0
5 comments

Luni, 01.02.2011. Jocul de numere asemănătoare din data zilei continuă, n-au nici o semnificaţie superstiţioasă, sau numerologică (mâine va fi 02.02.2011; azi, trei de 1, mâine trei de 2), nu s-a întâmplă nimic deosebit în România (în afara faptului că s-a înregistrat azi cea mai geroasă zi din această iarnă, minus 26,8 de grade la Întorsura Buzăului; altfel, nimic deosebit, azi a început noua sesiune ordinară a Parlamentului şi Traian Băsescu a călcat opoziţia parlamentară în picioare, el în continuare e numai preşedintele puterii PDL-UNPR-independenţi-UDMR-celelalte minorităţi, nu e preşedinte peste tot electoratul, care reprezintă puterea şi opoziţia parlamentară, adică). Totuşi, de când a început anul cu aceste serii de cifre 1 şi 2, se întâmplă o gravă distorsiune a istoriei (repet, neghicită nici de astrologii acestui an, nici de profeţi sau vizionari): o revoltă în nordul Africii şi al Orientului Apropiat, azi a mai căzut un guvern – cel al Iordaniei (regele a numit aici alt premier, în urma protestelor de stradă, la fel cum a făcut şi preşedintele Egiptului). Ieri a intrat în jocul revoluţiei arabe şi Sudanul, cândva frate al Egiptului, azi aflat în plină secesiune. Rămâne în continuare explozivă mişcarea din Egipt, unde numai cine nu are ochi să vadă nu vede: se scandează cu portretul mare al lui Hosni Mubarak cu Steaua lui David desenată pe fruntea lui în roşu (cu sânge, nu?), adică el e vândut Israelului. Bat în lemn, Frăţia Musulmană egipteană (din care au plecat inclusiv lideri Al Qaeda) e la un pas să deturneze soarta omenirii, dacă pune mâna pe armată (nu mai insist pe previziunile apocaliptice, ale întoarcerii armelor islamiste împotriva Occidentului, nu numai a Isrelului şi SUA). Pe de altă parte, dezvăluirea că Fondul Monetar Internaţional (care a pus la pământ şi România, programând sărăcia, prin austeritatea impusă aberant la bună înţelegere cu câinosul Băsescu-PDL) a provocat aceste mişcări de stradă în lumea arabă, începând cu Tunisia (reţeta de austeritate a FMI a aprins revoluţia în Tunisia; în alt plan, dar în aceeaşi idee, FMI a provocat mişcări populare violente şi în America latină, din acelaşi motiv, al austerităţii aberante; ar trebui să avem mare grijă, nu e exclus şi în România să iasă din primăvară populaţia nemulţumită în stradă din cauza pauperizării, radicalizată, după modelul Greciei). Să reţinem ce spune Michel Chossudovsky, profesor emerit de economie la Universitatea din Ottawa şi director al Centrului pentru Cercetarea Globalizării (CRG): Generalul Zine el Abidine Ben Ali, presedintele Tunisiei pana la revolutia de saptamana trecuta, a fost considerat, de catre comentatori, drept un dictator, al carui regim nedemocratic si autoritar ar fi dus la miscarea de protest care l-a inlaturat din fruntea statului dupa 23 de ani. Se pierde insa din vedere, spune Michel Chossudovsky pentru Global Research, ca Ben Ali nu era un dictator, ci o marioneta politica a Vestului, care avea grija sa fie implementate masurile impuse de Wall Street si FMI. De altfel, argumenteaza autorul articolului, rolul guvernului lui Ben Ali era tocmai acela de a se asigura ca este aplicata “doctoria economica mortala” a FMI, care in doua decenii a destabilizat economia nationala si a saracit populatia tunisiana. Ben Ali a stat la carma tarii atata timp tocmai pentru ca s-a conformat si a impus diktatele FMI, servind interesele atat ale SUA cat si ale Uniunii Europene, un model urmat de mai multe tari, nu doar de Tunisia. Merita sa aruncam o privire in istoria masurilor impuse de FMI in Tunisia, care suna destul de cunoscut si romanilor: din 1987 incoace, guvernul tunisian, la “recomandarile” FMI-BM, a concediat angajati din sectorul public, a eliminat controlul preturilor la bunurile de baza si a implementat un amplu program de privatizare. Ridicarea barierelor impuse comertului extern a dus la un val de falimente. A urmat inflatia galopanta si somajul in masa. Serviciile sociale, inclusiv sanatatea si educatia, s-au prabusit. In fine, in septembrie 2010, FMI si Tunisia au ajuns la un acord pentru indepartarea ultimelor subventii existente, pentru atingerea “echilibrului bugetar”. Prin urmare, pretul painii s-a dublat. Miscarea de protest din Tunisia este, asadar, rezultatul direct al unui proces de saracire in masa. “Realitatile economice si sociale dure care caracterizeaza interventia FMI sunt cresterea pretului alimentelor, foamete la nivel local, concedieri masive in randul angajatilor urbani si a functionarilor publici, distrugerea programelor sociale. Puterea interna de cumparare s-a prabusit, clinicile si scolile s-au inchis, iar sute de milioane de copii au ramas fara dreptul la educatie primara”, scrie Michel Chossudovsky in lucrarea sa “Global Famine” (Foametea globala, n.r.), subliniind impactul reformelor impuse de FMI in tarile care ii solicita ajutorul. Este năucitor, reţeta “reformelor” la noi, de care face atâta caz PDL şi Băsescu, este a FMI…

Acum, când scriu aici, la ora 21.30, aflu de pe fluxul de ştiri „pe surse” că Hosni Mubarak va anunţa în această seară în direct la televiziune că va ceda puterea, impresionat probabil de milionul de protestatari din stradă (nu i-a numărat nimeni, dar „dă bine” această cifră), mai exact va anunţa că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc la sfârşitul acestui an (în septembrie, probabil). Sigur, asta este soluţia primită în plic de la marile puteri militare ale lumii, dacă e reală. Oricum, mă rog la Dumnezeu să nu fie scăpat de sub control Egiptul, să nu se răzbune istoria biblică.

***

Îmi aminteşte (din emigraţie? Nu ştiu de unde să-l iau) scriitorul Ştefan Dumitrescu că 1 februarie e ziua de naştere a lui Ion Luca Caragiale, a cărui operă se confundă cu tot felul de realităţi balcanice de azi, întărindu-i valoarea; motiv în plus de veneraţie), căruia-i dedică un poem, îl public mai jos. Eu ţineam minte că azi, 1 februarie e şi ziua de naştere a unui mare scriitor în viaţă: Nicolae Breban, a împlinit 77 de ani (născut la Baia Mare; de la vreme tot de scriitori transilvăneni scriu aici). Opera sa e asemenea biografiei, te fascinează şi te intimidează, te scoate din minţi şi te îngrijorează.

CARAGIALE

Cum umblă domnul Caragiale

Prin ţara asta ca un orb,

Plângând în hohote amare

De parc-ar viscoli din nord //

C-a auzit în lumea asta

Că neamul românesc dispare

Şi s-a sculat atunci din morţi

Îndureratul Caragiale //

Ca să ne spună el anume

Ceva ce ne-ar îmbărbăta,

Totul e-atât de trist în lume

De parc-n toţi s-ar înnopta //

Cum umblă domnul Caragiale

Prin Ţara asta ca un orb,

Plângând în hohote amare

De parc-ar viscoli din nord.

Ştefan Dumitrescu (foto) îmi trimite şi o piesă de teatru, intitulată „Caragiale se pupă cu Stalin” („despre care dl Valentin Silvestru, critic de teatru, spunea că este una dintre marile piese ale dramaturgiei româneşti”, subliniază în mesaj Ştefan Dumitrescu; poate are norocul să i-o descopere aici un regizor) – vă invit să o citiţi dând click pe CARAGIALE SE PUPĂ CU STALIN 1 (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Nu-l cunosc pe Ştefan Dumitrescu, aflu de pe Wikipedia că e născut în acelaşi an cu mine (deci e „optzecist” sau „şaptezecist”), că e poet, dramaturg, prozator, eseist, filozof (a terminat Filozofia în 1973) şi că e membru al USR. Să mă ierte că n-am memoria cărţilor domniei sale. Voi reveni cu o rugăminte a sa.

*

În acelaşi spirit, Nicolae Ciobanu îmi semnalează o „Scrisoare către Boc” a unui necunoscut (o cronică rimată fără nici o pretenţie literară), publicată de criticul şi eseistul, poetul şi publicistul Dan Culcer, pe revista sa electronică Asymetria de la Paris, însoţită de: Nota lui Dan Culcer

Am debutat în 1961, în revista Luceafărul, cu un scurt studiu al unei reviste satirice din secolul al XIX-lea. În revista Vatra, unde am lucrat din 1971 pînă la 1987, am încurajat, dimpreună cu redactorul de proză, Mihai Sin, publicarea literaturii satirice, pe care o și comentam când aveam ocazia, de pildă pe marginea volumelor lui Stefan M. Găbrian, autor sibian performant în acest domeniu, în anii deceniului opt al secolului trecut. De aceea cronica versificată, suplica trimisă de un autor clujean, pe care o publicăm mai jos, este pentru mine un semn bun. E una din formele de expresie ale saturației și reactivității creative sociale a electoratului din România.

Scrisoare lui Boc

Stimate domn, eu îţi trimit o carte

Din Clujul nostru prăfuit şi trist,

Acum, când Moşul darnic ne împarte

Şi zâmbete, şi lacrimi. E artist! //

Să o citeşti cu grijă pân’ la capăt,

Chiar dacă nu ai timp şi te grăbeşti,

Vei înţelege, poate, că un lacăt

Ţi-a ferecat inima. Nu iubeşti! //

Nu ne iubeşti pe noi, ce-ţi suntem fraţi

Şi am crezut în tine, pentru-o vreme,

Ba, mai mult, ne-ai minţit, şi-acum te baţi

Cu pumnu-n piept, deşi poporul geme. //

Nu îţi iubeşti nici glia, nici străbunii,

Vezi, trupul României sângerează,

Dar, cine se mai uită la nebunii

Ce urlă ziua-ntreagă şi cutează //

Să se arunce-n hău, sub ochii voştri

Orbiţi de nepăsare şi huzur,

Strigând, cu disperare: Fiii noştri?

Ce aţi făcut cu ei? Au suflet pur! //

Ce aţi făcut cu noi? Ne-aţi ciuruit

Şi ne-aţi lăsat pe drumuri, nu vă pasă,

Să fie FeMeI-ul mulţumit,/

Iar punga voastră tot mai, tot mai groasă. //

Îmi pare rău, stimate domn, să-ţi spun

Că trebuie să pleci cât mai ai vreme,

Ţi-o spune un popor, nu un nebun,

Ţi-o spune un popor ce nu se teme. //

Ne-aţi luat, oricum, tot ce puteaţi să luaţi,

Dar ne-au rămas Credinţa şi-Omenia,

Acestea, veşnic, ne vor ţine fraţi,

Cu ele vom salva, noi, România.

Cornel C. COSTEA,

Cluj-Napoca


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
5 comments

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Dl Dumitrescu (Stefan), este un membru activ, inimos al Grupului nostru dle LIS, de câtiva ani (Europa-Crestina), pe Euro-Obsevator sunt publicate mai multe piese de teatru, proza dânsului. A mentionat si la noi ziua de nastere a lui Caragiale. A mai scris o ideie interesanta privitor la dl Goma, o gasiti pe Euro-Observator, tot a noastra, adica, E-C.

    Pacat, oameni asemeni dânsului, inimosi, foarte ingaduitori cu greselile semenilor, cautator de pace avem din ce in ce tot mai putini. Iar acest portret il fac in calitate de moderator al E-C in care grup dl Dumitrescu ma onoreaza cu prezenta dânsului, in acesti ani (cca 3 ani), nu a avut conflcit cu nimeni, desi a fost provocat adesea, a incercat aplana toate conflictele ivite.

  2. Sigur, domnule O.M., l-am citit şi eu pe domnul Ştefan Dumitrescu pe E-C, dar nu ştiu de unde să-l iau – trăieşte în ţară sau în emigraţie? Cărţile şi le-a publicat în ţară (din câte am văzut în biobibliografia de pe Wikipedia), dar e absent din viaţa literară din ţară…

  3. Traieste prin Jud Constanta, cel putin asa am înteles de la dânsul. Cred ca va intra pe blogul dvs, am dat linkul pe grup recomandând sa va viziteze, dealtfel am mai facut si in alte ocazi pe grup trimiteri spre blogul dvs (link).

    Nici eu nu stiam de existenta dânsului pâna sa ma “trezesc” cu dânsul la usa mea (grupului), nu stiu de unde , cine la indrumat spre mine, ca doar eu nu sunt asa de cunoscut in România (scriitorime), cert este faptul ca a fost si dânsul un apropiat (chiar coleg), cu Ioan Alexandru, este si dânsul un crestin practicant, asa ca vorba aceia; cine se aseamana se aduna. Are o vasta activitate scriitoriceasca, m-a impresionat forta dânsului de munca pe lânga cea mai importanta calitate acea de a fi OM, amintita sumar mai sus. Mai are niste idei socio-politic-economice interesante, nu prea are cu cine sa le dezebata la modul cel mai serios si de ce nu ce este valabil ar fi ideal ca sa se puna si in practica, eu am avut o opinie mai rezervata, doar 50% am considerat idei ce pot fi aplicate, pentru restul mi-am exprimat rezerve, desigur, a fost o discutie liber-privata pe grupul nostru, nimic mai mult.

    Nu ar fi rau ca sa adunam bob cu bob si formam un grup de reflectie socio-politic-economica care sa vina cu soluti in fata marilor provocari ce ne vor sfâsia (global) daca nu ne trezevim, Statul de Drept este in pericol, anarhia se afla la usi si in U.E si in USA, Partidele politice din tarile noastre sunt tot mai impotente, politicieni tot mai jegosi la propriu si figurat, peste care troneaza si-o dobitocie din nastere. In fine.. nu mai intru in amanunte.

  4. In privinta FMI, noilor revoluti, hm… nu cred ca le va scapa situatia de sub control , este evident ca se repeta schenariu din 89 in tarile arbae, trebuiesc secularizate cât mai rapid, in mai bine de 5 ani le veti vedea secularizate del LIS, islamul va ajunge ca si crestinismul instutionalizat, un rahat in ploaie, nu va mai reprezenta absolut nici un pericol. Pe alocuri vor mai fi batali pe viata si pe moarte, atentate si alte daravele ca sa tina in suspans, sa ingrozeasca , ca sa lecuiasca de religie , sa grabeasca pasi spre secularizare, pai ce uitara-ti asa de repede ca amu cade pe dovlecele noastre si 2012… asa cum 1990 gasi curatat de comunism (forma totalitar-regionala, ca noi tot in comunism suntem, dar global-perfid), asa si 2012 va gasi pe musulmani eliberati.

    Sa nu omitem nici interesele Israelului, care trebuie sa miste rapid din coada daca nu vrea avea surpize, regimurile dusmane ovreilor nu vor mai avea viata lunga,orce gafa o vor face va fi favorabila Israelului. Vacuta Merkel aflata in vizita in Israel a transmis si ea un nou semnal clar spre Teheran, iar nemti chiar au cuvânt greu de spus în Iran, asa se legara itele economice, pe lânga cele traditionale. Iranul nu poate ramâne izolat, ele spera ca vor ajunge laputere regimuri islamist-fundamentaliste, se înseala, si de vor ascede la putere vor cadea rapid, fundamentalisti nu vor mai avea nici o putere stapâni aceste tari

  5. „Se întâmplă o gravă distorsiune a istoriei (repet, neghicită nici de astrologii acestui an, nici de profeţi sau vizionari” Poate are dreptate poetul, dar noi întrezărim şi altceva: dacă dintre toţi numai poetul are dreptate şi trebuie citit şi printre rânduri? Citeam acum câteva zile din „Dosarul de securitate” în vol. Craterul Platon, de LIS: „Nimic nou în zare: aceleaşi chipuri ordinare… Greutate/a unor mâini ofilite pe copertele dosarului… Cînd/:
    1. o să vină clipa succesiunii mele?
    2. cum să-şi golească mintea de toate porcăriile?
    3. ce va mai rămâne viu până la căderea serii?
    4. ce demon mă va răscoli?”
    O primă interpretare: 1. După ziua de marţi, 7 noiembrie 1972, LIS scria în Jurnal: „E multă vreme de când n-am mai scris ceva în Jurnalul acesta. Să văd ce-mi amintesc”… (o să vină clipa aceea?) „Eu sunt un exemplu de om salvat, aparent: datorită culturii am supravieţuit” (Cartea Zădărniciei pag. 168) Aşadar teza cu privire la scris, emisă aici în Jurnal de astrologul TV Nety, nu se confirmă. Până şi Pitagora s-a aflat în dubiu dacă „scrisul e cadavrul gândirii” sau datorită lui „cu timpul lutul se preschimbă în marmură”, conform teoriei emisă tot de el cum că „mintea celui înţelept (este pentru el) putere, zid şi armă” 2. Probabil săpând în fântână (cum ne îndemna Arghezi), LIS nu ia în seamă şi găleţile şi lanţul cu care încearcă a rosti vrăji pentru cititorii săi. Iar versul nu-i decât o fiinţă care alunecând pe linia ferată de la cantonul 248, pare uimită că povara asta de a scrie poezii, s-a decis undeva mai sus, nicicum pe pământ. 3. Tainele poeziei! În care se cuprind la un loc: măreţia, nimicul, văzutele şi nevăzutele, spaima şi uimirea, îndoiala, învierea şi măreţia acesteia, visul şi nemurirea clipei, ura şi iertarea, moartea cu subteranele ei, încercarea şi pasul înapoi, spada ruptă a zădărniciei şi cântecul învinsului, „marea iluzie pe care ne-o facem despre noi înşine”, firescul dar şi ciudăţeniile lui… Vorba poetului: pentru că toate astea sunt „câmpuri de forţă”. 4. „… sunt atâtea coincidenţe inexplicabile de-a lungul vieţii” (Cartea zădărniciei pag. 203). Asta, pentru că Dumnezeu are tot interesul să-şi vegheze îndeaproape adevărurile şi un poet de mare viziune poate afirma în câteva versuri mai mult decât toţi filozofii studiaţi într-o viaţă „aici unde viaţa se împreunează la vedere cu moartea, de când lumea”. În concluzie: „prin asemănare: a meditat destul asupra cerului/şi pământului” şi poate de aceea poetul vede mult mai departe decât poate ajunge cu privirile sale.