O lege a lustrației care protejează la nivelul cel mai înalt securiștii și activiștii PCR, aleși azi liber. Monica Rohan: Poveste fără durere

Marți, 28 februarie 2012. Vorbind de securiști și de sistem ticăloșit (care a promovat drept premier un fost activist PCR-Securitate, crescut în pepiniera CC al UTC, care la Revoluție își turna colegii, M.R. Ungureanu, și apoi drept director al SIE pe Teodor Meleșcanu, prins la Revoluție șef la Externe-DIE, în „diplomație”, unde PCR și Securitatea erau atotprezente; las la o parte faptul că Băsescu e un fost securist și nomenclaturist ceaușist), cum spun, în ultimele zile am tot pomenit de Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara și atrăgeam atenția asupra Legii lustrației, care trebuie să pună piciorul în prag tuturor colaboraționiștilor, în plin an electoral. De parcă aș fi știut că se pune la cale votarea noii Legi a lustrației de către PDL – o lege castrată, propusă inițial de grupurile parlamentare ale PDL și PNL. O lege care a lăsat în urmă sânge, sacrificându-și inițiatorii, de la Mona Muscă la C. Ticu Dumitrescu. Ba chiar a lăsat și morți în Piața Universității, în 13-15 iunie 1990, unde protestatarii au cerut să fie excluși de la vot foștii colaboraționiști ai comunismului. Nu numai că n-au fost excluși, dar au fost votați pe 20 mai 1990 în primul rând foștii colaboraționiști, în frunte cu Iliescu. N-o să credeți, dar ce s-a votat azi cu Legea lustrației nu schimbă lucrurile: foștii colaboraționiști comuniști pot candida liniștiți și la Parlament, și la președinția țării, și la primării sau la președinția consiliilor populare sau în consiliile locale și județene. Adică și securistul Dan Voiculescu poate candida încă o dată liniștit la Parlament. Doi „îmbătrâniți în rele”, Ion Iliescu (tartor PCR-Securitate) și Mircea Ionescu Quintus (turnător) s-au dat deoparte. Azi s-a votat că foștii colaboraționiști nu pot fi numiți într-o funcție în instituțiile de stat, de la ministru la director bugetar. Cine sunt colaboraționiștii care nu pot fi numiți miniștri sau directori, dar pot aleși parlamentari sau președinte de țară? „Proiectul prevede, printre altele, ca vor fi lustrate persoanele care au avut functii politice de conducere retribuite de PCR, in aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Roman, membrii si membrii supleanti ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de ministri, directorii de editura”. Directorii de editură? Cine n-ar mai putea fi numit, George Bălăiță, fost director la Editura Cartea Românească (el a fost și membru CC al PCR)? Dar George Bălăiță e director la CopyRo azi, societate privată – deci nu poate fi atins de Legea lustrației. Curios, nu e trecut între lustrabili președintele Uniunii Scriitorilor (D.R. Popescu, fost și el membru al CC al PCR), deși ar putea avea o problemă simbolică dacă va fi promulgată această lege, deoarece azi D.R. Popescu e directorul Editurii Academiei (Academia are capitol în bugetul de stat); spun simbolică, fiindcă toți cei prinși în funcție nu vor fi schimbați… Dar în lege sunt trecuți și „redactorii–şefi, redactorii–şefi adjuncţi şi secretarii generali de redacţie ai instituţiilor de presă ale PMR, PCR, UTM şi UTC din România la nivel naţional, regional, raional sau judeţean”. Natural, toate publicațiile erau tribune ale propagandei comuniste, inclusiv cele literare. Aici avem și scriitori de verificat, va trebui să mă gândesc. Alex Ștefănescu a fost prins la Revoluție redactor-șef adjunct la România liberă și redactor-șef la Magazin, dar azi e pensionar – N. Manolescu l-a înlăturat discret din funcția de redactor-șef de la România literară la timp. Ba chiar sunt trecuți în Legea lustrației și propagandiștii PCR-Securitate (unde și scriitorii, o grămadă, excelau la „celulele BOB ale PCR-Securitate”): „Persoana care a ocupat o funcţie de conducere în învăţământul de partid, organizat şi finanţat de PCR, PMR, UTM şi UTC. Persoana care a exercitat una dintre functiile prevazute la art.1 lit. e) a avut responsabilităţi nemijlocite de propaganda comunista si cenzura incalcând prin atributiile sale de serviciu, articolele 28 – 30 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, precum si articolele 18 si 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului”… Parodia votării Legii lustrației, azi, rămâne un caz politic patologic, 22 de ani nu s-a putut face nimic să fie eliminați din sistem cei compromiși. Ți se face efectiv greață: azi, la votarea în plenul Camerei Deputaților (cameră decizională), în absența opoziției unite, aflate în grevă de protest (PSD și PNL), PDL a scos de pe lista celor lustrabili pe cei ce au fost membri CC al UTC (de genul premierului M.R. Ungureanu) și pe cei ce au făcut parte din „corpul diplomatic” sub Ceaușescu (de genul lui Teodor Meleșcanu)… E o bătaie de joc. Personal, mi-am pierdut răbdarea. S-a redus perioada de lustrație la cinci ani (în legea inițială era de 10 ani): „Tuturor acestor persoane urmau sa li se interzica sa ocupe timp de cinci ani de la intrarea legii in vigoare functii publice numite si alese. Legea prevedea insa ca lustrabilii care detin orice functie aleasa vor avea posibilitatea sa-si duca mandatul la bun sfarsit, urmand ca interdictia sa functioneze in urmatorii cinci ani de zile. Pentru persoane numite insa care sunt lustrabile, mandatul lor inceteaza in 90 de zile de la adoptarea legii”. Chiar și așa, rămâne de văzut dacă Legea lustrației, în formula votată azi, nu va fi iar contestată la Curtea Constituțională. Vă amintiți: Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei au decis, pe 7 iunie 2010, cu majoritate de voturi, ca Legea Lustratiei este neconstitutionala. CCR arata, in motivarea deciziei prin care Legea lustratiei a fost declarata neconstitutionala, ca articolul 2 al legii, care vizeaza interdictia de a candida la functii de demnitate pentru cei care au apartinut anumitor structuri comuniste, incalca dreptul de a fi ales, consacrat prin Constitutie. Mai mult, judecatorii credeau ca limitarea dreptului de a fi ales, impusa prin legea contestata „aduce atingere insasi existentei dreptului si nu isi justifica necesitatea intr-o societate democratica”. Rămâne să citesc Legea lustrației votată azi în amănunt (după ce va fi promulgată), să mă lămuresc. Deși nici nu mai contează, dacă și fostul activist PCR și fostul securist și fostul torționar poate fi ales președinte de țară sau parlamentar, sau președinte de consiliu județean (la nivel de scriitori înseamnă că poate fi ales în conducerea Uniunii Scriitorilor, dar nu poate fi numit într-o funcție în interiorul ei). Punctul 8 din Proclamația de la Timișoara a fost înfrânt. Azi avem o lege a lustrației care protejează la nivelul cel mai înalt foștii securiști și activiștii PCR…

***

De ziua de naștere am primit o urare originală de la poeta optzecistă Monica Rohan din Timișoara. A debutat cu o carte originală a sa, prin concurs, la Editura Facla, în 1983. În 2011 a publicat volumul „Zid după zid”. Ieri am primit o antologie de 210 pagini (intitulată „Rogvaiv”) a celor șapte volume de versuri ale sale publicate până în 2009 – cu prefață de Lucian Alexiu (postfață Grațiela Benga). Personal, am pierdut-o pe poetă din vedere. Monica Rohan e născută pe 1 aprilie 1956 la Șieu-Odorhei, județul Bistrița Năsăud, a terminat Litere și Filosofie la Timișoara. Scrie Lucian Alexiu: „Într-un mod la fel de neașteptat precum își făcuse remarcată prezența (cu primele două cărți de versuri), poeta s-a retras din competițiile curente ale poeziei pentru activități de interes secund”… Pe 17 februarie 2012, Monica Rohan îmi scrie: Imi dau seama ca nu-s in stare sa povestesc asa cum as fi voit. V-am pregatit inca o carte, un pic mai „plina”, si cu ceva date biografice, o incercare de recuperare a unor texte (poezii) publicate in 7 volume, cam intr-un sfert de veac. De fapt „Zid dupa zid” e primul volum ce l-am trimis deja in cateva locuri, pe la reviste. Nu stiu cum va fi primit. Nu am fost rasfatata, nici n-as fi meritat… Atasez cateva fotografii din fereastra. Stam la mansarda. Va urez LA MULTI ANI, IN RANDUIALA CEA BUNA, CU SANATATE SI MANGAIEREA HARULUI ! Doamne-ajuta! Cu drag,  MonicaR. În plic, în paginile volumului „Rogvaiv”, mi-a pus și o felicitare cu o superbă fotografie făcută Părintelui Iustin Pârvu „în chilia cuvioșiei sale, la Sf. Mănăstire Petru Vodă”, fotografie „făcută în zorii unei zile de vară, după o noapte ploioasă, cu inundații” (după cum mi-a scris pe spatele ei). Public aici un poem din antologia pomenită (cules de Doina), mulțumindu-i pentru atenție.

Monica Rohan

ROGVAIV

Editura Anthropos, 2009

Poveste fără durere

Totul e ca o părere.

Eu mă prefac

Mă desfac în straturi de bucurii

până la bucuria cea mai adâncă

cea mai crudă, prima,

la ea ajung mai pe urmă

după multe straturi date la o parte

la ea ajung obosită.

Dar şi asta e o închipuire.

Cum aş putea să birui eu

atâta bucurie risipită?

Pe urmă, ca să plec din această părere

inventez un alt personaj

într-o altă poveste fără durere.