Duminică, 18 martie 2012. Vin iar întârziat la computer, la ora 22.30 – nu-mi vine să cred ochilor, Doina mă cheamă la televizor, a dat pe B 1 TV și a văzut pe „burtieră”: că Băsescu i-ar fi propus lui Victor Ponta să fie premier, la consultările din 6 februarie de la Palatul Cotroceni! Dar Ponta n-a dat nici un răspuns… Comedia e că , dacă ar fi să ne luăm după Băsescu, atunci liderii PDL au fost de acord să vină Ponta premier (după demisia premierului Boc)! Ponta dezminte în această seară prostia lui Băsescu. Trăim în plin absurd. Ce mama dracului mai înseamnă și comedia asta? 
Vă reamintesc, protestatarii din Piața Universității cer și azi, din 13 ianuarie în fiecare zi, fără întrerupere, „Demisia!”, plecarea actualei puteri din toate structurile de vârf ale statului și organizarea de alegeri anticipate parlamentare și prezidențiale. Ce lovitură ar fi dat Băsescu cu numirea lui Victor Ponta premier? Băsescu se pretează la o diversiune care dă de gol, o dată în plus, în ce fel de regim caragialesc-miștocar polițienesc trăim, auziți: „I-am propus lui Victor Ponta functia de prim-ministru”, a declarat liderul de la Cotroceni, intr-o emisiune B1 TV, referindu-se la consultarile din 6 februarie 2012. „Victor Ponta n-a raspuns nimic … a raspuns Crin Antonescu… a raspuns Daniel Constantin. A fost o oferta facuta la consultarile de la Cotroceni. Nu a spus publicului”, a adaugat seful statului, mentionand ca ar fi posibil ca „Victor Ponta sa aiba ceva pe constiinta, care inca nu poate fi spus public”… De asemenea, in conditiile in care liderii USL ar contesta veridicitatea acestor discutii, seful statului a declarat ca este dispus sa puna la dispozitie inregistrarile de la consultari. Nu a durat mult si liderul PSD, Victor Ponta, a intervenit telefonic pe un alt post de televiziune, desmintind informatia asa cum anticipase presedintele Romaniei. In aceste conditii, Traian Basescu i-a 
inmanat lui Ion Cristoiu stenograma in cauza. Băsescu a predat stenograma ascultărilor de la SRI-SPP! Totul se ascultă. Băsescu l-a luat peste picior atunci pe Ponta, propunându-i să fie el premier. Și? Bietul Băsescu, nu mai știe cum să facă să se spargă USL… Pentru o clipă, să ne imaginăm ce ar fi însemnat numirea lui Ponta – să vină un guvern al USL la putere din 6 februarie. Nici să surâzi nu poți, deși ar fi fost diabolică mișcarea politică făcută, USL având să se compromită rapid în acest an electoral la guvernare, cu o țară lăsată pradă recesiunii, cu datorii infernale. Va trebui să înțeleg, să aflu mâine care e reacția lui Crin Antonescu. Porcăria patologică făcută de Băsescu lui Ponta în această seară în interviul luat de Ion Cristoiu e regretabilă.
***
În această după-amiază, la 20 de grade, de la ora 17 la 19 am ieșit la o preumblare de voie – unde în altă parte decât în Parcul Carol, traversând Dealul 
Mitropoliei pe la Catedrală. Nebărbierit, nici nu mai știam cum să mă îmbrac… La Catedrală am aprins lumânări alor noștri, vii și morți (inclusiv scriitori). Până la Parcul Carol am mers cu mare grijă, asfaltul trotuarului fiind spart pe centru, e un șanț nesfârșit, probabil au fost îngropate firele de internet, e o bătaie de joc, anul trecut au fost reasfaltate strada și trotuarele pe strada 11 Iunie și poftim. Parcul era plin de tineri și mai puțin tineri, de copii de toate vârstele și de câini de rasă de toate felurile, nu semăna unul cu altul (între ei era și Dan Puric, alergat de un dulău alb-cafeniu). Majoritatea erau în bluze de vară și scurte subțiri. Ne-am făcut traseul nostru (nu ne abatem de la el nicicum, suntem ceva de speriat), ne-am așezat pe tulpinile copacilor, direct pe lac, acolo unde stăm de când venim în acest parc, admirând luciul apei – pe care rățuște sălbatice, mai numeroase ca niciodată, zburătăcesc, împerecheate sau nu (nu știu unde stau iarna, nici unde-și depun ouăle; masculii au culori de vis). Pe insulă se certa o pereche de îndrăgostiți. 
Ne-am amuzat cu o minge de fotbal ajunsă în lac, pe care proprietarii ei nu reușeau nicicum să o recupereze, îndepărtându-se de mal (până la urmă au reușit). N-au reapărut bărcile pe lac, dar terasa și restaurantul din rețeaua „Dineș” (e binecunoscută celor din sectorul 4, cel puțin, are pe unul dintre localurile sale un banner uriaș cu „Crin Antonescu președinte”) de aici erau arhipline și fumul de mici inunda o parte a parcului (dinspre Arenele Romane). Gâștele, grase, erau la locul lor pe cealaltă insuliță, iepurii erau în ascunzișurile lor, țestoasele mari nu erau încă ieșite la soare, ele mai hibernează. Nici peștii roșii din lacul mic nu au apărut, m-aș mira să fi supraviețuit iernii geroase. Știi cine înverzește primul dintre copacii din parc? M-a întrebat serioasă Doina. Am ridicat din umeri, și așa nu știu denumirea copacilor. Sălciile înverzesc primele… Deocamdată pomii sunt golași, numai crengi, din când în când mai auzi câte un tril. În partea centrală a parcului, a scărilor care urcă la Mormântul Eroului Necunoscut (și la Mausoleu 
– dar nu știu ce hram mai poartă) sunt mai ales adolescenți pe „plăci” sau pe role. Nu e nici o floare, mai sunt grămezi de zăpadă (iar dacă au apărut ghiocei, sigur au fost culeși). Ne place să stăm cu ochii în gol și să ne mai limpezim mințile, stând pe malul lacului până ne amorțesc mădularele și ne ia frigul. Mama natură o ia de la început, vine marea înviere anuală. Sau marea dezmorțire… Public fotografii făcute azi cu telefonul mobil în Parcul Carol și în drum spre el. La întoarcere am intrat în Catedrală și ne-am închinat la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou. Acum se fac moliftele și spovedaniile lângă moaște, eu m-am rușinat iar să îngenunchez „sub poala popii” – ce spovedanie să fac? Mă port ca un sfânt decăzut, nu mai păcătuiesc și nici nu mă interesează să mă complexeze nici un preot, să aflu că e un păcat scrisul, de exemplu (deși i-aș da dreptate). Îi mulțumesc lui Adrian Alui Gheorghe pentru completarea de ieri de la Comentarii pe seama Postului Mare, trebuie reținută și partea spirituală, nu numai cea a poftei de mâncare animalice: Spune părintele Iustin: “Dacă un tînăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mîncăruri de dulce, mîine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. 
Spui azi: Ei, copilul e şcolar, nu-l postesc, ca să poată învăţa carte! E o greşeală, carte înveţi şi dacă mănînci fructe, legume, pîine. Ba mintea e mai liberă, trupul e mai liber, poate să facă efort mai mare … (…) De asta are creştinul proba postului, să înveţe să se înfrîneze, să mute atenţia de pe bunătăţile materiale pe bunătăţile spirituale. Că zicea şi un Sfînt Părinte că acel care se domină pe sine îi domină şi pe ceilalţi şi o face cu înţelepciunea duhului şi a minţii”. Însă definiţia cea mai exactă a postului am găsit-o la Sf. Vasile cel Mare: “Postul este cel mai bun strejer al sufletului, cel mai sigur tovarăş al corpului, arma vitejilor, întărirea atleţilor. El alungă spiritele, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrînarea, inspiră modestie, dă curaj în război şi te învaţă a iubi pacea. Postul dă aripi rugăciunii, pentru a se înălţa şi a pătrunde în ceruri. Postul este sprijinul caselor, părintele sănătăţii, povăţuitorul tinerimii, podoaba bătrînilor, plăcutul tovarăş al călătorilor, amicul sigur al soţilor”. Să ne înfrânăm și mândria de a fi cum suntem, în Marele Post.
***
Public și azi un poem inedit al lui Paul Spirescu, dedicat unui poet vrâncean dispărut, Ion Panait (01.03.1941, Piscu, Galaţi – 08.09.2009, Mangalia), uitat, 
deși în timpul vieții era mult prețuit:
FLUVIUL AMĂGIRILOR
Amintirii lui Ion Panait
Iubito, drumul nostru nu e drum
e-un fluviu larg de flăcări fără fum
ce izvorăşte dintr-un munte de dureri
şi nu mai duce parcă nicăieri //
în noaptea destrămărilor, albastră
el poartă şi nefericirea noastră… //
Iubito, fluviul ăsta nu e fluviu
e toată lava adunată din Vezuviu
fierbând spasmodic şi ducând la stele
iluziile înecaţilor în ele //
sunt caii care vântură-n copite
visul atâtor visuri neîmplinite //
Nici cerul parcă nu mai este cer
e doar un biet conglomerat de fier
nu ne mai iartă, nu ne mai lumină
nu ne mai poartă tandru prin grădină //
de mult s-au descărnat prin adormiri
visările care ne-au luat de Miri… //
Nici vinul din pahar nu mai e vin
e un amestec de nectar şi de venin
la care tu te rogi, eu mă închin
în noaptea destrămărilor. Amin!
Paul Spirescu
Frumos poemul lui Paul Spirescu…! Inspirate si adevarate cuvintele propuse de Adrian AG despre post. Acum 11 ani eu am incercat in joaca sa tin postul mare, la un pariu si de atunci nu am mai atins carnea decit accidental si nu sufar pentru asta, dimpotriva. Nu stiu daca eu l-am descoperit pe Dumnezeu atunci sau el m-a ajutat sa ma descopar pe mine.
FLUVIUL AMĂGIRILOR – poem de plîns mocnit sau şiroit, dar nu urlat: că nu-i neputinţă, e doar o dureroasă constatare ca briciul scăpat pe viaţă.
Mulţumim, Poete!
Mulţumim, Domnule LIS!
Mulţumesc, fiindcă şi aşa te regăsesc, Vrînceanco!
„Primul lucru pe care mi-l propun (îmi spunea un amic) atunci când frunzăresc o carte de poezie, e să găsesc în „cele câteva răzleţe versuri” citite ici-colo, dacă „prin uşa spartă a poetului” – cum zicea Grigore Vieru – răzbate câte ceva din frumuseţile sufletului său, pentru că, rostul unui poet este să dea glas sufletului”. Marin Ifrim îmi spunea, că „nu e poezie/să nu găsească un om/în spatele unei uşi”. Dacă a prins gustul cuvintelor, cititorului, asta, îi poate fi un câştig al singurătăţii, în care cade uneori. Da, domnule Paul Spirescu (citindu-ţi poezia), sunt de părerea cititorului, care, crede că poezia se citeşte uneori, în singurătate, pentru a te sprijini, ca omul bătrân, de, în bastonul cuvintelor care-ţi dau curaj să te ridici şi să mergi mai departe. Exemplul lui Hölderlin, care încă din adolescenţă, era închis în el, este elocvent. La 18 ani îl citeşte pe Hegel, care i-a făcut mult bine. Să reţinem: cam de atunci, încep şi primele lui încercări poetice. Cu privire la afirmaţia lui: „sunt de piatră”, am scris eu poemul „Omul de piatră”. Sufletul pur al lui Hölderlin este într-adevăr de neuitat, mitul pe care-l închide este fermecător, iar pătrunderea în cercul său magic, e o binefacere. Când ne-am întâlnit prima oară la Adjud, cu ocazia lansării „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia şi subteranele ei”, despre asta voia să-mi transmită Paul Spirescu, încercând să-şi amintească numele poetului ale cărei teorii mi le expunea. Îl salut şi îi doresc sănătate şi in(spi-rescu)raţii de primăvară.