0
1 comment

Sâmbătă, 9 octombrie 2010. Fără alte divagări. Continuare de ieri. Rememorez „Experienţa unei iniţieri” – am ajuns la episodul 24:

Nu mă grăbesc, o aştept pe Doina să se concentreze la „practica Reiki de încărcare energetică”… Înainte de a părăsi locul, de necrezut, găsim frăguţe coapte pe aici: pe altă stâncă! Le mâncăm pe cele bine coapte… Suntem singuri aici. Oare câţi dintre turiştii ce trec zilnic pe poteca marcată de la Peşteră la Babele (sau invers) au habar de misteriosul Pat Cosmic şi sursa lui alternativă de energie? Patul Cosmic se poate vedea perfect de sus, dar din telecabină, am impresia. Lespedea pare a fi sculptată.

*

Ne-am atins obiectivul energetic pe ziua de azi. Normal ar fi să abandonăm căutarea altuia (conform sfaturilor „maestrului Reiki”, de a nu te încărca decât de la o sursă energetică într-o zi) – dar luăm seama că nu avem cum să ne împărţim: dacă tot am ajuns până aici, de ce să nu urcăm până la Babele? Şi de acolo la Sfinx, altă sursă energetică universală? Suntem cam la jumătatea traseului. În plus, n-avem decât cinci zile de cazare la dispoziţie la munte, în definitiv, n-avem bani să o lungim. Mă gândesc la ceea ce am tot citit: că Raiul e pe pământ, dar că nu poate fi descoperit decât de cei ce reuşesc să-şi ridice vibraţia. Descoperirea lui înseamnă să ai o anumită stare de efuziune? Oricum ai lua-o, totul se reduce la conectarea energetică… James Redfield e convins că energia concentrată poate fi văzută: e un mănunchi de fire de fum. Culmea e că eu mereu m-am mirat la munte văzând aceste mănunchiuri de fum, luate drept fire de nouri sau de aburi, ivite inexplicabil în cale, de unde apăreau ele? Se risipeau şi reapăreau: ele mă încărcau energetic, de fapt? Sau energia poate fi văzută ca un câmp de lumină. Am văzut şi aceste câmpuri de lumină, trecător, şi iar nu le-am dat nici o importanţă, mi se păreau a fi jocuri ale schimbării climatice… Sunt locuri în care suntem înconjuraţi de globuri de energie? „Trebuie să vezi frumuseţea”, să ai această capacitate naturală…

*

Am reînceput urcuşul, pe traseul marcat de la Peşteră la Babele. Doina a uitat şi acest traseu (bună parte din el plin de bolovăniş şi acum), i se pare prea greu. Pentru mine traseul e familiar, e un fleac: mă simt uşor. O întreb iar pe Doina, practicantă Reiki de la începutul acestui an, 2006: – Ai simţit ceva deosebit acolo, pe Patul Cosmic? Îmi răspunde tot nesigură (cum mi-a răspuns şi la celelalte două „surse de energie universală”, la „Ursoaică”, în Peştera Ialomicioarei, şi la Grota Pustnicului), că nu poate să-mi explice. În orice caz, e departe de a fi avut o revelaţie, cum sugera D. Hristenko că ar trebui să aibă toţi cei ce se „adapă” de la această sursă energetică a Patului Cosmic. Poate trebuia să mai stăm, mi-a sugerat Doina… Lasă, mai stăm la întoarcere. Sau ne întoarcem mâine aici… „Simt că mi-au mai crescut vibraţiile”. D. Hristenko nu subliniază cât trebuie să stai la aceste surse, să te încarci: cu orele, cu minutele, cu zilele? Ca de obicei, la urcuş pe munte, Doina rămâne în urmă, trebuie să o aştept continuu: dacă aş merge în „ritmul” ei, aş obosi teribil – eu am „ritmul” meu de urcuş, „alert”. Când mă ajunge din urmă, eu îmi repornesc urcuşul şi ea se supără: că tu te-ai odihnit aşteptându-mă, de ce pleci imediat? Eu când mă odihnesc? Îi repet că o aştept, dar nu sunt de acord să se aşeze pentru mult timp, fiindcă-şi pierde de tot suflul acela câştigat la urcare al organismului intrat în ritmul efortului depus, abia la capătul trasului te poţi relaxa… Urcăm. Mă opresc la izvorul de la megaliţii de dinainte de a ajunge la Babele. Fotografiez şi azi peste tot cu „5 în 1”, un „stick” formidabil, cât degetul, care nu numai că stochează documente PC, dar şi înregistrează audio şi face zeci de fotografii (sau poate fi pus în „poziţia video”, asemenea telefonului mobil). Sunt conştient că folosit în regim special, la sursele energetice universale, el se descarcă instantaneu, dar n-am de ales – acasă aveam să constat că, de exemplu, la Patul Cosmic n-am reuşit să salvez nici o fotografie, deşi am făcut o grămadă! Pur şi simplu aparatul n-a înregistrat acolo nimic! De parcă mi le-ar fi ascuns, să nu pot lăsa mărturie… Apropo: păţesc la fel cu scrierea acestor mărturisiri (fiindcă „Experienţa unei noi iniţieri” e o „mărturisire de iertăciune”, lui Dumnezeu neavând de ce să-i placă întreprinderile mele; după ce termin de mărturisit, sper să mă ierte pentru păcatul de a fi curios), pierd zile la rând, nu reuşesc să redau decât câteva rânduri pe zi, e cel puţin ciudat. Nu mă pot concentra, mintea-mi stă oriunde numai la acest text nu, o fi o semnificaţie la mijloc, nu sunt practic lăsat să dau de gol mărturisirile de faţă? Îmi place să cred asta. Altfel, eu nu cred în asemenea intervenţii oculte.

*

Ne oprim la Babele (nu intrăm în cabană), ne surprind şi de această dată Babele că sunt atât de mici de înălţime, memoria vizuală (din ilustraţiile din copilărie) le recunoaşte „crescute până la cer”. Sunt puse într-un ţarc metalic (e şi o inscripţie care interzice intrarea la ele), de care nu ţine nimeni seama: tinerii se urcă pe megaliţii ocrotiţi ai Babelor şi fac fotografii, mari viteji şi cuceritori de înălţimi… (Voi reveni)


Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Scuze, am şters fără să vreau acest comentariu (primesc zeci de spam-uri), îl salvez de pe Inbox aici:
    Autor : Ruxandra Anton
    Email : ruxanton@gmail.com
    Comentariu:
    Chiar voiam să te întreb de ce n-ai făcut fotografii la Patul Cosmic?…oricum, ai avut niște experiențe minunate, pe care eu nu le-am avut.
    Gândul este o energie cosmică, este vocea spiritului sau patul lui cosmic. Noi nu ştim să ne folosim toate energiile sau am uitat.