0
6 comments

Sâmbătă, 26 martie 2011. Mi-a atras atenţia un scriitor premiant englez. Şi am luat iar seama asupra diferenţei de la cer la pământ a atitudinii scriitorului român premiat (scriitor român care, altfel, nu există pe plan mondial decât simbolic). Mă apucă jalea când mă gândesc la premiile internaţionale primite de scriitorii români. Din păcate, Premiul Nobel pentru Literatură l-a luat o nemţoaică (e adevărat, originară din România, unde s-a născut, a fost educată şi a scos cărţi de proză), nu o româncă: mă refer la Herta Muller, va trebui să ne mândrim cu ea cu jumătate de gură… În rest? În afara Premiului Herder (de care nu se mai aude nimic, după ce „optzecistul” Andrei Corbea Hoişie, premiat Herder, a fost dovedit oficial de către CNSAS că a colaborat cu Securitatea; Hoişie a fost ambasador în Austria; altfel, eseist remarcabil; are o carte de referinţă dedicată „poetului evreu născut în Bucovina”, cum e prezentat pe Wikipedia, Paul Celan; Premiul Herder a încununat multe capete de scriitori in România, de la Nichita Stănescu la Eugen Barbu) şi de premiile primite de Marin Mincu în Italia sau Norman Manea (care nu ştiu dacă mai are cetăţenie română), Marin Sorescu şi Ana Blandiana în lume, sau de Mircea Cărtărescu şi Gabriela Adamaşteanu în Franţa, bate vântul. Las la o parte comportamentul scriitorului român premiat, care crede că n-are nici o obligaţie faţă de opinia publică. În schimb, România (prin Uniunea Scriitorilor) acordă anual premii scriitorilor străini, de 10.000 de euro şi de 5.000 de euro (unui scriitor consacrat şi unui tânăr scriitor) – fără folos, suntem ignoraţi…

Ce voiam să spun. Vă dau exemplul unui scriitor premiant britanic: Ian McEwan. Fulminant, premiat în Israel cu 10.000 de dolari (în deschiderea târgului internaţional de carte de la Ierusalim, din acest an; interesant, în revistele literare româneşti nu s-a scos o vorbă despre asta), Ian McEwan

«a lansat un atac virulent la adresa politicilor israeliene, in discursul de acceptare a premiului pentru literatura in Ierusalim. McEwan a spus ca “o mare si evidenta nedreptate atarna in aer”. In fata unei sali pline in care se afla si presedintele israelian, Shimon Peres, ministrul Culturii, Limor Livnat, si primarul din Ierusalim, Nir Barkat, scriitorul McEwan a vorbit despre nihilismul de ambele parti ale conflictului isareliano-palestinian, consemneaza Guardian. McEwan a primit premiul in deschiderea targului international de carte de la Ierusalim, adresandu-si discursul cetatenilor israelieni si palestinieni din acest oras frumos. “Hamasul a imbratisat nihilismul atacatorului sinucigas, a rachetelor trase cu orbire in orase, si nihilismul politicii extinctioniste fata de Israel”. Insa tot nihilismul este vinovat pentru racheta trasa in casa doctorului Izzeldin Abuelaish, din Gaza, care a omorat trei dintre fiicele doctorului si o nepoata. “Si este nihilism sa faci o inchisoare pe termen lung in Fasia Gaza. Nihilismul a dezlantuit un tsunami de beton de-a lungul teritoriilor ocupate”. Autorul s-a mai referit la “evacuarile continuate si achizitiile fara oprire a locuintelor palestiniene din Ierusalimul de Est, procesul de drept la reintoarcere acordat evreilor, dar nu si arabilor, asa-numitele fapte din teren care se intaresc precum betonul peste viitor, peste generatiile viitoare de copii palestinieni si israelieni care vor mosteni conflictul si carora le va fi si mai dificil sa il rezolve”. McEwan a cerut incetarea colonizarii teritoriilor palestiniene si a anuntat ca va dona premiul in valoare de 10.000 de dolari organizatiei Combatanti pentru Pace, formata din fosti soldati israelieni si luptatori palestinieni». Am publicat întreaga ştire, fiindcă e greu de conceput că vreun scriitor român, vreodată, ar fi în stare de un asemenea gest. Pot să pun pariu că scriitorului român premiant „i se rupe” de ceea ce se întâmplă în propria ţară (îi las la o parte pe scriitorii care sunt profitori ai actualului regim Băsescu), darmite de ceea ce se întâmplă între Israel şi Palestina… Veniţi la o premiere şi vedeţi ce fac scriitorii români premianţi, ce discurs public penibil au (de regulă). S-a moştenit din comunism starea pasivă, scriitorul român (îndeosebi cel premiat) stă cu capul la cutie, se pune bine cu toţi scriitorii şi criticii, îţi vorbeşte de viaţa literară, de colegii lui cu care stă la un pahar, dar nu are o reacţie la tot ce contează în lumea politică şi socială, el pare a fi „drogat” de mica lui comunitate literară, vrea să lase impresia că trăieşte cu capul în nori. Nu o dată am intervenit aici pentru a atrage atenţia că scriitorul român premiant e neimplicat în viaţa publică şi că n-are atitudine faţă de evenimentele cotidiene care contează, cu atât mai puţin nu protestează. Scriitorul român premiant trăieşte într-o lume paralelă, şi i se pare normal să trăiască aşa, ba chiar e încurajat să stea numai la manifestări literare (care-i asigură eventual un premiu, mâncare şi alcool pe gratis, cazare) şi să relativizeze la maximum „deranjul”… Cine trezeşte scriitorul român premiant la realitate? Nimeni. Scriitorul român visează la noua lui carte despre îngeri sau despre nimic (nu fac nici un apropo la cărţile apărute anul trecut, în care sunt prezente cuvintele înger sau nimic), „n-are treabă” cu viaţa reală. Ţara (şi lumea) arde şi scriitorul român premiant se piaptănă, e în aşteptare cosmică – aşa stau lucrurile, la general (doar marele cutremur, anunţat în România, dacă-l va afecta direct, îl va mai scoate din amorţirea… inefabilă).

PS. Mă plângeam că de Ziua Mondială a Poeziei (de echinox, de 21 martie), poetul român stă cu capul la cutie. Marian Drumur m-a contrazis, mi-a trimis pe 22 martie un mesaj, dacă sunteţi curioşi să vedeţi ce s-a întâmplat într-o anumită parte a vieţii literare bănăţene – daţi click pe Ziua_Poeziei (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Apropo de scriitorii de expresie engleză (premiaţi de destin mai des decât scriitorii de expresie română). Nu pot să închei fără a vă face cunoscut un poem superb trimis pe e-mail de fiica marelui poet Emil Brumaru, Andreea – poemul (nu ştiu de cine tradus, ştiu că e semnat de autoarea preferată a Andreei Brumaru, americanca Emily Dickinson) ne aminteşte că măcar de Ziua Mondială a Poeziei ar fi trebuit să crească până la cer sentimentul de iubire (sentimentul fiind mult mai înţelept decât orice gând drag, nu?), mă refer la „dragostea din suflet”, salvatoare în toate momentele grele:

N-am avut timp de Ură

N-am avut timp de Ură

Mormântul

Sta între Mine și Ea –

Prea scurtă-a fost Viața

Ca Războiul

Să-l pot încheia – //

Nici de Dragoste n-am avut timp –

Dar de când

Îți trebuie o Meserie –

Mica Muncă a Iubirii

Părea

Să-mi ajungă și Mie – 

1862

Emily Dickinson


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
6 comments

6 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nu chiar toţi scriitorii români sunt neimplicaţi. Cert e că puterea acordă lauri doar celor care scriu despre îngeri şi despre plăcerile alcoolului, despre nimic etc., nu despre afaceri, foame şi sărăcie. Unii trăiesc totuşi cu picioarele pe pământ, chiar daca asta costă. Iată o notă edificatoare: Topul declaraţiilor din ziarul sloven „Dnevnik”

    Ziarul sloven „Dnevnik”, una din cele mai cunoscute publicaţii din Slovenia, alcătuieşte recent un top al celor mai importante declaraţii ale anului 2010. Ziarul a selectat cele mai interesante 28 de opinii făcute în cursul anului trecut de personalităţi slovene sau din alte ţări. Printre cele 28 de personalităţi se numără şi doi români: regizorul Silviu Purcărete, care a montat un spectacol la Liubliana în luna septembrie, şi poetul clujean Ion Cristofor. Acesta a vizitat Slovenia în luna iunie, ocazie cu care a acordat cîteva interviuri. Iată fraza selectată din interviul clujeanului. „Popolni družbeni sistemi ne obstajajo, ker je cilj vseh režimov pridobivanje oblasti in omejevanje svobode. Danes smo zasužnjeni z mocjo kapitala in naša življenja so usmerjena v odplaèevanje banènih posojil. Kapitalizem je le surogat svobode. Zato bom še enkrat rekel, èeprav vem, da se ponavljam: dolžnost intelektualcev je, da se bojujejo za vec svobode.” Ion Cristofor, romunski pesnik, o utrjevanju lekcije. Iată textul selectat de „Dnevnik”, în versiunea Paulei Braga, traducătoare de origine română stabilită în Slovenia:
    „Nu există sisteme sociale perfecte, întrucît scopul oricărui regim este dobîndirea puterii şi limitarea libertăţii. Azi am devenit sclavii puterii capitalului, iar scopul vieţii noastre este de a plăti împrumuturi bancare. Capitalismul este surogatul libertăţii. De aceea, o voi spune încă o dată, deşi ştiu că mă repet: datoria intelectualilor este să lupte pentru mai multă libertate”.

  2. “N-am avut timp de Ură”…, numai de “Mica Muncă a Iubirii”…
    Înger meditând în scoarţă de muritor.

    De-am putea să trăim Numai astfel!… Nici să nu ştim ce e ura şi-acel noian de resentimente sterile ce ne oglindeşte diform.
    Diformi, într-un univers fără formă şi norme de nepătruns.

  3. Toţi suntem extrem de ocupaţi !

    Se pare că totul a început să semene cu vremurile de dinainte de 1989, adică toţi suntem ocupaţi după cum urmează:

    – Fizicianul este pe cale de a mai descoperi o bâzdâganie subatomică. Apoi se va apuca de teoria stringurilor, a mirosit el ceva acolo;
    – Filososul chiar acum elaborează episteme noi;
    – Matematicianul a mântuit un amendament, devastator, teoriei Galois;
    – Poetul este pe cale să elaboreze un tratat poetic despre metafizica sexului îngerilor;
    – Astronomul cotrobăie, înfrigurat, Universul, cu ajutorul unui Grantecan de mare rezoluţie. În vremea asta un pietroi stă după colţul planetei noastre, cu care are întâlnire sâmbătă;
    – Dan Puric este constant, predică despre “omul frumos”. În timp ce el predică asta, noi devenim urîţi direct proporţional cu intensitatea predicii lui.

    Ultimul pe listă, cu voia noastră, POLITICIANUL .

    Este singurul căruia munca sa îi conferă un folos imediat şi garantat. Vitrinele prăvăliei lui sunt cele mai strălucitoare, în ele strălucesc, de ni se mancurtizează mintea, nesfârşite cantităţi de mărgele şi gablonzuri.

    Împărţiţi în cherokee şi comanche, ne servim gratis după cum ne este pofta.
    Cei nenăscuţi sunt deja robi, libertatea umblă doar pe Cer, în zborul paserilor de tot felul…
    Libertatea noastră e bine ferecată-n poeme şi, curând, vom avea iarăşi o scriitură esopică, să ne sustragem înţelegerii Big Brother-ului .
    Amin !

    P.s.: Astea le scriam acum mai bine de o lună.

  4. Ian McEwan este unul dintre scriitorii mei preferati iar Emily Dickinson, poeta mea preferata….asa ca bine faci ca i-ai adus in discutie. Despre implicarea scriitorilor romani premiati in destinul tarii noastre sau al altor popoare, fie doar si printr-un discurs care sa atarne, am alta parere. Prestigiul scriitorului roman nu este la fel de puternic ancorat in lume, nu fiindca n-ar merita, asa ca atitudinea lui fata de o problema politica, n-ar avea acelasi ecou. Sunt multe cauze pentru care se intampla asta, dar asta este alta discutie. Scriitorii romani nu sunt promovati suficient nici aici si nici in afara. Mie chiar mi se pare ca traim intr-o tara in care mi-e rusine sa spun ca sunt scriitor. Te ia cineva in seama LIS fiindca ai atitudine? ma refer la cei pe care ii scuturi aici si in alte publicatii.

  5. Doamna Ruxandra
    Chiar mai sus aveti un exemplu de “bagare in seama” !
    E cazul poetului clujean Ion Cristofor >
    Dar pentru asta trebuie la randul tau sa ai curajul sa spui ce gandesti si sa-ti asumi viitoare animozitati si obstructii din partea celor care fac totul, ca asemenea aspecte ale realitatii in care traim sa fie cat mai tarziu sau niciodata aflate de cei bine “imbroboditi” sa nu observe ca ele exista.
    Cu atat mai mult este de apreciat un asemenea gest, si nu ma pot opri sa remarc si atitudinea extrem de curajoasa si sincera in aceasta problema (a curajului de a spune lucrurilor pe nume) a domnului Liviu Ioan Stoiciu, cu toate neplacutele. urmari, dar mai ales neplatitele eforturi !
    Dar unor asemenea Oameni rasplata le vine pe cu totul alte cai, ca necunoscute sunt caile Domnului, nu-i asa ?!