0
4 comments

Joi, 24 februarie 2011. Am făcut iar greşeala să stau la „Ediţia specială” a TVR 1 (post public pus la dispoziţia actualei puteri, în modul cel dezonorant cu putinţă: culmea, acest post public de televiziune “plătit din banii noştri” se plânge în aceste zile că opoziţia cere prin lege desfiinţarea abonamentului plătit de toţi românii către TVR, şi că moare fără aceşti bani; opoziţia a atras atenţia că TVR este un post public de televiziune închinat puterii politice actuale, nu e un post public echilibrat; deşi ţipă ca din gură de şarpe că i se face o nedreptate, tăind abonamentele obligatorii la TVR, iată că TVR continuă să se comporte discreţionar, numai de partea actualei puteri, invitaţii ei fiind exclusiv din partea puterii, inclusiv ziarişti care simpatizează actuala putere; personal, sunt de acord să fie susţinută cu acest abonament obligatoriu numai TVR Cultural; aş reface legea acestui abonament la postul public de televiziune, care să fie vărsat numai la TVR Cultural; altfel, pe TVR 1 eu vreau să văd şi opoziţia, să văd şi viitorul politic, nu numai trecutul compromis politic). Am stat ca boul la poartă veche în această seară, de la 21 la 21.50 să-l ascult pe acest politruc postceauşist, Emil Boc, mai mult să înţeleg printre rânduri dacă îşi dă demisia, dacă vom avea o schimbare de guvern după congresul UDMR de la finalul acestei săptămâni. Am înţeles că el e un soldat disciplinat şi face ce hotărăşte „partidul” (adică Băsescu), nu se cramponează de funcţii… Era de-a dreptul indignat când moderatoarea i-a atras atenţia că PDL-Boc e un partid profund corupt şi că se confundă azi cu PSD-Iliescu: – cum de poate să facă asemenea comparaţii? PDL e un partid de sfinţi (care au ocupat România şi au pus-o la pământ), ţi se întoarce stomacul. România are nevoie de o schimbare radicală în acest an. Am sperat, repet, în această seară, să aflu printre cuvinte că în luna martie, eventual la asumarea guvernamentală pe Codul Muncii (care îngroapă contractele de angajare pe durată nedeterminată; românii vor trebui să fie sclavii stăpânilor, fie ei de la stat, fie ei particulari; aşa-şi vor găsi cică mai repede locuri de muncă, dându-i afară pe cei nemulţumiţi; e o lovitură incredibilă pe piaţa de muncă), la moţiunea de cenzură depusă, când Băsescu va da ordin să fie dat jos Boc (să nu fie votat de UNPR, de cei cumpăraţi de Băsescu, de exemplu). Boc a vorbit în această seară de parcă ar conduce guvernul şi după alegerile generale de anul viitor! El e convins că PDL şi partidele din coaliţia guvernamentală vor gestiona România încă patru ani, după alegerile parlamentare de anul viitor. Dumnezeule mare, va trebui să părăsesc totuşi România… Nu-mi venea să cred când îl auzeam pe Boc repetând la nesfârşit că noul Cod al Muncii (contestat de sindicate şi de opoziţie) va respecta criteriile de performanţă! Tocmai el, incompetentul (care a adus România în faliment şi românii, în majoritate, în sapă de lemn) să vorbească de criterii de performanţă. Noul Cod al Muncii va desfiinţa munca la negru (atâta a insistat pe asta, că mi-am pierdut orice răbdare) – mă autodenunţ: alo, domnu’ Boc, eu muncesc numai la negru, citesc şi scriu acasă la mine de când mă ştiu, vii şi mă bagi în puşcărie fiindcă nu plătesc la stat „dările”? Muncesc pe gratis, dar probabil că nu sunt crezut, trimiţi puşcăria politică pe capul meu să demonstreze că muncesc la negru? Am tăiat toate posibilităţile de câştig din colaborarea la vreo revistă literară, să vă stea în gât contribuţiile la asigurările de stat luate de pe urma drepturilor de autor… Pe de altă parte, se ştie că de când e românul român a trăit din munca sezonieră, amărâţii au mai tăiat un lemn la boieri, i-au mai săpat în grădină, hamalul a mai cărat un sac sau a urcat mobila la bloc, sau a dat o meditaţie unui copil, la bună înţelegere fiind plătiţi pentru serviciul făcut, veţi lăsa acum românii să moară de tot de foame? Veţi băga milioane de români la puşcărie fiindcă muncesc la negru? Dar de unde luaţi atâtea puşcării? Dar ciubucul dat peste tot, când îl impozitaţi? Că şpaga de la vămi n-a putut fi impozitată, fiindcă s-a dus la partid. Aţi luat pâinea de la gură amărâţilor care trăiau din contrabanda de doi bani (cu câteva cartuşe de ţigări), dar îi ţineţi în funcţiile cele mai înalte pe cei ce şi-au plătit postul cu sute de mii de euro, furând statul cu voie de la poliţie… „N-am pierdut nici o bătălie de când sunt în fruntea PDL”, a declarat azi Boc. Poate a venit acum vremea să i se arate lui Boc uşa, să scutească România de prezenţa lui în fruntea Guvernului – suntem în anul schimbărilor…

***

Închei lista scriitorilor suspendaţi, membri ai Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (am publicat ieri şi alaltăieri aici prima şi a doua ei parte; e vorba de 174 de scriitori). Între timp am citit că pe 17 februarie a avut loc o şedinţă a Comitetului Director al USR (în prezenţa preşedintelui N. Manolescu), la care: „Comitetul a stabilit suspendarea membrilor neplătitori de cotizație conform statutului și a decis ca, în cazul celor pensionați, să se comunice Casei de Pensii situația de suspendare pentru ridicarea indemnizației acordate conform legii 8/2006 celor care nu achită cotizația”. Vă reamintesc, Dan Mircea Cipariu mi-a trimis pe e-mail această listă, din partea preşedintelui ASB, Horia Gârbea, cu introducerea: În conformitate cu Statutul USR, membrul care nu achită cotizația vreme de doi ani este suspendat din calitatea sa de membru. Din păcate un număr mare (174, aproape 10% dintre membrii ASB) nu au făcut acest lucru și mulți dintre ei sînt de negăsit. Scrisorile trimise nu au primit răspuns ori s-au întors cu „destinatar necunoscut” căutările pe web nu au dat rezultate. Nu am putut afla, în cazul unora, dacă mai sînt în viață, fie și în altă țară. Lista de mai jos cuprinde membrii care nu au plătit cotizația și nu au mai dat nciun semn către ASB (tel 021 311 25 23, email asbucuresti@digicom.ro) sau către președinții secțiilor din care fac parte (litera care precede numele reprezintă secția) din 2007 încoace sau mai demult. În caz că mai există, facem apel la ei să își normalizeze situația față de USR. Public azi ultima parte a acestei liste:

L – Papuc Ion

Y – Pavel Eudochia (Coban)

L – Petculescu Valentin

T- Petrescu Cristina

L – Petri Domnita

D- Platti Angela

L – Plop Teodor Ulmeanu

Poenaru Vaida Alecu

P – Popa George Cornel

L – Popescu Breb Nicolae

L – Popescu Gratiela

Rãdulescu Dumitru

L – Raichman Sebastian

P – Regus Corneliu

P – Romosan Alexandra

P – Ruginã Licã

P- Saint Tobi

Salomic G. Virgil

T- Selian Sergiu

P – Simion Alexandru

L – Stanciu Dan

P – Stanciu Florian

P – Stavila Viorica

T- Stefãnescu Medeleni Al.

L – Stephani Claus

L – Stoenescu George Virgil

P – Stoenescu Petre

P – Stoiciu Andrei

T- Stratt Jeana Helene

T – Suteu Veronica

P – Szavai Geza

L – Tache Simona

C – Tãnase A.I.

T – Tãnãsescu Constanta

P – Tanasoglu Dionisie

L – Tarta Vasile

Y – Teclici Valentina

P – Tepordei Vasile

P – Titu Alexandra

L – Trandafir Ion

Urcan Ion

P – Vântu Victor

L – Vasilescu N. Virgil

C – Velciu Dumitru

P – Velescu Cristian

Veliman Valeriu

T – Verzea Ileana

P – Vonghizas Constantin

P – Vremulet Constantin

P – Vulpesti Licã Ion

T – Zamfirescu Demetru Vasile

L- Zissu Mihai

Literele indică secția (la unii e neclară apartenența): L – poezie, P – Proză, C- Critică, T- Traduceri, D – Dramaturgie, Y- copii și tineret.

Să mai comentez prezenţa în această listă a unor scriitori bine-cunoscuţi (dar care n-ar fi fost de găsit timp de doi ani; apropo, mi se pare a fi elementar să-i avertizezi pe membrii USR că vrei să-i suspenzi, şi după aceea să-i suspenzi; îmi imaginez că vor veni zeci de contestaţii fără rost; ciudat, în continuare nu aud de nici o reacţie a celor suspendaţi)? Ion Papuc are rubrică în Convorbiri literare (puteţi lua date de la această redacţie despre el; locuieşte în Bucureşti), George Virgil Stoenescu e un celebru bancher, lucrează la BNR (îl găsiţi şi în scriptele masoneriei), Valentin Petculescu e profesor de muzică în Bucureşti (l-am văzut de curând la o manifestare literară), Sebastian Raichman şi Domniţa Petri sunt emigraţi, Dan Stanciu e la revista Dilema… Nu, n-are rost să-mi mai bat capul.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
4 comments

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. UN PAPAGAL, DOI PAPAGALI*
    pamflet
    *Titlu inspirat după rubrica ţinută
    de marele critic român Alex Ştefănescu,
    în Revista Familia:
    „Un scriitor, doi scriitori”

    Întrebat, cu câţiva ani în urmă, despre calitatea membrilor Uniunii Scriitorilor, năpădită, peste poate, de tot felul de veleitari şi de grafomani, Alex Ştefănescu nu s-a arătat îngrijorat de acest fenomen, replicând că nu e nimic grav, deoarece nu se specifică nicăieri că aceasta ar fi „Uniunea Scriitorilor Talentaţi” ― şi omul era în cunoştinţă de cauză, având în vedere faptul că nici el nu este bântuit sau bănuit de talent. Aşadar, ştia ce vorbeşte. Şi atunci, ne întrebăm şi-l întrebăm, la ce-ar mai fi nevoie de „comisiile de validare”? ― comisii din care a făcut şi el parte, aşa lipsit de talent cum este. Deci totul e formal, totul e o bagatelă. Ce prestigiu mai poate avea, în cazul acesta, U.S.-ul? Dar ce mai înseamnă U.S.?
    Ataşând la dosar, pe lângă documentele necesare (aici intrând cărţi de telefoane, scrisori din armată, facturi de gaz, liste de cumpărături, bileţele de dragoste din adolescenţă, reţete de cozonac, dar şi caietele cu bastonaşe, liniuţe şi ouşoare din clasa a I-a ― orice, numai să aibă aspect de carte şi să fie minim 3 volume), de la bidoane cu molan şi gâşte leşeşti la avantaje sociale şi lovele la purtător, a intrat în năstruşnica Iniune cine a vrut şi cine n-a vrut. Nu mai spun cât băbet şi câtă moşnegărie îşi descoperise, peste noapte, talentul şi vocaţia de scriitor, auzind de legea aceea cu jumătate din pensie.
    Nu acelaşi lucru s-a întâmplat la Uniunea Muzicienilor sau cum s-o numi ea, deoarece acolo e mai greu cu pianul pe scări: nu poţi păcăli ― până să ajungi să-l zdrăngăni pe Bach, trebuie să ştii să da-i cu gheara-n clapă chiar şi numai sârba-n căruţă; şi-apoi acolo îţi trebuie un solz de crap de crescătorie, ceva, o frunză naturală, nu din plastic (şi ce te faci dacă nimereşti iarna? ― că la ace de pin încă n-am auzit să se poată da la vale vreo melodie), un pieptene, măcar, dacă nu o drâmbă, o balalaică, o scripcă sau orice alt instrument asupra căruia să-ţi verşi, cu năduf, talentul ― or, când n-ai nici trâmbiţă nici talent… Nici la Uniunea Artiştilor Plastici (U.A.P.) viaţa nu-i mai roză, că şi-acolo trebuie să ştii să desenezi o capră, o gâscă, trebuie să ştii că tricolorul este format din 3 şi nu din 4 sau mai multe culori etc. Mai departe: nu acelaşi lucru s-a întâmplat la Uniunea Matematicienilor, dac’- o exista, deoarece acolo, întotdeauna, dar întotdeauna, fără excepţie, 2×2=4. Or, dacă, din lipsă de “talent”, răspunsul e 8, acolo nu există critic care să dea cu encomionul peste tine, aburind publicului cu privire la autenticitatea şi originalitatea talentului tău, dovedite chiar şi numai de inefabilul şi de sublimul răspunsului prostesc pe care l-ai dat acelei banale operaţii de înmulţire.
    Aşadar, muzicieni, fizicieni, matematicieni, savanţi mai lolo, însă scriitori şi, în special poeţi, cât cuprinde ― deoarece, în ţarcul literar, invocându-se subiectivismul, ca scut de apărare sau paravan, în dosul căruia îţi poţi vedea liniştit de interesele personale, situaţia stă cu totul altfel: totul se poate. Dovada acestui fapt e că suntem înconjuraţi, la tot pasul, de genii, care mai de care mai mare. În România nu există impostori sau scriitori mărunţi, grafomani sau fanfaroni. Nu. Noi avem numai genii ― împărţite, la rândul lor, în: genii de drept comun şi mari genii, deşi acestea se aseamănă, totuşi, între ele, prin anonimat şi prin faptul că nu le citeşte nimeni. Criteriile după care se face această departajare sunt policromatice şi previzibile, adică la mintea cocoşului: apartenenţa şi funcţia politică, funcţia de orice fel, cumetria, amiciţia, hora, şpaga, pupincurismul, cunilingusul, felaţia, conivenţa, pila, raşpelul, suflatul în cur, suflatul în ciorbă, nepotismul, curvăsăria, spiritul de turmă, etc. Vom lua doar unul ca exemplu, cel mai simplu. Fă-i un cadou, aşa, extra-onomastic şi extra-aniversar (se înţelege: valoarea cadoului stabilindu-se în funcţie de onorariul perceput) unui „mare” critic literar, că mici n-avem, şi vei vedea ce exegeză-i va face infantilei propoziţiei „Ana are mere”, decretând-o capodoperă, şi cum tu, deodată, dintr-un maimuţoi cu pedale, vei ajunge geniu ― atât de mare încât, dacă eşti mai slab de înger, te şi-apuci să-i cerţi pe cei de la Stockholm că n-au început deja să-ţi împletească, chiar şi din paie, coroniţa Nobel.
    Prin urmare, literatura română contemporană este o parodie în toată regula. Uniunea Scriitorilor şi-a atins, după teoria heraclitiană, contrariul. Panta rei, panta rei…, dar strâmb.
    Raţiunea, după părerea mea, a fost aceasta: tot mai mulţi membri. Fiind tot mai mulţi „scriitori”, şefii, şi aici ştim cam ce lupte se dau pentru şefie, vorbesc în numele unui număr cât mai mare de „breslaşi”. Adică în numele unei bresle puternice şi importante ― deci care cere mult. Şi ce cere?, că doar n-o cere îngăduinţă, indulgenţă şi binecuvântare. Nu. Bani şi drepturi, în numele culturii, prin care ne putem păstra, ca popor, identitatea. Ei, şi de aici, de la păstrarea identităţii, pune-te, tată, pe administrarea literaturii, la vârf. Poziţii sociale, poziţii sociale; lovele, lovele; relaţii, relaţii; sfori, sfori etc. Şi uite-aşa a ajuns această INIUNE, formată din:
    1. simplii scriitori, cu adevărat talentaţi, unii dintre ei, dacă nu toţi, daţi uitării, pentru că aşa o cer vremurile, moravurile şi mentalităţile. Sau marginalizaţi până la os, din inocente raţiuni de invidie şi ură.
    2. funcţionarii-sforari ― abia în această categorie putem întâlni, la un loc, indiferent de clasă, toate geniile literaturii române şi nu numai: (organizatori de bâlciuri şi manifestări culturale; suflători în buciumul oricărui partid aflat la putere, dar şi în goarna opoziţiei, dacă oportunismul i-o cere; trăgători la edecul socio-financiar; trăgători la parâmele aparentei prietenii de pe urma cărei să ai ceva de câştigat, şi nu puţin; carierişti călcători pe cadavre; lingăi cu ziua; sinecurişti de meserie; cei pricepuţi în a pune o vorbă bună; cei pricepuţi în a duce vorba de colo-colo ― nu codoşi, nu trădători, nu!; cei gata oricând să-şi dea viaţa pentru şef, numai cu condiţia să nu fie aduşi niciodată în această situaţie; dar şi cârjele, bastoanele, prietenii, cumetrii, cumnaţii, fraţii, socrii, vecinii de bine, etc.)
    şi, in fine
    3. cum ar spune Marin Mincu, „infanterie şi plevuşcă”: papagalii, impostorii, grafomanii, fanfaronii, mămăligarii, extratereştrii, căzuţii din lună şi cei care au crezut că, odată intraţi în Uniunea Scriitorilor, le va creşte în progresie geometrică talentul şi vor ajunge să fie recunoscuţi, citiţi, premiaţi, respectaţi, aşezaţi pe socluri înalte şi că lumea nu-i va mai privi ca pe nişte amatori ordinari, etc.
    Mă mir că unii nu şi-au adus şi câinii, pisicile, oile sau alte animale cu viză de flotant în bătătura casei, în sânul acestei atât de primitoare şi călduroase Iniuni, pentru a le instaura, odată pentru totdeauna, ca membrii deplini, bineînţeles, întru păstrarea identităţii naţionale şi a rezistenţei prin literatură în faţa apocalipsei culturale.
    În rândul celor suspendaţi pentru neplata cotizaţiei, or exista şi persoane care chiar nu au avut cei 100ron/an ― însă eu cred că motivele pentru care cei mai mulţi dintre ei nu şi-au plătit cotizaţia sunt următoarele: Cei din prima categorie, pe de o parte, s-au săturat să tot mai fie colegi cu cei din categoriile 2 şi 3; adică s-au săturat să mai fie compromişi, s-au săturat să mai fie duşi în derizoriu, s-au săturat să mai gireze, cu prezenţa lor, impostura şi ridicolul, s-au săturat de poziţia de galerişti, iar, pe de altă parte, unii dintre ei nu mai au, pur şi simplu, nevoie de avantajele şi de protecţia U.S.-ului. Şi până la urmă care ar fi aceste avantaje şi care ar fi această protecţie?
    Nici nu ştiu dacă o fi sau n-o fi membru U.S.R., dar dau un exemplu, aşa, la întâmplare: ce nevoie ar avea de această Uniune un scriitor ca Andrei Pleşu? Jumătatea de pensie? Hm! Laudele, premiile şi blidele cu linte dăruite de cei din categoria 2, la picnicurile literare? Hai, dom’le, să fim serioşi. Unul ca Andrei Pleşu nu ar face decât să se compromită, intrând în U.S.R.
    Celălalt motiv se aplică categoriei a treia de membri ai Iniunii: intrând cu speranţa de a căpăta ceva sau de a fi recunoscuţi pe stradă, în societate, în rândul breslei, sau mai ştiu eu unde, ca scriitori şi văzând că nu s-a întâmplat nimic, şi-au scuipat de trei ori în sân şi s-au lăsat la mâna lor, trecând această aventură la rubrica afaceri nerentabile.
    Din categoria a doua rar vom vedea pe cineva plecând din Uniune. De ce? Păi ei sunt Uniunea. Şi nu peste mult timp îi vom auzi adresându-se, prin parafrază, membrilor nemulţumiţi: „Nu întrebaţi ce-a făcut Uniunea pentru voi, ci întrebaţi-vă ce-aţi făcut voi pentru Uniune!”. Iar aceştia vor da în cor socoteală: „Ne-am plătit cotizaţia şi v-am făcut jocurile!” „Ei, e bine. Mergeţi, spre case voastre, liniştiţi.” ― vor răspunde uşurate geniile.
    Ca să scrii despre tot ceea ce se întâmplă pe scena socio-literară (şi chiar socio-culturală) românească, ar trebui să scrii o carte, or, găsesc că e prea riscant să-mi pierd vremea cu aşa ceva. De ce? Pentru că nu voi putea schimba nimic. Iată ce cred eu, simplu:
    1. pentru că nu interesează pe nimeni.
    2. pentru că fiecare ştie şi e conştient de cele înşirate mai sus.
    3. pentru că fiind foarte mulţi impostori lucrurile vor rămâne oricum neschimbate.
    4. pentru că acest haos îi avantajează şi pe unii dintre scriitorii autentici, cei din prima categorie.
    5. pentru că războaiele nu pot fi purtate de unul singur.
    6. pentru că sforarii literaturii îi vor unge imediat pe cei care ţi se vor alătura şi te vei trezi singur.
    7. pentru că nu întâmplător s-a ajuns aici, ci totul a fost concertat şi gândit.
    8. pentru că din această zonă unii fac averi. Pentru că tocmai asta e miza. Chiar!, încă n-am auzit de o descindere a D.N.A-ului sau a Gărzii fiscale în zona culturală. Oare de ce nu verifică nimeni tirajele cărţilor sau ale revistelor apărute cu sprijinul Ministerului Culturii sau al altor instituţii de stat. De ce nu verifică nimeni banii alocaţi de stat diverselor cumetrii literare: festivaluri, sărbători etc.? A verificat cineva semnăturile şi CNP-urile celor trecuţi prezenţi la astfel de cumnetrii? De ce nu verifică sau nu controlează nimeni costurile de editare şi de tipărire a cărţilor şi a revistelor apărute cu sprijinul instituţiilor statului? De ce nu se fac licitaţii publice cu editurile ce urmează a publica mai ştiu eu ce lucrări sponsorizate din bani publici? A verificat cineva banii încasaţi pentru chirii (şi destinaţia lor) de către U.S.?
    9. pentru că sunt foarte mulţi sinecurişti în zona culturală.
    10. pentru că mulţi din cei cu aşa-zisa „indemnizaţie de merit” ar rămâne fără merite şi fără indemnizaţie, dacă s-ar face ordine.
    11. pentru că mulţi ar rămâne fără jumătatea aceea nenorocită de pensie.
    12. pentru că fiecare mai speră că dându-se bine pe lângă vreun sforar va ajunge să încaseze şi el cei 200 euro pentru lectură publică. Chiar!, a verificat cineva destinaţia reală a acestor bani? Şi numele scriitorilor care au ţinut lecturi publice? …S-ar pute să avem mari surprize!
    13. pentru că sunt foarte mulţi megalomani care nu vor să se pună rău cu şefii, sperând la o diplomă care să le ateste valoarea şi talentul, că partea materială care ar fi trebuit să însoţească acea bucată de carton o ia în cu totul altă direcţie. Previzibilă, nu-i aşa?
    14. pentru că mulţi papagali nu ar fi fost în stare altfel să viziteze niciodată o ţară străină.
    15. pentru că tot felul neica nimeni ne reprezintă literatura în străinătate ― şi ne mai mirăm că nu suntem apreciaţi şi cunoscuţi în lume.
    16. pentru că pe 70% dintre membrii U.S.R. (cred că atât ar însuma procentual categoriile 2 şi 3), eu, Ancelin Roseti, nu dau doi bani.
    17. PENTRU CĂ AR TREBUI SĂ SCRIU O CARTE DACĂ O MAI ŢIN AŞA. ― şi poate, cine ştie, dacă nu voi avea altceva mai bun de făcut, o voi scrie, însă cu nume şi fapte, atâtea câte voi şti.
    S-auzim de bine!

  2. Din lista asta, patru sunt din Galaţi iar Ion Trandafir e dus pe lumea cealaltă de un amar de ani, nu ştiu exact câţi.

  3. Pălăria!… Înaintea d-voastre, Domnule Roseti!

    Eu, unul, zic să o faceţi!
    Dar, mai propun/sugerez s-o faceţi palimpsestică sau hieroglifică Istoria d-voastre… Avantajele nezisului, sugeratului bat adevărurile oricâtor instanţe de robă sau de stanţe.
    Iar Cheia, publicaţi-o doar peste mulţi alţi ani… Între timp, daţi-o numai la prietini: la troc, din ce vă place mai mult din natură.
    În ce mă priveşte, de m-aţi considera al d-voastre prietin şi aţi voi să-mi oferiţi Cheia (nu uitatul săpun), doar atâta vă spun: amantă n-am, nevasta nu-i de dat la troc.
    Hai, noroc!