0
3 comments

Vineri, 6 aprilie 2012. Nu degeaba atrăgeam atenția aici că merită să urmărim zi de zi viața politică românească în acest an electoral, deoarece se întâmplă lucruri care te scot din amorțeală. Am început cu contemplarea protestelor din stradă, din 13 ianuarie am dat de gol câte în lună și în stele… Știți cu siguranță că mâine sunt programate patru congrese extraordinare ale opoziției unite (cu o mobilizare exemplară, 10.000 de participanți), congrese ale PSD, PNL, PC și apoi al USL: Pe ordinea de zi a reuniunilor de sâmbătă se vor afla trei rezoluţii care se vor referi la candidatura în formula USL la următoarele alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, la propunerile privind candidaturile pentru funcţiile de preşedinte al României şi prim-ministru, respectiv la interdicţia oricărei colaborări a actualei Opoziţii cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDLMai mult: Victor Ponta a precizat ca USL nu colaboreaza cu “tot ce se naste din Traian Basescu” (nu va colabora inclusiv cu viitorul partid pe care cică îl construiește M.R. Ungureanu)… Vor fi validati toti candidatii pentru functiile de primari si de presedinti de Consilii Judetene. În plus, s-a anunțat că se alătură în USL și Mișcarea Verzilor a lui Remus Cernea. Îmi pare rău că nu s-a anunțat și o integrare a aripii Ciorbea a PNȚCD (dar știu că nu e recunoscută legal și ar putea fi contestată). Pe acest fond de pregătire triumfală a tăvălugului USL, ce credeți? S-a băgat iar președintele Băsescu în seamă și a aruncat pe piață o diversiune cu o scrisoare deschisă, prin care le propune liderilor din opoziția unită să pună în discuție la congresele lor propunerea lui cu întoarcerea USL în Parlament (știți că parlamentarii USL sunt în grevă de protest) pentru modificarea Constituției (să fie parlament unicameral, tip Marea Adunare Națională și să fie maximum 300 de parlamentari): În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale. „Vă garantez că în timp util voi demisiona”… Să mori de râs, cine mai crede în garanțiile lui Băsescu? Ar da în scris Băsescu, înainte de a se întoarce USL în Parlament, în fața notarului că demisionează? O prostie. Europarlamentarul PNL Renate Weber a comentat: “Nimeni nu mai poata sa cada in capcana presedintelui Romaniei. Uitati-va cum sunt formulati termenii: revizuirea Constitutiei sa se petreaca pana in alegerile locale… Adica sa nu avem timp sa dezbatem nimic, sa facem pe genunchi o revizuire, ca el sa poata sa intre in campanie pentru referendum. Cine mai crede in pacalelile presedintelui?”. Bineînțeles, cu această nouă diversiune, Băsescu a schimbat brusc agenda de discuții publice (inclusiv pe televiziunile de știri), distrăgând atenția de la semnarea contractului de vânzare a cuprului României… Pe de altă parte, nu vi se pare extraordinar că protestele din stradă cu „Jos Băsescu!” au efecte perverse, în timp? Ar fi o minune să ne trezim cu alegeri prezidențiale anticipate, să scăpăm de nebun la sfârșitul acestui an. Lasă că anunțul demisei lui Băsescu are și altă față ascunsă: frica de moțiunea de cenzură din 17 aprilie a USL împotriva guvernului M.R. Ungureanu, care ar putea declanșa alegerile parlamentare anticipate. Dacă USL ar cădea în capcana lui Băsescu și ar modifica pe picior Constituția (care de drept ar trebui modificată numai de viitorul parlament ales, singurul legitim), alegerile parlamentare anticipate (cerute și de protestatari în stradă; să știți că și azi erau în Piața Universității, n-au lipsit în nici o zi din 13 ianuarie încoace) n-ar mai fi posibile, odată ce Băsescu vrea să aibă loc împreună cu cele prezidențiale în noiembrie… Îmi imaginez că altă treabă decât să inventeze diversiuni Băsescu nu are la el la Palat.

***

Astăzi a avut loc o schimbare de șefie la APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editorilor din România) – condusă în ultimii 13 ani de Ion Tomescu. Voi publica mai jos două comunicate care ar trebui să se bată cap în cap. La adunarea generală a APLER de azi a fost scandal, noul președinte ales, Dan Mircea Cipariu, a fost constat din sală (deoarece conduce o societate de gestionare a drepturilor de autor; veți citi mai jos în contestație), motiv să se recuze și să-l propună pe Ioan Cristescu președinte. Până la urmă Ion Tomescu l-a felicitat pe D.M. Cipariu în funcția de președinte al APLER, motiv pentru care contestatarii au refuzat să semneze procesul verbal al adunării generale. Urmarea? Se va face contestație în instanță. Probabil că APLER se va rupe, că așa e la scriitorii români cu funcții. Nemulțumirile sunt legate și de faptul că a fost băgat la mijloc CopyRo, care dă bani mulți APLER. Sper să citesc un comentariu al scandalului de azi de la adunarea generală a APLER semnat de unul dintre cei implicați. Fiindcă eu nu înțeleg, de exemplu, cum pot să semneze contestația cei ce au fost aleși…

Primul comunicat (publicat de D.M. Cipariu pe agentiadecarte.ro):

Dan Mircea Cipariu este noul preşedinte al APLER

Vineri, 6 aprilie 2012, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România-APLER, care a ales noul Comitet de Coordonare al acestei organizaţii pentru următorii trei ani. În urma voturilor exprimate, au fost aleşi în Comitetul de Coordonare APLER următorii 9 reprezentanţi regionali ai editurilor şi revistelor literare: pentru Moldova – Cassian Maria Spiridon, redactorul-şef al revistei „Convorbiri literare”, Gellu Dorian, redactorul-şef al revistei „Hyperion”, Florina Zaharia, redactorul-şef al revistei „Dunărea de Jos”; pentru Bucureşti- Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte, reprezentantul revistei „Manuscriptum” şi al Editurii Muzeului Naţional al Literaturii Române, Cornelia Maria Savu, reprezentanta revistei „Cultura” şi a Editurii Fundaţiei Culturale Române, Dan Mircea Cipariu, publisher-ul AgenţiadeCarte.ro; pentru Transilvania şi Muntenia- George Vulturescu, directorul revistei „Poesis”, Ioan Matiuţ, directorul Editurii Mirador, reprezentantul revistei „Arca”, Virgil Diaconu, redactorul-şef al revistei „Cafeneaua literară”. Comitetul de coordonare l-a ales  preşedinte al APLER, cu majoritate de voturi (6 la 3), pe scriitorul şi jurnalistul cultural Dan Mircea Cipariu. Vicepreşedinţi APLER au fost aleşi Ioan Cristescu şi Virgil Diaconu.

Adunarea Generală a votat  următoarea componenţă a comisiei de cenzori: Nicolae Corlat, Marius Chelaru şi Sterian Vicol.

Comitetul de Coordonare APLER a delegat-o pe scriitoarea şi jurnalista Florina Zaharia să participe la Seminarul cu tema Copia privată, ce va avea loc în Sala Albastră a Universităţii Craiova, între 26-27 aprilie 2012, în organizarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

„Am acceptat să fiu preşedintele APLER cu gândul la viitor. Îmi doresc să fiu un factor coagulant pentru industria noastră editorială şi, foarte important, aş dori ca noul APLER să fie un exportator de cultură organizaţională modernă. Ce bine ar fi să putem genera un dialog cu alte asociaţii de profil prin care să realizăm parteneriate ori programe prolectură de impact mediatic. Cu un colectiv nou şi dinamic, sper să organizăm evenimente culturale de înaltă ţinută care să readucă în atenţia publicului, cititori şi spectatori, literatura vie care se scrie astăzi în România, revistele de profil şi editurile care publică literatură română contemporană. Cu acest prilej, anunţ primul proiect dintr-o serie de astfel de evenimente şi anume CITEŞTE CARTE ROMÂNEASCĂ! Vom pregăti, de asemenea, câteva evenimente care să marcheze Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de autor, pe 23 aprilie 2012. Între 15 şi 19 mai 2012, sub coordonarea vicepreşedintelui APLER, Ioan Cristescu, vor avea loc ediţia 2012 a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie, precum şi o suită de lecturi publice sub genericul NOAPTEA DE POEZIE LA BUCUREŞTI, 19 mai 2012”, a declarat Dan Mircea Cipariu, noul preşedinte APLER.

Al doilea comunicat (publicat de Aura Christi pe blog.ideeaeuropeană.ro):

ADUNAREA GENERALĂ APLER

CONTESTAȚIE

Subsemnații, contestă Adunarea Generală a Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România, convocată în data de 6 aprilie 2012 și desfășurată în condiții nestatutare. Astfel, s-au călcat o serie de prevederi statutare, între care următoarele:

1. La vot au participat reprezentanții unor instituții membre, fără a avea achitată cotizația la zi, deci, având calitatea de membru fie suspendat, fie exclus, conform prevederilor statutare, și fiind, pe cale de consecință, în imposibilitatea de a vota;

2. Conform prevederilor statutare, Comitetul de Coordonare asigură medierea conflictelor de interese ce se ivesc între membrii Asociaţiei în probleme privind drepturile proprietăţii intelectuale, concurenţa neloială, contrareclama, calomnia, defăimarea şi alte cauze care privesc drepturile comerciale, editoriale etc.

Astfel, urmare a convocării Adunării Generale APLER pentru data menționată, ora 11.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, erau stabilite, conform prevederilor statutare APLER, alegerea de noi organe de conducere și de reprezentare ale intereselor editorilor membri ai asociației. Procedural, corpului elector, format din membrii consiliului de coordonare, i s-a adus, în repetate rânduri de către membri ai Comitetului de Coordonare, la cunoștință starea de incompatibilitate a dlui Dan Mircea Cipariu în ceea ce privește dreptul domniei sale de a candida la funcția de Președinte al APLER, în condițiile în care d-sa îndeplinește în prezent funcția de Președinte al unui organism de gestiune colectiva, „operescrise.ro”, funcție în care reprezintă interesele autorilor de operă scrisă.

Incompatibilitatea vădită a dlui Dan Mircea Cipariu se circumstanțiază prevederilor legii 8/1996 care stabilesc drepturile autorilor de opera scrisă și urmărirea acestora de catre organele de conducere ale organismelor de gestiune colectivă, în raport cu utilizatorii editori reglementați de același text legal. Practic, funcția preexistentă de Președinte a dlui Dan Mircea Cipariu în cadrul unui organism de gestiune colectiva exclude sub aspectul imparțialității actului de conducere, în cadrul unei asociații a editorilor asigurarea integrală și eficientă a intereselor editorilor APLER.

Deși în cadrul Adunării Generale APLER s-a discutat acest aspect în repetate rânduri, și anume: neparticiparea candidaturii domnului Dan Mircea Cipariu pentru funcția de Președinte APLER, printr-un evident abuz dl Cipariu s-a autopropus, fiind validat prin manevre dolozive, exercitate de acesta  și de președintele APLER Ion Tomescu. În consecință, s-a obținut alegerea acestuia în funcția de Președinte, cu încalcarea intereselor și dezacordul majorității editorilor prezenți la Adunarea Generală.

Mai mult decât atât, procesul verbal al Adunării Generale nu s-a redactat și nu s-a încheiat la finalul Adunării Generale tocmai pentru a se acoperi prin dol orice neregularitate procedurală constatată de membrii prezenți.

În atare condiție, adunarea generală, alegerea membrilor Consiliului de Coordonare, precum și alegerea Președintelor APLER efectuate azi, 6 aprilie 2012, este lovită de nulitate absolută, urmând ca membrii să convoace în data de 26 aprilie ora 12.00, la Iași, Hotel Moldova, urmând să fie anunțată ordinea de zi o noua Adunare Generala în care să se reanalizeze prevederile statutare privind alegerea prin vot a organelor de conducere care să exprime voința membrilor și alegerea unui Comitet de Coordonare și a unui Președinte imparțial care să asigure și să apare interesele tuturor membrilor asociației APLER, asigurând, totodată, transparență decizională, corectitudine și transparență financiară în cadrul asociației.

Îi rugăm pe membrii APLER să-și achite cotizația la zi, inclusiv pe 2011.

Prin prezenta Comitetul de Coordonare al APLER, alcătuit din Cassian Maria Spiridon, Vice Președinte APLER, Gellu Dorian, George Vulturescu, Aura Christi, Lucian Vasiliu

Decide

Convocarea extraordinară a Adunării generale a APLER în data de 26 aprilie ora 12.00, la Iași, Hotel Moldova, urmând să fie anunțată ordinea de zi.

Decizia Comitetului de Coordonare este asumată de următorii membri ai APLER: Convorbiri literare, Poezia, Poesis, Dacia Literară, Contemporanul, Lumină Lină, Carmina Balcanica, Porto Franco, Editura Timpul, Hyperion, Editura Axa, Editura Junimea, Editura Princeps Edit, Fed Beack, Editura Ideea Europeană, Antares, Oglinda Literară, Editura Emia, Caiete silvane, Citadela, Banatul Lugoj, Revista Română (Iași), Radio Iași.

6 aprilie 2012

Public și două linkuri lămuritoare – unul, cu „OPERA SCRISĂ. RO – Societatea de Gestiune a Drepturilor de Autor a fost anunţată în Monitorul Oficial”, dați click, să înțelegeți ce e, pe: http://www.agentiadecarte.ro/2012/04/opera-scrisa-ro-societatea-de-gestiune-a-drepturilor-de-autor-a-fost-anuntata-in-monitorul-oficial/  Și al doilea link „ORDA – PERGAM: abuzuri”, dați click pe: http://blog.ideeaeuropeana.ro/orda-pergam-abuzuri-2126.html.

PS. Public și azi (cum am publicat și ieri și alaltăieri aici) fotografii cu tablouri din expoziția de desen și gravură intitulată „Padova” a lui Vasile Anghelache, de la Institutul Cultural Italian din București (expoziția e deschisă până la sfârșitul acestei luni).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Fiți liniștiți, în privința lui Băsescu nu mai există nici un pericol ( putem discuta cu el și de la (v)orbitor, dacă va fi cazul ), cel care trebuie stîrpit acum ( de mic!) este seful guvernului, pe care încearcă ăștia să-l impună cu forța.
    Micul samovar, care nu trebuie lăsat să ajungă locomotivă și să tragă Romania pe linie moartă.
    Anularea contractului CupruMin , o nouă victorie a strazii ( Doamne cînd vom conștientiza uriașa forță pe care o avem !) și minciunile spuse privind desecretizarea contractului cu Chevron trebuie să ducă la demisia lui imediată ( dacă nu trece moțiunea, trecem noi strada la el 😉 ) ca să nu lăsăm alegerile pe mîna unor asemenea panglicari !

  2. Aşa este, domnule Radu Humor, derbedeii ăştia nu şi-au putut imagina cât de importanţi, de semnificativi, suntem noi ăştia, “pulimea”, cum le place lor să ne eticheteze.
    Acum dau din colţ în colţ: doar că este mult prea târziu.
    Cât despre “ăsta mic” (premierul, carevasăzică!) este atât de mic încât, dacă-l mai micşorăm şi noi, …se retrage în origine.

  3. Pe toate blogurile, site-urile de ştiri scrie despre contestaţie, numai pe Agenţia de carte, nu. Până la urmă vor rămâne pe-acolo numai “superbul”-la fizic şi caracter-autopropus în stil romanes şi preferata lui din “mirifica” Moldovă de Sud, ascunsă sub masca Dunării de Jos, Pentru că Andra sigur a-nţeles ce pigmei colcăie în juru-i.