETA ADAM;

,,Hermeneutici teatrale” OLTIŢA CÎNTEC.

  • · Editura IDEEA EUROPEANĂ:

,,Los Temporales . Furtunile” Autor ALFONSO ARMADA – Traducător DIANA COFSINSKI;

“Cerul sălbatic” AURA CHRISTI;

,,Destine” V.D. FULGER;

,,Nu râdeţi vă rog” CORNELIU ZEANĂ;

,,Captiv în epoca de aur” CĂLIN CIOBOTARI;

,,În voia luminii” LAZU LIDIA;

,,Xerxes La Hellespont” DUMITRU VELEA;

,,La gurile Africii” GRIGORE ILISEI;

,,Lecturi de Serviciu” ION CREŢU;

,,Indianul Alb” IOAN CHERECHEŞ.

Totodată, COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a finanţat şi în străinătate prin Editura ARKA PUBLISHING HOUSE apariţia lucrării ,,Spitalul” de GHEORGHE SCHWARTZ, lucrare ce a fost premiată.

Precizăm faptul că la Târgul Internaţional de Carte ,,LIBREX” 19- 23 mai 2010 ediţia a XVIII a de la Iaşi  D-na Ileana Mălăncioiu a fost premiată pentru cartea apărută, iar COPYRO a primit o diplomă pentru susţinerea Programului de Editare a Literaturii Române Contemporane.

COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor continuă şi în anul 2010 – 2011 proiectul de finanţare iar pentru anul 2011 – 2012 înscrierile încep cu 01.06.2011 şi se finalizează cu 25.09.2011. Autorii interesaţi se vor înscrise la sediul COPYRO din Bucureşti, Str. Paleologu nr.5A, et.3, ap.3, Sector 2 de luni – joi în intervalul orar 1000 – 1600 odată cu cererea depunând şi volumul pentru care doreşte să beneficieze de proiectul de finanţare iniţiat de COPYRO.

Pentru o colaborare cât mai bună între COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor şi autori este necesară o comunicare cât mai eficientă cu societatea de gestiune care se preocupă şi se implică permanent în soluţionarea diferitelor probleme ale autorilor de operă scrisă.

Menţionăm faptul că Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor – COPYRO protejează toţi autorii de operă scrisă care solicită sprijinul.

De asemenea subliniem faptul că toţi autorii de operă scrisă pot beneficia de programul de finanţare pentru editarea de cărţi iniţiat de COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor».

Să fiu scuzat că m-am lungit mai mult decât e cazul. Se poate observa că au fost publicate cărți cu preponderență ale membrilor Comitetului Director al CopyRo (am redat ieri, aici, lista lor) – bună afacere. Sper sincer să vă intereseze povestea.

PS. În pagină, alte fotografii făcute pe 24 iunie 2011 la Sighișoara.


3 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Of!
    Off!
    Ooofîfîfî!…

    Asta,-n vreme ce de la medium locus scribensis (mai prejos, mai presus), mulţi îşi amanetează casele, nevestele, famelia, de… spre publicare. Ori, se pupă-n bot cu râturile Copyrăilor.

    Firea.., pardon: fire-ar cât mai curând ai celui de subt pod, uricăkaciunile scriitorimii!
    O dată,-nspre totdeauna!

  2. domnule Stoiciu, bine mai spuneaţi la ultimul Congres de poezie: câte mai face D.M. Cipariu pentru breaslă…

  3. Prietene LIS, ti+am expediat pe e-mail un text despre Adunarea extraordinara CopyRo. Cu drag, Lazu