0
2 comments

Sâmbătă, 31 martie 2012. E cazul să mă întorc la poezie. Că dinspre politică ne-am lămurit și azi, antipaticul parlamentar Elena Udrea (președintele PDL București, care pare a fi ruptă total de realități, am văzut-o în această seară pe Realitatea TV bravând, după ce a schimbat peste noapte strategia electorală) n-a mai semnat azi protocolul de susținere pe București a candidaților alianței PDL, UNPR, PNȚCD-pro-Băsescu și PER. Elena Udrea a făcut praf alianța lor după ce Piedone (primarul sectorului 4), pus șef de campanie electorală, i-a întors spatele. PDL merita un asemenea dezastru la București, Udrea se duce la vale pe tobogan – fiindcă nimic nu e mai neprofesionist decât să vezi că defilează cu Silviu Prigoană la Primăria Generală („o jignire pentru bucureșteni”, cum declara azi europarlamentarul PDL Cristian Preda; rămâne de văzut care va fi reacția lui Băsescu).

Luni, 26 martie, la ora 17, la Librăria Bizantină din București (pe Strada Bibescu Vodă), am fost la întâlnirea cu Nichita Danilov – înainte să meargă la Gala Premiilor Observator cultural, la ora 19 (fiind nominalizat cu cartea de versuri; așa cum v-am anunțat deja, a primit premiul pentru poezie, alături de Sorin Gherguț). Gătit, la cravată, pregătit să fie premiat, nu era sigur că va primi premiul. Luigi Bambulea (redactor la revista Verso din Cluj, acum student la București la a treia facultate) a fost moderator – a început cu: Nichita Danilov a uimit cu formula sa inedită, cu lumea fanteziei care înghite viziunea, aflat la un nivel de realitate diferit (poeții văd lumea orizontal). Există o școală atemporală a poeziei, Danilov e pătruns de tradiție, îndeosebi cea mistică de sorginte rusească. A fost invitat Nichita Danilov să vorbească despre poezie în general și despre poezia lui în special: Cum văd eu poezia lucrurilor și a simțurilor, scriem sondându-ne subconștientul, prin magie (surprinzător, Nichita Danilov face referire la mine, că eu sunt un Robespierre al generației optzeciste; că am deasupra capului lama unei ghilotine, am nevoie la masa de scris de amenințarea acestei ghilotine, că mă așez fix pe un scaun, la o masă mică și scriu ca un seismolog, nu gândesc atunci când scriu, sunt spontan, „mâna lui scrie din impulsuri seismografice venite din subconștient; e și acesta un mod de a scrie”; am dat din cap; până la urmă incoruptibilul revoluționar Robespierre a fost decapitat). Fiecare din noi scriem apelând la forțele interioare și la subconștientul colectiv, sunt experiențe genetice la care avem acces, de acolo parvin semnale, acolo e depozitată suferința umană, poetul decodifică toate aceste idei și trăiri sau sentimente care există acolo și în tine, e o corespondență infinită, intervine și conștiința ta, prin conexiuni poezia trece de posibilitățile noastre intelectuale și afective. Te gândești: de unde ai această forță? Nimeni nu știe. Un poet trebuie să jongleze, să treacă dincolo de rațiune, să profite de ceea ce s-a depozitat în el, numai în anumite momente se declanșează un clic spre metaforă. Arta cuprinde un sâmbure care poate naște alte legături… Tu, Luigi Bambulea, ai vorbit de un lanț al poeților optzeciști. Avem la optzeciști sensibilitate și rațiune aparte, specifică lor, optzeciștii nu și-au epuizat puterea de a lua contact cu o altă realitate. Noi n-am avut posibilitatea să ne exprimăm sub comunism decât când și când – și nu până la capăt. După Revoluție am descoperit experiența publicisticii, las la o parte faptul că sunt scriitori care dau dovadă și azi de lașitate… Dacă poezia se naște spontan, a continuat Nichita Danilov (sărind de la una la alta; între timp Luigi Bambulea îi punea întrebări scurte), ce nevoie mai avem de teorie literară? E la mijloc o materie inexistentă care ne bântuie… Poezia aduce revelații. Trebuie să trăiești în înțelegere cu elementele, altfel ești exclus, trebuie să ai dialog… Cultura te împinge spre dialog. Mi-am înțeles generația mai târziu. Dacă n-avem Premiu Nobel pentru Literatură, înseamnă că ne lipsește ceva sau juriul de acolo are un handicap. Fiecare ne trăim singurătatea. Scriitorul are o ținută publică, un mesaj de transmis, eu am o anumită rigiditate… Dinspre vocația spiritualității? M-am format prin  lectură… Întrebare Luigi Bambulea: Ce lecturi v-au marcat? Poveștile citite de tata în copilărie… Întrebare: s-a scris ceva nou de la Biblie încoace? Răspuns: Se scrie tot timpul, dar chintesența suferinței umane e în Cartea lui Iov. Despre Nichita Stănescu? A fost un poet adevărat, a trăit ca un poet. Ce rămâne din noi? Rămâne o amintire, un firicel de spirit care circulă în lume. La final, Nichita Danilov a citit poeme din cartea ce avea să fie premiată două ore mai târziu (public aici câteva fotografii făcute la fața locului, luni, cu telefonul mobil).

***

Nicolae Macovei (scriitor, artist plastic pe computer, regizor tehnic) mi-a trimis un mesaj pe e-mail. A vorbit la lansarea unei cărți pe care eu am primit-o cu autograf anul trecut, dar acum n-o mai găsesc, probabil că e la redacția Viața Românească, între cărțile predate să fie semnalate:

Buna seara

Va trimit in atasament textul pe care l-am citit la lansarea volumului “Siaj”, al doamnei Magda Mirea, la libraria M. Sadoveanu. Au mai luat cuvintul Aurelian Titu Dumitrescu, Maria Calciu si Ciprian Chirvasiu. Multumesc pentru amabilitate. Va doresc numai bine.

Despre Madga Mirea

Magda Mirea este un om discret dar tenace, puternic şi totuşi plin de amabilitate şi respect faţă de ceilalţi. Impune, cum se spune, legea dar, în aceeaşi măsură, este şi cea care o respectă. Această implicare socială pozitivă şi profesionistă este cu atît mai exemplară cu cît vedem zi de zi cît de perversă şi păgubitoare pentru societatea este un alt soi de implicare socială „negativă”, să zicem, folosită numai pentru a obţine beneficii personale cu nesocotirea ori chiar prin sfidarea şi manipularea neruşinată a legilor şi a moralei.

Dar, desigur, mulţi dintre dv. o cunosc pe Marga Mirea mai bine decît o cunosc eu şi ar putea spune lucruri mai consistente şi mai exacte decît mine. Am simţit totuşi necesitatea acestor precizări deoarece acum ni se dezvăluie  o  latură a personalităţii doamnei Magda Mirea ţinută „secretă”, sau mai exact spus, într-un plan mai mult ori mai puţin secund, dar, evident, nu secundar.

Volumul de poeme „Siaj”, după cîte ştiu cel de al doilea volum de versuri publicat pînă astăzi, ne dezvălui un orizont de emoţie şi de reflexie metaforică  aşezînd omul Magda Mirea într-o poziţie precară, paradoxală şi desigur vulnerabilă. Aşa cum este fiinţa omului în univers. Contrară, însă, imaginii sociale ce o caracterizează. Dar, trebuie aici să reamintesc că poezia în general vorbind, indiferent de unde vine ea, exact această funcţie are. Tremurul existenţial, durerea şi bucuria, iubirea şi moartea, idealitatea şi însingurarea, sensul vieţii şi a lumii, neliniştile şi întrebările fără un răspuns absolut formează substanţa primordială a poeziei dintotdeauna. Iar din acest punct de vedere, e greu de conceput o altă fiinţă mai vulnerabilă decît poetul. Trebuie să subliniez că Magda Mirea se aşează şi trăieşte „conformistă” în acest univers atît de special al poeziei. De asemeni, trebuie subliniată coerenţa stilistică a poemelor dar şi limbajul lor sobru şi atent cîntărit conferind întregului volum o densitate emoţională remarcabilă.

Într-o cultură, cum este cea din prezentul nostru, cred că este mult mai important să ne bucurăm că poezia nu şi-a pierdut farmecul şi atractivitatea, că sunt persoane de prestigiu ce depăşesc stadiu de cititor de poezie pentru a deveni „producător” de poezie. Cultura unei naţiuni nu este formată şi susţinută numai de către genii şi de artişti de top. Ar fi cea mai păguboasă ideea să credem aşa ceva. Cultura şi arta unei naţiuni există, funcţionează şi este vie prin toţi cei dispuşi să creadă în valorile şi în rigorile specifice esteticului. Iar spiritualizarea prezentului reprezintă un imperativ atît de puternic şi de urgent încît orice efort în această direcţie trebuie subliniat şi tratat cu respect.

De aceea nu pot decît să admir şi să mă bucur totodată că doamna Magda Mirea ne-a invitat să fim alături de ea la această lansare de carte. 

            Nicolae Macovei

martie 2012

PS. Vă invit să citiți, la zi, în format PDF excelenta revistă de cultură Mozaicul (redactor-șef C.M. Popa), care apare la Craiova, dați click pe mozaicul 03 – martie 2012 a (1) (și iar click pe dreptunghiul apărut). Mie mi-a fost rezervată o surpriză pe pagina 1 a revistei, nu pot să cred. Mulțumesc frumos, sunt onorat…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Buna seara, draga Liviu. Ieri seara m-am intors de pe Muntele Athos, după o săptămînă magică şi aflu cu intirziere de plecarea lui Ioan Tepelea, poetul care ne-a oferit, cindva, in mai multe reprize, zile de desfatare poeticeasca la Oradea, la Festivalul International de Poezie pe care il organiza cu o mare risipa de mijloace si cu mult suflet. I-am fost oaspete la Oradea, i-am fost gazdă la Neamt, am comunicat cu el dar mai ales in momente provocate de manifestari, mai putin in afara acestora. Îl citeam prin reviste, rar publica, de fiecare dată îl descopeream ca talentat, ca preocupat să comunice ceva. Anul trecut, întîlnindu-l la Iaşi, la Zilele Convorbiri literare, l-am invitat să trimită un grupaj de versuri să-i facem un portret în revista Conta. Nu am mai ştiut de ce nu mi-a mai trimis poemele, probabil ca viaţa şi moartea au luat-o înaintea cuvintelor. Poate că aş mai fi insistat, dar se mutase la ţară, undeva, nu aveam adresă de internet, ca să-l pot bate la cap…! Că a fost dezamăgit de prieteni? De cînd e lumea dezamăgirea şi prietenia merg mînă în mînă, ca să nu suferi prea mult aşteaptă mai puţin de la oameni, aşteaptă mai mult de la Dumnezeu.
    Ce am putea spune la la plecarea lui Ioan Ţepelea? Timpul cel rău papă omul cel bun … !
    Dumnezeu să-l ierte pentru tot ce nu a iubit pina la capăt!

  2. Te-ai întors sfințit de pe Muntele Athos, draga Adrian Alui Gheorghe – sunt sigur ca ai acces acum la sufletul dragului Ioan Țepelea; dacă iei legătura cu el, sa-i spui ca eu unul îi cer iertare că n-am putut să-l ajut să depășească supărarea. Măcar acolo unde el va ajunge, va fi mai liniștit.