0

Marți, 16 august 2011. M-am ținut de cuvânt – încântat de relatarea lui Ion Lazu de alaltăieri, de la Comentariile paginii de jurnal online (pe care o reiau aici mai jos, fiind literatură curată ascunsă în ea), am plecat azi în căutarea enigmaticei Cazemate din Neptun, de care eu am auzit prima oară. Puțină aventură nu strică, nu? N-am dormit nici azi peste noapte decât pe sărite, culcat la 3, la 8 eram pe picioare, dar am stat treaz în pat de la ora 7 (neobișnuit pentru mine, care dorm dimineața, după o noapte albă; dar gălăgia, zgomotul făcut de cei treziți din Casa Scriitorilor, nu mă mai lasă să dorm; în plus, continuă insomnia, vacanța de la Neptun nu mă ajută sa-mi mai vin în fire). M-am uitat pe știrile de pe Internet, am mâncat alune și am băut cafea. La 10.15 am plecat cu Doina spre Olimp (știți, Casa Scriitorilor e chiar ultima clădire de pe faleză din Neptun, dincolo de ea, spre nord, începe Olimp). În slip. Vom merge de nebuni numai pe malul mării, pe plajă. De la Amfiteatru, unde plaja golfului e ocupată de turiști, urmează alte două golfuri, cu nisip excelent și apa mării curățată de pietre, la care nu sunt decât turiști numărați pe degete la plajă, de neînțeles. Suntem deja în zona hotelurilor care poartă numele provinciilor românești, lăsate în paragină sau închise (de necrezut, se deteriorează fără speranța de a mai fi vreodată repuse în funcțiune hoteluri de câte 12 nivele fiecare; au fost abandonate cu tot cu aerul condiționat; sunt o victimă a distrugerii sindicatelor în România). E deprimant, dar nu e nimic de făcut. Nu știu dacă mai funcționează campingurile din pădurea de aici. Uluitor de-a dreptul e că discoteca de la capătul Olimpului, cu piscină, a fost închisă (e conservată, păzită; dar gardurile sunt deja ruginite, la fel instalațiile în interior; umezeala mării desăvârșește ruina) – aici era întotdeauna arhiplin locul, erau invitate formații de muzică ușoară celebre, dealul era plin de spectatori gură-cască (era cu intrare scumpă, se transmiteau de aici în direct emisiuni de divertisment la televiziuni), muzica era dată la maximum și nu ne lăsa să dormim până dimineața. Acum aici intră direct pe plajă mașini, ocupanții lor fac plajă lângă ele. Apoi urmează o zonă timidă de nudiști, de singuratici (multe femei goale stăteau pe saltele pneumatice la soare, pe valurile mării). Doina și-a urmat drumul, a căutat pietre expresive găurite, n-a prea găsit (în schimb am făcut eu fotografii cu formații de pietre ciudate). Surpriză totală, în aceste vremuri de sărăcie (sărăcie programată de guvernanți, după legi ale austerității duse la extrem), se face un baraj care să apere malurile – plăci de ciment turnate la fața locului, pe o sută de metri, pe puțin. Mai încolo e punctul de lucru al șantierului, care pare a fi părăsit, aici se toarnă celebrii stabilopozi uriași (am văzut matrițele, în ciment se pun pietre tocate). De altfel, părăsită e și lucrarea de întărire a malurilor cu ciment. Aici, la acest punct de șantier părăsit e prima Cazemată – pe care Ion Lazu o vede cu atâta duioșie. Avea intrarea în ea barată cu ciment, doar cele două guri de foc erau libere. În dreptul acestei cazemate părăsite a fost pus la punct un promontoriu bifurcat. Departe de Neptun și Olimp, aici ar putea foarte bine să apară o nouă stațiune… Eram deja obosiți de atâta mers sub un soare torid (eu, cu capul descoperit, deși sunt tuns „zero”). Nu ne-am lăsat, am mers mai departe prin apa mării, pe plajă, până am ajuns la o așezare cochetă, cu vile și restaurante de soi. Ce minune o fi? Auzeam un tren în pădurea din față, de pe mal și nu înțelegeam de unde vine și unde se duce, nu vedeam nici o cale ferată. Trenul personal a apărut ca dintr-un vis. Am luat seama că, de fapt, calea ferată era la zece metri de noi, ascunsă în spatele restaurantelor. Doar Ion Lazu ne avertizase că ajungem la o cale ferată (numai că el avea în față peisajul de toamnă, cu pădurea desfrunzită). Păcat că aici golful era supraîncărcat de iarbă de mare, care-ți muta nasul din loc. Admirabil, era și o rulotă cu o familie cu copii (adusă aici cu o mașină cu însemnele taxiului). Erau turiști pe plajă, nefericiți că nu pot să intre în mare din cauza pastei oribile a ierbii de mare stocate (erau urme de tractoare cu șenile și camioane care au cărat iarbă de mare sau au depozitat-o mai departe, fără nici o eficiență). M-am mirat de intimitatea acestei plaje, am întrebat unde suntem, mi s-a pus că pe plaja de la „23 August”. Aici e și „atelier de pescuit”, zeci de bărci și plase întinse la uscat pe nisip (și cu soțiile pescarilor profesioniști făcând plajă la umbră, fumând). În mare sunt culturi de scoici, poate scot perle. Am mers o grămadă de kilometri, Doina n-a vrut să meargă mai departe, am invitat-o să stea la o cafea pe o terasă. Eu am mers mai departe, am dat colțul după malul uriaș al mării (unde sunt cochilii mari de melci de mare la kilogram, dar sparte; am adunat la întoarcere câteva întregi; se vede că vin localnicii și le adună pe cele bune, pentru industrializarea lor). Am trecut printre zecii de pescăruși lăsați pe mal. Am descoperit pe malul uriaș și a doua cazemată masivă, de care vorbea Ion Lazu: care într-un an-doi se va prăbuși în mare, un sfert din ea nu mai are pământ dedesubt. Mai departe am văzut altă așezare turistică și o plajă de vis… N-am mai ajuns la ea (eram spre Tuzla), a trebuit să mă întorc, știind că Doina stă supărată. Nu mai am timp să mă lungesc, trebuie să public aici ce am scris până acum. La întoarcerea pe același drum, pe plaja mării, am făcut o baie în mare la noi, la Neptun, eram rupți de oboseală. Era ora 13.15, am mers continuu trei ore… Să nu uit, pe drumul pe pietrele de dincolo de plaja de la „23 August” mi-am făcut praf tălpile la papucii vechi cu care am venit ani la rând numai la plajă (erau produși în China, probabil), i-am abandonat la întoarcere pe o stâncă la vedere, mai pot fi purtați. În această seară mi-am cumpărat alți papuci de plajă (motiv să ies la altfel de plimbare în stațiune).

***

Public mai jos povestea lui Ion Lazu legată de cele două cazemate pe care eu le-am descoperit azi, sesizat de domnia sa. Minunea descoperirii lor nu s-a produs, totuși…

La Mare de 4-5 zile şi relatând de la “faţa locului”, înspumată…, sunt tare mirat, poete LIS că te mişti doar între Amfiteatru şi fosta casă C., în schimb nu sufli un cuvinţel despre Cazemată. Se poate!? Nu ştii ce-i aceea? Au detonat-o? Oricum, a fost pasiunea mea în cele 2 săptămâni la Mare, cu burse extrasezoniere (deci într-un octombrie, o toană de-a Conducerii USR, iute reprimată – era în 2006, văd din scripte…). Cum să explic? În sus de staţiunea Neptun, plaja se tot îngustează, faleza râpoasă, cu ceva ostil în ea, se apropie de ţărm – şi chiar acolo, în punctul strategic, s-a înşurubat, pe vremuri care ne temeiniceau istoria, o Cazemată, direct în stâncile ce acolo reapar din substrat – totul se explică, geologic vorbind etc. Cazemata e… cazemată, din beton armat, cu ziduri groase de vreun metru şi, fireşte, are două ferestruici-ambrazuri spre Mare, pentru supraveghere (dar şi ca să se poată trage cu mitraliera în inamic), acoperind/baleind întreaga ieşire spre Mare. Iar practic e vorba de un pentagon cu latura de vreo 6 m. M-a fascinat construcţia, în stil clasic, din alte vremuri, aşezate. Are o intrare “pe brânci”, dispre uscat, aproape înfundată…, înăuntru te simţi ca în turela unui tanc… Dar există şi posibilitatea de a te aburca pe constructive, ai sub tălpi un piedestal, un… – şi atunci… atunci ai în faţa ochilor, ca-n palmă, minunăţia Mării şi întreg Litoralul până spre Tuzla. Nu cunosc ceva mai frumos la Mare decât un răsărit la cazemată! Valurile se izbesc de baza bunkerului, literalmente. Singur, singur, singur! Dispăream cu orele şi cu jumătăţile de zi, spre nedumerirea celor doi. Pe unul am reuşit să-l “car” până acolo – dar ne-a fost deajuns! Şi mai este ceva fără egal legat de Cazemată: chiar drumul până acolo, răzleţindu-te pe o plajă unde nu ajunge chiar Nimeni. Am să-ţi trimit cândva Poemul Cazematei, vreo 77 de terţine, cum altfel! Dar spre Cazemată mai sunt încă două drumuri: unul pe buza malului, aventuros, printre mărăcini, doar pentru geologi!, şi un altul, de căruţă-maşină, prin păduricea de foioase, măceşi, boroghinari. Am adunat un rucsak de măceşe etc. Şi material pentru încă un album cu pietre, precum cel din 84, cu trovanţi. Se minunau alde Istrate şi Murgeanu, companionii mei, de unde le scot – fiind vorba, în fapt, de pietricelele pe care îndeobşte le punem la colţurile cearşafurilor, să nu le zburătăcească briza… Noi trei singuri în toată vila, în toată staţiunea! ce răsfăţ! Nu mai fusesem niciodată la Vilă, cum nu mai fusei vreodată la vreo casă de odihnă scriitoricească. Obişnuit cu gazdele mele de prin cătune de munte…

Îţi trimit deocamdată, spre amuzament, o selecţie din Gâlceava sonetelor de la Neptun, o bătălie în rime între noi trei: Istrate, Lazu, Murgeanu, – ei doi cu volume sonetiste, eu provocându-I, luând totul în şagă. Totul inedit, totul numai pentru amuzament – asta până pui piciorul La cazemată, unde începe Minunea…

Plus: … Iar dacă mergi mai departe de cazemată, spre “întunecatul Nord”, dai peste o Cherhana, în marsupiul unui golfuleţ, iar la curbura linei ferate dai peste o haltă CF. Dar în stânga sunt “de răsfoit” pădurici misterioase, şi sunt două lacuri-două, cu păpuriş vibratil, cu lebede, raţe, sitari, stârci…, cu doi trei pescari pătimaşi, ascunşi printre răchite, veniţi să nu-i ştie cei de-acasă şi să nu-i monitorizeze nimeni, de prin Brăila, tocmai din cealaltă parte a ţării…, inşi care acolo dorm, peste unelte, acolo îşi încununează reumatismele, guta. Dar există aceste locuri vrăjite?

I. Lazu

*

Pentru cei ce au timp la dispoziție, aflați în vacanță și cu chef de lectură fără prejudecăți – îi invit să citească o carte semnată de cei trei prieteni pomeniți mai sus (Gh. Istrate, Ion Murgeanu și Ion Lazu), veniți cu o bursă la Casa Scriitorilor, în octombrie 2006 (între timp aceste burse de creație au fost desființate de către conducerea USR; păcat, aici s-au scris cărți originale, multe au fost publicate, altele au rămas în sertar). Cartea – ”Gâlceava sonetelor.​.. (manuscris​ele de la Marea Neagră…)” e scrisă la Neptun, dacă am înțeles bine. Mi-a fost trimisă pe e–mail de Ion Lazu, are 27 de pagini. Dați click pe Istrate, lazu, Murgeanu, gâlceava.doc. (și iar click pe dreptunghiul apărut). E însoțită de mesajul: Poete LIS, ia-le ca pe nişte amuzamente, deci în afară de respectul formal al sonetului, i-am provocat (şi au înţeles) să ne jucăm, ca să ne treacă timpul, destul de neospitalier, altfel, la mijloc de octombrie… Şi cei doi, ultra-sedentari, focalizaţi pe clondir… Brrr! Devotat, Lazu


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0

0 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.