Mai singuri în familie. Înfrumusețări de Crăciun. Ce rost are să mă mai omor cu firea? Magul, cavaler rătăcitor de la Leonard Oprea

9 min


Luni, 26 decembrie 2011. N-am mai ieșit din casă de vineri, m-a cotropit iar comoditatea – împodobirea Bradului de Crăciun m-a relaxat într-atât sufletește, că dorm pe picioare de două zile, Crăciunul însemnând și o lene a minții la mine. În București nu e zăpadă sau îngheț (deci nu e pericol să fii amendat că n-ai cauciucuri de iarnă), dar nici măcar prin gând nu mi-a trecut să ies din București. De fapt, unde să mă duc? Dacă aș avea o casă părintească la țară, m-aș retrage acolo (dar eu am casa părintească la oraș, la Adjud, și e vai de mama ei, nelocuibilă). Am tot ezitat dacă să ies ieri și azi prin București, dar dacă Doina nu m-a bătut la cap în acest sens (de câteva nopți ea are insomnie și ziua încearcă să mai ațipească), m-am bucurat că pot să stau de veghe în propria piele, mergând dintr-o cameră în alta. Mă uit pe geam și văd că nici mașina lui Eugen Negrici nu e mișcată din loc și sunt mulțumit: nu sunt singurul care zace acasă, pe scara de bloc (sigur, Eugen Negrici scrie la istoria poeziei, el n-are timp de pierdut). N-am avut inimă nici să dau telefoane de felicitare, să trimit SMS-uri sau e-mailuri de felicitare – ce rost mai are să-mi pun în cap scriitorii (am o agendă de 1000 de adrese de e-mail și de numere de telefon mobil)? Mai bine să ne ignorăm reciproc. În alți ani, naiv trimiteam liste întregi de felicitări și rar câte unul dintre cei felicitați îmi răspundea. De ce să nu stau cu capul la cutie și să mă scuz, dacă sunt întrebat de ce-am așteptat să fiu eu întâi felicitat și apoi să răspund politicos. Știu că e imposibil de înțeles, dar încetul cu încetul reușesc să mă desprind de viața literară. Ce rost are să mă mai omor cu firea? Anul acesta am primit o lecție de antipatie în lumea literară care m-a învățat minte. De ce să mai suport atât hachițele scriitoricești? Nu e mai bine să nu le știu? Nu vreau să-mi fac planuri (fiindcă nu se realizează), dar sper să duc singurătatea mea la extrem anul viitor (anul Apocalipsei personale), asta înseamnă că voi pune cruce oricărui proiect care mă ține în priză (voi închide și acest blog, experimentul lui e pe cale să se termine de la sine; s-au înmulțit prea mult deținătorii adevărului scris și pe Internet)… Inclusiv împodobirea Bradului de Crăciun a devenit o rutină – aceleași globuri, peteală, lanțuri de clopoței sau de mărgele și poleieli, aceleași figurine, păpuși, animăluțe de pluș sau aranjamente (sigur, am mai schimbat pe ici pe colo și instalații electrice, și globuri sau peteală; Bradul de Crăciun din sufragerie are nu mai puțin de 9 instalații electrice în funcțiune), stau în trei cutii mari după ușă, în hol, tot anul la păstrare. Am pus șase coronițe de brad cu conuri în camere și pe holuri („să miroase a brad”), am pus și anul ăsta vâsc (deși n-am observat să ne poarte noroc), am înfrumusețat cu tot felul de obiecte comerciale aduse din Occident holurile. Dacă intri la noi în apartament ai impresia că trăim pe picior mare și că „ne merge bine” (în condițiile în care fiul nu are loc de muncă, la 36 de ani, și locuiește cu noi, iar Doina are o pensie anticipată simbolică). Din păcate, s-a mai adăugat un neajuns: Mirela, amica lui Laurențiu, a plecat pentru totdeauna în dimineața de Crăciun (noi nu întrebăm de ce, fiecare le știe pe ale lui), cadoul nostru pentru ea a rămas sub Pomul de Crăciun. Mă afectează și pe mine situația lui Laurențiu (născut Leu), nimic nu se mai leagă în viața lui parcă… Sunt trist azi. Eu nu mai aștept nimic bun să mi se întâmple. Doina speră să publice anul viitor un nou roman. Deși am încă un brăduț de lux (primit în dar de la scriitori, cu ani în urmă), n-am mai avut inimă să-l instalez în camera unde scriu și citesc (nici anul trecut nu l-am instalat, dar atunci am avut o scuză: mi-am fracturat mâna). Apropo, anul ăsta am împodobit Bradul mare din sufragerie de pe treptele unei scări speciale, care se deschide (dăruită de Laurențiu, să fie sigur că nu-mi rup gâtul anul ăsta; după ce anul trecut, vă amintiți poate, mi-am fracturat un os la mâna dreaptă pe când puneam ultima podoabă în brad). Ne-am împărțit și anul acesta cadouri reciproc (unele dintre ele trebuie schimbate, Doina a încurcat mărimile la tricourile și cămășile cu mânecă lungă și flanelele flaușate pe care le-a cumpărat), Laurențiu ne-a împărțit obiecte legate de computer de ultimă oră, eu le-am dat bani lui Laurențiu și Doinei să-și cumpere singuri cadourile care le plac (eu nu am nici răbdare să umblu prin magazine și nu mă pot baza pe faptul că le nimeresc pe gustul lor). Ieri am avut masa festivă de Crăciun, în trei (fără amica lui Laurențiu; de regulă a existat o amică a lui Laurențiu la toate mesele festive, inclusiv la zilele noastre de naștere), am stat cu lumânarea din sfeșnic aprinsă (în copilărie aveam obsesia magiei sfeșnicului, nici azi nu știu de ce). Totuși, nu ne-am bucurat destul anul acesta de Crăciun – s-au adunat frustrări în plus? Sigur, eu și Doina suntem dați peste cap de singurătatea fiului. Seara, ieri, în prima zi de Crăciun, fiul, Laurențiu și-a adunat prietenii (era împreună cu Florentina, o prezență care are însă și alte obligații) și le-a împărțit daruri de sub bradul pe care el l-a împodobit cu Mirela în camera lui (ar merita să vedeți ritualul pregătirii darurilor de Crăciun la Laurențiu, frumusețea împachetării lor), azi însă a rămas singur și… nesigur pe el, stânjenit (e conștient că mai degrabă noi suntem supărați de situația lui, decât el). Oftez, ce să fac. Așa ne-a fost scris, să fim singuri în… familie. Azi public poze aici ale împodobirilor din apartament, ale bradului mare din sufragerie, ale vârfului de brad de pe hol-intrare și ale bardului mijlociu din camera fiului.

***

Din SUA, prozatorul Leonard Oprea (născut pe 16 decembrie 1953 la Brașov, participant la revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987, emigrat din 1999), îmi trimite pe e-mail o povestire:

MAGUL, CAVALERUL RATACITOR – EFIGIA si EPITAFUL / Poveste de Sfintul Craciun

Motto:

“Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată.”

( Ioan 21/24)

 Vestea despre întoarcerea lor se răspîndise în cetate de cîteva zile. De la rege, cavalerii săi şi pînă la ultimul argat, toţi, bărbaţi, femei şi copii fuseseră cuprinşi de însufleţire. Doar preoţii se încruntaseră şi chemaseră Cuvîntul lui Dumnezeu în sprijinul neîncrederii lor. Însă nu‑i băga nimeni în seamă. Aceeaşi întrebare şi speranţă, aceeaşi teamă şi uşurare, acelaşi rîs şi aceleaşi lacrimi zbuciumau sufletul atît al porcarului, cît şi al regelui.

Trecuseră peste ei ani de războaie neîntrerupte, ani de foamete şi ciumă, ani de îngheţuri şi secetă, ani parcă de sfîrşit de lume, scriau cronicarii, oftau schimnicii şi întreaga cetate se ruga acum pentru izbăvirea pe care cei doi aleşi puteau să i‑o aducă.

Magul şi Cavalerul Rătăcitor fuseseră trimişi să caute, să afle şi să aducă Efigia şi Epitaful, după cum spuneau înţelepţii din vechime, singurele în stare să făurească mult dorita cheie a izbăvirii oricui în viaţă. Căci în faţa Morţii, se ştia, cu toţii sîntem egali.

Degeaba încercaseră preoţii să propovăduiască, „…aşa trebuie să fie, pentru păcatele voastre Dumnezeu şi‑a întors faţa de la voi…”, fiindcă ei înşişi necinsteau Scriptura. Oamenii, de la rege la porcar, ştiau că şi popii minţiseră, huliseră, curma­seră viaţa semenului. Ştiau prea bine că Domnul are căile Lui şi puţini sînt cei aleşi. Se rugaseră totuşi, dar parcă era prea tîrziu. Aşa că, înnebuniţi de spaime, hotărîseră. Aşa că trimiseseră Magul şi Cavalerul Rătăcitor să le afle izbăvirea, Efigia şi Epitaful.

Ningea cu fulgi mărunţi răsuciţi de firave fuioare de vînt şi era soare şi mîine avea să fie Crăciunul. Semn bun, îşi spuneau. Şi rîdeau pentru norocul lor. Cu mic, cu mare ieşiseră în faţa porţilor cetăţii: regele şi cavalerii săi, numai blănuri de jder şi hermină, catifea vişinie, diamante şi safire, armuri străluci­toare, panaşe înfoiate, armăsari cu greu stăpîniţi. Iar episcopii şi cardinalii cu aur şi purpură, iar poporul cu mîinile, faţa şi gîtul spălate, cu pletele colcăind de păduchi, dar desţelenite, în haine de sărbătoare stînjenindu‑l, şi freamăt şi mare aşteptare simţeai acolo, în faţa porţilor cetăţii. Din poruncă regală, cîrciumarii dăruiseră vin şi cîrnaţi, saltim­bancii se rostogoleau prin zăpadă şi, toţi, toţi îşi doreau izbăvirea.

Porci şi găini se strecurau printre picioarele mulţimii. Picioare care loveau. Grohăitul scurt sau guiţatul, cotcodăcitul în fel şi chip şi hohotele într‑un curios zumzet de veselie plutind o dată cu fulgii în lumina soarelui. Deodată se făcu tăcere. Doar cîrîitul unui cocoş, mîrîitul vreunui cîine, un nechezat înfundat. Apoi, cîmpia netulburată în albul ei; atît de întunecată şi întinsă pădurea din apropierea cetăţii.

Cei doi ajunseră în dreptul uriaşului arc de piatră cenuşie al porţii cetăţii. În faţa regelui, descălecară. O simplă şi scurtă plecăciune. Magul: înalt, drept, uscat, cu tunica ponosită şi mantia zdrenţuită la poale. Doar toiagul fermecat părea să‑i fi rămas acelaşi. Cavalerul Rătăcitor: puternic, avînd pri­virea aspră şi chipul îmbătrînit, dar liniştit şi semeţ fiind în armura lui scrijelită. Doar spada părea că zvîcneşte în pumnul strîns pe mînerul ei.

Regele răspunse la salut şi le porunci să vor­bească. Şi povestiră molcom, cînd unul, cînd celă­lalt, fiecare arătînd prin cuvinte uimitor de simple, atît de meşte­şugit alese, cum colindaseră lumea în lung şi‑n lat şi cum doar împreună reuşiseră să se întoarcă teferi din căutarea lor, căci Efigia şi Epitaful au avut protectori şi tăinuitori neînchipuit de puternici.

Clare şi răsunătoare, cuvintele lor înfiorau sufle­tele, le încordau precum corzi de arc gata să plez­nească.

În sfîrşit, regele îi întrebă răspicat. Şi dintr‑o dată totul asurzi, atît de adîncă fu tăcerea.

Ochii luminaţi ai Magului şi cei senini ai Cavalerului Rătăcitor se întîlniră. Nimeni nu văzu zîmbetul lor ca un fulg topit de buze înfierbîntate.

– Spuneţi! răsună încă o dată aspră şi nerăb­dătoare porunca regală, iar mulţimea făcu un pas înspre cei doi.

– Aşteptaţi! îi sfătuiră obosiţi.

Fulgerător Magul înălţă toiagul fermecat, iar Cavalerul Rătăcitor roti spada.

Doar nu aveau de gînd să se omoare tocmai acum, în ceasul izbăvirii?! Tocmai acum cînd Efigia şi Epitaful aflate, ştiute, le dăduseră putere de îngeri? Se îngroziră toţi, atît regele, cît şi porcarul. Însă Magul se răsuci pe neaşteptate îndreptîndu‑şi toiagul înspre oamenii de pe partea lui. Spada şuieră înspre cei de pe partea Cavalerului Rătăcitor.

– Aşteptaţi! biciuiră aerul vocile celor doi.

Cîteva femei ţipară înăbuşit, cîţiva cavaleri traseră frîiele şi armăsarii ridicaţi pe două picioare nechezară.

– Aşteptaţi! şi cei doi păşiră repede fandînd o dată, de două ori.

Mulţimea se trase înapoi strîngîndu‑şi rîndurile, sute de inimi zvîcniră şi ochii se rotiră ca la vitele înnebunite de spaimă, la fel la toţi, cu toţii odată.

Magul îşi îndreptă trupul coborîndu‑şi toiagul fermecat. Cavalerul Rătăcitor îşi linişti spada şi le întoarse încet spatele.

– Am spus, auziră oamenii şoapta de piatră.

Cei doi încălecară.

Zgomotul copitelor. Clipe în şir, doar zgomotul copitelor, din ce în ce mai stins.

Într‑un tîrziu, prima sudalmă. Apoi cealaltă şi celelalte. Şi urletul acelaşi, unul. Şi pietrele şuie­rînd. Şi oştenii dînd pinteni cailor. Cavalerii cumpă­nindu‑şi lăncile. Preoţii ţîşnind în faţa mulţimii şi ridicînd Crucea. Şi Dumnezeu şi păcatele…

Iar Magul şi Cavalerul Rătăcitor ca două duhuri topindu‑se în depărtare, înstrăinate de furia spaimei oarbe. Dar ocrotite de jocul fulgilor, de liniştea neclintită a cîmpiei şi a pădurii, şi de Efigie şi de Epitaf.

Amin.

În ajun de Crăciun.

Leonard Oprea / Theophil Magus


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

16 Comments

Dă-i un răspuns lui Constantin DobreAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Sorry. OFF TOPIC

    Si Gabriel Liiceanu „infige cutitul pan’la plasele” in revolutionarii de profesie!

    Deschide link-ul de mai jos si citeste:

    http://www.revista22.ro/gabriel-liiceanu-despre-revolutionarii-cu-certificat-care-protesteaza-nu-le-e-rusine-sa-faca-parte-dintro-asociatie-care-sa-ceara-bani-si-certificate-12617.html

    Iata doar doua mostre:

    „Ideea ca un revolutionar primeste un certificat si ca esti revolutionar prin certificare mi se pare halucinanta. Daca imi dati un exemplu din istoria omenirii in care un revolutionar a avut patalama ca e revolutionar, imi faceti ce vreti. Eu nu cred”

    „Ideea ca un revolutionar primește un certificat si ca esti revolutionar prin certificare mi se pare halucinanta. (…) Ma mir cum nu ne rade Europa, cum in acesti 22 de ani nu ne-au aratat cu degetul pentru aceasta comicarie si premiera a istoriei”

  2. Frumos brad-imodobeala il face haios di mos-c.c, nu pcr si al americanescovicesc,ei, glumesc si io, la drept vb indivdiez si io nitel acu…. bradul mata coane LIS! Ah, ma bucur ca nu se mai petrecu nimic deosebit cu scara, becurile, ca totul merse ca uns, ehe. când planetele nu se combina-reguleaza printre ele, si nouo ne mere ghine…

    Sa aveti sarbatori fericite cu totii, exlud draci bolsevici ptr care nu am voie ruga,ura de bine ci ai da anatemei! Asa ca care esti bolsevic pe-acilea, cauta lepada cât mai grabinc.

    Dau un re si ptr dl Dobre, caruia chiar tin sa-i multumesc ptr link, ratam articolul, rar ma mai uit la cloaca alora din 22, erab abonat la revista lor pe vremuri, cu plata, nu gratuit, acu-i gratuit si nici macar nu-o mai deschid de sila celor care se tot umfla pe acolo ..

  3. Da, dl Liiceanu tinteste unde si cum trebuie cu cuvinte in care dânsul nu este sarac absolut deloc, merita ascultat omu asta indiferent cât de lichea ar fi el, ca si este o mare lichea, dar nu singura in spatiu românesc, asa ca nu -l voi diaboliza cum ar vrea rivulutionari de profesie. Sigur, multi il injura ca la sutinut pe tov Basescuovicesculescu, insa omu avea argumntele sale destul de solide, zic si io asa ca sa nu o soielesc. In comparatie cu zecile de telectuali de apaca carora vorbele le iese pe cur si put a cacat bolsevizat, Liiceanu asta al nostru macar le-a cuvântat bine in spatiu românesc dupa 89, desigur a sarutat si el curul bolsevic, dar alalora mai de soi si-l mai tzuca, din pacate, dar sper ca la mintea lui superincarcata de cultura sa le dea peste bot bolsevicilor de tip nou, de pe urma carora linge si el o coca…

    Are perfecta dreptate dl Licheanu, au, scuze, Liiceanu, sper sa aibe ecou acest articolal dânsului, in constintele noastre bolsevizat-rivuluionarizate.

  4. Tot OFF TOPIC

    Iata si pleznitura lui Neculai Constantin Munteanu peste obrazurile groase ale lui Basescu si Vladimir Tismaneanu.

    N. C. Munteanu dixit: CONDAMNAREA COMUNISMULUI A FOST SIMULATA!

    Link:

    http://www.revista22.ro/-cel-mai-scrbos-securist-12550.html

    Iata si citatul:

    „Faptul că foștii securiști n-au fost prea deranjați după căderea comunismului, în numele consensului sau a necesității lor, că s-au adaptat rapid noilor realități „democratice” și economice, unii facînd carieră, inclusiv în noile structuri informative, care aparent nu aveau nimic cu cele din vremea comunismului, că torționarii notorii pot să se fălească cu faptele lor de arme, să-și etaleze patriotismul și să-și cosume în liniște pensiile, e semn că decomunizarea țării a fost doar simulată. Ca, de altfel, și condamnarea comunismului!”

    N. C. Munteanu „isi baga picioarele” atat in fostii securisti cit si in neo-bolsevici! Ha ha ha!

    Si-o fi schimbat REL orientarea si merge acum pe mana lui Larry Watts? Vom trai si vom mai vedea!

  5. Foarte subtil dom’ N. C. Munteanu: trage tare cu biciul pe calul de bataie securist ca sa simta iapa neo-bolsevica!

  6. A, aici vroiam sa ma adresz lu Cicu… ! Insa, fiindca veni vba, ceea ce-am spus despre Cicu e valabil si despre nea Costica Dobre, vai ! Zau ca mi-ar fi usine sa fiu socotit disident alaturi de un astfel de resentimentar quasiantisemit, criptocomunist & sfertodoct nationalist ! 🙁

  7. @ AVP

    Mars potaie la cotetul neo-bolsevic ca-mi gaurisi cu coltii mansata pantalonului! Si nu uita: disidenta/opozenta e pentru lei si nu pentru catei – lingai de neo-bolsevei!

  8. Orice om intreg la minte poate observa – doar cetindu-te – cine mi-esti, nea. Mai alaltaieri hurlai ca un apucat sa-ti cer scuze daca nu voi spune adevarul si numai adevarul, in spe. Iar dupa ce-am demonstar adevarul curat, iar tu te-ai dovedit ceea ce esti, un mitoman cam sonat, ai tacut ca un telal ordinar, dar macar cat de cat normal, aloo… Acum nici macar obrazu ista minimal nu-l mai avusesi, halal… ! 👿

    Sa nu cumva sa te-astepti ca voi continua dialogu cu tine, obraznicaturo ! Vezi-ti naiba de treaba ta, daca ai vreuna ! Si evident ca nu voi arata cetitorilor d-aciia limbile pe care mi le trageai altadata, pleena de scabrosa-ti untura: „Laudele lor, desigur, m-ar scarbi peste masura” !

    N-am nici in clin nici in kklin cu ipochimeni ca alde tine !

  9. @ AVP

    HA HA HA! Hai ca mi-o zisesi LIMBRICULE….NIMICULE!

    Ba pe-a mati din care te-ai fatat un NEEDUCAT CACAT BABAN SI MITOMAN!

    Amin!

  10. Mda… Ista cica a fost un herou al Romaniei… oops. Poate al Romanicai lu pesce, si nici atat, aloo… Rog sa recunoasteti ca hiistericu seamna perfect cu minerii care au salvat democratura lu Ivan Ilici in 13-15 iunie 90. Vai de vai.

    ps. Bineinteles ca dupa rixurile astea crestinu lis o sa se burzuluiasca tot la mine, fiindca cica ii inveninez – ca si mioc – atmosfera pe blogu amirosind a tamaie si-a nationalizm get-beget, neindraznind sa-i altoiasca nici c-un fir de par pe cicu, dobre, culai, humor sau pe marele o.m. Estimp, intelctualu cica fin aeg o va face si el pe mortu-n papusoiu unui coleg de gala, iar altii – in frunte cu mara si sanda varan – ejusdem farinae. Asta e situatia si natia.

  11. @ AVP

    Pai ce-ai crezut tu, bai jivina dementa, ca poti veni aici, neinvitat de nimeni si fara vre-o aluzie la dumnea-tu, sa latri si sa musti si apoi sa te dai fugit fara a fi jumulit de paru-ti blegit si jigarit?
    Asa se-ntampla cind dulaii balsoi sunt aparati de catei!

    In ce priveste chestia cu „13-15 iunie 90” sezi bland cacatel ca ce-am facut eu impotriva celor care zisesi n-a facut neam de neamul tau impreuna cu toti prietenii tai bolsevei.

  12. Să vă fie ruşine!…
    În loc să vă reculegeţi şi să vă adunaţi a face, măcar, ceva mai bun…
    Vă bălăcăriţi înde voi: care aţi, care n-aţi fost revoluţionari…
    Eu, unul, v-o spun în faţă. Dacă aţi cerut, aveţi şi beneficiaţi de cerfuticate (sic!) ori diplome, ori titluri, ori (şi mai rău!) de Funcţii, voi Nu sunteţi revoluţionari, ci loviloţionoşti şi sperjuri profitori!
    Voi aţi adus Ţara unde se află!
    Stropşi-v-ar Răul!

  13. Draga AVP, am avut destulă răbdare – comentariile tale depășesc limita patologicului. Jignești în stânga și în dreapta. Te rog să rămâi pe blogul tău, aici mesajele tale pline de ură vor ajunge de acum înainte la gunoi (cel adresat lui Tudor Cicu a ajuns deja la gunoi). Îți urez un nou an mai puțin otrăvit. Noi doi e bine să nu mai avem de a face, nu ne putem coborî, reciproc, la ceea ce suntem.

  14. Pe mine de mult m-a sictârit acest ABP carui ai-am bagat picierul meu in gâtlez cât se ad^qaci si primi idiodtu…

    Eu trimit in pizda-masi pe toti sictiriti fara jena, nu de alta, dar adesea si mie place acea … masi… si ma întreb adesea de ce o mai sudui de imi place atât de tare… pizda muieri ba nu curul bulagnilor , fute-var drqacu sa va futa…

  15. Domnule, nu poti sa-i atingi pe neo-bolsevici nici macar cu o floare ca imediat sare ca arsa sluga jegoasa de serviciu si-ti lipeste abtibilduri sub talpa pantofilor cu tot felul de lozinci rasuflate de „anti”. Ce sa stie leatu ce stie tot satul: ca in familia mea apropiata se afla evrei dar nu de aia pe care-i intep eu din cind-in-cind, ca am relatii foarte stranse si prietenesti cu f. multi evrei, cu altii facand afaceri onorabile si de mare succes, ca sunt membru al multor cluburi aflate in proprietatea evreilor, ca particip la multe din actiunile acestora pentru acte de caritate etc etc etc.
    Pai jegul despre care vorbesc si-a permis, in paranoia lui deja legendara, sa afirme public ca intreaga clasa muncitoare din Romania e antisemita!
    Cum sa nu-i tragi un sut in rat si sa-l trimiti de unde-a iesit?

  16. Domnule LIS,

    Probabil ca va faceti singur rau, tratandu-l in felul acesta pe dl. Viorel Padina. E dreptul dumneavoastra, dar imi permit sa va spun pentru ca vorbeati nu demult de singuratate.

    Dintre toate incercarile prin care trebuie sa treaca un spirit – pentru a se rafina si eleva – cea mai grea e singuratatea.

    Dar n-ar fi asa, n-ar fugi toata lumea de ea. Unii fac orice pentru a o tine la distanta si sacrifica totul pentru a nu fi nevoiti s-o priveasca in ochi.

    Frica de singuratate ii poate face pe unii sa suporte orice umilinte si orice duhori umane, caci, contrar ratiunii si inteligentei, se simt mai bine si mai putin angoasati in turma…

    Il dati afara pe dl. AVP de pe blogul dvs., dar, va asigur, lui ii faceti un bine.

    ”Pe culmi frigul e patrunzator…”